Judicial bailiff disciplinary liability: illegality of fixed stationery fees and validity of signature stamp reproduction on execution acts

Şedinţa publică din data de 22 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 31 decembrie 2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ministerul Justiţiei, în contradictoriu cu pârâţii A. şi Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti ("Comisia Superioară"), a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 41/06.12.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019 de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul U.N.E.J., prin care a fost respinsă acţiunea disciplinară exercitată de ministrul justiţiei împotriva executorului judecătoresc A. şi menţinută Hotărârea nr. 6/23.08.2019 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Cluj pronunţată în dosarul nr. x/2019, solicitând desfiinţarea hotărârii atacate şi admiterea acţiunii disciplinare formulate împotriva executorului judecătoresc A., în sensul aplicării sancţiunii prevăzute de art. 49 lit. d) din Legea nr. 188/2000, sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 47 lit. e) din aceeaşi lege.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 578 din 10 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal la data de 20 august 2020.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 148 din 29 octombrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti;

(ii) a respins acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Justiţiei, în contradictoriu cu pârâta Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

(iii) a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Justiţiei, în contradictoriu cu pârâtul A.;

(iv) a anulat Hotărârea nr. 41/6.12.2019 emisă de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti în dosarul nr. x/2019, a admis în parte contestaţia şi, în consecinţă,

(v) a modificat parţial Hotărârea nr. 6/23.08.2019 pronunţată de Consiliului de Disciplina al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2019, în sensul că pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 a executorilor judecătoreşti, constând în neglijenţă în efectuarea lucrărilor, a aplicat executorului judecătoresc A. o amendă în cuantum de 1.500 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 148 din 29 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, pârâtul susţine că, în privinţa cheltuielilor de papetărie în sumă de 50 de RON, prevăzute într-o serie de dosare execuţionale, instanţa de fond a făcut o greşita aplicare şi interpretare a art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, art. 670 şi art. 614 C. proc. civ., precum şi a art. 60 şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/2000.

Afirmă că art. 670 alin. (3) pct. 7 C. proc. civ. nu limitează cheltuielile de executare la cele enumerate la pct. 1-6. În mod nelegal instanţa de fond a făcut aplicarea art. 55 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, aprobat prin OMJ nr. 210/C/2001, apreciind eronat că sintagma "cheltuia executorului judecătoresc", ca parte componentă a onorariului, include şi cheltuielile de birotică facturate de recurentul-pârât. Or, onorariul executorului judecătoresc, prevăzut la pct. 2 al art. 670 alin. (3), nu poate include cheltuielile de imprimare şi multiplicare documente, intitulate generic "cheltuieli de papetărie", acestea încadrându-se în categoria altor cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfăşurării executării silite, conform art. 670 alin. (3) pct. 7 C. proc. civ.

Consideră recurentul-pârât că art. 55 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 nu poate fi avut în vedere, întrucât, în anul 2011, a fost republicată Legea nr. 188/2000, care, la art. 39 alin. (5), reglementează cheltuielile de executare într-o formă identică cu cea din art. 670 alin. (3) C. proc. civ.. Prin urmare, modificarea legii şi adoptarea Noului C. proc. civ. a lăsat fără efecte orice dispoziţie contrară din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000.

Mai susţine că stabilirea unui cuantum fix de 50 de RON pentru cheltuieli cu birotica nu este arbitrară, prima instanţă neobservând că acest cuantum este stipulat prin raportare la un cost minim, iar nu la costul său efectiv. Costul minim al materialelor de birotică necesar constituirii unui dosar execuţional este de 50,46 RON, conform detalierii pe care reclamantul o face în cererea de recurs.

În opinia recurentului-reclamant, perceperea cheltuielilor cu birotica nu se încadrează în dispoziţiile art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, neputând fi considerată o neglijenţă în efectuarea lucrărilor, în interpretarea literală a termenului, iar perceperea acestor cheltuieli poate fi cenzurată exclusiv de instanţa de executare, pe calea unei contestaţii la executare, astfel cum a reţinut ÎCCJ-SCAF prin decizia nr. 3284/2020.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară constând în aplicarea unei ştampile ce reproduce semnătura executorului judecătoresc, recurentul-reclamant susţine greşita aplicare şi interpretare a art. 2 şi art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, precum şi a art. 657 C. proc. civ.. Consideră că fapta sesizată nu poate constitui temei al antrenării răspunderii disciplinare, câtă vreme toate actele de executare conţin ştampila şi semnătura executorului, iar exemplarul actelor comunicate debitorilor conţinea semnătura olografă a acestuia.

Mai învederează recurentul-reclamant că art. 657 C. proc. civ. prevede doar necesitatea existenţei semnăturii, iar nu a semnăturii olografe, în acest sens reţinând şi decizia ÎCCJ-SCAF nr. 285/2020.

Prin notele scrise depuse la termenul de judecată din 22 martie 2023, recurentul-reclamant a solicitat a fi avută în vedere şi decizia ÎCCJ-SCAF nr. 1649/2022, prin care a fost anulat în parte art. 103 alin. (2) al Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, în ceea ce priveşte sintagma "legalitatea lucrărilor executorilor judecătoreşti".

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, prin raportare la motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că, prin acţiunea disciplinară ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, Ministerul Justiţiei a sesizat săvârşirea de către executorul judecătoresc A. a abaterii disciplinare constând în "neglijenţa în efectuarea lucrărilor", prevăzută de art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, susţinând existenţa mai multor fapte care formează conţinutul constitutiv al acestei abateri.

Prin Hotărârea nr. 6/23.08.2019, Consiliul de Disciplină al CEJ Cluj a admis în parte acţiunea disciplinară şi l-a sancţionat pe executorul judecătoresc cu amendă în cuantum de 500 RON, conform art. 49 lit. c) din Legea nr. 188/2000, pentru săvârşirea abaterii disciplinare constând în "neglijenţă în efectuarea lucrărilor", prevăzută de art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188/2000, apreciind că doar o parte din faptele sesizate se circumscriu abaterii disciplinare. Mai exact, Consiliul de Disciplină a considerat neîntemeiată sesizarea Ministerului Justiţiei cu privire la faptele constând în nesemnarea şi neştampilarea actelor de executare silită şi perceperea unor cheltuieli de executare cu titlu de "cheltuieli papetărie".

Comisia Superioară de Disciplină din cadrul UNEJ a respins contestaţia formulată de Ministerul Justiţiei, menţinând în consecinţă hotărârea atacată.

Prin cererea dedusă judecăţii, reclamantul Ministerul Justiţiei a contestat cele două hotărâri, solicitând instanţei să constate existenţa abaterii disciplinare şi din perspectiva nesemnării şi neştampilării actelor de executare silită şi perceperii nelegale a cheltuielilor de papetărie.

Prin sentinţa recurată în cauză, prima instanţă a reţinut în sarcina pârâtului A. săvârşirea, în calitate de executor judecătoresc, a abaterii disciplinare prevăzute de art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188/2000, constând în neglijenţă în efectuarea lucrărilor, ca urmare a includerii în cheltuielile de executare, în unele dosare execuţionale, a cheltuielilor în sumă de 50 de RON reprezentând "papetărie" şi lipsei din actele de executare întocmite a semnăturii olografe a executorului judecătoresc (respectiv aplicarea unei reproduceri a semnăturii executorului).

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte reţine că analiza cauzei se circumscrie doar acestor fapte imputate executorului judecătoresc, restul faptelor cuprinse în sesizarea Ministerului Justiţiei adresată Consiliului de Disciplină al CEJ Cluj nefăcând obiectul cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte cheltuielile cu papetăria, recurentul-pârât a susţinut în calea de atac, contrar instanţei de fond, că aceste cheltuieli se includ în cele prevăzute de art. 670 alin. (3) pct. 7 C. proc. civ., care se referă la orice alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfăşurării executării silite, astfel că pot fi percepute separat de onorariul judecătoresc, care se regăseşte la pct. 2 al aceluiaşi articol.

Înalta Curte constată că acest argument este nefondat, sintagma cheltuieli necesare desfăşurării executării silite referindu-se la cheltuielile de executare care exced celor de la punctele 1-6 şi care sunt realizate efectiv, în legătură directă cu un anumit dosar execuţional şi o anume procedură de executare silită. Este de necontestat că, pentru constituirea unui dosar execuţional, sunt necesare anumite materiale de papetărie, însă costul acestora, pentru a fi inclus în cheltuielile de executare, trebuie să poată fi verificat în mod obiectiv, în raport de actele ce constituie fiecare dosar în parte, prin prisma cuantumului lor (raportat, de exemplu, la numărul de file al dosarului), în caz contrar aceste cheltuieli neputând fi legate în mod direct de procedura execuţională proprie fiecărui dosar instrumentat de recurentul-pârât.

Or, în speţă, recurentul-pârât a perceput acelaşi cuantum al cheltuielilor cu papetăria (50 de RON) indiferent de tipul executării silite, de valoarea obiectului executării silite sau de actele îndeplinite în dosarele respective. Cuantumul fix stipulat şi lipsa unei detalieri concrete a acestor cheltuieli în fiecare dosar nu permit să se verifice dacă suma percepută se încadrează în pct. 7 al art. 670 alin. (3) C. proc. civ., respectiv dacă a fost sau nu necesară desfăşurării executării silite în dosarele execuţionale respective.

Totodată, după cum în mod corect a observat şi instanţa de fond, în încheierile de stabilire a cheltuielilor nu s-a indicat temeiul de drept al perceperii acestora de către executorul judecătoresc, astfel cum s-a procedat în cazul celorlalte categorii de cheltuieli percepute.

Nefondat este şi argumentul recurentului-pârât referitor la inaplicabilitatea art. 55 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, ca urmare a republicării legii în acord cu Noul C. proc. civ.. Potrivit alin. (3) al acestui articol (avut în vedere de instanţa de fond), "La stabilirea onorariilor vor fi avute în vedere tarife care să reflecte cheltuiala executorului judecătoresc, efortul intelectual, complexitatea şi valoarea actului, precum şi răspunderea executorului judecătoresc pentru actul îndeplinit.". În raport de acest conţinut, este evident că textul citat nu contravine în vreun fel dispoziţiilor art. 670 alin. (3) din C. proc. civ., astfel cum susţine neîntemeiat recurentul, fără a indica şi care ar fi contrarietatea dintre cele două norme.

Într-adevăr, prima instanţă a avut în vedere acest text de lege pentru a susţine raţionamentul includerii cheltuielilor de papetărie în cadrul onorariului judecătoresc, arătând că, anterior intrării în vigoare a Noului C. proc. civ., aceste cheltuieli erau incluse în categoria cheltuielilor de executare, distinct de onorariu, conform Hotărârii UNEJ nr. 2/2007. Această hotărâre a fost abrogată prin Hotărârea UNEJ nr. 1/2013, astfel că, în prezent aceste cheltuieli nu mai sunt prevăzute în cheltuielile de executare, distinct de onorariul executorului judecătoresc.

Înalta Curte constată justeţea acestui raţionament, în prezent cheltuielile de executare fiind reglementate şi detaliate de art. 670 alin. (3) pct. 1-7 C. proc. civ., care include la pct. 2 onorariul executorului judecătoresc, iar art. 55 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 cuprinde criteriile după care se dimensionează acest onorariu. Câtă vreme cheltuielile cu papetăria nu se includ în punctele 1, 3-6 şi nici nu îşi dovedesc caracterul necesar cerut de pct. 7 al art. 670 alin. (3) C. proc. civ., ele nu pot fi avute în vedere decât ca o cheltuială de logistică a executorului, luată în considerare la dimensionarea onorariului perceput pentru serviciul public prestat.

Înalta Curte va respinge ca nefondată şi critica referitoare la posibilitatea cenzurării cheltuielilor în discuţie exclusiv de instanţa de executare, pe calea unei contestaţii la executare, sens în care recurentul-reclamant s-a prevalat inclusiv de decizia ÎCCJ-SCAF nr. 1649/2022, prin care a fost anulat în parte art. 103 alin. (2) al Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti.

Potrivit art. 60 din Legea nr. 188/2000, "(1)Actele executorilor judecătoreşti sunt supuse, în condiţiile legii, controlului instanţelor judecătoreşti competente. (2) Activitatea executorilor judecătoreşti este supusă controlului profesional, în condiţiile prezentei legi.", iar art. 62 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege dispune:

"(1) Controlul profesional se exercită de Ministerul Justiţiei, prin inspectori generali de specialitate, şi de Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, prin consiliul său de conducere, şi va avea în vedere: (...) b) calitatea actelor şi lucrărilor efectuate de executorii judecătoreşti;"

Prin decizia nr. 1649/2022, ÎCCJ-SCAF a anulat în parte art. 103 alin. (2) al Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, în ceea ce priveşte sintagma "legalitatea lucrărilor executorilor judecătoreşti", reţinând că:

"(...) prin instituirea prin prevederile art. 103 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti a unui control profesional care vizează legalitatea lucrărilor executorilor judecătoreşti se adaugă la dispoziţiile conţinute în art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000, care prevede doar controlul calităţii actelor şi lucrărilor acestora."

Înalta Curte constată că abaterea disciplinară sesizată în speţă de către intimatul-reclamant Ministerul Justiţiei şi confirmată prin analiza primei instanţe nu vizează legalitatea şi cenzurarea cheltuielilor de executare dintr-un anumit dosar execuţional, ci practica constantă a executorului judecătoresc în instrumentarea dosarelor cu care este învestit, de a stabili şi percepe cheltuieli nesusţinute de un temei legal şi în cuantum neverificabil. Aşadar, în speţă se urmăreşte sancţionarea executorului judecătoresc pentru modalitatea de desfăşurare a activităţii execuţionale, din perspectiva calităţii actelor şi lucrărilor efectuate, fiind observată o întocmire defectuoasă şi repetată a actelor de executare silită, prin includerea în cuantumul cheltuielilor de executare a unor sume care nu au un atare caracter.

În consecinţă, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a reţinut în sarcina recurentului-pârât A. existenţa abaterii disciplinare constând în neglijenţă în efectuarea lucrărilor, prevăzută de art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188/2000, în ceea ce priveşte perceperea unor cheltuieli de papetărie care nu pot fi încadrate, cum susţine acesta, în prevederile art. 670 alin. (3) pct. 7 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară constând în aplicarea unei ştampile ce reproduce semnătura executorului judecătoresc, recurentul-reclamant a susţinut că, raportat la art. 657 C. proc. civ., fapta sesizată nu poate constitui temei al antrenării răspunderii disciplinare, textul de lege prevăzând doar necesitatea existenţei semnăturii, nu a semnăturii olografe, iar exemplarul actelor comunicate debitorilor conţine semnătura olografă a acestuia.

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, şi aceste critici, apreciind că prima instanţă a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor coroborate ale art. 2 din Legea nr. 188/2000, art. 268 şi 657 C. proc. civ.

Deşi prevederile art. 657 C. proc. civ. nu menţionează în mod expres că semnătura executorului aplicată pe actele execuţionale trebuie să fie olografă, această cerinţă rezultă în mod neechivoc din caracterul de act de autoritate publică a actelor îndeplinite de executorul judecătoresc, astfel cum prevede art. 2 din Legea nr. 188/2000, respectiv din necesitatea ca, prin aplicarea semnăturii olografe, să se asigure legătura dintre persoana învestită cu îndeplinirea unui serviciu de interes public si actele emise de aceasta.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere şi Decizia nr. 810/2007, în cuprinsul căreia Curtea Constituţională a reţinut că "potrivit dispoziţiilor Legii nr. 188/2000, executorii judecătoreşti sunt învestiţi să efectueze un serviciu de interes public, şi anume executarea silită a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii, îndeplinind acte de autoritate publică, care au forţa probantă specifică unui asemenea act.". Totodată, conform art. 268 C. proc. civ., semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia, iar dacă semnătura aparţine unui funcţionar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condiţiile legii.

Nu poate fi reţinută teza recurentului-pârât potrivit căreia dacă art. 657 C. proc. civ. nu cuprinde sintagma "semnătura olografă", ci doar "semnătura", executorul judecătoresc nu trebuie să semneze olograf, fiind permisă aplicarea unei stampile/reproduceri a semnăturii, acestei susţineri opunându-i-se interpretarea gramaticală a textului de lege, valorificată şi de prima instanţă. Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române (DEX), prin "semnătură" se înţelege "Numele unei persoane scris de propria mână sub textul unui act special, al unei scrisori etc; iscălitură"; aşadar, înţelesul noţiunii de "semnătură" în limba română se referă în mod necesar la scrierea olografă, iar nu la reproducerea acestei scrieri prin alte mijloace.

În concluzie, actele execuţionale întocmite de executorul judecătoresc trebuie să poarte semnătura olografă a acestuia, nu o reproducere a semnăturii, în caz contrar această semnătură putând fi aplicată de orice altă persoană angajată a biroului respectiv, care nu este învestită cu îndeplinirea serviciului de interes public al executării silite, iar consimţământul şi voinţa executorului la întocmirea actelor de autoritate publică fiind incerte.

Este nerelevant, în constatarea abaterii disciplinare, argumentul recurentului-pârât referitor la semnarea olografă a actelor comunicate părţilor. Această împrejurare nu a fost dovedită şi, chiar dacă afirmaţia recurentului ar fi reală, nu îl exonerează de consecinţele nesemnării olografe a actelor aflate în dosarele execuţionale.

Cât priveşte indicarea unei jurisprudenţe contrare a instanţei de recurs cu privire la necesitatea aplicării semnăturii olografe a exceutorului judecătoresc pe actele execuţionale, Înalta Curte reţine că existenţa unei practici neunitare este inerentă unui sistem judiciar care nu recunoaşte precedentului judiciar caracterul de izvor de drept, însă această chestiune se soluţionează potrivit mecanismelor de unificare a jurisprudenţei prevăzute de lege. Prin urmare, dezlegarea dată de Înalta Curte prin decizia nr. 285/2020 nu impune prezentului complet de judecată o anumită modalitate de tranşare a problemei de drept disputate în prezenta speţă.

Faţă de aspectele expuse, Înalta Curte constată că analiza şi soluţia primei instanţe cu privire la întrunirea condiţiilor de existenţă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188/2000 este legală şi din perspectiva faptei sesizate de reclamantul Ministerul Justiţiei, referitoare la nesemnarea actelor execuţionale de către executorul judecătoresc care le-a întocmit.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 148 din 29 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.