Validity of military civil liability imputation decisions after unconstitutionality of O.U.G. 121/1998 administrative procedure

Şedinţa publică din data de 22 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi soluţiile pronunţate în primul ciclu procesual

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrata la data de 14 iunie 2010, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2010, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor ("MAI") şi Unitatea Militară 0465 Bucureşti, a solicitat:

(i) anularea Hotărârii nr. 13/24 03.2010 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul MAI şi, implicit, a actelor administrative emise cu privire la acţiunea sa, inclusiv a Deciziei de imputare nr. 251542/12.10.2009 emisă de UM 0465 Bucureşti a Jandarmeriei Române;

(ii) exonerarea sa de la plata sumei de 21.034,18 RON, care i-a fost imputată;

(iii) repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin emiterea şi executarea actului administrativ atacat;

(iv) suspendarea executării Deciziei de imputare nr. 251542/12.10.2009 emisă de UM 0465 Bucureşti a Jandarmeriei Române, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.

1.2. Prin încheierea din 23 martie 2011, instanţa de fond a admis cererea de suspendare, soluţie rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3241 din 3 iunie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

1.3. La data de 29 noiembrie 2011, reclamantul a invocat, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate a următoarelor acte:

- Ordinul MAI nr. 1122/05.01.2006 pentru aprobarea normelor metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecţionare, stagii de practică, în ţară şi străinătate şi modul de recuperare a acestora de la persoanele care nu-şi respectă angajamentele încheiate, nepublicat

- Instrucţiunile MAI nr. 830/20.01.1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagube produse, nepublicate

- Ordinul Ministerului Apărării nr. 117/3.12.2008, nepublicat

- Ordinul MAI nr. 533/2003 pentru aprobarea regulamentului privind măsurile metodologice, organizatorice, termenele şi circulaţia proiectelor de acte normative în MAI, nepublicat

1.4. Prin încheierea din 19 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, unde cauza a fost înregistrată sub nr. x/2013.

1.5. Prin sentinţa civilă nr. 3881 din 26 mai 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

1.6. Prin decizia nr. 3492 din 26 septembrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

1.7. Prin sentinţa civilă nr. 1162 din 6 aprilie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepţia de nelegalitate a Ordinului MAI nr. 1122/05.01.2006, Instrucţiunilor MAI nr. 830/20.01.1999, Ordinului MAI nr. 117/03.12.2008, Ordinului MAI nr. 553/2003, ca nefondată;

- a admis, în parte, acţiunea reclamantului, a anulat Decizia de imputare nr. 231542/12.10.2009 emisă de UM 0465 Bucureşti şi Hotărârea nr. 13/24.03.2010 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor, exonerând reclamantul de plata sumei imputate, şi a respins pretenţiile reclamantului privind plata de daune, ca nefondat;

- a obligat pârâţii, în solidar, să achite reclamantului suma de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert şi onorariu avocaţial redus de instanţă.

1.8. Prin decizia nr. 3888 din 07 decembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curtea de Casaţie si Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile formulate de Ministerul Afacerilor Interne şi de Unitatea Militară 0465 Bucureşti împotriva sentinţei nr. 1162 din 6 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat în parte hotărârea recurată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, menţinând dispoziţiile referitoare la soluţionarea excepţiei de nelegalitate şi cererii privind plata daunelor solicitate de reclamant.

1.9. Cauza a fost înregistrată, în rejudecare, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23 iulie 2021, sub nr. x/2017.

2. Hotărârea instanţei de fond pronunţată în al doilea ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 268 din 22 septembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea (capetele privind anularea actelor contestate şi obligarea la cheltuielile de judecată, pentru care s-a dispus rejudecarea prin decizia nr. 3888/2017 a ICCJ) formulată de reclamantul reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Unitatea Militară 0465 Bucureşti, ca neîntemeiată.

În motivarea soluţiei astfel dispuse, prima instanţă a reţinut că, în limitele deciziei de casare, îi revine obligaţia de a verifica dacă suma de 21.034,18 RON stabilită în sarcina reclamantului prin Decizia de imputare nr. 231542/12.10.2009 cu titlu de cheltuieli de întreţinere suportate de către Ministerul Administraţiei şi Internelor pe timpul şcolarizării acestuia, respectiv în perioada în care a urmat cursurile Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza şi în perioada în care a urmat cursul de la Ilea - Ungaria, a fost legal cuantificată.

Calculul sumei imputate se regăseşte în cuprinsul Hotărârii nr. 268757/10.12.2009 prin care a fost respinsa contestaţia formulată de reclamant împotriva deciziei de imputare, prejudiciul fiind compus din:

- 13.882,56 RON reprezentând cheltuieli de şcolarizare aferente perioadei de 1499 zile pe care reclamantul nu a desfăşurat-o în unităţile MAI din cei 10 ani pentru care şi-a luat angajamentul nr. x/13.09.1999 la începerea cursurilor Academiei de Politie "Alexandru Ioan Cuza", respectiv din cei 10 ani - 3650 zile a lucrat efectiv 2.151 zile, rămânând 1.499 zile.

Cheltuielile de şcolarizare în cuantum de 13.882,56 RON ce trebuiau recuperate de la reclamant s-au calculat după formula: (cheltuieli totale X diferenţa de zile rămase de desfăşurat activitatea) împărţit la total zile cât trebuia să îşi desfăşoare activitatea = (33.803,44 RON x 1.499 RON) împărţit la 3650 zile.

Cheltuielile de şcolarizare de 33.803,44 RON aferente celor 10 ani s-au compus din: 16.722 RON - cheltuieli cu hrană (929 zile x 18/ron/zi, fiind scăzute zilele de învoiri, permisii şi vacante); 10.759,44 RON - cheltuieli cu cazarea; 4644 RON - cheltuieli cu echiparea (4 ani x 1161 RON (cota parte lunară) = 4.644 RON); 1.678 RON - cheltuieli cu solda lunară (perioada oct. 1999- iulie 2003 inclusiv).

- 7.151,62 RON reprezentând diurna (4.4132,62 RON) şi drepturi salariale (3.019 RON) plătite reclamantului in perioada 12.01.2009-06.03.2009 când a urmat cursul de la ILEA- Ungaria.

A mai reţinut instanţa de fond că în primul ciclu procesual a fost administrată proba cu expertiza contabila judiciară, completată ca urmare a încuviinţării obiecţiunilor formulate de părţi, iar conform acestei expertize valoarea totală a prejudiciului ar fi de 19.702,35 RON (16.683,35 +3.019). Pe de altă parte, expertul contabil B., consilier al reclamantului, a stabilit valoarea prejudiciului la suma de 10.151,75 RON, compusă din: hrana -3862,68 RON, cazare - 1.467,45 RON, echipamente - 0 RON, alte drepturi - 689 RON, diurna - 4.132,62 RON.

În raport de prevederile legale incidente cauzei, redate în cuprinsul sentinţei, prima instanţă a considerat neîntemeiate criticile reclamantului relativ la cuantumul sumei de 21.034,18 RON stabilita în sarcina sa.

Referitor la cheltuielile efectuate pentru anul I de studiu, care, în opinia reclamantului, se constituia ca stagiu militar obligatoriu şi gratuit, curtea de apel a constatat că nu există nicio prevedere legală, de altfel reclamantul nici nu a indicat vreuna, care să îl exonereze de plata acestor cheltuieli.

Nu a fost reţinută nici susţinerea reclamantului în sensul că adresele folosite drept documente justificative nu arată provenienţa sumelor de bani care au fost cheltuite de către reclamant, neavând posibilitatea de a stabili dacă paguba se regăseşte într-adevăr în patrimoniul MAI, întrucât chestiunea că paguba s-a produs în patrimonial MAI a fost tranşată definitiv prin decizia de casare din primul ciclu procesual.

Cu privire la documentele justificative depuse de pârâţi în susţinerea întinderii prejudiciului, Curtea a reţinut că suma de 7.151,62 RON reprezentând diurna (4.4132,62 RON) şi drepturi salariale (3.019 RON) plătite reclamantului în perioada 12.01.2009-06.03.2009 când a urmat cursul de la ILEA- Ungaria a fost dovedita cu ordinele de plată prin care au fost virate în contul în euro al reclamantului sumele cu titlu de diurna, iar drepturile salariale plătite au fost dovedite cu statele de plată din lunile ianuarie- martie 2009.

Contrar susţinerilor expertului contabil judiciar din răspunsul la obiecţiuni, Curtea a constatat că, raportat la dispoziţiile art. 5 şi art. 51 din H.G. nr. 518/1995, plata diurnei pentru cursul efectuat în străinătate nu ar fi putut fi efectuată în lipsa unui angajament al reclamantului prin care acesta avea obligaţia de a comunica şi contul deschis în acest scop, astfel că pentru dovada plătii sumelor cu titlu de diurna era suficientă doar depunerea ordinelor de plată ceea ce s-a făcut de către pârâţi.

Cu privire la numărul zilelor de şcolarizare, numărul zilelor de vacanţă/permisii/zile de învoire, respectiv costul cazării, costul echipamentelor, Curtea a avut în vedere numai înscrisurile comunicate de Academia de Politie "Alexandru Ioan Cuza", pentru că numai aceste înscrisuri pot fi luate în considerare conform art. 11 din OMAI nr. 1122/2006. Totodată, structura anilor universitari a fost comunicată de Academie în cuprinsul respectivelor înscrisuri, iar faţă de dispoziţiile art. 11 de ordin care impun a fi avute în vedere numai documentele comunicate de Academie, Curtea a considerat nelegal modul de calcul al zilelor de vacanţă, permisii, practică, sărbători - 232 zile, respectiv al zilelor de şcolarizare - 916 zile efectuat de expertul contabil judiciar, precum şi modul de calcul al expertului parte al reclamantului, care a stabilit 594 zile vacanţă, respectiv 554 zile de şcolarizare.

Calculul ambilor experţi a fost apreciat greşit şi prin prisma dispoziţiilor art. 9 din ordin, care stabilesc că pentru cheltuielile cu hrană nu se iau în calcul, adică se scad, zilele de vacanţă/concediu/permisii, nu şi zilele de practică, cum au procedat cei doi experţi. Or, zilele care au fost scăzute au fost expres indicate de Academie şi preluate de pârâţi în obiecţiunile formulate la raportul de expertiză. În concluzie, numărul zilelor de şcolarizare calculat conform art. 9 din ordin este de 929 RON, cum corect au indicat pârâţii în decizia de imputare. Cele 929 zile de şcolarizare sunt diferite cele 1499 zile pe care reclamantul le mai avea de lucrat în cadrul MAI până la împlinirea termenului de 10 ani, primele fiind parte a calculului ce a condus la stabilirea cotei parte.

Cu privire la cheltuielile de cazare, reclamantul a susţinut că valoarea de 7,62 RON/zi a fost luată în calcul fără a se preciza modul de calcul. Curtea a considerat susţinerea neîntemeiată întrucât calculul tarifului de cazare a fost detaliat în adresa depusă de Academie, în care sunt menţionate şi actele normative în baza cărora a efectuat calculul, respectiv O.U.G. nr. 39/1999, Ordinul MAI nr. 1122/2006 şi modelul de baza de calcul nr. 320610/15.03.1995 stabilită de Direcţia Intendenta şi Administrarea Patrimoniului Imobiliar.

Au fost apreciate a fi neîntemeiate şi susţinerile reclamantului în sensul că pârâţii estimează fără bază financiară cheltuielile cu echiparea sa (4644 RON), raportat la modul de calcul stabilit prin art. 9 din Ordinul MAI nr. 1122/2006 şi la valoarea financiara a Normei nr. 5 pentru echiparea studenţilor din Academia de Politie, stabilită prin H.G. nr. 1850/2005 privind stabilirea uniformei personalului militar din Jandarmeria Română, a însemnelor distinctive, a formei şi conţinutului insignei şi ale documentelor de legitimare a acestuia, precum şi a siglei Jandarmeriei Române, Ordinul nr. 262/2007 privind aprobarea Regulamentului pentru compunerea şi portul uniformelor militare, precum şi a Regulilor pentru aplicarea normelor privind echiparea militarilor.

Instanţa de fond a mai arătat, că în conformitate cu art. 17 alin. (2) şi (3) din H.G. nr. 294/2007, temei de drept reţinut şi în decizia de casare, în cazul nerespectării angajamentului, din motive imputabile lui, absolventul sau, după caz, studentul este obligat să restituie cheltuielile de întreţinere efectuate pe timpul şcolarizării, actualizate, potrivit procedurii stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor; cheltuieli de întreţinere efectuate pe timpul şcolarizării cuprind cheltuielile cu hrănirea, echiparea, cazarea pe timpul studiilor, transportul dus şi întors pe timpul vacanţelor, precum şi drepturile salariale, după caz.

Văzând aceste prevederi şi modul de calcul stabilit prin art. 3 lit. b), 5, 6, 8-11 din Ordinul MAI nr. 1122/2006, Curtea a constatat că suma 13.882,56 RON reprezentând cheltuieli de şcolarizare aferente perioadei de 1499 zile pe care reclamantul nu a desfăşurat-o în unităţile MAI din cei 10 ani pentru care şi-a luat angajamentul nr. x/13.09.1999 la începerea cursurilor Academiei de Politie "Alexandru Ioan Cuza", constituie un prejudiciu efectiv, cert şi actual, fiind legal stabilită. Aceleaşi considerente se impun şi cu privire la suma de 7.151,62 RON reprezentând diurna (4.4132,62 RON) şi drepturi salariale (3.019 RON) plătite reclamantului in perioada 12.01.2009-06.03.2009 când a urmat cursul de la ILEA- Ungaria, sumă imputată pentru nerespectarea obligaţiei de a lucra în cadrul MAI timp de 2 ani de la absolvirea cursului, temeiul de drept al recuperării acestor sume fiind reprezentat de art. 5 şi 51 din H.G. nr. 518/1995 şi art. 28 din OMAI nr. 665/2008, ce prevăd restituirea atât a cheltuielilor efectuate de Ministerul Apărării Naţionale, respectiv de Ministerul de Interne, cât şi a cheltuielilor suportate de diferite organizaţii sau partenerii externi, la solicitarea acestora, pentru transport, hrană, cazare, bursă, precum şi alte cheltuieli efectuate în acest scop.

Susţinerea reclamantului că nu se face dovada finanţării de către partenerii străini a cursului la care a participat în Ungaria a fost considerată de curtea de apel ca fiind irelevantă, deoarece contravaloarea în RON a diurnei pe care a primit-o pe perioada deplasării la curs a fost achitată după cum reiese din cuprinsul celor două ordine de plată aflate la filele x. Iar potrivit dispoziţiilor susmenţionate, pârâţii erau îndreptăţiţi la restituirea sumelor primite de reclamant pe durata cursului, atât diurna cât şi drepturile salariale.

Concluzionând, Curtea a constatat că valoarea prejudiciului de 21.034,18 RON (RON) stabilită în sarcina reclamantului prin Decizia de imputare nr. 231542/12.10.2009 cu titlu de "cheltuieli de întreţinere suportate de către Ministerul Administraţiei şi Internelor pe timpul şcolarizării acestuia, respectiv în perioada în care a urmat cursurile Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" şi în perioada în care a urmat cursul de la Ilea - Ungaria, a fost legal cuantificată şi, în baza art. 1 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, a respins ca neîntemeiată cererea (capetele privind anularea actelor contestate şi obligarea la cheltuielile de judecată, pentru care s-a dispus rejudecarea prin decizia nr. 3888/2017 a ICCJ).

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 268 din 22 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 - 9 din C. proc. civ. de la 1865, solicitând admiterea recursului şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa anulării actelor administrative contestate.

În motivarea căii de atac, reclamantul invocă efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 34/2016, prin care a fost constatată neconstituţionalitatea sintagmei "după epuizarea acestor căi de atac" din cuprinsul art. 43 din O.G. nr. 121/1998, susţinând că a fost obligat să urmeze procedura administrativ-jurisdicţională, care a fost instrumentată discreţionar. Constatarea neconstituţionalităţii acestui text de lege determină nulitatea Hotărârii nr. 13/24 03.2010 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul MAI şi, implicit, a actelor administrative relative la această hotărâre, Decizia de imputare nr. 231542/12.10.2009 şi Hotărârea IGJR nr. 268757/2009.

Mai susţine recurentul-reclamant că procedura administrativ-jurisdicţională nu a respectat dreptul la apărare şi la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv, principiul egalităţii între cetăţeni şi principiul nediscriminării.

Întrucât decizia de impunere are valoare de titlu executoriu, conform art. 25 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, dar nu poate fi atacată direct la instanţa de contencios administrativ decât după urmarea procedurii administrativ-jurisdicţionale, recurentul-reclamant invocă excepţia de neconstituţionalitate a art. 25, art. 27 - 43 şi art. 47 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, arătând că Curtea Constituţională s-a pronunţat deja cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 25 din O.G. nr. 121/1998, prin decizia din data de 15.12.2022, încă nepublicată.

Printr-un alt rând de critici, susţine recurentul-reclamant că instanţa de fond a pus în discuţie necesitatea administrării unui probatoriu suplimentar (o nouă expertiză), dar întrucât pârâţii nu au fost de acord, a considerat cercetarea judecătorească încheiată şi s-a pronunţat doar în baza expertizei deja administrată în primul ciclu procesual. Or, instanţa a procedat eronat, întrucât putea să dispună din oficiu o nouă expertiză sau să solicite lămuriri expertului.

Afirmă că instanţa de fond a înlăturat din analiza sa înscrisuri considerate relevante de expert, avându-le în vedere doar pe cele transmise de unităţile de învăţământ. Deşi art. 11 din OMAI nr. 1122/2016 prevede că documentele sunt puse la dispoziţie de unităţile de învăţământ, expertul a verificat corectitudinea acestora cu ajutorul înscrisurilor pe care instanţa de fond le-a înlăturat din materialul probatoriu, afectând astfel însăşi concluziile raportului de expertiză. Instanţa de judecată poate admite ori respinge concluziile expertului tehnic, însă nu poate înlătura părţi ale raportului de expertiză unde sunt prezentate metodele sau înscrisurile folosite, respectiv partea introductivă şi cea expozitivă, care prezintă procesele intelectuale specifice de extragere a concluziilor raportului de expertiză.

Prin urmare, concluzionează recurentul-reclamant, instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a legii şi a probelor administrate în cauză, dând valoare situaţiilor unilaterale întocmite şi comunicate de pârâţi.

3.2. Prin notele înregistrate în dosarul instanţei de recurs la data de 20 martie 2023, recurentul-reclamant a solicitat ca instanţa de recurs să analizeze cu prioritate aplicabilitatea în cauză a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 649 din 15.12.2022, cu consecinţa admiterii recursului şi, în rejudecare, admiterea acţiunii în anulare.

În esenţă, recurentul-reclamant a învederat că prin decizia amintită, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 25, art. 27-43 şi art. 47 din O.G. nr. 121/1998, iar această decizie se aplică şi cauzelor pendinte la data publicării sale în Monitorul Oficial, inclusiv în cauza de faţă, aflată în stadiul procesual al recursului. Odată constatată neconstituţionalitatea textelor de lege indicate, acestea şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru emiterea şi executarea deciziei de imputare.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a invocat excepţiile netimbrării şi nulităţii recursului pentru lipsa semnăturii şi pentru nemotivare, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În raport de motivele de recurs referitoare la incidenţa în cauză a deciziilor Curţii Constituţionale pronunţate la datele de 09.02.2016 şi 15.12.2022, intimatul-pârât susţine că, raportat la dispoziţiile art. 147 din Constituţie şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi au putere numai pentru viitor, astfel că actele atacate sunt legale, fiind emise cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 121/1998, în vigoare la data emiterii.

Cât priveşte criticile referitoare la modalitatea de stabilire a cuantumului prejudiciului imputat reclamantului, susţine că instanţa de fond a pronunţat o soluţie temeinică şi legală, corespunzător motivată, sens în care redă considerentele sentinţei recurate.

4.2. Intimata-pârâtă Unitatea Militară 0465 Bucureşti a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Apreciază intimata-pârâtă că instanţa de fond a respectat normele de procedură civilă referitoare la motivarea corespunzătoare a hotărârii, făcând o analiză completă a susţinerilor părţilor.

Referitor la criticile recurentului-reclamant întemeiate pe considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 34/2016 şi nr. 649/2022, învederează intimata-pârâtă că aspectele invocate cu privire la prima decizie au fost susţinute pentru prima dată în recurs, astfel că nu se poate reproşa instanţei de fond neanalizarea cauzei prin prisma acestei decizii, iar cea de-a doua decizie a fost publicată la un an de la pronunţarea sentinţei atacate. Totodată, subliniază că deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii pentru viitor doar de la publicarea lor în Monitorul Oficial, conform art. 147 din Constituţie, astfel că nu produc efecte asupra actelor administrative contestate în cauză, emise anterior publicării acestor decizii şi a procedurii administrativ-jurisdicţionale derulate până la acest moment.

Intimata-pârâtă susţine că nu pot fi primite nici criticile recurentului-reclamant cu privire la nedispunerea de către prima instanţă a unei noi expertize, apreciind că recurentul-reclamant avea el însuşi posibilitatea de a solicita administrarea acestei probe.

Consideră că sunt neîntemeiate şi criticile referitoare la înlăturarea de către instanţa fondului a unor documente din cadrul expertizei contabile, pe care expertul tehnic le-a apreciat a fi relevante. Instanţa fondului a verificat sumele în litigiu atât din punct de vedere al temeiului de drept, cât şi din punct de vedere al probatoriului, singura divergenţă de calcul faţă de cea expusă de expert fiind datorată valorificării de către judecătorul cauzei a prevederilor art. 9 şi 11 din OMAI nr. 1122/2016.

Mai arată intimata-pârâtă că instanţa de fond a analizat cauza în limitele rejudecării dispuse de instanţa de casare, analiza sa fiind una detaliată şi motivată cu privire la cuantumul sumei imputate.

5. Alte aspecte procesuale

5.1. Pentru soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25, art. 27-43 şi a art. 47 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, formulată de recurentul-reclamant prin cererea de recurs, a fost constituit dosarul asociat nr. x/2017, conform dispoziţiilor art. 148 alin. (12) din Regulamentul de organizare şi funcţionare administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

5.2. Excepţiile netimbrării recursului, nulităţii recursului pentru lipsa semnăturii şi pentru nemotivare, invocate de intimaţii-pârâţi prin întâmpinări, au fost respinse, ca neîntemeiate, la termenul de judecată din 22 martie 2023, pentru motivele indicate în practicaua prezentei decizii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea Hotărârii nr. 13/24 03.2010 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul MAI şi a Deciziei de imputare nr. 251542/12.10.2009, emisă de UM 0465 Bucureşti a Jandarmeriei Române, cu consecinţa exonerării sale de la plata debitului imputat, în sumă de 21.034,18 RON, actele atacate fiind emise în urma derulării procedurii administrative şi administrativ-jurisdicţionale reglementate de art. 25, art. 27 - 43 şi art. 47 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

Prin sentinţa recurată, pronunţată în rejudecarea cauzei în limitele stabilite prin decizia de casare pronunţată în primul ciclu procesual, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că actele contestate sunt legale, prejudiciul imputat reclamantului fiind corect calculat de autorităţile pârâte în raport de temeiurile de drept incidente.

În recurs, principalele critici de nelegalitate aduse sentinţei recurate au fost formulate în raport de efectele produse de Deciziile Curţii Constituţionale nr. 34/2016 şi nr. 649/2022, pronunţate în controlul de constituţionalitate al unor texte de lege din cuprinsul O.U.G. nr. 121/1998, iar în subsidiar, reclamantul a contestat modalitatea în care instanţa de fond a administrat şi valorificat probatoriul cauzei, în raport de temeiurile de drept incidente.

Înalta Curte apreciază că este necesară cercetarea cu prioritate a motivelor referitoare la aplicabilitatea în cauză a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 649/2022, care ar putea face inutilă analiza celorlalte motive de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 649/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 103/07.02.2023, s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 25, art. 27-43 şi art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, fiind relevante următoarele considerente:

"29. Curtea, în jurisprudenţa sa, a calificat comisia de jurisdicţie a imputaţiilor ca fiind o jurisdicţie administrativă specială ce îşi desfăşoară activitatea după o procedură administrativ-jurisdicţională [a se vedea Decizia nr. 34 din 9 februarie 2016, precitată, paragraful 34, şi mutatis mutandis Decizia nr. 355 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 20 iulie 2022, paragrafele 21-26]. Ca urmare a deciziei de admitere a Curţii Constituţionale nr. 34 din 9 februarie 2016, persoanele lezate într-un drept legitim prin hotărârea dată în contestaţie de către emitentul deciziei de imputare au beneficiat de posibilitatea de a se adresa direct instanţei judecătoreşti, fără să mai apeleze la comisia de jurisdicţie a imputaţiilor [a se vedea paragraful 39 a deciziei antereferite].

30. În cauza de faţă, critica de neconstituţionalitate nu priveşte încălcarea art. 21 alin. (4) din Constituţie, în sensul că actul normativ ar obliga la parcurgerea obligatorie a unei proceduri administrativ-jurisdicţionale [aşadar, situaţia analizată prin Decizia nr. 34 din 9 februarie 2016], ci faptul că persoana care constată sau ia cunoştinţă de producerea unei pagube are competenţa - în urma desfăşurării unei proceduri administrative - de a emite o decizie de imputare cu caracter executoriu şi că, prin modul lor de compunere, comisiile de cercetare administrativă nu asigură caracterul echitabil al procedurii de cercetare.(...)

36. Curtea observă că legiuitorul a conferit caracter executoriu deciziei de imputare sub imperiul Codului muncii din 1972 (Legea nr. 10/1972), acesta dăinuind până în anul 2003. Însă, din anul 2003, noul Cod al muncii (Legea nr. 53/2003) a renunţat la caracterul executoriu al deciziei de imputare, orice imputare, pentru a putea fi pusă în executare, urmând să se facă prin mijlocirea instanţei judecătoreşti. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că, în condiţiile statului de drept, valoare consacrată prin art. 1 alin. (3) din Constituţie, răspunderea patrimonială pentru daune se impune să se stabilească doar de către instanţele de judecată, care, potrivit art. 124 alin. (1) din Constituţie, înfăptuiesc justiţia în numele legii. (...).

37. Totodată, Curtea constată că reglementarea caracterului de titlu executoriu al deciziei de imputare relevă o lipsă de corelare cu întreg ansamblul normativ în domeniu. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţiile legislative necorelate în substanţa lor reprezintă un anacronism incompatibil cu principiul coerenţei legislative. Aceasta constituie, totodată, o reglementare revolută, ce poate genera confuzii şi care trebuie înlăturată, întrucât logica ansamblului legislativ este afectată în condiţiile coexistenţei unor prevederi discordante. Certitudinea juridică, precizia şi claritatea ce trebuie să guverneze sistemul legislativ al unui stat sunt astfel periclitate [Decizia nr. 355 din 26 mai 2022, paragraful 29].

38. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că reglementarea competenţei autorităţii pretins păgubite de a emite o decizie de imputare, precum şi conferirea caracterului de titlu executoriu al acesteia sunt distonante în raport cu principul statului de drept şi al securităţii juridice, inducând arbitrariul, subiectivismul şi un caracter aleatoriu în desfăşurarea raporturilor de muncă. Prin urmare, ori de câte ori angajatorul se pretinde păgubit are la dispoziţie, potrivit art. 21 din Constituţie, posibilitatea de a se adresa instanţelor judecătoreşti în vederea recuperării prejudiciului suferit, şi nu de a impune el însuşi imputarea pretinsului prejudiciu. În consecinţă, dispoziţiile art. 25 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 sunt neconstituţionale în raport cu art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie cu referire la statul de drept şi la securitatea juridică. Totodată, având în vedere legătura intrinsecă existentă între cele 6 alineate ale acestui articol, Curtea va constata şi neconstituţionalitatea acestora pentru aceleaşi motiv, astfel că întregul art. 25 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 este neconstituţional.

39. De asemenea, având în vedere legătura indisolubilă existentă între art. 25, pe de o parte, şi art. 27-29, pe de altă parte, Curtea reţine că art. 27-29 încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie cu referire la soluţia legislativă ce vizează decizia de imputare pentru că, pe de o parte, acoperirea pagubelor nu poate fi făcută în baza unei decizii de imputare, iar, pe de altă parte, anularea sau reducerea despăgubirilor stabilite nu le poate viza pe cele ce decurg din decizia de imputare pentru că aceasta pur şi simplu nu poate fi emisă în sistemul de drept consacrat prin Constituţia României.

40. Totodată, având în vedere că întreaga procedură ulterioară administrativă sau administrativ-jurisdicţională, după caz [contestaţie, plângere, revizuire], precum şi cea judiciară [acţiunea în faţa instanţei judecătoreşti cu privire la hotărârea dată în contestaţie asupra deciziei de imputare executorie] se grefează pe examinarea legalităţii şi temeiniciei deciziei de imputare şi pe caracterul ei executoriu, Curtea constată că art. 30-43 şi 47 încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie cu referire la soluţia legislativă ce vizează decizia de imputare."

În cauza de faţă recurentul-reclamant, fost cadru militar, a fost supus cercetării administrative cu privire la împrejurările şi cauzele care au condus la crearea pagubei în sumă de 21.034,18 RON, procedură finalizată prin emiterea Deciziei de imputare nr. 231542/12.10.2009 de către comandantul Unităţii Militare 0465 Bucureşti. Contestaţia formulată de recurent împotriva deciziei de imputare a fost respinsă prin Hotărârea nr. 268757/10.12.2009 emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul U.M. 0465 Bucureşti, iar prin Hotărârea nr. 3/24.03.2010, Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a respins plângerea recurentului-reclamant, menţinând dispoziţiile Hotărârii nr. 268757/10.12.2009 şi ale Deciziei de imputare nr. 231542/12.10.2009.

Or, decizia de imputare şi hotărârile indicate au fost emise în temeiul unor proceduri de natură administrativă, respectiv administrativ-jurisdicţională, care au fost constatate neconstituţionale de Curtea Constituţională, conform deciziei anterior indicate, împrejurare ce determină caracterul nelegal al acestor acte administrative.

Înalta Curte constată că efectele deciziei Curţii Constituţionale se produc cu privire la toate situaţiile juridice neepuizate la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial, fiind neîntemeiate apărările formulate de intimaţii-pârâţi, prin care se susţine că această decizie nu ar putea fi aplicată actelor administrative emise anterior şi că nu ar putea conduce la reformarea sentinţei instanţei de fond. Situaţia actelor contestate de reclamant nu era definitivată la data de 07.02.2023, când s-a publicat în Monitorul Oficial decizia nr. 649/2022, acestea fiind supuse contestării în procedura judiciară desfăşurată în faţa instanţei de contencios administrativ, aflată în faza procesuală a recursului.

La momentul verificării legalităţii actelor contestate, instanţa de recurs are obligaţia de a ţine cont de statuările Curţii Constituţionale din cuprinsul deciziilor publicate în Monitorul Oficial, iar cum întreaga procedură de stabilire şi imputare a prejudiciului s-a derulat în temeiul unor texte de lege declarate neconstituţionale, Înalta Curte constată că actele administrative atacate sunt afectate de un viciu de nelegalitate, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii temeiului de drept avut în vedere la emiterea lor.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că este incident motivul de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul declarat de reclamantul A. fiind fondat din perspectiva criticilor întemeiate pe efectele produse în cauză de Decizia Curţii Constituţionale nr. 649/2022. Întrucât consecinţa admiterii recursului o reprezintă modificarea în tot a sentinţei instanţei de fond, este inutilă analiza celorlalte critici susţinute de recurentul-reclamant.

Ca urmare a admiterii recursului, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va modifica sentinţa recurată, în sensul că va admite cererea de chemare în judecată, anulând Hotărârea nr. 13/24.03.2010, emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Decizia de imputare nr. 251542/12.10.2009, emisă de UM 0465 Bucureşti.

În condiţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga intimaţii-pârâţi Ministerul Afacerilor Interne şi UM 0465 Bucureşti la plata către recurentul-reclamant A. a sumei de 4000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, reprezentând onorariu expert în sumă de 2000 de RON şi onorariu avocaţial în sumă de 2000 RON, redus de la suma de 6000 RON, în raport cu complexitatea cauzei şi cu activitatea îndeplinită de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 268 din 22 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa recurată, în sensul că:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi UM 0465 Bucureşti.

Anulează Hotărârea nr. 13/24.03.2010, emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Decizia de imputare nr. 251542/12.10.2009, emisă de UM 0465 Bucureşti.

Obligă intimaţii-pârâţi Ministerul Afacerilor Interne şi UM 0465 Bucureşti la plata către recurentul-reclamant A. a sumei de 4000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, reprezentând onorariu expert şi onorariu avocaţial redus.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 martie 2023.