Mootness of salary recalculation claims due to administrative compliance and error in identifying competent authority for issuing grading orders

Şedinţa publică din data de 21 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.08.2019, pe rolul Tribunalului Bucuresti-Sectia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Direcţia Instanţelor Militare, au solicitat:

(i) obligarea pârâţilor Ministerul Apărării Naţionale, ordonator principal de credite şi Direcţia Instanţelor Militare, ordonator terţiar de credite, să recalculeze indemnizaţiile de încadrare/salariile brute lunare şi celelalte drepturi aferente, ce se cuvin reclamanţilor, prin includerea procentului de 8.5% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum şi a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON+4%+4.5%+10%, rezultând astfel VRS de 484,18 RON, începând cu august 2016, precum şi în continuare, după pronunţarea hotărârii (cu excepţia reclamantului A., pensionat începând cu data de 26 aprilie 2017, dată până la care solicită admiterea recalculării drepturilor), creşteri salariale acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive, aflate în plată, de care se bucură în prezent doar o parte din personalul Autorităţii Judecătoreşti şi să plătească diferenţa dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi sumele efectiv plătite;

(ii) obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale restante de la pct. 1, actualizate în raport cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi a dobânzilor legale penalizatoare aferente fiecărei diferenţe salariale lunare, calculate de la dala scadenţei fiecărei diferenţe lunare actualizate, până la data plăţii efective;

(iii) obligarea ordonatorului principal de credite, Ministrul Apărării Naţionale, să emită ordinele individuale de încadrare salarială, pentru reclamanţii judecători militari, urmare a recalculării drepturilor salariale lunare conform pct. l. precum şi în continuare, ori de câte ori intervin modificări salariale;

(iv) obligarea pârâţilor să pună în executare cele ce se vor dispune prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, sub sancţiunea plăţii în favoarea fiecărui reclamant a unei penalităţi de 100 RON/zi de întârziere, până la executarea efectivă.

Prin încheierea din data de 04 februarie 2021, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 867 din data de 3 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:

- a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii;

- a admis excepţia prescripţiei parţiale a acţiunii şi în consecinţă, a respins ca prescrise pretenţiile aferente perioadei 01.08.2016-21.08.2016.

- a admis în parte acţiunea formulată de către reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Direcţia Instanţelor Militare;

- a obligat pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Direcţia Instanţelor Militare să recalculeze indemnizaţia de încadrare/salariul brut lunar şi celelalte drepturi aferente ce se cuvin reclamantului A., prin includerea procentului de 8.5% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum şi a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON + 4%+4.5%+10%, rezultând astfel VRS de 484,18 RON, începând cu data de 22 august 2016 până la data de 26 aprilie 2017 (data pensionării).

- a obligat pârâţii să recalculeze indemnizaţiile de încadrare/salariile brute lunare şi celelalte drepturi aferente ce se cuvin celorlalţi reclamanţi, prin includerea procentului de 8.5% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum şi a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON + 4%+4.5%+10%, rezultând astfel VRS de 484,18 RON, începând cu data de 22 august 2016 şi pe viitor;

- a obligat pârâţii să plătească reclamanţilor diferenţa dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi sumele efectiv plătite, actualizate în raport cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi a dobânzilor legale penalizatoare aferente fiecărei diferenţe salariale lunare, calculate de la data scadenţei fiecărei diferenţe lunare actualizate, până la data plăţii efective;

- a obligat pârâtul Ministrul Apărării Naţionale, să emită ordinele individuale de încadrare salarială, pentru reclamanţii judecători militari, urmare a recalculării drepturilor salariale lunare conform menţionate anterior;

- a respins în rest acţiunea formulată de către reclamanţi.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 867 din data de 3 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs Ministerul Apărării Naţionale şi Direcţia Instanţelor Militare, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând să se constate că instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia inadmsibilităţii acţiunii şi, în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, recurenţii-pârâţi au apreciat că sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, o analiză efectivă a apărărilor părţilor litigante şi nici motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile pârâţilor, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Au mai arătat recurenţii-pârâţi, în susţinerea cererii de recurs, că instanţa de fond a obligat în mod eronat pârâtul ministrul apărării naţionale să emită ordinele individuale de încadrare salarială, pentru reclamanţii judecători militari, urmare a recalculării drepturilor salariale lunare, fără o minimă motivare a acestei sarcini administrative.

Cu privire la acest aspect, au făcut trimitere la dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale prin care este stabilit statutul Direcţiei instanţelor militare, precum şi la dispoziţiile art. 44 alin. (2), art. 125 alin. (4) şi art. 131 alin. (4) din legea nr. 304/2004 potrivit cărora Direcţia instanţelor militare, prin directorul acesteia, are calitatea de ordonator terţiar de credite, pentru instanţele militare.

De asemenea, au făcut referire la prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, la prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 şi ale Anexei VI a acesteia, concluzionând că pârâţii nu sunt angajatorii reclamanţilor, ci doar plătesc drepturile salariale în contextul acestor prevederi legale.

Prin urmare, doar Direcţia Instanţelor Militare era în măsură să emită ordinele de zi pe unitate privind încadrarea salarială pentru reclamanţii judecători militari, ca urmare a recalculării drepturilor salariale lunare şi nicidecum nu putea fi obligat ministrul apărării naţionale să emită ordine de încadrare individuale, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.

Au mai susţinut recurenţii-pârâţi că Direcţia Instanţelor Militare şi-a îndeplinit această obligaţie prin O.Z.U. nr. 17/05.02.2020 şi nr. 41/24.03.2020, iar prin O.Z.U. nr. 119/29.09.2020, a efectuat plata diferenţelor salariale pentru judecătorii militari, personalul auxiliar de specialitate civil şi militar şi personalul conex de la instanţele militare, rezultate din recalculare, prin raportare la valoare de referinţă sectorială 484,18 RON. Faţă de această împrejurare, apreciază că acţiunea reclamanţilor a rămas fără obiect.

Instanţa de fond nu a dovedit că sunt întrunite cerinţele de valabilitate ale acţiunii civile astfel cum sunt reglementate de art. 33 teza I din C. proc. civ., potrivit cărora "interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual".

Or, în condiţiile în care pârâta Direcţia Instanţelor Militare a efectuat, la data de 29.09.2020, plata integrală a diferenţelor salariale ale judecătorilor militari, ale personalului auxiliar de specialitate şi ale personalului conex de la instanţele militare, rezultate din recalcularea prin raportare la VRS 484,18 RON, în mod greşit, instanţa de fond a obligat pârâţii să recalculeze indemnizaţiile de încadrare/salariile brute lunare şi celelalte drepturi aferente ce se cuvin reclamanţilor, rezultând astfel VRS de 484,18 RON, începând cu data de 22 august 2016, această măsură echivalând cu îmbogăţirea fără justă cauză a reclamanţilor.

Mai mult decât atât, instanţa de fond a obligat pârâţii la plata dobânzilor penalizatoare, pentru sume deja achitate integral reclamanţilor, anterior pronunţării instanţei de fond, aspecte ce nu au fost aduse la cunoştinţa instanţei de fond de către reclamanţi, deşi au primit aceste sume şi nu au contestat O.Z.U. nr. 17/05.02.2020 prin care li s-au stabilit aceste drepturi. Ulterior, prin O.Z.U. nr. 119/29.09.2020 a fost aprobată plata drepturilor salariale şi la data de 30.09.2020 au fost achitate reclamanţilor, integral, într-o singură tranşă, drepturile salariale rezultate prin utilizarea VRS de 484,18 RON.

Au mai apreciat recurenţii-pârâţi că sunt incidente şi dispoziţiile art. 137 din C. proc. civ., instanţa de judecată fiind obligată să se pronunţe în limitele sesizării şi să analizeze fiecare capăt de cerere, pronunţându-se asupra acestora, fără a putea să acorde mai mult sau altceva decât s-a solicitat, cu excepţia situaţiilor în care legea îi permite.

Având în vedere că reclamanţii au beneficiat la data de 29.09.2020 de plata diferenţelor salariale rezultate din recalcularea prin raportare la VRS de 484,18 RON, apreciază că în mod nelegal instanţa de fond a acordat reclamanţilor drepturile băneşti pe perioade anterioare, cu încălcarea prevederilor legale menţionate, implicit şi a Ordinului MJ nr. 4988/C/2019 prin care se statua că plata VRS 484,18 RON se aplică pentru perioada de 01.12.2016-31.12.2017 de bunăvoie.

Cât priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au susţinut că instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii cu încălcarea prevederilor art. 193 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cărora sesizarea instanţei de judecată se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. În acest sens, au făcut la trimitere şi la dispoziţiile art. 37 din Legea-cadru nr. 153/2017, prin care legiuitorul a consacrat o astfel de procedură administrativă, prealabilă sesizării instanţelor judecătoreşti, aceste dispoziţii fiind completate de cele prevăzute de art. 7 din Anexa nr. V, Cap. VIII, din acelaşi act normativ, precum şi la Decizia nr. 9/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Or, prin acţiunea introductivă, reclamanţii au formulat critici de nelegalitate asupra modalităţii de stabilire/plată a indemnizaţiilor de încadrare lunare brute, fără a solicita şi anularea actelor administrative prin care au fost stabilite acestea, astfel că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate impuse de Legea nr. 554/2004 şi în consecinţă, se impunea respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.

În subsidiar, au solicitat să se constate că Direcţia Instanţelor Militare a achitat integral drepturile reclamanţilor la data de 29.09.2021, astfel că nu datorează dobânzi legale penalizatoare pentru sumele deja achitate reclamanţilor şi cel mult se poate dispune achitarea drepturilor pentru perioada 22.08.2016-30.11.2016, întrucât drepturile reclamanţilor au fost achitate integral începând cu data de 01.12.2016.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi nu au formulat întâmpinare faţă de recursul declarat de pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Direcţia Instanţelor Militare.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

În exercitarea prezentei căi de atac, recurenţii-pârâţi Ministerul Apărării Naţionale şi Direcţia Instanţelor Militare s-au prevalat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., astfel:

- subsumat primului motiv de casare, recurenţii-pârâţi au invocat, pe de-o parte, faptul că sentinţa recurată nu respectă exigenţele prevăzute de art. 425 din C. proc. civ., iar pe de altă parte, au criticat măsura obligării ministrului apărării naţionale la emiterea ordinelor individuale de încadrare salarială a reclamanţilor, întrucât această obligaţie îî revenea, conform legislaţiei în vigoare, Direcţiei Instanţelor Militare. Totodată, au apreciat ca rămase fără obiect capetele de cerere referitoare la emiterea unor noi ordine de încadrare salarială şi la plata integrală a diferenţelor salariale ale reclamanţilor, rezultate din recalcularea prin raportare la VRS 484,18 RON începând cu data de 22 august 2016, având în vedere că reclamanţii au beneficiat la data de 29 septembrie 2020, ca urmare a emiterii OZU nr. 17/05.02.2020, de plata acestor drepturi salariale. Faţă de această împrejurare, apreciază că în mod nelegal au fost obligaţi, de către prima instanţă, la plata dobânzilor penalizatoare pentru sume deja achitate.

- prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurenţii-pârâţi au criticat soluţia de respingere pronunţată de către instanţa de fond asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, faţă de dispoziţiile art. 37 din Legea-cadru nr. 153/2017 coroborate cu art. 7 din Anexa nr. V, Cap. VIII a aceluiaşi act normativ.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte apreciază că se impune o reîncadrare, din oficiu, a motivelor de recurs, constatând că argumentele referitoare la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată şi la rămânerea fără obiect a capetelor de cerere referitoare la emiterea unor noi ordine de încadrare salarială a reclamanţilor şi la plata integrală a diferenţelor salariale, rezultate din recalcularea prin raportare la VRS 484,18 RON începând cu data de 22 august 2016 se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., iar cele vizând obligarea în mod eronat a ministrului apărării naţionale la emiterea ordinelor individuale de încadrare salarială a reclamanţilor se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ, urmând a fi examinate din această perspectivă.

Înalta Curte va răspunde punctual motivelor de recurs, după cum urmează:

II.1. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, pârâţii au invocat faptul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, respectiv că nu au fost analizate apărările părţilor litigante şi că nu au fost indicate motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile pârâţilor.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în cuprinsul dispoziţiilor art. 425 din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de argumentele relevante şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În ceea ce priveşte obligativitatea instanţelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observaţiilor şi argumentelor prezentate de părţi şi de a motiva hotărârea pronunţată prin prisma acestor elemente, privită ca o componentă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din CEDO, obligaţie nerespectată de instanţa de fond în opinia recurenţilor, Înalta Curte învederează că potrivit jurisprudenţei constante a instanţei europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special în cauzele împotriva României (Albina împotriva României, Gheorghe Mocuţa împotriva României, Buzescu împotriva României, Dima împotriva României, Bock şi Palade împotriva României), art. 6 alin. (1) din Convenţie obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, fără însă ca prin aceasta să se înţeleagă că ar cere un răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de părţi şi că o instanţă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse.

Or, în speţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a efectuat un examen laborios de legalitate, stabilind faptele şi aplicând dreptul incident, cu evidenţierea modificărilor legislative intervenite în materia dedusă judecăţii, ce au condus la soluţia pronunţată.

Aşadar, sentinţa recurată a fost pronunţată cu respectarea garanţiilor impuse de art. 6 CEDO privind dreptul părţilor la un proces echitabil, reuşind să surprindă toate împrejurările esenţiale pentru justa soluţionare a cauzei şi să prezinte raţionamentul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, astfel încât să permită exercitarea controlului judiciar.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu este fondat.

II.2. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Recurenţii-pârâţi au susţinut inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată ca urmare a nerespectării dispoziţiilor art. 37 din Legea-cadru nr. 153/2017 coroborate cu art. 7 din Anexa nr. V, Cap. VIII, din acelaşi act normativ, care prevăd procedura de contestare a actelor administrative emise de ordonatorii de credite în stabilirea drepturilor salariale.

Înalta Curte reţine că instanţa de contencios administrativ a fost învestită, în esenţă, cu analiza refuzului pârâţilor de a stabili drepturile salariale cuvenite reclamanţilor într-o modalitate nediscriminatorie, care să asigure egalizarea indemnizaţiilor de încadrare la nivelul maxim stabilit la nivelul familiei ocupaţionale "Justiţie" în raport de fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate. Reclamanţii au susţinut existenţa unui refuz nejustificat al pârâţilor de a recalcula drepturile salariale, în cuantumul de care beneficiază potrivit prevederilor legislative invocate şi ca efect al ultimelor hotărâri interpretative date de Curtea Constituţională şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Trebuie precizat că problema formulării unei cereri/plângeri prealabile în situaţia refuzului angajatorului de a acorda drepturile salariale solicitate de angajaţi a făcut obiectul unei sesizări pentru pronunţarea recursului în interesul legii, soluţionat prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 9/2017, prin care s-a stabilit că:

"În interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010 şi a art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, dispoziţiile legale nu instituie o procedură prealabilă sesizării instanţelor din cadrul jurisdicţiei muncii cu acţiuni având ca obiect obligarea angajatorilor la plata, în temeiul legii, a unor drepturi salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiţionale la acestea din urmă."

Această decizie pronunţată în recurs în interesul legii stabileşte că nu este necesară adresarea unei cereri angajatorului ori formularea unei plângeri/contestaţii prealabile în situaţia în care reclamanţii salariaţi invocă neacordarea/nerecunoaşterea de către angajator a unor drepturi salariale de care ar trebui să beneficieze.

Aşadar, având în vedere că în litigiul pendinte nu se contestă un anumit ordin de salarizare emis de angajator, ci refuzul instituţiilor militare pârâte de acordare a drepturilor salariale solicitate de reclamanţi, Înalta Curte consată că nu era necesară urmarea procedurii de contestare speciale, prevăzute de art. 7 din Cap. VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017.

În ceea ce priveşte argumentele recurenţilor-pârâţi vizând rămânerea fără obiect a capetelor de cerere privind obligarea acestora la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare/a salariilor brute lunare şi a celorlalte drepturi aferente ce se cuvin reclamanţilor, prin raportare la VRS nr. 484,18 RON, începând cu data de 22 august 2016,

Înalta Curte observă că, prin O.Z.U. nr. 17 din 5 februarie 2020, ataşat la dosarul de recurs, s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale judecătorilor militari şi ale personalului auxiliar de specialitate civil şi militar şi ale personalului conex de la instanţele militare, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON, începând cu data de 01.12.2016, acest ordin fiind deja emis la data pronunţării sentinţei ce face obiectul prezentei căi extraordinare de atac.

Faţă de această împrejurare, Înalta Curte apreciază ca fiind relevante dispoziţiile art. 29 şi art. 32 din C. proc. civ., potrivit cărora, unul dintre elementele acţiunii civile este, alături de părţi şi cauză, obiectul cererii, respectiv pretenţia concretă a reclamantului, condiţie generală care vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

Prin urmare, având în vedere că, prin O.Z.U. nr. 17 din 5 februarie 2020, emis după introducerea acţiunii, dar înainte de pronunţarea instanţei de fond în prezenta cauză, pârâta a recunoscut şi recalculat drepturile reclamanţilor conform cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată nelegalitatea hotărârii instanţei de fond, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât aceasta trebuia să constate lipsa unui element obligatoriu al acţiunii şi în consecinţă, să o respingă, ca rămasă fără obiect.

Faţă de această împrejurare, instanţa de control judiciar, constatând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., va casa în parte sentinţa recurată şi în rejudecare, va respinge capetele de cerere privind recalcularea indemnizaţiei prin raportare la VRS 484,18 RON, începând cu data de 01.12.2016 şi emiterea ordinelor de încadrare salarială corespunzătoare pentru reclamanţi, ca rămase fără obiect, constatând că aceste obligaţii subzistă doar pentru perioada 22.08.2016-30.11.2016, ce nu a fost acoperită de către O.Z.U. nr. 17 din 5 februarie 2020.

Totodată, Înalta Curte apreciază că nu pot fi primite susţinerile recurenţilor-pârâţi referitoare la plata integrală a drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor, dispusă prin O.Z.U. nr. 119/29.09.2020, precum şi la nedatorarea dobânzilor penalizatoare pentru sume deja achitate, câtă vreme la dosarul cauzei nu au fost depuse documente din care să rezulte plata integrală efectuată fiecărui reclamant şi nici nu există posibilitatea verificării acestor aspecte de către instanţa de control judiciar.

II.3. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că prima instanţă în mod eronat a obligat ministrul apărării naţionale la emiterea ordinelor individuale de încadrare salarială, pentru reclamanţii judecători militari, deşi această obligaţie îi revenea Direcţiei Instanţelor Militare, în calitate de ordonator terţiar de credite, conform art. 44 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Pentru a statua astfel, Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 69 alin. (5) din Anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, porivit cărora "Indemnizaţiile de încadrare şi celelalte drepturi ale judecătorilor şi procurorilor militari, ale personalului auxiliar de specialitate, precum si ale personalului conex şi civil de la instanţele judecătoreşti şi parchetele militare se stabilesc, după caz, de directorul Direcţiei instanţelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, respectiv de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".

În lumina acestor prevederi legale, Înalta Curte constată că raportul obligaţional care are ca obiect stabilirea drepturilor salariale se desfăşoară între reclamanţi şi Direcţia Instanţelor Militare, chiar dacă Ministerul Apărării Naţionale are calitatea de ordonator principal de credite, gestionând bugetele instanţelor instanţelor şi parchetelor militare, conform art. 131 alin. (4) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Plata efectivă a drepturilor salariale se face de către Direcţia Instanţelor Militare, ordonator terţiar de credite, în baza ordinelor de zi pe unitate pe care aceasta le emite conform art. 86 alin. (8) din Anexa nr. VI- Secţiunea a XI-a din Legea-cadru nr. 153/2017.

Prin urmare, măsura obligării ministrului apărării naţionale la emiterea ordinelor individuale de încadrare salarială, pentru reclamanţii judecători militari, în locul Direcţiei Instanţelor Militare, este lipsită de suport juridic, devenind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru toate considerentele expuse anterior, constatând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Direcţia Instanţelor Militare, va casa în parte sentinţa recurată, va respinge, ca rămase fără obiect, capetele de cerere referitoare la recalcularea indemnizaţiei prin raportare la VRS 484,18 RON, începând cu data de 01.12.2016 şi emiterea ordinelor de încadrare salarială corespunzătoare pentru reclamanţi şi va obliga pârâta Direcţia Instanţelor Militare să emită ordinele de încadrare salarială pentru reclamanţi, prin raportare la VRS 484,18 RON, pentru perioada 22.08.2016-30.11.2016, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Direcţia Instanţelor Militare împotriva sentinţei civile nr. 867 din data de 3 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând:

Respinge capetele de cerere privind recalcularea indemnizaţiei prin raportare la VRS 484,18 RON, începând cu data de 01.12.2016 şi emiterea ordinelor de încadrare salarială corespunzătoare pentru reclamanţi, ca rămase fără obiect.

Obligă pârâta Direcţia Instanţelor Militare să emită ordinele de încadrare salarială pentru reclamanţi, prin raportare la VRS 484,18 RON, pentru perioada 22.08.2016-30.11.2016.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.