Retired prosecutor’s claim for updated pension certificate rejected; appeal quashed for lack of actionable refusal and standing

Şedinţa publică din data de 21 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 10.06.2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a solicitat obligarea acestora la eliberarea unei adeverinţe de reactualizare a indemnizaţiei de încadrare şi indemnizaţiei legale în vederea actualizării pensiei de serviciu, precum şi la remiterea documentelor aferente la Casa Judeţeană de Pensii Prahova, în vederea emiterii deciziei de pensie actualizată cu dobânda legală.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 74 din data de 27 aprilie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., împotriva acestui pârât, pentru lipsa calităţii procesuale pasive. Totodată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 74 din data de 27 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa admiterii acţiunii introductive.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a făcut trimitere la prevederile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora "Pensiile de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor, precum şi pensiile de urmaş prevăzute la art. 84 se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a unui judecător şi procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum şi a sporului de vechime. Daca în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, judecătorul sau procurorul îşi poate păstra pensia aflată în plată".

Recurentul-reclamant a arătat că aceste dispoziţii au fost interpretate de către instanţa de fond în defavoarea sa, cu încălcarea principiului Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, având în vedere că nu există niciun temei legal care să prevadă condiţia acordării sporurilor "existente la data eliberării din funcţie".

Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către intimaţii-pârâţi, recurentul-reclamant avea încadrarea maximă pe ţară I-4, respectiv acelaşi salariu ca un procuror de la Parchetul General al României, în vigoare fiind Legea nr. 92/1992.

În opinia sa, faţă de prevederile Legii nr. 50/1996, indemnizaţia sa de bază ar fi trebuit să fie de 24.459 RON, la care se adaugă sporurile. Faptul că în anul 1996 nu exista risc de confidenţialitate şi risc de solicitare neuropsihică, cum se specifică în obiecţiunile formulate de pârât, nu exclude aplicarea la încadrarea de bază a celor 2 sporuri, având în vedere că textele de lege anterior stabilesc în mod imperativ că actualizarea cuantumului pensiei se face în raport cu sporurile şi încadrarea unui procuror în activitate în prezent, cu aceaşi vechime şi acelaşi grad salarial ca recurentul-reclamant.

Recurentul-reclamant a apreciat că încercarea intimatului-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti de a-şi justifica refuzul de a recalcula şi de a actualiza în mod legal pensia de serviciu pe motiv că în anul 1996 recurentul-reclamant nu ar fi beneficiat de sporuri, reprezintă o încălcare flagrantă a legislaţiei incidente, prin raportare la principiul Nemo alegans auditur propria turpitudine. În acest context, a făcut trimitere la adresa nr. 3276/23-04-2018 emisă de Parchetul de pe lângă I.C.C.J.- Direcţia Resurse Umane potrivit căreia recalcularea pensiei de serviciu a procurorilor pensionaţi se face conform art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, iar pentru procurorii pensionaţi după data de 1 ianuarie 2010 se are în vedere la reactualizarea pensiei, sporul de risc, condiţii de muncă deosebite şi cel de confidenţialitate, acordate procurorilor în activitate.

În concluzie, a solicitat admiterea acestui motiv de recurs, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa obligării pârâtului să-i elibereze şi să-i înainteze către Casa Judeţeană de Pensii Prahova, adeverinţele de salariu care să cuprindă următoarele retribuţii:

- pentru perioada 1 decembrie 2016-31 decembrie 2917-13.595 RON;

- pentru perioada 1 ianuarie 2018-31 decembrie 2018 - 16.994 RON;

- pentru perioada 1 ianuarie 2019- prezent - 21.527 RON.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că motivarea instanţei de fond este străină de înscrisurile depuse la dosar, făcând trimitere în acest sens la adresa nr. x/2020 depusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la dosarul cauzei şi la grila privind salarizarea la 1 ianuarie 2018.

De asemenea, recurentul-reclamant a criticat soluţia pronunţată de către prima instanţă asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apreciind că se întemeiază pe motive străine cauzei, întrucât toate actele depuse la dosar atestă faptul că acesta este instituţia jus disposidendi.

4 Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti nu au formulat întâmpinare.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea pârâţilor la eliberarea unei adeverinţe de reactualizare a indemnizaţiei de încadrare şi a indemnizaţiei legale în vederea actualizării pensiei de serviciu, precum şi la remiterea documentelor aferente la Casa Judeţeană de Pensii Prahova, în vederea emiterii deciziei de pensie actualizată cu dobânda legală.

Prima instanţă a respins, ca nefondată, cererea dedusă judecăţii formulată în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, reţinând, în esenţă, că în baza de calcul pentru actualizarea pensiei de serviciu nu pot incluse şi sporurile de care beneficiază în prezent un procuror, în activitate, ci doar sporurile avute în vedere la stabilirea pensiei, în conformitate cu prevederile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce-l priveşte pe pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi, în consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată formulată împotriva acestui pârât, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, prin raportare la dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. b) şi art. 14 din H.G. nr. 1275/2005.

Învestită cu soluţionarea recursului, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor de recurs, după cum urmează:

II.1. În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că acest motiv de casare se justifică atunci când, în lipsa oricăror considerente sau în cazul existenţei unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluţia adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Prin motivele de recurs, reclamantul a invocat faptul că motivarea instanţei de fond este străină de înscrisurile ataşate în dosar şi este lipsită de temei juridic.

Înalta Curte constată că modalitatea de administrare şi de apreciere a probatoriului administrat în cauză, în raport de dispoziţiile legale incidente, reprezintă atributul instanţei de judecată, legiuitorul acordându-i acesteia puteri depline în acest sens, astfel cum rezultă din prevederile art. 22 şi 211 din C. proc. civ.. Astfel, interpretarea unor probe contrar aşteptărilor reclamantului nu poate constitui un motiv de casare în sensul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. Faptul că recurentul nu este de acord cu interpretarea dată probelor administrate în cauză şi prevederilor legale incidente, criticându-le ca atare, nu înseamnă şi că argumentele reţinute de către instanţa de fond nu ar fi corecte.

Mai mult decât atât, interpretarea şi evaluarea probelor administrate de către instanţa de fond este o operaţiune ce se circumscrie aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate şi nu se poate cenzura în recurs.

Subsumat aceluiaşi motiv de casare, recurentul-reclamant a mai criticat şi soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pronunţată de către instanţa de fond, pe motiv că aceasta, de asemenea, se întemeiază pe motive străine cauzei, având în vedere că toate actele depuse la dosarul cauzei dovedesc faptul că Parchetul de pe lângă I.C.C.J. este o instituiţie jus disposidendi, respectiv că Ministerul Public are o putere de decizie diferită de C.S.M. sau I.C.C.J. şi întreaga politică de salarizare şi administrativă este diferită.

Înalta Curte apreciază că şi aceste critici de nelegalitate sunt neîntemeiate, reţinând că instanţa de fond în mod corect s-a raportat, în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la dispoziţiile art. 13 din H.G. nr. 1275/2005, potrivit cărora obligaţia de emitere a adeverinţei tip pentru pensia de serviciu incumbă ultimei unităţi de parchet la care a funcţionat recurentul, respectiv Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, acesta având calitatea de pârât în prezenta cauză.

În concluzie, împrejurarea că recurentul-reclamant nu împărtăşeste raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia instanţei, nu poate conduce la incidenţa motivului de nelegalitate referitor la nemotivarea hotărârii, deoarece acest text de lege se referă la pronunţarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, ipoteză care, aşa cum s-a arătat, nu se verifică în speţă.

II.2. În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la eliberarea unei adeverinţe cu datele necesare actualizării pensiei sale de serviciu, conform art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, pe care să o trimită Casei Judeţene de Pensii Prahova, în vederea emiterii deciziei de pensie actualizate cu dobânda legală.

Aşadar, prezentul litigiu nu pune în discuţie stabilirea dreptului recurentului-reclamant la pensia de serviciu, ci priveşte dreptul la eliberarea unei adeverinţe care să ateste anumite date care reies din evidenţele intimatului-pârât, respectiv refuzul acestuia de a-i elibera o astfel de adeverinţă reclamantului.

În raport de aceste circumstanţe factuale, Înalta Curte apreciază ca fiind relevante în soluţionarea prezentei cauze dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, coroborate cu prevederile art. 8 alin. (1), teza a II-a şi a art. 18 alin. (1) din aceeaşi lege, potrivit cărora; "persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri privind eliberarea unui act administrativ, se poate adresa instanţei de contencios administrativ cu cererea de obligare a autorităţii publice la eliberarea actului respectiv."

Aşadar, dreptul la acţiune este recunoscut de legea contenciosului administrativ în favoarea persoanelor vătămate în cazul unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, reţinând că prevederile art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 554/2004 definesc acest refuz drept "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.".

Or, în raport de aceste prevederi legale, Înalta Curte constată însă că nu poate fi reţinut un astfel refuz nejustificat, în condiţiile în care autoritatea pârâtă a răspuns solicitării reclamantului înregistrate sub nr. x/2020 şi a emis adeverinţa nr. x/2020 prin care i s-a comunicat baza de calcul pentru actualizarea pensiei de serviciu.

Faptul că adeverinţa eliberată nu avea conţinutul dorit de către reclamant nu echivalează cu un refuz nejustificat de soluţionare a cererii şi nu dă dreptul reclamantului să iniţieze un astfel demers judiciar, în condiţiile art. 8 alin. (1), teza a II-a din Legea contenciosului administrativ.

Înalta Curte mai are în vedere şi dispoziţiile art. 1-6 din O.G. nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autorităţile publice centrale şi locale, potrivit cărora:

"Art. 1. - Autorităţile publice centrale şi locale eliberează certificate şi adeverinţe numai în cazurile în care situaţiile sau datele a căror confirmare se cere rezultă din documentele deţinute de acestea.

Art. 2. - (1) Prin certificat în sensul prezentei ordonanţe se înţelege documentul prin care se confirmă exactitatea sau realitatea unui fapt ori se atestă o anumită calitate în vederea valorificării anumitor drepturi de către persoana care solicită eliberarea acestuia.

(2) Prin adeverinţă în sensul prezentei ordonanţe se înţelege documentul prin care se atestă un drept sau un fapt.

Art. 3. - (1) Certificatele şi adeverinţele se eliberează numai la cererea scrisă a persoanei sau a persoanelor îndreptăţite ori a mandatarului acestora şi numai în situaţia în care confirmarea, respectiv atestarea dreptului sau faptului, le privesc în mod direct.

(2) În cazurile în care reglementările legale în vigoare permit eliberarea certificatelor şi a adeverinţelor fără prezentarea cererii scrise, eliberarea acestora se face ca atare.

(3) Certificatele şi adeverinţele pot fi eliberate şi mandatarului persoanei sau persoanelor îndreptăţite.

Art. 4. - (1) Autorităţile publice centrale şi locale care eliberează certificate şi adeverinţe vor reţine copii de pe documentele eliberate.

(2) Certificatele şi adeverinţele se semnează de către conducătorul autorităţii publice centrale sau locale ori de către împuterniciţii acestuia, se înregistrează şi se datează, după care se aplică ştampila instituţiei.

Art. 5.- Certificatele şi adeverinţele eliberate vor conţine, în mod obligatoriu, pe lângă situaţiile sau datele a căror confirmare sau atestare se solicită, şi menţionarea documentului din care rezultă acestea.

Art. 6. - În cazul în care eliberarea certificatelor şi a adeverinţelor este supusă plăţii anticipate a unor taxe stabilite prin reglementări legale, în cuprinsul acestora se va face menţiune cu privire la sumele încasate, precum şi la modalitatea de plată."

Dispoziţiile acestui act normativ stabilesc condiţiile de eliberare, la cererea persoanelor interesate, a adeverinţelor care atestă o stare de fapt sau un drept care reiese din evidenţele autorităţilor publice.

Trebuie subliniat că adeverinţele nu produc prin ele însele efecte în privinţa drepturilor individuale ale solicitantului, iar legea nu impune autorităţii căreia i se adresează cererea de eliberare a adeverinţei să analizeze dacă solicitantul, pe baza adeverinţei, va beneficia sau nu de anumite drepturi/beneficii.

Prin urmare, având în vedere că prezentul litigiu, după cum s-a reţinut mai sus, priveşte refuzul pârâtului de a elibera o adeverinţă la cererea persoanei interesate, nu pot fi primite susţinerile recurentului-reclamant referitoare la reactualizarea pensiei cu includerea în baza de calcul a anumitor sporuri, în temeiul art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Eventuala vocaţie a reclamantului la beneficiul pensiei de serviciu/la recalcularea pensiei de serviciu excedează competenţei şi analizei instanţei de contencios administrativ, putând fi invocată/contestată doar în faţa unei instanţe din jurisdicţia asigurărilor sociale.

Pentru considerentele expuse anterior, constatând că susţinerile şi criticile formulate de recurentul-reclamant nu pot conduce la reformarea sentinţei recurate, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul dedus judecăţii, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 74 din data de 27 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.