Nature of pre-1989 debt restructuring government order: classification as individual administrative act triggering six-month limitation period for challenge

Şedinţa publică din data de 15 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de apel Bucureşti sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Guvernul României să dispună obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei totale 1.956.186,80 USD, calculată în RON la cursul din data plăţii, reprezentând contravaloarea mărfurilor produse de S.C. A. S.A. care au fost exportate în Irak până în anul 1990, să constate nelegalitatea Hotărârii de Guvern nr. 1638/2008, art. 1-5 şi Anexa nr. 1.14 astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 732/2011, şi să oblige pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 193/2019, Curtea de apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat cauza Curţii de Apel Bacău.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1/2020 din data de 10 ianuarie 2020, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele: "A respins excepţia inadmisibilităţii.

A admis excepţia tardivităţii.

A anulat acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. Săvineşti, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Guvernul României, ca tardiv introdusă.".

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1/2020 din data de 10 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. Săvineşti şi în temeiul dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În dezvoltarea motivelor de recurs arată recurenta că sentinţa a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material prin aceea că H.G. nr. 1638/2008 a fost considerată în mod greşit ca fiind un act administrativ individual, având drept consecinţă reţinerea greşită a dispoziţiilor din Legea nr. 554/2004 care se aplică actelor administrative individuale: procedură prealabilă şi termen de depunere a acţiunii.

Astfel, consideră recurenta că H.G. nr. 1638/2008 este un act administrativ cu caracter normativ, iar nu un act administrativ individual.

Actul administrativ contestat în cauză a fost emis de Guvernul României având în vedere dispoziţiile art. 1 şi 2 din Legea nr. 29/1994 privind autorizarea Guvernului de a aproba negocierea în vederea recuperării creanţelor României provenite din activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională derulată înainte de 31.12.1989 şi conţine la art. 1 - 5 reglementări cu caracter general, cu privire la modalitatea de decontare a sumelor datorate ca urmare a îndeplinirii prevederilor Acordului bilateral dintre Guvernul României şi Republica Irak şi scoaterea din evidenţa contabilă a contravalorii creanţelor provenite din activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională derulată de operatorii economici înainte de 31.12.1989 pe relaţia Irak, rezultate din credite bancare preluate de stat în baza Legii nr. 7/1992, credite bancare nepreluate de stat sau din alte surse de finanţare.

Astfel cum rezultă şi din Nota de fundamentare, la Secţiunea 2 - Motivul emiterii actului normativ, H.G. nr. 1638/2008 a fost emisă pentru reglementarea procedurii de decontare a sumelor aferente creditelor rezultate din derularea operaţiunilor de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională pe relaţia Irak, nepreluate la datoria publică, sumele datorate de Irak Statului Român fiind cele reglementate prin H.G. nr. 260/22.01.2006 pentru aprobarea acordului bilateral dintre Guvernul României prin Ministrul Finanţelor Publice şi Republica Irak, acţionând prin Ministerul Finanţelor, semnat la Amman la 18.08.2005.

În H.G. nr. 260/2006, cel care a stat la baza H.G. nr. 1638/2008, se arată, în preambul că, Irakul are datorii către Creditor - Statul Român - în conformitate cu anumite contracte, astfel cum aceste contracte sunt definite în cuprinsul actului:,,- contracte înseamnă:

a) toate creditele comerciale garantate sau asigurate de Creditor sau de agenţiile sale, care au fost acordate Irakului sau sectorului public din Irak ori care au fost acoperite printr-o garanţie din partea Irakului sau a sectorului public din Irak conform unui acord sau document încheiat înainte de 22 mai 2003;

b) toate împrumuturile de la Creditor sau de la agenţiile sale, care au fost acordate Irakului sau sectorului public din Irak ori care au fost acoperite printr-o garanţie din partea Irakului sau a sectorului public din Irak conform unui acord sau document încheiat înainte de 22 mai 2003, inclusiv orice hotărâri judecătoreşti sau sentinţe de arbitraj cu privire la acestea (pct. 1 - Definiţii).

La punctul 3 din preambulul H.G. nr. 260/2006 se arată ca "Irakul si Creditorul doresc să restructureze datoria recunoscută în conformitate cu acest acord, iar la intrarea în vigoare a acestui acord, să înlocuiască şi să anuleze obligatiile Irakului din cadrul tuturor contractelor cu obligatiile Irakului în conformitate cu acest acord, inclusiv din contractele prezentate în Anexa nr. 1.".

La pct. 5 - 7 din H.G. nr. 260/2006 se stabileşte că restructurarea avută în vedere în cadrul acordului se va efectua în 3 etape, prima etapă privind anularea a 30% din datoria recunoscută, anulare care intervine la momentul intrării în vigoare a acordului, a 2-a etapă priveşte anulare unui procent suplimentar de 30% din datoria recunoscută cu intrare în vigoare la data la care Irakul este de acord cu un aranjament stand-by, urmând ca a 3-a etapă de anulare a unui procent suplimentar de 20% din datoria recunoscută să intre în vigoare la 31.12.2008 sau înainte de această dată, respectiv la data când Fondul Monetar Internaţional încheie analiza finală în cadrul aranjamentului stand-by.

Astfel cum rezultă din Nota de fundamentare, prin H.G. nr. 1638/2008 Guvernul României stabileşte, ca regulă generală, că sumele aferente creditelor nepreluate la datoria publică, acordate fostelor întreprinderi de comerţ exterior înainte de 31 decembrie 1989, pentru derularea operaţiunilor de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională pe relaţia Irak, să fie decontate operatorilor economici după aplicarea restructurării conform H.G. nr. 260/2006 şi la cursul de 0,0015 RON pentru un dolar SUA, stabilit prin Titlul VII, Capitolul II, art. 9, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei.

Urmare a acestei modalităţi de decontare, prin H.G. nr. 1638/2008 se mai stabileşte ca regulă generală scoaterea din evidenţa contabilă a contravalorii creanţelor provenite din activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională derulată de operatorii economici înainte de 31 decembrie 1989 pe relaţia Irak, conform eşalonării din acord şi reflectarea lor în contabilitatea pe seama rezultatului reportat.

De asemenea, tot ca regulă generală, se stabileşte că sumele reprezentând contravaloarea acestor creanţe nu fac obiectul evaluării la cursul de schimb comunicat de BNR, valabil la data încheierii exerciţiului financiar, începând cu exerciţiul financiar 2009.

Analizând coroborat prevederile celor 2 hotărâri de guvern, se poate concluziona în primul rând faptul că încadrarea H.G. nr. 1638/2008 în categoria actelor administrative normative sau individuale nu se poate face prin ruperea din context a acestui act administrativ, prin neluarea în considerare a actului administrativ premergător reprezentat de H.G. nr. 260/2006, act care este în mod evident un act administrativ normative, arată recurenta.

În al doilea rând, încadrarea H.G. nr. 1638/2008 într-una din cele două categorii de acte administrative nu se realizează, aşa cum a procedat instanţa de fond, prin decuparea unor dispoziţii din acel act, afectând în acest mod caracterul unitar al acestuia, ci prin examinarea integrală a conţinutului său prin prisma trăsăturilor fiecăreia dintre categoriile în discuţie (acte normative şi acte individuale), adaugă recurenta.

Referindu-se la decizia nr. 1718/2013 a ICCJ, recurenta arată că analizarea caracterului actului administrativ se face prin prisma gradului de generalitate al efectelor juridice înscrise în el, nu prin raportare la conţinutul concret al unei anexe. Faptul că prin anexele la H.G. nr. 1638/2008 se determină persoanele beneficiare ale acestui act administrativ, nu schimbă natura actului administrativ în sensul că acesta nu se transformă dintr-un act administrativ normativ într-un act administrativ individual.

Stabilirea caracterului de act administrativ normativ se face strict prin raportare la prevederile H.G. nr. 1638/2008, deci la prevederile art. 1 - 5 din acest act administrativ, iar nu prin raportare la anexele acestui act. Aceste anexe pot fi oricând modificate şi de altfel au şi fost modificate prin H.G. nr. 32/2011.

Mergând pe logica instanţei de fond, că acest caracter individual este dat de faptul că H.G. nr. 1638/2008 a fost emisă pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 9, alin. (2), lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi se adresează unui număr determinat de subiecţi, respectiv operatorii economici nominalizaţi în anexa ce face parte din H.G., ar însemna că, în situaţia teoretică a abrogării anexei, s-ar schimba caracterul actului administrativ în sensul că el ar deveni din act administrativ individual act administrativ normativ, fapt care este contrar logicii juridice.

Actul administrativ trebuie să îşi păstreze caracterul (act normativ sau act individual) pe tot parcursul existenţei lui, indiferent de modificările care intervin sau pot interveni. Din moment ce H.G. nr. 1638/2008 cuprinde reguli generale aplicabile unei categorii de destinatari denumiţi "operatori economici", el are caracterul unui act administrativ normativ, caracter care se păstrează indiferent de modificările care i-au fost aduse sau îi pot fi aduse, apreciază recurenta.

Reţinând caracterul de act administrativ normativ al H.G. nr. 1638/2008, în speţă devin incidente, cu referire la excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii, dispoziţiile art. 7 alin. (1)1 şi alin. (5) şi art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Astfel pe de o parte, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând, iar pe de altă parte, din moment ce acest act administrativ a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, plângerea prealabilă nu mai este obligatorie, motiv pentru care excepţia inadmisibilităţii este neîntemeiată. Chiar dacă instanţa de fond a motivat respingerea excepţiei inadmisibilităţii pe temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, se poate observa că judecătorul fondului o face în contextul în care consideră actul ca fiind unul administrativ individual, iar nu unul normativ. Prin urmare, chiar dacă referirea la art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 este corectă, premisa de la care se pleacă este greşită.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii, art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 dispune în mod expres că în cazul actelor administrative normative, acţiunea prin care se solicită să se constate nelegalitatea actului administrativ poate fi formulată oricând, concluzionează recurenta.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Guvernul României au depus întâmpinare în cuprinsul căreia au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinearea ca legală a sentinţei instanţei de fond.

5. Soluţia instanţei de recurs

Examinând recursul formulat prin prisma motivului de casare invocat prin cererea de recurs, prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., care vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Guvernul României să dispună obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei totale 1.956.186,80 USD, calculată în RON la cursul din data plăţii, reprezentând contravaloarea mărfurilor produse de S.C. A. S.A. care au fost exportate în Irak până în anul 1990, să constate nelegalitatea Hotărârii de Guvern nr. 1638/2008, art. 1-5 şi Anexa nr. 1.14 astfel cum a fost modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 732/2011, şi să oblige pârâţii la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea recursului promovat, recurenta-reclamantă apreciază că H.G. nr. 1638/2008 este un act administrativ cu caracter normativ iar nu un act administrativ individual, considerând că, în mod greşit, instanţa a reţinut caracterul de act individual al H.G. nr. 1638/2008.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond, în contextul încadrării judicioase a H.G. nr. 1638/2008, în categoria actelor administrative cu caracter individual, a reţinut, în esenţă, că demersul judiciar al recurentei-reclamante este tardiv prin raportare la corespondenţa derulată între recurenta-reclamantă Finanţelor Publice, în cursul anului 2009, având ca obiect aceleaşi pretenţii ca şi cele deduse judecăţii instanţei în cauză.

Reţine Înalta Curte că, aşa cum s-a reţinut în doctrină şi în jurisprudenţă, distincţia dintre acte administrative normative şi cele cu caracter individual se face pe tărâmul întinderii efectelor juridice pe care le produc.

Actele administrative normative conţin reguli de conduită generale, abstracte şi impersonale de aplicabilitate repetată. Stabilind reguli de conduită, raporturi juridice de drept abstract, ele se aplică în mod repetat şi pentru orice situaţie particulară care intră sub incidenţa normei, eficienţa acesteia neîncetând printr-unul sau mai multe acte individuale de aplicare. În raport de aceste caracteristici, actul administrativ îşi păstrează caracterul normativ, chiar dacă la data publicării sale ar fi determinabile subiectele de drept cărora urmează să le fie aplicat, însă rămân nedeterminate toate subiectele de drept care-i vor resimţi efectele pe parcursul activităţii sale.

În contrapondere, actele administrative cu caracter individual se caracterizează prin aceea că produc efecte juridice numai cu privire la subiecte de drept determinte, individualizate ca atare în cuprinsul lor, cărora, în virtutea autorităţii lor publice, le prescrie o conduită concretă.

În ceea ce priveşte scopul emiterii lor, aşa cum rezultă din economia Legii nr. 554/2004, actele administrative cu caracter normativ sunt adoptate/emise în scopul organizării executării legii/dispoziţiilor legale, în timp ce actele administrative cu caracter individual se emit totdeauna exclusiv pentru punerea în aplicare, pentru aplicarea în concret a legii/dispoziţiilor legale.

Plecând de la aceste premise teoretice, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o apreciere corectă asupra naturii juridice a 1638/2008, care are natura unui act administrativ individual, nefiind întemeiate criticile recurentei, care contestă acest aspect.

Hotărârea de Guvern nr. 1638/2008 a fost emisă în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (2) lit. a) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, care, în forma în vigoare la acea dată, prevedeauj că la Fondul "Proprietatea" se vor vira, pe măsura încasării, sumele rezultate din recuperarea creanţelor României provenite din activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională, derulată înainte de 31 decembrie 1989, reglementate în baza Legii nr. 29/1994 privind autorizarea Guvernului de a aproba negocierea în vederea recuperării creanţelor României provenite {din activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională, derulată la 31 decembrie 1989, cu modificările ulterioare, după deducerea cheltuielilor cuvenite operatorilor economici exportatori, stabilite pe baza cursului de 0,0015 RON pentru un dolar SUA, ale căror credite nu au fost preluate la datoria publică în baza Legii nr. 7/1992 privind acoperirea financiară a obligaţiilor statului rămase neregularizate la 31 decembrie 1990 şi preluarea de către stat şi băncile comerciale a pierderilor înregistrate în anii 1989 şi 1990 de agenţii economici cu capital de stat, precum şi a creditelor bancare neperformante.

Anexele la Hotărârea Guvernului nr. 1638/2008 pentru aprobarea cuantumului sumelor ce urmează a fi virate Fondului " Proprietatea " şi a celor decontate operatorilor economici ca urmare a îndeplinirii prevederilor Acordului bilateral între Guvernul României acţionând prin Ministerul Finanţelor Publice şi Republica Irak acţionând prin Ministerul Finanţelor semnat la Amman la 18 august 2005 au fost întocmite în baza legislaţiei în vigoare privind reglementarea creanţelor României provenite din activitatea de export, cooperare economică internaţională şi alte acţiuni externe, derulate înainte de 31 decembrie 1989.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 1638/2008 s-a prevăzut, totodată, şi modalitatea de scoatere din evidenţa contabilă a contravalorii creanţelor respective, prin, excepţie de la reglementările contabile în vigoare, în vederea eliminării influenţelor nefavorabile de ordin contabil şi fiscal asupra operatorilor economici, beneficiari ai prevederilor H.G. nr. 1638/2008.

Astfel cum reiese din cele anterior expuse, H.G. nr. 1638/2008, cu modificările ulterioare, se aplică operatorilor economici exportatori ale căror credite nu au fost preluate la datoria publică în baza Legii nr. 7/1992.

Pe cale de consecinţă, H.G. nr. 1638/2008 este un act administrativ cu caracter individual, astfel cum a reţinut în mod corect şi prima instanţă, gradul de întindere a efectelor sale juridice find unul limitat, actul contestat producând efecte juridice numai în privinţa operatorilor economici exportatori ale căror credite nu au fost preluate la datoria publică în baza Legii nr. 7/1992.

Contar susţinerilor recurentei-reclamante din cuprinsul cererii de recurs potrivit cărora efectele H.G. nr. 1638/2008 se răsfrâng asupra unei categorii determinate de persoane definite ca fiind "operatorii economici", Înalta Curte arată că astfel cum rezultă din cuprinsul H.G. nr. 1638/2008 şi a Notei de fundamentare, acest act administrativ se aplică numai operatorilor economici exportatori ale căror credite nu au fost preluate la datoria publică în baza Leşii nr. 7/1992.

Se poate observa aşadar că nu orice operator economic are vocaţie să intre sub incidenţa H.G. nr. 1638/2008, astfel cum sugerează în mod eronat recurenta-reclamantă, sfera subiectelor de drept asupra cărora actul contestat urmează a produce efecte juridice având un grad de determinabilitate ridicat, operatorii economici exportatori ale căror credite nu au fost preluate la datoria publică în baza Legii nr. 7/1992 fiind într-un număr limitat, situaţia acestora fiind cunoscută încă de Ia momentul adoptării H.G. nr. 1638/2008.

Pe cale de consecinţă, contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă, în realizarea operaţiunii de încadrare juridică a H.G. nr. 1638/200'8 în categoria actelor administrative cu caracter individual, instanţa de fond "nu a decupat" dispoziţii din actul administrativ contestat, prin raportare la conţinutul Anexei acestui act, ci, prin examinarea integrală a conţinutului său, a conchis în mod corect că actul supus analizei sale este un act administrativ cu caracter individual.

In ceea ce priveşte susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora art. 1 - 5 din H.G. nr. 1638/2008 cuprind reglementări ce se constituie în reguli generale, Înlata Curte arată că dispoziţiile acestui act administrativ pot fi privite ca "reguli generale" numai în măsura în care sunt înţelese că se aplică, în mod unitar şi nediscriminatoriu, tuturor operatorilor economici care intră sub incidenţa acestor dispoziţii, însă, sub aspectul întinderii efectelor juridice pe care le produc, remarcăm că sfera relaţiilor sociale reglementate de această normă este una limitată, sfera subiectelor de drept beneficiari ai acestor dispoziţii legale fiind strict determinată (operatorii economici exportatori ale căror credite nu au fost preluate la datoria publică în baza Legii nr. 7/1992).

Sub acest aspect, se reţine că în cuprinsul Deciziei ÎCCJ nr. 1718/2013 (la care face referire şi recurenta-reclamantă), având ca obiect anularea unui act administrativ, s-a stabilit că distincţia între actele administrative individuale şi cele normative se realizează în funcţie de întinderea efectelor juridice pe care le produc. Astfel, actele administrative normative conţin reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte erga omnes, în timp ce actele individuale produc efecte, de regulă, faţă de o persoană, sau uneori faţă de mai multe persoane (persoane determinate sau determinabille, subl. ris.).

Or, în speţă, actul atacat nu are aplicabilitate generală, nu cuprinde reguli de conduită generale şi impersonale, de aplicabilitate repetată ci se aplică, astfel cum am arătat în cele ce preced, unui număr determinat de subiecte.

Concluzionând, actul contestat nu întruneşte condiţiile detaliate mai sus pentru a fi încadrat în categoria actelor administrative cu caracter normativ, respectiv nu stabileşte o regulă de conduită generală şi impersonală, din moment ce are aplicabilitate restrânsă, subiectele de drept care intră sub incidenţa acestei reglementări fiind determinate/determinabile prin raportare la situaţia juridică a operatorilor economici cărora li seadresează. Nu se poate susţine că ar avea aplicabilitate generală, deci erga omnes, atâta vreme cât alţi operatori economici, în afara operatorilor economici exportatori ale căror credite nu au fost preluate la datoria publică în baza Legii nr. 7/1992, nu pot beneficia de prevederile acestui act administrativ.

Având în vedere cele de mai sus, faţă de conţinutul concret şi caracterul său specific, nu se poate concluziona altfel decât în sensul că H.G. nr. 1638/2008, modificată prin H.G. nr. 732/2011, este act administrativ cu caracter individual, astfel cum a reţinut în mod judicios şi instanţa primului grad de jurisdicţie.

Faţă de constatarea caracterului individual al actului administrativ contestat, în mod judicios, Curtea de Apel Bacău a apreciat fondată excepţia tardivităţii acţiunii, faţă de prevederile art. 11 din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004, potrivit căruia:

"Alin. (l) Cererile prin care se solicită anularea unui acţ administrativ individual se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii; c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii; d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

Alin. (2) Pentru motive temeinice, în cazul actului; administrativ individual, cererea putând fi introdusă şi peste termenul prevăzufla alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz".

Deopotrivă, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Din înscrisurile administrate în cauză, instanţa a reţinut că, referitor Ia cuantumul sumelor cuprinse în Anexa 1.14 din H.G. nr. 1638/2008, între reclamanta S.C. A. S.A. Săvineşti şi Ministerul Finanţelor Publice, a fost purtată în anul 2009 o corespondenţă concretizată în trei adrese emise de către reclamantă, respectiv adresele nr. x/19.10.2009, nr. y/17.11.2009 şi nr. 1235/24.11.2009, la care Ministerul Finanţelor a răspuns prin adresele nr. x/05.11.2009 şi nr. y/18.11.2009.

Hotărârea contestată a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 20 decembrie 2008 (Monitorul Oficial nr. 862), iar recurenta-reclamantă a sesizat instanţa de contencios administrativ în anul 2019, astfel că, acţiunea injustiţie a fost formulată cu depăşirea termenelor stabilite cu caracter imperativ prin dispoziţiile art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Faţă de situaţia de fapt reţinută, în aplicarea prevederilor art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea de Apel Bacău, în mod întemeiat, a constatat că recurenta-reclamantă a introdus cererea de chemare în judecată peste termenul legal de sesizare a instanţei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 18 şi al art. 28 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 185 alin. (1) C. proc. civ., în mod întemeiat, admiţând excepţia tardivităţii, instanţa de fond a anulat acţiunea formulată de reclamantă S.C. A. S.A. Săvineşti ca tardiv introdusă.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare invocat de recurenta reclamantă, prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. Săvineşti împotriva sentinţei civile nr. 1/2020 din data de 10 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nedondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2022.