Property compensation dispute: appeal allowed, lower judgment vacated and original action dismissed due to prior debt compensation.

Şedinţa publică din data de 15 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015, reclamantele A., prin mandatar B. şi C.. în contradictoriu cu ANRP - Comisia naţională pentru compensarea imobilelor a solicitat obligarea pârâtei să emită titlul de plata corespunzător sumei de 36.600,00 RON, actualizata la data plăţii, plătibilă într-o singura transa şi, în subsidiar, să emită titlul de plata corespunzător sumei de 36.600,00 RON actualizată, plătibilă în cele 5 transe anuale egale prevăzute de lege începând cu data de 01.01.2014, urmând ca instanţa să stabilească termenele exigibilităţii creanţei reclamantului.

Primul ciclu procesul

Prin sentinţa civilă nr. 1334 din 12 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi a respins cererea reclamantelor A. şi C., formulată în contradictoriu cu această autoritate, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, reclamantele A. şi C. au formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, în principal, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât nu s-a intrat în cercetarea fondului, iar în subsidiar, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Decizia instanţei de recurs

Prin decizia nr. 2358 din 6 iunie 2018 Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamantele A. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 1334 din data de 12 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa civilă recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Al doilea ciclu procesual

Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5415 din data de 17 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

A admis acţiunea formulată de reclamantele A. şi C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Natională pentru Restituirea Proprietăţilor.

A obligat pârâta să emită în favoarea reclamantelor titlurile de plată potrivit Legii nr. 165/2013, pentru suma de 36.600 RON, care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală până la data la care s-a realizat executarea silită.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 5415 din data de 17 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Arată recurenta că prin sentinţa civilă nr. 3764/22.03.2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 777R/20.09.2016, instanta de judecată a dispus întoarcerea executării silite şi a obligat pe pârâtele A. şi C. la plata către reclamantă a sumei de 44.982,80 RON, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţiei de la data încasării până la data restituirii efective.

Aşadar, arată recurenta că deţine o creanţă certă, lichidă exigibilă împotriva reclamantelor.

Sub un alt aspect arată că în mod eronat de instanta de fond a reţinut aplicarea în speţă a Legii nr. 164/2014, respectiv a deciziei de actualizare/titluri de plată emise în mod actualizat.

Legea aplicabilă în speţă este Legea nr. 165/2013, dosarul nr. x/2007 flind soluţionat prin emiterea Deciziei br. 13416/FF/26.08.2010 de către CCSD, prin care s-au acordat despăgubiri reclamantelor în cuantum de 36.600.00 RON.

Fiind un dosar înregistrat sub nr. x/2007, vizează un dosar de fond funciar, căruia i se aplicä Legea nr. 165/2013, nicidecum Legea nr. 164/2014.

În cee ace priveşte fondul cauzei, arată recurenta că instanţa de fond a aplicat şi interpretat greşit normele de drept material în modalitatea în care nu a ţinut seama de cele prezentate de recurentă pe fondul cauzei, mai ales prin Notele de transmise sub nr. x/27.11.2018 pentru termenul din data de 06.12.2018.

Or, în acele note recurenta arată că a prezentat atât aplicabilitatea O.U.G. nr. 63/2018, privind compensarea unor creanţe, dar a subliniat şi faptul că reclamanta C. a formulat cerere de compensare în baza O.U.G. nr. 63/2018, uzând de acest act normativ, menit a înlesni blocajul creat între sumele datorate de reclamanţi şi titlurile de plată ce urmează a fi restituite de recurentă, abia ulterior restituirii sumelor de bani încasate nelegal de către petenţi.

Chestiuni prealabile

Recurenta pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a despus la data de 11.02.2020 copie după Decizia de compensare nr. 76/11.04.2019 a creanţelor reciproce între statul român şi doamnele B. şi C., în calitate de beneficiare ale legilor din domeniul restituirii proprietăţilor şi copie după Declaraţia autentificată la notar sub nr. x/14.11.2018 a doamnelor B. şi C. prin care acestea declară sunt de acord să opereze compensarea în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 63/2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentelor şi apărărilor formulate de intimată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Demersul procesual declanşat de reclamante urmăreşte sancţionarea de către instanţă a neîndeplinirii de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a unei obligaţii legale, referitoare la emiterea titlului de plată, ulterior emiterii titlului de despăgubire.

Astfel, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în aplicarea Legii nr. 247/2005, a emis în favoarea reclamantelor A. şi C. Decizia nr. 134167/FF/26.08.2010 vizând despăgubiri în sumă de 36.600 RON.

Potrivit art. 18 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente (în vigoare la data emiterii titlului de despăgubire), "După emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va emite, pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată (...)". În continuare, capitolul IV din lege reglementa modul de valorificare a titlurilor de despăgubire.

Atât dispoziţiile art. 18, cât şi cele ale capitolului VI din Legea nr. 247/2005, au fost abrogate, în întregime, prin Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Legea nr. 165/2013 reglementează modul de acordare a măsurilor compensatorii, iar dispoziţiile sale sunt aplicabile dosarelor de despăgubire nefinalizate până la data intrării în vigoare a acestei legi, chiar dacă procedura a început anterior, în baza Legii nr. 247/2005.

Aplicarea în timp a legii speciale rezultă din art. 4 al Legii nr. 165/2013, potrivit cărora "dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (...)".

Potrivit art. 41 din Legea nr. 165/2013, "(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. (2) Cuantumul unei tranşe nu poate fi mai mic de 5.000 RON. (3) Pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite la alin. (1), Comisia Naţională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. (4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în condiţiile alin. (1) şi (2) şi se plăteşte de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere. (5) Obligaţiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21."

Astfel, art. 41 din Legea nr. 165/2013 stabileşte obligaţia Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor de emitere a titlului de plată, după emiterea - fie de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, fie de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ulterior Legii nr. 165/2013 - a unei decizii cuprinzând titlul de despăgubire.

Fiind titularele unui titlu de despăgubire emis înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, recurentele-reclamante beneficiază de dispoziţiile art. 41 din acest act normativ, conform cărora Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite un titlu de plată ce va deveni scadent după data de 01.01.2014 şi care se va eşalona (...), dar nu înainte de realizarea procedurilor prevăzute de art. 21 din aceeaşi lege.

Deciziile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor se încadrează în categoria deciziilor emise de entităţile învestite de lege în procedura de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013, dată fiind atribuţia de emitere a titlului de plată prevăzută de art. 41. De altfel, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este menţionată în mod expres în art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013 ca fiind o "entitate învestită de lege", respectiv una dintre structurile cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii.

În speţă, la data pronunţării sentinţei nr. 5415/17.12.2018 nu fusese emis un titlul de plată de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Deopotrivă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis în favoarea reclamantelor Decizia nr. 134167-26.08.2010, având ca obiect despăgubiri în valoare de 36000 RON.

Această sumă, actualizată cu indicele de inflaţie, a fost plătită în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2012 al BEJ D..

Prin sentinţa civilă nr. 12753/8.08.2013, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis contestaţia la executare şi a anulat executarea şi toate actele de executare întocmite de executorul judecătoresc. Sentinţa a rămas definitivă la data de 2.06.2014, prin respingerea recursului.

Cererea pârâtei de întoarcere a executării silite a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti. Prin sentinţa civilă nr. 3764/22.03.2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 777R/20.09.2016, instanta de judecată a dispus întoarcerea executării silite şi a obligat pe pârâtele A. şi C. la plata către reclamantă a sumei de 44.982,80 RON, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţiei de la data încasării până la data restituirii efective.

Faţă de cele anterior învederate, Înalta Curte reţine că în mod corect a susţinut recurenta pârâtă că întoarcerea executării reprezintă obligaţia pentru creditor de a proceda la restituirea către debitor a tot ce i-a luat prin executare silită, când după săvârşirea executării intervine anularea titlului executoriu sau a executării silite.

Urmare deciziei anterior menţionate, reclamantele B. (în calitate de moştenitoare a reclamantei A. conform Certificatului de moştenitor legal nr. 98/10.07.2018) şi C. şi-au dat acordul expres să opereze compensarea în temeiul O.U.G. nr. 63/2018 şi în condiţiile adresei înregistrată sub nr. x/24.10.2018 de Guvernul României- Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, dosar recurs.

În acest context, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a emis la data de 11 aprilie 2019 decizia de compensare nr. 76 a creanţelor reciproce între statul român şi doamnele B. şi C., în calitate de beneficiare ale legilor din domeniul restituirii proprietăţilor potrivit căreia: "Art. 1 - Se constată compensarea creanţelor între doamna C. şi B. şi statul român, până la concurenţa sumei de 36.600 RON.".

Faţă de toate acestea şi reţinând că, în speţă, solicitările reclamantelor au fost satisfăcute, Înalta Curte găsind fondat motivul de recurs, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei civile nr. 5415 din data de 17 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea formulată de reclamantele A. şi C., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei civile nr. 5415 din data de 17 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Respinge acţiunea formulată de reclamantele A. şi C., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2022.