Audiovisual License Withdrawal Upheld; Appeal Rejected for Failure to Exhaust Prior Complaint Procedure

Şedinţa publică din data de 15 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Piteşti la 04.10.2019, A. S.R.L a chemat în judecată Consiliul Naţional al Audiovizualului, solicitând anularea deciziei nr. 806/10.09.2019 privind retragerea licenţei audiovizuale nr. R1073/07.06.2018, suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea definitivă a cauzei şi plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1/F-CONT din data de 14 ianuarie 2020, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de intervenţie principală formulată de S.C. B. S.R.L. Sibiu, ca inadmisibilă şi a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs de reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivarea recursului, a arătat că apreciază incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 potrivit căruia: Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Arată recurentul că instanţa a nesocotit dispoziţiile legii speciale privitoare la posibilitatea de a se adresa direct instanţei, în speţă Curtea de Apel Piteşti, fără a mai parcurge procedura prealabilă care, în cazul de faţă nu a mai fost obligatorie. În raport de această critică apreciază că soluţia instanţei de fond este nelegală şi se impune admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

Instanţa de fond a admis excepţia formulând o apărare distinctă de cea a intimatei care, în niciun moment nu a pus în discuţie vreo condiţie intrinsecă de valabilitate a licenţei subsrisei ci, a arătat prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei că, din punctul său de vedere, decizia de sancţionare (prin care s-a aplicat sancţiunea de retragere a licenţei) nu face parte din categoria actelor exceptate de la procedura prealabilă.

Un al doilea motiv de recurs pe care îl apreciem incident în speţă este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Apreciază că soluţia instanţei de fond nu este motivată (suficient motivată) din punct de vedere al considerentului pentru care a apreciat instanţa că nu sunt incidente dispoziţiile speciale referitoare la posibilitatea adresării în mod direct instanţei de judecată fără a fi obligatorie procedura prealabilă.

Un alt motiv de recurs regăsit de subscrisa este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia: Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Apreciază că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura acestuia şi înţelesul lămurit şi vădit clar (aceea de act sancţionator) fapt ce a fost de natură a atrage aplicare greşită a normelor privitoare la obligativitatea procedurii prealabile.

Instanţa a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale în materie referitoare la caracterul deciziei contestate. Condiţiile intrinseci despre care face vorbire instanţa de fond sunt reglementate de Decizia CNA nr. 277/2013 privind procedura de acordare, de modificare, de prelungire a valabilităţii şi de cedare a licenţei şi a deciziei de autorizare audiovizuală, cu excepţia celor pentru difuzare în sistem digital terestru, precum şi condiţiile privind difuzarea de programe locale, retransmiterea sau preluarea de programe ale altor radiodifuzori, modificată şi completată ulterior.

Prin decizia contestată de subscrisa nu s-au reţinut aspecte legate de valabilitatea deciziei ci, s-au reţinut aspecte referitoare la nerespectarea de către subcrisa a dispoziţiilor din Legea audiovizualului. Cu alte cuvinte, în niciun moment nu s-a pus în discuţie neîndeplinirea vreunei condiţii intrinseci de valabilitate a licenţei ci, s-a dispus sancţionarea subscrisei prin retragerea licenţei pentru că s-a reţinut că subscrisa am încălcat dispoziţiile din Legea audiovizualului, încălcare care se impunea a fi sancţionată cu retragerea licenţei deci, cu aplicarea unei sancţiuni.

4. Apărările intimaţilor

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărîrii instanţei de fond.

5. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia "casarea unei hotărâri se poate cere în cazul în care prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", Înalta Curte constată că, subsumat acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă nu a indicat, în concret, care sunt regulile de procedură pretins a fi încălcate de către instanţa de fond, motivul de casare fiind invocat formal.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui text de lege: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluţia adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Observând textul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pretins a fi încălcat de către instanţa de fond, se desprinde necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei, precum şi a celor pentru care au fost înlăturate cererile părţilor. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ea constituind astfel o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi, implicit, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include, printre altele, dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României şi hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României).

În speţă, în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat insuficienta motivare din punct de vedere al considerentului pentru care a apreciat instanţa că nu sunt incidente dispoziţiile speciale referitoare la posibilitatea adresării în mod direct instanţei de judecată fără a fi obligatorie procedura prealabilă.

Circumstanţiind aspectele de ordin teoretic la speţa dedusă judecăţii, instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a făcut o analiza susţinerilor părţilor şi a probatoriului administrat, prin prisma normelor legale incidente în materie, expunând în mod logic si gradual considerentele care au fundamentat soluţia adoptată, raportat la criticile formulate prin cererea introductivă.

Astfel, motivarea hotărârii atacate este clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, sub acest aspect Înalta Curte constatând că sentinţa primei instanţe cuprinde o motivare adecvată soluţiei pronunţate, cu arătarea considerentelor de fapt şi de drept care au condus la adoptarea acestei soluţii şi a arătat care sunt motivele pentru care a respins solicitările reclamantei.

În aceste condiţii, împrejurarea că recurenta-reclamantă nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe, nu poate conduce la incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile recurentei formulate din această perspectivă fiind nefondate, iar sentinţa de fond a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui text de lege, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În acest sens, alegaţiile recurentei în sensul că,,... instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura acestuia şi înţelesul lămurit şi vădit clar (aceea de act sancţionator) fapt ce a fost de natură a atrage aplicare greşită a normelor privitoare la obligativitatea procedurii prealabile.", nu pot fi primite.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată "act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ".

Decizia contestată de reclamantă şi adoptată de Consiliul Naţional al Audiovizualului în aplicarea art. 57 alin. (1) lit. b) din Legea 504/2002, dispoziţii potrivit cărora " Licenţa audiovizuală analogică se retrage de Consiliu în următoarele situaţii: (…); b) titularul încetează să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală mai mult de 90 de zile, pentru motive de natură tehnică, şi mai mult de 96 de ore, pentru orice alte motive imputabile titularului;(…).", este un act administrativ în sensul dispoziţiei legale anterior citate, fiind emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii şi care stinge raporturi juridice.

Aşadar, fiind vorba despre un act administrativ, cu caracter individual, pentru care legea specială nu prevede o anume procedură de contestare, devin aplicabile normele de drept comun în materie, respectiv Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Pentru motive temeinice, persoana vătămată, destinatar al actului, poate introduce plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului."

Or, în cauza de faţă, reclamanta nu a urmat această procedură, iar susţinerea sa din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reiterate în recurs, în sensul că sunt incidentele dispoziţiile art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, care prevăd posibilitatea de a se adresa direct instanţei de contencios administrativ fără a urma procedura prealabilă, nu poate fi primită.

Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 93 alin. (1) din legea audiovizualului, " Sancţiunile pentru încălcarea dispoziţiilor prezentei legi se aplică prin acte emise de Consiliu sau de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, care acţionează prin personalul de specialitate împuternicit în acest scop.", iar conform alin. (3) "Actele emise de Consiliu, în condiţiile prevăzute la alin. (1), pot fi atacate direct la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare; termenul de 15 zile nu suspendă de drept efectele acestora."

Astfel, prin textul art. 93 alin. (1), reţinând şi faptul că este cuprins în cap. VII din Legea nr. 504/2002 intitulat "Contravenţii şi sancţiuni", legiuitorul a înţeles să sancţioneze încălcarea dispoziţiilor acestei legi, fie pecuniar, fie prin măsurile prevăzute de art. 95 sau retragerea licenţei, încălcări săvârşite însă în exercitarea dreptului conferit de această autorizare.

Faţă de cele anterior învederate, este corectă aserţiunea instanţei de fond în sensul că actul în discuţie nu a fost emis pentru încălcarea unor fapte contrare dispoziţiilor legii, ci pentru nerespectarea condiţiilor intrinseci de valabilitate a licenţei, astfel că, neputând fi asimilat deciziilor de sancţionare, norma prevăzută de art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 nu este aplicabilă.

Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Pentru argumentele expuse anterior, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1/F-CONT din data de 14 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2022.