Justified basis for replacing judicial executor exclusion with suspension: passive procedural capacity of disciplinary bodies vs. administrative chambers and health-related justification of absence from office

Şedinţa publică din data de 15 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, sub nr. x/01.03.2019, reclamantul A. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii Comisia Superioară de Disciplină din Cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România, Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Camera Executorilor Judecătoreşti de pe Lângă Curtea de Apel Oradea, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe Lângă Curtea de Apel Oradea, să se pronunţe o hotărâre prin care să se dispună: anularea Hotărârii nr. 1/12.10.2018 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea pronunţată în dosar nr. x/2016, precum şi anularea Hotărârii nr. 3/01.02.2019 pronunţată în dosar nr. x/2018 de către pârâta Comisia Superioară de Disciplină din cadrul UNEJ; anularea Hotărârii nr. 3/08.06.2017 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea pronunţată în dosar nr. x/2017, precum şi anularea Hotărârii nr. 1/01.02.2019 pronunţată în dosar nr. x/2018, de către pârâta Comisia Superioară de Disciplină din cadrul UNEJ.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 320/2019 din 10 decembrie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele: "A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantului A. formulată în contradictoriu cu aceştia.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pentru Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi de Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti.

A admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A., cu domiciliul în Negreşti Oaş, jud. Satu Mare şi cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat B. din Oradea, str. x, camera 4, jud. Bihor, în contradictoriu cu pârâţii Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea, cu sediul în jud. Bihor, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, cu sediul în Bucureşti, Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea, cu sediul în jud. Bihor şi Ministerul Justiţiei, cu sediul în Bucureşti.

A dispus anularea, în parte, a Hotărârii nr. 1/12.10.2018 emisă de Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea, precum şi anularea în parte, a Hotărârii nr. 3/01.02.2019 emisă de Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti - Comisia Superioară de Disciplină, în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată.

În consecinţă, a înlocuit sancţiunea de excludere din profesie aplicată reclamantului, cu sancţiunea de suspendare din funcţie pe o durată de 6 luni şi a menţinut, în rest, actele contestate.

A respins, în rest, acţiunea reclamantului.".

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 320/2019 din 10 decembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului se arată că în mod eronat instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

În realitate, atât Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea cât şi Comisia Superioară de Disciplină din Cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti au calitate procesuală pasivă în cauză, fiind organele emitente ale hotărârilor ale căror anulare o solicită.

În ceea ce priveşte sancţiunea excluderii din profesia de executor judecătoresc recurentul arată că pronunţând această hotărâre Curtea de Apel Timişoara a reţinut în mod eronat incidenţa dispoziţiile art. 69 alin. (2) din Regulamnetul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 potrivit cărora:, Refuzul executorului judecătoresc cercetat de a face declaraţii sau de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal şi nu împiedică finalizarea cercetării.’’

Apreciază recurentul că în mod greşit instanţa de fond a interpretat imposbilitatea medicală a subsemnatului ca refuz, deoarece imposibilitatea medicală nu echivalează unui refuz, cu atât mai mult cu cât problemele de sănătate ale sale erau şi sunt de notorietate atât la nivel local cât şi în cadrul UNEJ, având în vedere multitudinea acţiunilor disciplinare formulate împotriva sa şi respinse în final.

Or, deşi îi este imputată lipsa nejustficată de la birou din data de 08.09.2016, arată recurentul că nu există nicio cercetare prealabilă cu toate că dispoziţiile art. 68 alin. (3) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000:, în termen de 60 de zile de la data sesizării, respectiv a autosesizării, ministrul justiţiei, prin inspectori de specialitate, sau colegiul director efectuează cercetarea prealabilă, anchetează executorul judecătoresc în cauza şi îi aduc la cunoştinţă conţinutul dosarului, urmând a promova sau nu acţiunea disciplinară.’’

În plus, arată că deşi acţiunea disciplinară din data de 09.12.2016 a Ministerului Justiţiei nu cuprinde nicio menţiune despre lipsa recurentului din data de 08.09.2016 (întocmită după 3 luni de zile), în cuprinsul hotărârilor atacate, lipsa nejustificată din data de 08 septembrie 2016’’ fiind invocată în cea mai mare parte.

În ceea ce privesc faptele reţinute, recurentul arată că nu se face vinovat de nicio abatere disciplinară, instanţa de fond reţinând în mod eronat ca fapta reţinută în sarcina sa este întemeiată.

Recurentul arată că nu a contestat absenţa de la birou în zilele respective, însă împrejurarea arătată este de natură a justifica absenţa de la birou, Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea având cunoştinţă de starea sa precară de sănătate, cu atât mai mult cu cât anterior datei controlului a beneficiat de numărul maxim de 180 de zile de concediu medical ce poate fi acordat într-un an calendaristic socotit din prima zi de îmbolnăvire potrivit legislaţiei în materie, fiind totodată şi spitalizat.

Referitor la cele reţinute de instanţa de fond, în sensul că avea posibilitatea să recurgă la suspendarea activităţii în caz de boală, menţioneză recurentul că această împrejurare nu a fost posibilă tocmai situaţiei grave a stării de sanătate care nu i-a permis să se ocupe de această procedură, dat fiind faptul că până în data de 04.04.2016 a fost internat, în data de 05.04.2016 a fost nevoit să se prezinte pentru expertizare în faţa Cabinetului de Expertiză Medicală a Casei Teritoriale de Pensii Satu-Mare.

Având în vedere starea sa de sănătate, deplasarea după o internare şi timpul de aşteptare învederea expertizării au fost epuizante, recurentul s-a aflat în incapacitate de a se ocupa în ziua anterioară controlului de această procedură.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii aplicate, cu toate că instanţa de fond a reţinut că elementele de fapt, chiar reale dacă ar fi, nu conduc automat la aplicarea celei mai grele dintre sancţiuni, în condiţiile în care sancţiunile se fac gradual a apreciat că sancţiunea suspendării din funcţie pe o durată de 6 luni este potrivită pentru a-mi atrage atenţia asupra gravităţii abaterilor comise.

Or, în condiţiile în care instanţa de fond a reţinut că trebuia să se ţină cont de starea de sănătate care este una precară, de inexistenţa unor sesizări precum şi absenţa altor sancţiuni disciplinare la acel moment, aprecieză recurentul că inclusiv sancţiunea suspendării din funcţie pe 6 luni are consecinţe negative asupra situaţiei profesionale şi financiare a acestuia, privându-l astfel şi de realizarea unor minime venituri, cu atât mai mult cu cât din actele medicale rezultă împrejurarea că are capacitatea de muncă pierdută cel puţin jumătate.

În ceea ce priveşte sancţiunea mustrării solicită recurentul a se observa că şi cu privire la această sancţiune, instanţa de fond a apreciat în mod eronat că cercetarea prealabilă s-a realizat în condiţii legale fiind incidenţe dispoziţiile art. 69 alin. (2) din Regulamnetul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 şi că recurentul ar fi refuzat să se prezinte în faţa Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

După cum rezultă din cuprinsul hotărârii recurate, dacă cu privire la sancţiunea excluderii din cadrul profesiei, instanţa de fond a apreciat că imposibilitatea de prezentare a recurentului a echivalat cu refuzul de a face declaraţii sau de a se prezenta la cercetări, referitor la sancţiunea mustrării instanţa reţine aceeaşi împrejurare, în condiţiile în care în cadrul dosarului nr. x/2017 comunicat de către Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea nu există o dovada a citării subsemnatului pentru termenul din data de 06.03.2017.

În acest sens arată că în cuprinsul dosarului se regăseste un borderou de recomandate din data de 01.03.2017 din cuprinsul căruia rezultă ar fi fost expediată o citaţie către biroului recurentului, însă fără a exista confirmarea de primire sau plic întors cu citaţia, iar pentru termenul din data de 08.06.2017 plicul cu citaţia s-a întors expeditorului, fiind evident că recurentul nu a luat cunoştinţă de citare.

În ceea ce priveşte abaterea prevăzută de art. 47 lit. e) din Legea 188/2000, apreciază că în mod eronat instanţa de fond a apreciat întemeiată neglijenţa în efectuarea lucrărilor.

În realitate, contrar celor reţinute prin hotărârea recurată, executarea silită ce a făcut obiectul dosarului execuţional nr. x/2016 având ca şi creditoare numita C. a încetat potrivit disp. art. 702 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., ca urmare a renunţării creditorului la executarea silită. Acest aspect rezultă pe de-o parte din convorbirile telefonice şi mesajele primite de la creditoare precum şi din cererea de renunţare la executare silită a acesteia din data de 09.08.2016, titlurile executorii în original fiindu-i comunicate ulterior creditoarea, împrejurare recunoscută de către aceasta din urmă.

Or, în condiţiile în care, creditoarea şi-a exprimat solicitarea de renunţare la executarea silită aferentă dosarului execuţional nr. x/2016 atât telefonic oral/prin mesaje cât şi în scris prin cererea de renunţare din data de 09.08.2016, este evident ca în sarcina recurentului nu se poate reţine o neglijenţă în efectuarea lucrărilor, sancţiunea disciplinară a mustrării fiind astfel nejustificată şi neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România au depus întâmpinări în cuprinsul cărora au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte soluţia asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, Înalta Curte arată că reţine dispoziţiile art. 48 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, republicată, potrivit cărora: "Acţiunea disciplinară se exercită de ministrul justiţiei sau de Colegiul director al Camerei executorilor judecătoreşti şi se judecă de Consiliul de disciplină al acesteia, format din 3 membri aleşi de adunarea generală a Camerei executorilor judecătoreşti, pe o perioadă de 3 ani" şi prevederile art. 67 alin. (1) din O.M.J. nr. 210/2001 privind Regulamentul de punere în aplicare a legii: "Titularul acţiunii disciplinare este ministrul justiţiei sau colegiul director al Camerei executorilor judecătoreşti."

Din interpretarea acestor dispoziţii legale, rezultă în mod clar că pârâtul Colegiul director al Camerei executorilor judecătoreşti justifică în cauza pendinte, legitimare procesuală pasivă, fiind titular al acţiunii disciplinare.

În schimb, Consiliul de disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti constituie doar o structură internă a Camerei executorilor judecătoreşti, cu atribuţii limitate la judecarea acţiunii disciplinare promovate împotriva membrilor camerei - astfel că acesta nu este parte în raportul juridic dedus judecăţii şi, prin urmare, nici titular de drepturi şi obligaţii derivând din acest raport. Consecinţa în plan procesual este aceea că organul de judecată a acţiunii disciplinare nu are calitate procesuală pasivă în litigiul pendinte.

Pentru aceleaşi raţiuni, nici Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti nu justifică în cauză, calitate procesuală pasivă, întrucât aceasta judecă doar contestaţia formulată împotriva Hotărârii consiliului, potrivit dispoziţiile art. 48 alin. (5) din Legea nr. 188/2000, republicată şi art. 76 din OMJ nr. 210/2001.

Totodată, raportat la calitatea reclamantului, la obiectul acţiunii deduse judecăţii şi ţinând cont de instituţiile de la care emană actele pe care acesta le contestă, Curtea apreciază că atât Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea, cât şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti deţin capacitate administrativă în prezenta cauză, prin prisma calităţii de emitent al actelor contestate, astfel că justifică pe deplin calitate procesuală pasivă. Mai mult, este imperios necesar ca hotărârea ce se va pronunţa în cauza de faţă, să le fie opozabilă, date fiind efectele pe care aceasta le produce.

Aşadar, este corectă soluţia instanţei de fond de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantului A. formulată în contradictoriu cu aceştia.

Prin Hotărârea nr. 1/12.10.2018 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a admis acţiunea disciplinară exercitată de Ministrul Justiţiei, cu privire la săvârşirea de către reclamantul A., a abaterii disciplinare prevăzută de art. 47 lit. f) din Legea nr. 188/2000, constând în absenţă nejustificată de la birou, în zilele de 7 şi 8 aprilie 2016 - fiindu-i aplicată sancţiunea prevăzută la art. 49 lit. e) din Legea nr. 188/2000, respectiv, excluderea din profesia de executor judecătoresc. Prin Hotărârea nr. 3/01.02.2019 a Comisiei Superioare de Disciplină s-a admis acţiunea disciplinară exercitată de Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea, cu privire la săvârşirea de către reclamantul A., a abaterii disciplinare prevăzută de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, constând în întârziere sistematică şi neglijenţă în efectuarea lucrărilor - fiindu-i aplicată sancţiunea prevăzută la art. 49 lit. a) din Legea nr. 188/2000, respectiv, mustrarea.

Dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 188/2000 prevăd că:

"Răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc intervine pentru următoarele abateri:

a) nerespectarea secretului profesional;

b) încălcarea incompatibilităţilor şi interdicţiilor prevăzute de lege;

c) săvârşirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori bunelor moravuri;

d)neîndeplinirea obligaţiilor privind formarea profesională a executorilor judecătoreşti stagiari, angajaţi pe bază de contract;

e) întârzierea sistematică şi neglijenţa în efectuarea lucrărilor;

f) absenţa nejustificată de la birou;

g) omisiunea de a efectua publicitatea vânzării prin Registrul electronic de publicitate a vânzării bunurilor supuse executării silite, conform prevederilor art. 35 alin. (2).", în timp ce potrivit prevederilor art. 48 din acelaşi act normativ:

"(1) Acţiunea disciplinară se exercită de ministrul justiţiei sau de Colegiul director al Camerei executorilor judecătoreşti şi se judecă de Consiliul de disciplină al acesteia, format din 3 membri aleşi de adunarea generală a Camerei executorilor judecătoreşti, pe o perioadă de 3 ani.

(2) Pentru suspendarea din funcţie sau excluderea din profesie este obligatorie cercetarea prealabilă, care se efectuează de inspectori generali din cadrul direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei sau de Colegiul director al Camerei executorilor judecătoreşti.

(3) Audierea celui în cauză este obligatorie, acesta fiind îndreptăţit să ia cunoştinţă de conţinutul dosarului şi să-şi formuleze apărarea."

Din analiza înscrisurile existente la dosarul cauzei, Înalta Curtea observă că prin adresa nr. x/2016 din data de 25 iulie 2016, reclamantul a fost citat în vederea efectuării cercetării prealabile pentru data de 19 august 2016, ora 10:30, la sediul Ministerului Justiţiei.

La data de 19 august 2016, reclamantul A. a trimis către Ministerul Justiţiei - Corpul de Control, o cerere prin care comunică faptul că nu se poate deplasa din cauza unor motive de sănătate, anexând o dovadă medicală reprezentată de un buletin RMN de diagnostic medical emis de clinica D. S.A. Cluj .

Astfel, după cum rezultă din cuprinsul cererii trimise de reclamant, acesta nu a solicitat alt termen pentru efectuarea cercetării prealabile şi nu a depus un act medical din care să rezultă imposibilitatea de prezentare pentru ziua respectivă.

Aşadar, menţiunea din procesul-verbal încheiat la data de 19.08.2016 în sensul dispoziţiilor art. 69 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cu care:

"Refuzul executorului judecătoresc cercetat de a face declaraţii sau de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal şi nu împiedică finalizarea cercetării.", este corectă.

Referitor la criticile recurentului în sensul că a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că a beneficiat de un număr de 180 zile concediu medical până la data de 04.04.2016 sau că nu a recurs la măsura suspendării activităţii în caz de boală datorită situaţiei grave a stării de sănătate a subsemnatuluicare nu i-a permis să se ocupe de această procedură, Înalta curte arată că nu pot fi primate.

În acest sens, se reţine că recurentul nu a dovedit cu înscrisuri incapacitatea de muncă în zilele menţionate prin concediul medical, prin decizie de pensionare pentru invaliditate temporară de muncă, concediu de odihnă sau alte înscrisuri care să justifice lipsa sa de la birou.

În situaţia existenţei şi după concediul medical a problemelor de sănătate, soluţia legală nu era cea a absenţei nejustificte de la birou, ci aceea a solicitării prelungirii în condiţiile legii a concediului medical sau, după caz, a pensionării pentru invaliditate.

Totodată, referitor la fapta reţinută în sarcina reclamantului, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 42 alin. (1) şi (2) din Hotărârea Nr. 19/2010, privind aprobarea Statutului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd că:

"(1) Programul de activitate al biroului executorului judecătoresc este obligatoriu de cel puţin 8 ore zilnic, din care 6 ore de activitate cu publicul. (2) Orice modificare a programului de lucru se va comunica Colegiului director al Camerei.", iar potrivit prevederilor art. 83 din Regulamentul de punere în aplicarea Legii nr. 188/2000, cu modificările şi completările ulterioare:

"Biroul funcţionează în toate zilele lucrătoare, asigurându-se în cazuri urgente posibilitatea de a efectua actele solicitate şi în afara orelor de program, precum şi în zilele nelucrătoare. Programul de funcţionare va fi afişat la loc vizibil."

După cum rezultă din interpretarea acestor dispoziţii legale, executorii judecătoreşti au obligaţia de a asigura un program de activitate de cel puţin 8 ore zilnic şi de a anunţa orice modificare a programului de lucru Colegiului Director al Camerei.

Or, în speţă, probatoriul ce a fost administrat conduce la concluzia că în zilele de 7 şi 8 aprilie 2016, biroul reclamantului era închis, de la birou lipsind chiar şi personalul auxiliar, deşi în privinţa acestuia nu exista niciun motiv care să împiedice prezenţa la birou pentru asigurarea desfăşurării normale a programului de lucru, a primirii corespondenţei ori a înregistrării eventualelor cereri sau a îndeplinirii oricăror atribuţii legale care le incumbau.

De altfel, reclamantul nu contestă absenţa sa de la birou în zilele respective, ci susţine că aceasta nu este una nejustificată în condiţiile în care starea de sănătate nu îi permitea deplasarea.

În acest context nu se poate reţine în niciuna dintre situaţii că împrejurarea relevată de reclamant este de natură a justifica absenţa sa de la birou, din moment ce acesta avea obligaţia legală de a aduce la cunoştinţa Camerei imposibilitatea desfăşurării activităţii din cauza stării de sănătate, obligaţie pe care nu a respectat-o. Aceasta, întrucât Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea era datoare de a lua măsurile necesare pentru asigurarea desfăşurării activităţii în zonă de către un executor, aşa cum impun dispoziţiile art. 28 lit. b) din Legea nr. 188/2000, republicată (apelând la instituţia delegării unui alt executor judecătoresc), reclamantul fiind singurul executor judecătoresc în acea localitate.

Lipsa de diligenţă a recurentului în sensul anterior învederat îi este imputabilă, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile legale, respectiv art. 24 lit. d) din Legea nr. 188/2000, îi permiteau executorului să recurgă la suspendarea activităţii sale în caz de boală, sau chiar să procedeze în conformitate cu prevederile art. 82 alin. (1) din statut:

"(1) Pentru efectuarea lucrărilor executorul judecătoresc poate încheia contracte de muncă cu unul sau mai mulţi secretari şi, după caz, cu alt personal auxiliar, având şi posibilitatea de a încheia contracte civile şi cu colaboratori externi.".

Deopotrivă, Înalta Curte apreciază corectă aserţiunea instnaţei de fond în sensul că la individualizarea sancţiunii, trebuie avute în vedere, pe lângă gravitatea faptei, şi circumstanţele personale ale executorului, în speţă starea precară de sănătate a sa, precum şi toate împrejurările existente, adică întregul context în care s-au săvârşit abaterile respective (prezintă relevanţă şi inexistenţa unor sesizări la adresa sa, precum şi absenţa altor sancţiuni disciplinare, la acel moment).

Or, analizând toate acestea în contextul factual anterior expus, ţinând cont de toate aceste împrejurări care, în mod obiectiv, trebuiau a fi avute în vedere la individualizarea sancţiunii aplicate, fără a fi minimalizată gravitatea faptei astfel cum a fost reţinută anterior, vinovăţia reclamantului, precum şi legătura de cauzalitate între ele, Înalta Curte împărtăţind raţionamentul instanţei de fond arată că trebuie să se aprecieze asupra posibilităţii de a i se aplica o sancţiune care să nu îl îndepărteze din profesie, dar care, în acelaşi timp, să-i atragă atenţia asupra gravităţii abaterii comise si a consecinţelor acesteia.

Prin urmare, măsura înlocuirii sancţiunii de excludere din profesie aplicată reclamantului, cu sancţiunea de suspendare din funcţie pe o durată de 6 luni, este una corectă.

În privinţa Hotărârii nr. 3/08.06.2017 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi a Hotărârii nr. 1/01.02.2019 a Comisiei Superioare de Disciplină

Potrivit dispoziţiilor art. 67 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 210/2001, cu modificările şi completările ulterioare:

"(2) În cazul exercitării acţiunii disciplinare, cercetarea prealabilă este obligatorie şi se efectuează de inspectori de specialitate din Ministerul Justiţiei sau de colegiul director al Camerei executorilor judecătoreşti."

După cum rezultă din înscrisurile ce formează dosarul administrativ, instanţa de fond a reţinut în mod corect că la data de 16.02.2017, reclamantul A. a fost înştiinţat în vederea prezentării sale la sediul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea (CEJO), în vederea efectuării cercetării prealabile, prin adresa nr. x/16.02.2017. La data de 15.02.2017, reclamantul a transmis prin e-mail, o adresă, însoţită de un certificat de concediu medical acordat la data de 15.02.2017, învederând că nu se poate prezenta, din cauza stării de sănătate. Deşi reclamantul nu a solicitat acordarea unui alt termen la care să fie audiat, Colegiul Director l-a citat din nou, pentru data de 06.03.2017, cu adresa nr. x/28.02.2017 - transmisă atât prin e-mail, la adresa indicată de el, cât şi prin poştă, la sediul biroului său din Negreşti Oaş .

Nici la această din urmă dată, reclamantul nu a înţeles să se prezinte, astfel că în mod întemeiat, Consiliul de Disciplină, la termenul la care cauza a fost soluţionată, a făcut aplicarea disp. art. 69 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cu care:

"Refuzul executorului judecătoresc cercetat de a face declaraţii sau de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal şi nu împiedică finalizarea cercetării."

În sensul celor anterior învederate, critica recurentului referitoare la faptul că nu există o dovadă a citării acestuia pentru termenul din data de 06.03.2017 şi că din cuprinsul dosarul nu rezultă existenţa confirmării de primire, pentru termenul din data de 08.06.2017 plicul cu citaţia s-a întors expeditorului, fiind evident că recurentul nu a luat cunoştinţă, este neîntemeiată.

De altfel, reclamantul a prezentat la data de 07.12.2016, o Notă de relaţii, prin care şi-a exprimat punctul de vedere în privinţa sesizării formulate de numita C..

Referitor la fapta reţinută în sarcina reclamantului, Curtea constată că la data de 21 noiembrie 2016, numita C. a formulat o sesizare cu privire la executorul judecătoresc A., prin care învedera faptul că nu înţelege de ce, în calitate de creditoare, i s-au restituit, printr-o adresă, titlurile executorii, în original, depuse în dosarul execuţional nr. x/2016, deşi a fost recuperată doar suma de 2000 RON, virată cu greu, din totalul de 4769,65 RON.

Iniţial, reclamantul a susţinut că numita C. i-a solicitat telefonic închiderea dosarului execuţional şi restituirea titlurilor, iar ulterior, a învederat că aceasta a renunţat la executare, sens în care a depus o cerere trimisă prin fax, la data de 9 august 2016.

Analizând susţinerile reclamantului, se constată că cererea de care reclamantul se prevalează, existentă în dosarul cauzei, la fila x, nu este un înscris original, fiind o copie, nu are niciun număr de înregistrare la Biroul executorului judecătoresc, nu există nicio dovadă că ar fi fost trimisă prin fax, lipsind orice element de identificare sub acest aspect, şi nici nu se regăseşte la dosarul de executare care a fost trimis chiar de executor, Camerei Executorilor Judecătoreşti.

Mai mult decât atât, în sensul celor reţinute de instanţa de fond este relevant faptul că reclamantul nu a făcut referire la acest înscris în nota de relaţii pe care a întocmit-o şi nici nu a făcut vorbire despre el în faţa Consiliului de Disciplină - deşi se presupune că avea cunoştinţă despre existenţa acestuia încă din data de 9 august 2016, sesizarea fiind depusă ulterior, la data de 21 noiembrie 2016 - depunând doar o listă ce conţine anumite mesaje - despre care susţine că i-ar fi fost trimise de către creditoarea C., în zilele de 7 şi 8 august 2016, din cuprinsul cărora nu rezultă, însă, că s-ar fi renunţat la executare.

În atare situaţie, cum nu există o dovadă certă din care să rezulte faptul că numita C. ar fi renunţat la executarea silită, remiterea originalului titlurilor executorii către aceasta, de către executorul judecătoresc, la data de 8 august 2016, este nelegală, astfel că se confirmă fapta reţinută în sarcina acestuia - de întârziere sistematică şi neglijenţă în efectuarea lucrărilor, faptă prevăzută de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Aşadar, sancţiunea aplicată a fost corect individualizată, iar Comisia Superioară de Disciplină, în mod legal nu a ţinut cont de aşa-zisa cerere de renunţare la executarea silită a creditoarei C., în condiţiile în care respectivul înscris nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi apt să conducă la o atare concluzie, pentru motivele care au fost deja expuse.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă analizarea, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, astfel că, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 320/2019 din 10 decembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2022.