Insolvency Guaranty Fund liability for unrecovered fire insurance claims; evidentiary effect of unchallenged expert reports and statutory guarantee limits under Law No. 213/2015

Şedinţa publică din data de 15 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată în contencios administrativ, reclamanta A. împotriva paratei Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat instanţei:

1. Să dispună anularea Deciziei nr. 14952/05.06.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu consecinţa obligării pârâtei la emiterea unei noi Decizii prin care sa fie admisa cererea de plata formulata de reclamanta pentru următoarele sume:

- 151.860,35 RON cu titlu de indemnizaţie de asigurare; dobanda legala penalizatoare (dobanda BNR+4%) aplicata sumei de 151.866,35 RON pe perioada cuprinsa intre data de 28.01.2016 (data înregistrării cererii de chemare in judecata, care face obiectul dosarului x/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca) şi data de 16.02.2017 (data pronunţării sentinţei nr. 132/2017 pronunţata de Tribunalul Sibiu in dosarul x/2016, prin care s-a dispus deschiderea procedurii de faliment a S.C. B.);

- 12.513 RON reprezentând cheltuieli de judecata efectuate de reclamanta in dosarul x/2016, compuse din: taxa judiciara de timbru în sumă de 4.143 RON, onorariu expert judiciar procese pirogene 2.300 RON, onorariu expert judiciar specialitatea construcţii- 3.070 iei, onorariu avocaţial -3.000 RON.

2. Să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanta in prezentul litigiu.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2072 din 25 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-Veche a hotărât următoarele: "A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. prin moştenitorii legali C. şi D., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

A anulat în parte Decizia nr. 14952/05.06.2018 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor cu privire la soluţionarea cererii de despăgubire a reclamantei A. şi, în consecinţă,

A obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să plătească reclamantei A. prin moştenitorii legali C. şi D. în calitate de client asigurat al B. S.A., societate aflată în procedura de faliment, suma de 151.860,35 RON reprezentând indemnizaţia de asigurare pentru imobilul asigurat.

A respins restul pretenţiilor reclamantei A. prin moştenitorii legali C. şi D., ca nefiind întemeiate.

A obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata cheltuielilor de judecată în prezenta cauză în sumă de 350 RON reprezentând taxa judiciară de timbru.".

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond a pronunţat sentinţa recurată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material privind acordarea de despăgubiri pentru bunurile material faţă de împrejurarea că a apreciat că expertizele effectuate în dosarul nr. x/2016 nu au fost contestate de asigurătorul falit sau FGA.

Arată recurentul că nu cunoaşte de unde instanţa de fond a apreciat că aceste expertize au fost corect efectuate, apreciate şi evaluate.

Despăgubirea a fost acordată de asigurător chiar în condiţiile în care partea nu a depus înscrisuri care să dovedească în mod exact bunurile afate în imobil, mai arată recurentul.

FGA nu are nici un raport contractual cu asiguratul sau beneficiarul asigurării, FGA având cu creditorii de asigurare raporturi de drept administrativ care se nasc în urma formulării cererii de plată.

Considerăm că, simpla dovadă că debitorul nu şi-a executat obligaţia nu poate constitui o probă suficientă a prejudiciului suferit de creditor.

În cazul de faţă, simpla declaraţie a creditorului de asigurare şi, eventaul, audierea de martori, o dată cu efectuarea expertizelor, nefiind suficientă şi nu are forţa probantă a unui înscris pentru dovedirea prejudiciului.

Instanţa de fond a prezumat că aceste înscrisuri ar exista şi că au pierit în incendiu nefiind o certitudine.

4. Apărările intimaţilor

Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamanta A. a depus întâmpinare în cuprinsul căruia a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărîrii instanţei de fond.

5. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prealabil, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată excepţia nulităţii recursului invocată de intimata reclamantă A. apreciind că, în mod formal, criticile se circumscriu cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În urma incendiul care a avut loc la data de 31.12.2014/01.01.2015 la imobilul situat în jud. Alba, proprietatea reclamantei, aceasta a formulat cerere către societatea de asigurare B. S.A. care a deschis dosarul de daună nr. x, având ca obiect cererea reclamantei de despăgubire pentru pagubele produse.

Reclamanta încheiase anterior cu asigurătorul S.C. B. S.A. Poliţa de asigurare facultativă a locuinţei şi bunurilor din locuinţă seria x nr. x poliţa având ca obiect asigurarea imobilului anterior menţionat, inclusiv bunurile mobile din dotarea locuinţei.

Din poliţa de asigurare rezultă că riscurile principale pentru care au fost asigurate imobilul şi bunurile sunt: incendiu, trăznet, explozie, cutremur de pământ, alunecare de teren, inundaţie, vandalism, furt. Suma asigurată a clădirii a fost stabilită de către asigurător la cuantumul de 35.000 euro, iar bunurile din locuinţă au fost asigurat la suma de 3.500 euro, conform art. 4.1 din Condiţiile particulare de asigurare, rezultând un total de 40.000 euro.

Faţă de refuzul asigurătorului de a o despăgubi pe reclamantă cu suma necesară readucerii imobilului în starea pe care o avea anterior producerii incendiului, reclamanta a formulat cererea de chemare in judecată înregistrată la Judecătoria Cluj Napoca în dosarul x/2016 a cărui judecată a fost suspendată în urma intrării în faliment a S.C. B. S.A..

În cursul procedurii judiciare din dosarul cu numărul de mai sus, la cererea reclamantei A. au fost administrate probe, inclusiv expertiză tehnică judiciară privind cauzele producerii incendiului la imobilul asigurat, cât şi expertiză privind costurile de readucere a construcţiei la starea pe care o avea anterior producerii incendiului, din cele două expertize rezultând că prevederile STAS 6793/86 au fost respectate în construcţia incendiată în data de 01.01.2015, respectiv faptul că valoarea lucrărilor necesare pentru a aduce construcţia la starea pe care a avut-o anterior producerii incendiului este de 136.173 RON inclusiv TVA .

În ce priveşte bunurile mobile din locuinţa arsă prin incendiu, reclamanta a solicitat suma de 15.687,35 RON, adică echivlentul sumei de 3500 euro, sub plafonul de 5000 euro menţionat în contractul/poliţa de asigurare. Rezultă că reclamanta/moştenitorii acesteia au solicitat despăgubiri în cuantum de 151.860,35 RON, total compus din cele două sume menţionate mai sus, anume valoarea de reconstrucţie a imobilului plus cuantumul aferent bunurilor mobile din locuinţa distrusă în incendiu, adică în evenimentul asigurat.

Înalta Curte reţine că, în mod corect, a apreciat instanţa de fond că starea de fapt, aşa cum a fost expusă de reclamantă şi, ulterior, expertizele administrate în cauză nu au fost contestate de către pârâtul FGA, astfel că rezultatele acestora conturează o stare de fapt ce presupune aplicarea prevederilor art. 11 din Legea 213/2015 potrivit cărora Fondul asigură efectuarea plăţii indemnizaţiilor/despăgubirilor din disponibilităţile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condiţiilor şi plafonului de garantare stabilite de prezenta lege, suma solicitată de reclamantă, respectiv suma ce rezultă din expertiza de evaluare a costurilor pentru reconstrucţia imobilului fiind sub plafonul maxim prevăzut de Legea nr. 213/2015.

Deopotrivă, Înalta Curte arată că alegaţiile recurentului în sensul că, … nu cunoaşte de unde inastnaţa de fond a apreciat că aceste expertize au fost corecte effectuate, appreciate şi evaluate" sau că "Raportat la această situaţie, instanţa de fond …era obligată să dispună efectuarea unei expertize în prezenta cauză…", nu pot fi avute în vedere.

Din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei rezultă, fără putinţă de tăgadă, contrar celor afirmate de către recurrent, că instanţa de fond la temenul de jdecaădin data de 12.03.2019 a pus în discuţia părţilor administrarea probei cu expertiză judiciară tehnică, care să răspundă, în esenţă, la două obiective generice, ce pot fi suplimentate de părţi şi aume, cauza producerii accidentului şi, corelativ, întinderea pagubelor create de incendiu, urmând ca la temenul următor să se stabilească, după caz, admiterea sau nu a expertizei.

Or, până la trmenul de jdecată din data de 7 mai 2019, doar reclamanta a formulat punct de vedere cu prvire la solicitările instanţei de fond vizând necesitatea administrării probei cu expertiza tehnică judiciară. .

Se constată, totodată, că nici în urma încuviinţării cererii de amânare a judecării cauzei formulate de pârâtul FGA pentru a lua cunoştinţă de înscrisurile depuse de către reclamantă, acesta nu a întrepins niciun alt demers, nu a avut nicio altă solicitare.

Faţă de toate aceste considerente, pârâtul FGA nu poate susţine că,,... putea avea suspiciuni cu privire la efectuarea expertizei raportat la cele menţionate de ISU ca şi cauză a producerii incendiului...", atât timp cât aceasta a avut posibilitatea de a le expune în cadrul procedurii desfăşurate la fond, dar nu a făcut-o.

Împărtăşind raţionamentul instanţei de fond, Înalta Curte arată că este evidentă lipsa de diligenţă a pârâtului care nu a făcut niciun demers în sensul de a contesta situaţia de fapt reţinută sau expertizele administrate în cauză, aşa încât aspecte învederate în cuprinsul declaraţiei de recurs nu pot fi imputate primei instanţe.

Prin urmare, este corectă aserţiunea instanţei de fond în sensul că pârâtul trebuia să soluţioneze favorabil cererea reclamantei/moştenitorilor acesteia în sensul de a le acorda despăgubirile cuantificate prin modalităţi de calcul obiective şi concordante cu realitatea din teren, fiind în afara dubiului faptul că în privinţa evaluării imobilului este lămuritoare, pertinentă şi concludentă ca probă o expertiză întocmită de un expert judiciar fie şi în altă cauză civilă, chiar dacă natura sa juridică în prezentul litigiu nu este de expertiză judiciară în sensul procesual propriu-zis, ci doar cea de înscrisuri cu forţă probantă egală cu toate celelalte probe din dosar, respectiv în ce priveşte cauzele incendiului şi existenţa unui serios dubiu asupra unei eventuale culpe a reclamantei ori familiei sale.

Înalta Curte constată, de asemenea, că în baza poliţei de asigurare în beneficiul reclamantei şi implicit a moştenitorilor săi, subzistă obligaţia corelativă a asigurătorului de a onora poliţa la producerea evenimentului asigurat, precum şi obligaţia legală a pârâtului FGA de a susţine plata despăgubirii către persoana asigurată, în limitele Legii nr. 213/2015.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru argumentele expuse, constatând că sentinţa este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de către intimatul reclamant C., moştenitorul defunctei reclamante A..

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2072 din 25 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-Veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2022.