Main appeal null for unstated grounds; Guarantee Fund prevails on insurance cap refusal.

Şedinţa publică din data de 16 martie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea acestuia la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/19.01.2017 constând în:

- în principal, penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0,2%/zi întârziere, potrivit Normei ASF 23/2014, de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată şi până la data plăţii efective; până în data de 06.09.2021 penalităţile sunt în cuantum de 24158.09 RON;

- în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Ulterior, reclamanta a depus note scrise prin care a arătat că înţelege să invoce excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 16517/27.08.2018 prin raportare la Decizia nr. 29/2020 pronunţată de ICCJ în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. A considerat că Decizia nr. 16517/27.08.2018, prin care FGA a respins cererile de plată formulate de A., invocând prevederile art. 4 alin. (1) lit. e) coroborat cu art. 15 alin. (2) din Legea 213/2015 potrivit cărora plata de către FGA a creanţelor de asigurare se poate face în limita unui plafon de 450.000 RON pe creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, este un act administrativ nelegal.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 286 din 18 februarie 2022, a respins excepţia inadmisibilităţii, excepţia tardivităţii şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate prin întâmpinare cu privire la cererea principală, ca neîntemeiate.

De asemenea, a admis excepţia inadmisibilităţii formulării excepţiei de nelegalitate şi a respins excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă.

Totodată, a respins cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamata A. S.A. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, invocând, fiecare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. În motivarea recursului principal recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esenţă, recurenta a reluat pe larg situaţia de fapt, susţinând că, prin respingerea acţiunii în angajarea răspunderii patrimoniale a Fondului, prima instanţă a încălcat prevederile legale care reglementează răspunderea patrimonială a autorităţii publice.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, a arătat că actul nelegal este reprezentat de refuzul Fondului de a da curs cererilor de plată a despăgubirilor formulate de A., aşa cum a fost exprimat prin Decizia nr. 16517/27.08.2018 şi reiterat prin Decizia nr. 18140/28.01.2019.

În continuare, a făcut trimiteri ample cu privire la Decizia nr. 16517/27.08.2018, invocând nelegalitatea acesteia din perspectiva Deciziei ÎCCJ nr. 29/2020, cu referire la conţinutul acesteia şi la prevederile Legii nr. 213/2015.

Potrivit recurentei, nelegalitatea refuzului de a da curs cererii de plată a despăgubirilor este incontestabilă, iar prima instanţă putea să reţină ca îndeplinită această condiţie fie în baza soluţiei pronunţate de Înalta Curte în Dosarul x/2019 - respectiv anularea Deciziei 18.140/28.01.2019 - fie prin valorificarea efectelor Deciziei ICCJ 29/2020 împotriva Deciziei 16.517/27.08.2018. Or, condiţionând admisibilitatea acţiunii strict de anularea Deciziei 16.517/2018, printr-o hotărâre anterioară, a apreciat că prima instanţă a încălcat normele de drept material care stabilesc condiţiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii publice.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, cu consecinţa admiterii acţiunii.

3.2. Apărările formulate în cauză

3.2.1. Apărările intimatului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Recursul incident

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia nulităţii recursului principal, pentru nemotivare, şi, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Odată cu întâmpinarea, pârâtul a formulat şi recurs împotriva considerentelor sentinţei atacate, calificat de instanţă ca fiind recurs incident, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a susţinut că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea art. 2 alin. (3), art. 11, art. 14 alin. (1) şi art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015, precum şi a art. 18 alin. (3) şi art. 19 raportat la art. 8 din Legea 554/2004, solicitând admiterea recursului incident aşa cum a fost formulat.

3.3. Prin cererea înregistrată la data de 15 martie 2023, recurenta-reclamantă a solicitat, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2022 al Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, apreciind că dreptul A. la plata penalităţilor, accesoriu al dreptului la despăgubiri, ar putea depinde de soluţia ce se va pronunţa dosarul respectiv.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a judecăţii formulată de către recurenta-reclamantă, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 413 din C. proc. civ., soluţionarea cauzei de faţă nedepinzând de litigiul ce formează obiectul Dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, având în vedere că obiectul celor două cauzei este diferit, aşa încât va fi respinsă.

2. Regularitatea promovării recursului principal formulat de reclamantă

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului principal, invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 din acelaşi cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susţinerile recurentei-reclamante nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise faţă de hotărârea atacată, ci doar şi-a exprimat nemulţumirea faţă de soluţia primei instanţe şi a reluat conţinutul acţiunii introductive de instanţă şi criticile formulate, cu trimitere la Decizia nr. 29/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept şi la prevederile Legii nr. 213/2015, apreciind că prima instanţă a încălcat normele de drept material care stabilesc condiţiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii publice.

Recurenta-reclamantă nu circumstanţiază în niciun mod criticile sale, în sensul că hotărârea primei instanţe este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

Aceste critici ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanţă încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, critici care însă nu se regăsesc în conţinutul cererii de recurs.

Înalta Cure reaminteşte că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti atacate, aşadar, instanţa de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, în condiţiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susţinerile recurentei-reclamante nu reprezintă critici împotriva sentinţei recurate şi ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

3. Recursul incident

În ceea ce priveşte recursul incident formulat de către pârât împotriva aceleiaşi sentinţe, instanţa de control judiciar are în vedere prevederile art. 472 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora, "(2) Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect."

Legiuitorul a înţeles să transpună aplicarea acestor prevederi şi în privinţa procedurii de soluţionare a recursului, astfel, potrivit art. 491 alin. (1) din C. proc. civ.:

"(1) Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile."

Ţinând cont că soluţia dată în privinţa recursului declarat de reclamantă nu implică cercetarea fondului, va constata că a rămas fără efect recursul incident declarat de pârât.

3. Temeiul legal al soluţiilor adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, va respinge cererea de suspendare a judecăţii cauzei, formulată de recurenta-reclamantă.

De asemenea, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului formulat de reclamantă, ţinând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din acelaşi cod.

Totodată, conform art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 472 alin. (2), art. 491 alin. (1) şi art. 494 din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge ca rămas fără efect recursul incident declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecăţii cauzei, formulată de recurenta-reclamantă.

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 286 din 18 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Constată că recursul incident formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 286 din 18 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a rămas fără efect.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.