Nullity of cassation appeal for failure to articulate specific legal criticisms against material law violations in administrative liability claims.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice ruled that the appellant-insurer's principal appeal was null for failure to formulate specific legal criticisms against the lower court's decision, while the respondent insurer's incidental appeal was dismissed as having no effect, leaving the appellate court's judgment dismissing the damage claim in force. The dispute concerned an administrative and fiscal lawsuit where the insurer sought compensation from the Insurance Guarantee Fund for late payment of insurance claims, alleging that the Fund's unjustified refusal to pay, which had been previously annulled by a separate judicial decision, caused financial loss. The decisive legal basis was the procedural nullity of the appeal under Articles 486(1)(d), 488, and 489 of the Romanian Code of Civil Procedure, as the appellant failed to identify specific violated material law norms and merely restated factual arguments, thereby failing to meet the requirements for a cassation appeal, which triggers the procedural consequence that the incidental appeal remains without effect when the principal appeal is dismissed for reasons not requiring a merits examination.
Legislator headnote
AI generatedart. 19 din legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 1535 din C. civ, art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to articulate specific legal criticisms against material law violations in administrative liability claims: The dispute concerned an administrative and fiscal lawsuit where the insurer sought compensation from the Insurance Guarantee Fund for late payment of insurance claims, alleging that the Fund's unjustified refusal to pay, which had been previously annulled by a separate judicial decision, caused financial loss. The decisive legal basis was the procedural nullity of the appeal under Articles 486(1)(d), 488, and 489 of the Romanian Code of Civil Procedure, as the appellant failed to identify specific violated material law norms and merely restated factual arguments, thereby failing to meet the requirements for a cassation appeal, which triggers the procedural consequence that the incidental appeal remains without effect when the principal appeal is dismissed for reasons not requiring a merits examination.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedServed as the legal basis for declaring the principal appeal null due to insufficient legal reasoning.
Applied to determine that the incidental appeal remained without effect following the nullity of the principal appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 16 martie 2023
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, să se constate existenţa unui refuz nejustificat al Fondului cu privire la soluţionarea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/29.01.2016, şi să dispună obligarea acestuia la soluţionarea de îndată a cererii de plată, în conformitate cu dispoziţiile legale.
Ulterior, reclamanta a formulat cerere modificatoare, prin care a solicitat, în temeiul art. 19 din legea nr. 554/2004, obligarea Fondului la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA nr. 6029/29.01.2016, constând în principal în penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0.1%/zi întârziere conform Ordinului CSA nr. 14/2011 - 1056,54 RON, calculate până la data de 06.09.2021 şi în continuare până la data plăţii efective; în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 186 din 4 februarie 2022, a respins excepţiile inadmisibilităţii, tardivităţii şi prescripţiei invocate de către pârât, ca nefondate.
Totodată, a respins cererea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamata A. S.A. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, invocând, fiecare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
3.1. În motivarea recursului principal recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În esenţă, recurenta a reluat pe larg situaţia de fapt, susţinând că hotărârea primei instanţe este nelegală, în sensul că a fost pronunţată cu aplicarea greşită şi încălcarea normelor de drept material care stabilesc condiţiile în care poate fi angajată răspunderea autorităţii publice.
Potrivit recurentei, în cauză sunt îndeplinite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii Fondului şi obligarea acestui la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului generat A. prin neplata creanţei de asigurare solicitate, respectiv existenţa unui act administrativ nelegal, a unui prejudiciu material sau moral, a unui raport de cauzalitate între actul administrativ nelegal şi prejudiciu şi existenţa culpei autorităţii.
Cu privire la condiţia existenţei unui act administrativ nelegal, a arătat că acesta constă în Decizia nr. 14452/03.05.2018, emisă la 2 ani de la depunerea cererii de plată, prin care Fondul a respins cererea sa în mod nejustificat, decizie ce a fost anulată ulterior în dosarul nr. x/2018 cu consecinţa obligării Fondului la reanalizarea pe fond a cererii de plată, care, în urma analizei, a recunoscut dreptul A. la despăgubiri şi a efectuat plata către aceasta.
Referitor la condiţia existenţei prejudiciului, recurenta a invocat dispoziţiile art. 1535 din C. civ. şi lipsa de folosinţă a sumei de bani la care societatea recurentă era îndreptăţită cu titlu de despăgubiri, pentru o perioadă de peste 5 ani, conform celor reţinute de prima instanţă dreptul A. la plata accesoriilor există şi are caracter cert, apreciind că s-au aplicat greşit prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.
Legat de condiţia privind legătura de cauzalitate, a arătat că şi aceasta este îndeplinită, existând o legătură directă între actul administrativ anulat ca nelegal de către instanţa de judecată, respectiv Decizia FGA nr. 14452/03.25.2018, şi prejudiciul suferit de A., constând în lipsa de folosinţă a sumei de bani reprezentate de despăgubirile la care era îndreptăţită.
În fine, referitor la culpa autorităţii, recurenta a susţinut că şi această condiţie este îndeplinită, având în vedere că nelegalitatea actului administrativ conţine în sine ideea culpei autorităţii publice.
În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate, respectiv cu privire la soluţia pe fondul cererii, şi, în rejudecare, admiterea acţiunii precizate şi obligarea Fondului la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat.
3.2. Apărările formulate în cauză
3.2.1. Apărările intimatului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Recursul incident
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia nulităţii recursului principal, pentru nemotivare, şi, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Odată cu întâmpinarea, pârâtul a formulat şi recurs incident împotriva sentinţei atacate, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a susţinut că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015, precum şi a art. 18 şi art. 19 raportat la art. 8 din Legea 554/2004, solicitând admiterea recursului incident aşa cum a fost formulat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
1. Regularitatea promovării recursului principal formulat de reclamantă
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului principal, invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte constată că este întemeiată.
Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 din acelaşi cod.
În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.
Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.
În cauză, se constată că susţinerile recurentei-reclamante nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise faţă de hotărârea atacată, ci doar şi-a exprimat nemulţumirea faţă de soluţia primei instanţe şi a reluat conţinutul acţiunii introductive de instanţă şi motivele invocate, apreciind că prima instanţă a încălcat normele de drept material care stabilesc condiţiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii publice, condiţii care, în opinia părţii, sunt îndeplinite.
Recurenta-reclamantă nu circumstanţiază în niciun mod criticile sale, în sensul că hotărârea primei instanţe este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei.
Aceste critici ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanţă încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, critici care însă nu se regăsesc în conţinutul cererii de recurs.
Înalta Cure reaminteşte că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti atacate, aşadar, instanţa de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.
Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, în condiţiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.
Prin urmare, susţinerile recurentei-reclamante nu reprezintă critici împotriva sentinţei recurate şi ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.
3. Recursul incident
În ceea ce priveşte recursul incident formulat de către pârât împotriva aceleiaşi sentinţe, instanţa de control judiciar are în vedere prevederile art. 472 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora, "(2) Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect."
Legiuitorul a înţeles să transpună aplicarea acestor prevederi şi în privinţa procedurii de soluţionare a recursului, astfel, potrivit art. 491 alin. (1) din C. proc. civ.:
"(1) Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile."
Ţinând cont că soluţia dată în privinţa recursului declarat de reclamantă nu implică cercetarea fondului, va constata că a rămas fără efect recursul incident declarat de pârât.
3. Temeiul legal al soluţiilor adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului formulat de reclamantă, ţinând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din acelaşi cod.
De asemenea, conform art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 472 alin. (2), art. 491 alin. (1) şi art. 494 din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge ca rămas fără efect recursul incident declarat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta A. -
A. S.A. împotriva sentinţei nr. 186 din 4 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Constată recursul incident formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 186 din 4 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal ca rămas fără efect.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 16 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.