Admissibility of amended claim to include suspending administrative decision in tax litigation

Şedinţa publică din data de 15 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Caraş Severin, sub nr. x/2019, la data de 06.02.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvenţă, prin administrator special B., a chemat în judecată pe pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin, solicitând instanţei să dispună desfiinţarea totală sau parţială a raportului de inspecţie fiscală nr. x, încheiat la data de 31.03.2017 de reprezentanţii Serviciului Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timişoara - A.J.F.P. Caraş-Severin, a deciziei de impunere nr. x, emisă la data de 31.03.2017 de reprezentanţii Serviciului Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timişoara - A.J.F.P. Caraş-Severin, a anexei la decizia de impunere nr. x, întocmită la data de 31.03.2017 de reprezentanţii Serviciului Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timişoara - A.J.F.P. Caraş-Severin, a fişei privind obligaţiile suplimentare de plată stabilită de inspecţia fiscală nr. x, emisă la data de 31.03.2017 de reprezentanţii Serviciului Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timişoara - A.J.F.P. Caraş-Severin, a dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de Inspecţie fiscală nr. x, emisă la data de 31.03.2017 de reprezentanţii Serviciului Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timişoara - A.J.F.P. Caraş-Severin, comunicate la vechiul sediu al administratorului judiciar la data de 12.04.2017, a deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 39, emisă în dosarul fiscal nr. x la data de 21.04.2017 de reprezentanţii Serviciului Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timişoara - A.J.F.P. Caraş-Severin, a anexei la decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 39, emisă în dosarul fiscal nr. x la data de 21.04.2017 de reprezentanţii Serviciului Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timişoara - A.J.F.P. Caraş-Severin, a deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare nr. 39, emisă în dosarul fiscal nr. x la data de 21.04.2017 de reprezentanţii Serviciului Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timişoara - A.J.F.P. Caraş-Severin, a anexei la decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare nr. 39, emisă în dosarul fiscal nr. x la data de 21.04.2017 de reprezentanţii Serviciului Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timişoara - A.J.F.P. Caraş-Severin.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 332 din 18 decembrie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele: "A admis excepţia tardivităţii precizării de acţiune formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvenţă, reprezentată prin administrator special Cabinet Individual de Insolvenţă C., raportat la prevederile art. 204 alin. (3) noul C. proc. civ.

A respins ca tardivă precizarea de acţiune a reclamantei.

A admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.

A respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvenţă, reprezentată prin administrator special Cabinet Individual de Insolvenţă C., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin.".

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 332 din 18 decembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul A. S.R.L. în insolvenţă prin Lichidator Judiciar D., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi a excepţiei tardivităţii precizării de acţiune şi continuarea judecării cauzei.

Arată recurentul că prin precizarea de acţiune depusă la temenul din data de 21.05.2019 reclamanta a solicitat anularea şi a deciziei nr. 417/09.11.2017 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei ca urmare a faptului că s-a formulat o sesizare penală împotriva societăţii la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras Severin.

Apreciază recurentul că argumentele referitoare la depăşirea termenului impus de art. 204 noul C. proc. civ. sunt nelegale întrucât, aşa cum rezultă din fişa dosarului, primul termen de judecată în dosarul ce face obiectul prezentului recurs a fost stabilit de Curtea de Apel Timişoara tocmai în data de 21.05.2019, dată la care precizarea de acţiune se afla deja la dosarul cauzei, când instanţa de fond a dispus comunicarea ei pârâtelor din dosar.

În ceea ce priveşte admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pe considerentul că reclamanta nu a înţeles, în respectarea riguroasă a normelor procedural fiscale, a ataca în faţa instanţei de judecată şi decizia de soluţionare a contestaţiei administrativ-fiscale, recurenta arată că Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei ca urmare a faptului că s-ar fi formulat o sesizare penală împotriva societăţii la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras Severin, însă decizia nu a fost comunicată niciodată societăţii, astfel cum impun prevederile art. 281 NCPF ("Comunicarea deciziei şi calea de atac") alin. (1) şi (2) NCPF, care stipulează că decizia privind soluţionarea contestaţiei se comunică contestatorului, persoanelor introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei, precum şi organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.

Instanţa de fond, arată recurenta, constată că "Reclamanta a formulat în procedura prealabilă, contestaţie împotriva deciziei de impunere nr. x/31.03.2017, a anexei la decizia de impunere, a fişei din data de 31.03.2017, privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, a dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/31.03.2017, decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 39/21.04.2018, emisă în dosarul fiscal nr. x, şi a anexei la decizia referitoare la obligaţiile accesorii".

Or, deşi aceste aspecte sunt corect reţinute de instanţa de fond totuşi, prin sentinţa recurată, admite excepţia inadmisibilităţii formulării acţiunii reţinând următoarele:

"Ceea ce reclamantul trebuia să facă, în respectarea riguroasă a prevederilor legale, era să promoveze prezenta acţiune împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei, în speţă, împotriva deciziei prin care s-a suspendat soluţionarea contestaţiei administrativ-fiscale, iar criticile de nelegalitate trebuiau să vizeze strict măsura suspendării dispusă de organul investit cu rezolvarea contestaţiei".

Consideră recurenta că aceste susţineri sunt netemeinice întrucât prin precizarea de acţiune depusă la temenul din data de 21.05.2019 a solicitat anularea şi a deciziei nr. 417/09.11.2017 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF prin care această instituţie a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei noastre ca urmare a faptului că s-ar fi formulat o sesizare penală împotriva societăţii la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras Severin.

Mai arată recureanta, că din analiza dispoziţiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea 207/2015 rezultă că suspendarea soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere fiscală nu se impune în mod obligatoriu în orice situaţie în care autoritatea fiscală este investită cu analiza unor creanţe fiscale care fac şi obiectul unei acţiuni penale, fiind o procedură facultativă.

În sensul normei legale sus citate, pe lângă faptul că nu organele fiscale de control au sesizat organele de urmărire penală cu privire la existenta indiciilor săvârşirii unei infracţiuni (acestea au întocmit decizii de impunere, sesizarea penală fiind făcută ulterior, doar la cererea reprezentanţilor Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF, după contestarea deciziilor emise), în dosarul penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caras Severin se efectuează numai activităţi specifice fazei actelor premergătoare urmăririi penale, fără a rezulta cu acurateţe obiectul cauzei penale şi nici persoana sau persoanele care au calitatea de suspect, nefiind emisă o soluţie de începere a urmăririi penale din care s-ar fi putut deduce indiciile săvârşirii unei infracţiuni.

Din acest motiv, arată recurenta există temeiuri ce îndreptăţesc concluzia conform căreia reprezentanţii Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF şi-au exercitat abuziv dreptul de a proceda la suspendarea soluţionării contestaţiei administrative, deoarece din datele existente nu rezultă indiciile privitoare la săvârşirea unei infracţiuni şi nici că presupusa activitate infracţională desfăşurată de societăţile comerciale care au avut rolul de furnizori pentru debitorul A. S.R.L ar avea înrâurire hotărâtoare asupra deciziei de soluţionare a contestaţiei.

Concluzionând, recurenta apreciază că este evident din motivarea deciziei 417/09.11.2017 a organului fiscal că sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Caras Severin a fost superficială, formală, generică, fără indicarea unor minime elemente de fapt sau drept, organul fiscal arătând sumar că aceasta se realizează "în vederea stabilirii dacă în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale vreunei infracţiuni prevăzute de legea penală sau în legi speciale".

Art. 214 alin. (1) lit. a) impune ca organul fiscal să indice infracţiunea a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă şi să arate şi indiciile care au stat la baza acestei sesizări. Decizia nr. 417/09.11.2017 face referiri generice la "operaţiuni pentru care se ridică problema legalităţii, cu consecinţa diminuării impozitelor şi taxelor datorate statului", fără a preciza clar ce operaţiuni, elemente, acte sau fapte juridice are în vedere.

Fiind o măsură excepţională şi pe durată nedeterminată, acest tip de suspendare trebuie să respecte strict condiţiile legale, iar, în speţă, decizia nr. 417/09.11.2017 de suspendare nu îndeplineşte condiţiile stipulate de art. 214 alin. (1) lit. a). Organul fiscal nu poate suspenda procedura contestaţiei administrative atunci când are simple bănuieli, presupuneri subiective, în lipsa unor elemente concrete ce pot fi vizibile unui judecător.

Lipsa oricăror indicii sau suspiciuni rezonabile din partea organului fiscal asupra unui tip de infracţiune permite o exercitare abuzivă a dreptului de suspendare pe o perioadă nedeterminată a soluţionării contestaţiei administrativ-fiscale şi, dată fiind durata în general îndelungată de soluţionare a laturii penale, în special în dosare cu componentă economică, existenţa juridică a contribuabilului este pusă sub semnul întrebării, deoarece decizia de impunere deja emisă este executorie, putând conduce la o excludere de pe piaţa relevantă geografic şi comercial, impusă de organul fiscal, cu privire la persoana juridică respectivă.

Având în vedere că sesizarea penală formulată împotriva societăţii la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras Severin nu se referă în concret la vreo infracţiune a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă şi nu arată şi indiciile care au stat la baza acestei sesizări, apreciază recurenta că se impune respingerea excepţiei inadmisibilităţii formulării acţiunii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele-pârâte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finaţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finaţelor Publice Caraş-Severin şi Administraţia Judeţeană a Finaţelor Publice Caraş-Severin au depus întâmpinari şi, fără a invoca excepţii, au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este nefondat, sentinţa recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Faţă de criticile vizând soluţia instanţei de fond asupra cererii de precizare a acţiunii depusă la temenul din data de 21.05.2019 prin care reclamanta a solicitat anularea şi a deciziei nr. 417/09.11.2017 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF prin care această instituţie a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei ca urmare a faptului că s-a formulat o sesizare penală împotriva societăţii la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras Severin, Înalta Curte arată că aceste sunt nefondate.

Astfel, dispoziţiile art. 204 Modificarea cererii de chemare în judecată - C. proc. civ. dispun în sensul că:,,(1) Reclamantul poate sa isi modifice cererea si sa propuna noi dovezi, sub sanctiunea decaderii, numai pana la primul termen la care acesta este legal citat. In acest caz, instanta dispune amanarea pricinii si comunicarea cererii modificate paratului, in vederea formularii intampinarii, care, sub sanctiunea decaderii, va fi depusa cu cel putin 10 zile inaintea termenului fixat, urmand a fi cercetata de reclamant la dosarul cauzei.

(2) Cu toate acestea, nu se va da termen, ci se vor trece in incheierea de sedinta declaratiile verbale facute in instanta cand:

1.se indreapta greselile materiale din cuprinsul cererii;

2.reclamantul mareste sau micsoreaza cuantumul obiectului cererii;

3.se solicita contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit in cursul procesului;

4.se inlocuieste o cerere in constatare printr-o cerere in realizarea dreptului sau invers, atunci cand cererea in constatare este admisibila.

(3) Modificarea cererii de chemare in judecata peste termenul prevazut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor partilor.".

Din dispoziţiile legale anterior citate rezultă că reclamantul are posibilitatea modificării cererii de chemare în judecată până la primul termen de judecată la care este legal citat, în caz contrar, acceptarea modificării de acţiune este condiţionată de acordul expres la tuturor părţilor litigante.

Or, Înalta Curte constată că, în speţă, modificarea de acţiune a fost depusă de reclamantă din punct de vedere al exigenţelor procedurale, după primul termen de judecată, în condiţiile în care la primul termen de judecată s-a discutat numai excepţia necompetenţei materiale a instanţei, excepţie apreciată ca întemeiată, iar cauza fiind declinată spre soluţionare în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

Abia pentru cel de-al doilea termen de judecată în cauză, reclamanta a înţeles a-şi întregi obiectul demersului său procedural, împrejurare ce plasează, evident, momentul procedural al depunerii modificării de acţiune după primul termen de judecată cum pretend dispoziţiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ., atrăgând automat incidenţa art. 204 alin. (3) C. proc. civ. şi făcând necesar acordul tuturor părţilor în litigiu pentru primirea precizării/modificării de acţiune.

Or, în cauză, se constată că acest acord nu a fost întrunit, de vreme ce pârâta AJFP Caraş-Severin nu s-a declarat de acord cu primirea modificării cererii de chemare în judecată formulată după primul termen de judecată în cauză .

Aşadar, în mod corect, instanţa de fond a admis excepţia tardivităţii precizării de acţiune raportat la dispoziţiile art. 204 C. proc. civ., apreciind, deopotrivă, că nu se poate reţine nici argumentul reclamantei că, decizia dată în soluţionarea contestaţiei administrativ-fiscale nr. 417/09.11.2017 nu i-a fost niciodată comunicată, nefiind respectate dispoziţiile Codului de procedură fiscală privind comunicarea actelor intrând sub incidenţa sa de reglementare, astfel că, se află în termenul legal de a o ataca şi, implicit, precizarea de acţiune trebuie primită, necomportând că momentul procedural până la care putea fi făcută precizarea a fost depăşit.

Or, examinând înscrisurile depuse de pârâtă în verificarea susţinerii reclamantului, Înalta Curte constată că Decizia nr. 417/09.11.2017 a fost comunicată reclamantei cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul societăţii menţionat în contestaţie, însă, întrucât corespondenţa a fost returnată la oficiul poştal, s-a procedat la comunicarea deciziei prin publicitate, cu respectarea prevederilor art. 47 alin. (5)-(7) din Codul de procedură fiscală, prin afişarea unui anunţ individual, publicat la data de 05.12.2017 şi care, potrivit alin. (7) s-a considerat comunicat reclamantei la data de 22.12.2017 .

În conformitate cu dispoziţiile art. 268 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale, se poate formula contestaţie potrivit prezentului titlu […], iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal.

Potrivit art. 270 alin. (1) din acelaşi act normativ, contestaţia se depune în termen de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancţiunea decăderii.

Din actele dosarului, rezulta că împotriva actelor administrative fiscale a căror anulare se solicită, reclamanta are posibilitatea sa formuleze contestaţie în termenul de 45 de zile prevazut de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.

Din analiza acestor prevederi legale, se desprinde concluzia că atacarea actelor administrative fiscale pe cale administrativă este o condiţie fără de care sesizarea instantei de contencios administrativ nu este posibilă.

În acest caz, instanţa de judecată nu are competenţa să se pronunţe direct asupra temeiniciei si legalităţii actelor administrative atacate in conditiile in care nu s-a formulat actiunea si impotriva deciziei de solutionare a contestatiei.

Pe cale de consecinţă, numai după emiterea unei decizii prin care se soluţionează pe fond contestaţia administrativă, societatea reclamantă poate aprecia asupra oportunităţii de a o ataca în contencios administrativ şi doar în situaţia în care modul de soluţionare a contestaţiei ar fi considerat vătămator de catre reclamantă.

Or, Decizia nr. 417/09.11.2017 a fost atacată peste termenul prevăzut de lege, astfel că instanţa nu se poate învesti direct cu soluţionarea legalităţii deciziei de impunere în condiţiile în care nu se atacă decizia de soluţionare a contestaţiei administrative în termenul prevăzut de lege, căci din 22.12.2017 curgea un termen de 6 luni, potrivit art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 când reclamanta putea formula acţiune în anularea actului administrativ fiscal pretins vătămător.

Or, din perspectiva celor deja antamate şi a soluţiei prefigurate, Înalta Curte arată că nu pot face obiectul analizei în recurs dispoziţiile art. 214 şi 277 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, acestea vizând fondul litigiului.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 20 din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. S.R.L. în insolvenţă prin Lichidator Judiciar D. împotriva sentinţei civile nr. 332 din 18 decembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2022.