Abusive exercise of the right to file an extraordinary appeal: dismissal for lack of good faith in repetitive litigation
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the extraordinary appeal (anularea), ruling that the appellant's procedural act was an abuse of process, thereby leaving the prior decision dismissing the late-filed appeal in force. The dispute concerned an administrative and fiscal case where the appellant, who had previously seen a request for annulment declared barred and an appeal against that bar dismissed as tardy, filed a new "contestație în anulare" alleging procedural violations including illegal summons and failure to address the nullity of the citation. The court found that the appellant had filed numerous identical appeals against various decisions, constituting an abuse of the right to access the courts under Article 12(1) of the Code of Civil Procedure, which requires the exercise of procedural rights in good faith and prohibits abusive litigation tactics intended to harass or delay the adversary. Consequently, based on the doctrine of abuse of procedural rights, the court ordered the dismissal of the appeal as abusive, denying the appellant any further recourse.
Legislator headnote
AI generatedart. 424 alin. (5) din C. proc. civ, art. 12 alin. (1) din C. proc. civ, art. 402 din C. proc. civ; Abusive exercise of the right to file an extraordinary appeal: dismissal for lack of good faith in repetitive litigation: The dispute concerned an administrative and fiscal case where the appellant, who had previously seen a request for annulment declared barred and an appeal against that bar dismissed as tardy, filed a new "contestație în anulare" alleging procedural violations including illegal summons and failure to address the nullity of the citation. The court found that the appellant had filed numerous identical appeals against various decisions, constituting an abuse of the right to access the courts under Article 12(1) of the Code of Civil Procedure, which requires the exercise of procedural rights in good faith and prohibits abusive litigation tactics intended to harass or delay the adversary. Consequently, based on the doctrine of abuse of procedural rights, the court ordered the dismissal of the appeal as abusive, denying the appellant any further recourse.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe provision cited in the dispositive as the legal basis for dismissing the appeal due to the abusive exercise of procedural rights.
Full text
Şedinţa publică din data de 14 martie 2023
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu contestaţie în anulare
Prin Decizia nr. 773 din 12 februarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018 s-a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 46 din 25 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca fiind tardiv formulat.
2. Contestaţia în anulare formulată în cauză
Împotriva Deciziei nr. 773 din 12 februarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018 contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
S-a invocat de către contestator încălcarea de către completul învestit cu soluţionarea contestaţiei în anulare a dispoziţiilor art. 157 alin. (1) lit. e), g), k), j), art. 22 alin. (6), art. 157, art. 248 alin. (5) şi art. 424 alin. (5) din C. proc. civ.
Astfel, s-au susţinut, în esenţă următoarele aspecte: procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, recurentul nefiind prezent la proces; instanţa nu s-a pronunţat asupra nulităţii citaţiei; magistratul-asistent şi grefierul au avut o participaţie penală.
3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie asupra contestaţiei în anulare.
Înalta Curte constată că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt înregistrate numeroase dosare, având ca obiect contestaţii în anulare, consecutive şi cu conţinut identic, formulate de contestatorul A., în nume personal, sau în calitate de reprezentant al societăţii B. S.R.L.
În materie, procesuală, art. 12 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi.
Din aceste dispoziţii legale, rezultă că abuzul de drept procesual presupune două elemente, şi anume:
- un element subiectiv, ce constă în exercitarea cu rea-credinţă a dreptului procedural, în scop de şicană, fără justificarea unui interes special şi legitim, ci numai cu intenţia de a-l vătăma ori păgubi pe adversar, pentru a diminua sau întârzia posibilităţile de apărare ori de valorificare a drepturilor acestuia;
- un element obiectiv, care constă în deturnarea dreptului procedural de la scopul pentru care a fost recunoscut, de la finalitatea sa legală, actul săvârşit neputând fi explicat printr-un motiv legitim, ori în exercitarea dreptului într-un mod excesiv şi nerezonabil.
Înalta Curte constată că în dosarul iniţial înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, s-a dispus perimarea cererii, iar recursul formulat împotriva acesteia a fost respins ca tardiv formulat.
Împotriva deciziei nr. 773 din 12 februarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018 contestatorul a exercitat calea extraordinară a contestaţiei în anulare, cu conţinut identic cu numeroase alte cereri de contestaţie în anulare (de ex. dosarele nr. x/2021, y/2020 sau w/2020, înregistrate pe rolul aceluiaşi complet de judecată).
In acest context, Înalta Curte reţine că prezenta cerere întruneşte cerinţele prevăzute de art. 12 alin. (1) din C. proc. civ. pentru a fi considerată ca fiind abuzivă, astfel că actul de procedură abuziv va fi lipsit de efectele contrarii scopului pentru care dreptul procedural exercitat abuziv a fost recunoscut, urmând ca cererea să fie respinsă ca atare.
4. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 12 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge cererea pentru exercitarea abuzivă a dreptului procesual.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare declarată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 773 din 12 februarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, având în vedere abuzul de drept procesual.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 martie 2023.