Suspension of revocation of fiscal warehouse licenses based on tax debts arising from state aid repayment

Şedinţa publică din data de 14 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 8 iulie 2022 pe rolul Curţii de Apel Oradea sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Autoritatea Vamală Română - Direcţia Regională Vamală Bucureşti - Serviciul proceduri vamale şi în domeniul produselor accizabile - Biroul Autorizări Mari Contribuabili suspendarea Deciziei nr. 16 din data de 27.06.2022 prin care s-a dispus revocarea autorizaţiilor de antrepozit fiscal nr. x, nr. x, nr. x şi nr. x, deţinute de societate, până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ privind anularea actului administrativ atacat.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 124/CA/2022-P.I. din 14 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Vamală Română - Direcţia Regională Vamală Bucureşti.

S-a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 16/27.06.2022 emisă de pârâtă până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâta criticând-o în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

S-a arătat că soluţia instanţei de fond este nemotivată, iar pe de altă parte, a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de procedură specifice condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., motivarea nu poate privi numai împrejurările de fapt sau numai pe cele de drept, ci ea trebuie să se refere la toate acestea. Mai mult decât atât, nu este suficient ca instanţa să preia exclusiv argumentele uneia dintre părţi, ci trebuie să arate şi motivele pentru care au fost respinse apărările părţii adverse. Dreptul la un proces echitabil impune motivarea hotărârilor judecătoreşti, întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care, în circumstanţele concrete ale cauzei, "justiţia a fost servită".

S-a arătat că sentinţa civilă nr. 124/14.07.2022 a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Referitor la cazul bine justificat, astfel cum acesta a fost definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, instanţa este ţinută a analiza împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Instanţa de fond a reţinut că obligaţiile avute în vedere la revocarea autorizaţiilor de utilizator final nu sunt obligaţii fiscale, însă dispoziţiile pct. 86 alin. (1) lit. d) din Titlul VIII "Accize şi alte taxe speciale" aferent Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd că autoritatea vamală teritorială revocă autorizaţia de utilizator final în situaţia în care utilizatorul final înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de A.N.A.F., în sensul art. 157 din Codul de procedură fiscală, mai vechi de 60 de zile faţă de termenul legal de plată.

În raport de aceste prevederi rezultă că autoritatea competentă are posibilitatea de a revoca o autorizaţie ori de câte ori un utilizator final înregistrează obligaţii fiscale restante.

Or sumele reprezentând ajutor de stat cu care A. S.A. figurează în evidenţa fiscală, au natura unor obligarţii fiscale, în sensul pe care această noţiune o are potrivit dispoziţiilor art. 22 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi art. 26 alin. (8) din O.U.G. nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat.

Faţă de aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea acţiunii ca nefondate.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă A. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. S-a arătat că, sub aspectul cazului bine justificat, corect instanţa de fond a reţinut considerentele deciziei nr. 1804/07.05.2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în cuprinsul cărora s-a stabilit că împrejurarea calificării obligaţiilor reclamantei constituie o împrejurare de natura a crea o îndoială serioasa a legalităţii actului.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Decizia nr. 16/27.06.2022 emisă de pârâtă s-a dispus revocarea autorizaţiilor de antrepozit fiscal nr. x, nr. x, nr. x şi nr. x, deţinute de societate.

La baza luării măsurii pârâta a avut în vedere argumente de fapt constând în aceea că societatea reclamantă figurează cu obligaţii fiscale mai vechi de 60 de zile, în sumă de 1.294.189.574 RON. Temeiul de drept avut în vedere a fost dat de dispoziţiile art. 369 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Instanţa de fond, analizând cererea de suspendare prin prisma condiţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a constatat că se impune admiterea acţiunii, reţinând contextul în care a fost emisă decizia menţionată, împrejurările anterioare, ordinea desfăşurării evenimentelor prealabile emiterii actului contestat, supunerea lor în mod repetat cenzurii instanţelor de judecată precum şi inconsecvenţa organului fiscal.

Înalta Curte constată că primul motiv de recurs invocat, şi anume art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), nu este fondat.

În speţă, sentinţa de fond recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Faptul că recurenta - pârâtă nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la concluzia că hotărârea atacată nu este motivată.

Considerentele instanţei de fond sunt coerente şi logice, apte de a susţine dispozitivul, iar împrejurarea că instanţa nu a valorizat argumentele pârâtei este consecinţa logică a soluţiei pronunţate, fiind de subliniat în acest context că, întotdeauna, considerentele instanţei vor fi în opoziţie cu argumentele unei părţi, atunci când, urmare hotărârii pronunţate, partea va fi căzută în pretenţii.

În ceea ce priveşte motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (greşita aplicare a normelor de drept material), Înalta Curte îl apreciază, de asemenea, ca nefondat.

În speţă, prima instanţă a reţinut că există o îndoială puternică cu privire la legalitatea actului contestat, decurgând din criticile de legalitate formulate de reclamantă în motivarea cererii de chemare în judecată. Reţinând şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (decizia nr. 1804/07.05.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2015), curtea de apel a reţinut că aspectele invocate cu privire la calificarea naturii juridice a obligaţiilor reţinute sunt de natură să contureze o îndoială serioasă în privinţa modului în care organele fiscale au interpretat şi aplicat dispoziţiile legale incidente în raport cu situaţia de fapt.

O dovadă în acest sens este şi faptul că în Decizia nr. 67/29.06.2015, emisă de Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate se arată că suma datorată în urma încetării efectelor Hotărârii arbitrale din 27.05.2011 pronunţată în cauza ARB/05/20 de către ICSID reprezintă ajutor de stat de recuperat, iar nu obligaţii fiscale, pentru ca ulterior emiterii adresei nr. x/2022 de către MF - Direcţia Generală de Legislaţie Fiscală şi Reglementări Vamale şi Contabile, să se aprecieze că un ajutor de stat poate să aibă în conţinutul său atât obligaţii fiscale cât şi obligaţii bugetare, respectiv scutiri de taxe sau subvenţii.

Organul vamal recurent nu aduce în concret nicio critică raţionamentului primei instanţe, invocând doar dispoziţiile legale reprezentate de prevederile pct. 86 alin. (1) lit. d) din Titlul VIII "Accize şi alte taxe speciale" din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016.

Deşi, de principiu, calificarea din punct de vedere fiscal sau civil a obligaţiilor reprezintă o operaţiune ce nu ar putea fi efectuată în cadrul unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ ce se bucură de prezumţia de legalitate, Înalta Curte reţine circumstanţele speciale ale speţei care conturează "cazul bine justificat", respectiv împrejurarea că obligaţiile avute în vedere la revocarea autorizaţiilor nu sunt simple "obligaţii fiscale restante", ci acestea rezultă din aplicarea Deciziei Comisiei Europene nr. 2112/30.03.2015 privind recuperarea unor despăgubiri plătite de Statul Român în temeiul hotărârii arbitrale I.C.S.I.D. Revocarea autorizaţiilor societăţii s-a făcut în considerarea existenţei unor datorii, calificate ca şi creanţe fiscale de autoritatea pârâtă, în fapt reprezentând suma acordată prin hotărârea arbitrală din data de 11.12.2013, pronunţată în cauza ARB/05/20 de către Centrul Internaţional pentru Soluţionarea Disputelor pentru Investiţii (ICSID) ca urmare a nerespectării de către România a unor obligaţii asumate prin Acordul din 29 mai 2002 privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor încheiat între Guvernul României şi Guvernul Regatului Suediei.

În plus, se constată că prin sentinţa nr. 26/CA/2023-PI pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022, a fost anulată decizia nr. 16/27.06.2022 emisă de pârâta Autoritatea Vamală Română - Direcţia Regională Vamală Bucureşti - Biroul Autorizări Mari Contribuabili.

Astfel, dincolo de raţiunile primei instanţe referitoare la îndeplinirea aparenţei de nelegalitate, se constată că decizia a trecut prin filtrul de judecată al primei instanţe care a dispus anularea acesteia. Această soluţie pronunţată în primă instanţă creează o puternică îndoială asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ, constituind un argu­ment în sensul existenţei cazului bine justificat, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Sub aspectul celei de a doua condiţii, în acord cu opinia judecătorului fondului, Înalta Curte apreciază că este valid argumentul reclamantei potrivit căruia punerea în executare a actului administrativ contestat este de natură a determina blocarea sau reducerea semnificativă a activităţii, cu consecinţe patrimoniale severe ceea ce reprezintă un prejudiciu material previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiţia pagubei iminente fiind astfel dovedită în cauză.

Înalta Curte, evaluând interesele comparative ale părţilor, apreciază că este mai prudentă soluţia de suspendare a actului administrativ contestat până la pronunţarea hotărârii asupra fondului. Dacă s-ar adopta soluţia contrară a respingerii cererii de suspendare, reclamanta ar putea suferi prejudicii considerabile prin executarea imediată a actelor contestate până la definitivarea hotărârii privind acţiunea de fond, prejudicii ce pot fi ireparabile ulterior, în eventualitatea admiterii acţiunii de fond.

În fine, Înalta Curte reţine că prezumarea unor consecinţe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activităţii reclamantei astfel cum s-a reţinut anterior nu echivalează cu o susţinere ipotetică, raportată la o pagubă viitoare şi incertă, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa de control judiciar apreciază că sentinţa recurată este legală, fiind pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente circumstanţelor factuale reţinute, motivele invocate de pârâtă prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de reprezentantul intimatei - reclamante, reprezentând cheltuielile de transport şi, de cazare Înalta Curte reţine faţă de dispoziţiile art. 453 alin 1 din C. proc. civ. potrivit cu care:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată" şi, având in vedere înscrisurile ataşate la filele x, caracterul întemeiat al cererii, urmând a o încuviinţa.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Autoritatea Vamală Română prin Direcţia Regională Vamală Bucureşti împotriva sentinţei nr. 124/CA/2022-P.I. din 14 iulie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta - pârâtă la plata sumei de 1294 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată in favoarea intimatei - reclamante A. S.A.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 martie 2023.