Disciplinary immunity of judicial decisions: limits of judicial inspection authority to censure recusal rulings and incompatibility assessments

Şedinţa publică din data de 14 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 07.12.2020, sub numărul x/2020, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, contestaţie împotriva Rezoluţiei din data de 10 noiembrie 2020 pronunţată de Inspectorul Şef din cadrul Inspecţiei Judiciare în cauza C20 - 1423 prin care a fost respinsa plângerea reclamantului formulata în dosarul nr. x si împotriva Rezoluţiei nr. 2091/A/10.07.2020 de clasare a sesizării formulate de reclamant si înregistrata sub nr. x din data de 18.05.2020 la Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv sub numărul x din data de 26.05.2020 la Direcţia de Inspecţie pentru judecători din cadrul Inspecţiei Judiciare.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1097 din 31 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal 1097 din 31 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal s-a respins contestaţia privind pe reclamantul, A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.:

- hotărârea curţii de apel este nemotivată sau cuprinde motive străine de pricina, sub aspectul unei serii de critici invocate în susţinerea plângerii adresate Curţii de Apel Bucureşti;

- în ceea ce priveşte Rezoluţia Inspectorului Şef, a arătat recurentul prin plângerea adresată Curţii de Apel Bucureşti faptul că Inspectorului Şef nu a prezentat niciun raţionament logic propriu, ci doar a preluat concluziile Inspectorului care a analizat în prima etapa Sesizarea recurentului, împrejurare greşit reţinuta de curtea de apel;

- sub aspectul încălcării dispoziţiilor art. 139 din Regulament, curtea de apel a preluat argumentele din rezoluţia iniţială, fără a da curs cererii de a se analiza motivul pentru care dosarul asociat a fost constituit chiar în ziua în care a fost sesizat Consiliul Superior al Magistraturii, deşi recursul împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare se afla deja de 2 luni la Tribunalul Vrancea, încă din 26.03.2020, iar termenul de înaintare a recursului ar fi fost 29 iunie 2020, data când a fost comunicată hotărârea asupra revizuirii;

- în mod greşit Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că atât Inspectorul de caz, cât şi Inspectorul Şef, au analizat incompatibilitatea şi au expus propria apreciere asupra faptelor;

- din perspectiva încălcării normelor de drept material s-a arătat că încălcarea autorităţii de lucru judecat nu poate să primeze în fata aspectului că toţi magistraţii Tribunalului Vrancea, fie au fost recuzaţi, fie au formulat cereri de abţinere şi nu puteau face parte din completul care soluţionează cererea de recuzare;

- motivarea asupra încălcării autorităţii de lucru judecat poate fi privită şi ca fiind străină de pricină, în contextul în care Curtea de Apel Bucureşti nu a analizat în niciun moment vreunul dintre aspectele invocate legate de judecătorii care au fost recuzaţi, judecătorii care au formulat cereri de abţinere şi judecătorii care au pronunţat hotărâri în cauză;

- a invocat recurentul şi dispoziţiile art. 50 alin. (2) din C. proc. civ., arătând ca toţi magistraţii s-au abţinut sau au fost recuzaţi şi nu puteau face parte din completele care au soluţionat cererile de recuzare;

- Curtea de Apel Bucureşti a reţinut ca încheierile prin care s-au respins cererile de abţinere sunt amplu motivate, aspect care, pe de o parte este fals şi nesustinut de niciun argument, iar pe de alta parte este o modalitate de a distrage atenţia asupra motivării lacunare a încheierii date asupra cererilor de recuzare;

- din perspectiva recurentului, cererile de recuzare primau, cererile de abţinere fiind doar un mijloc prin care magistraţii Tribunalului Vrancea şi-au arătat propria apreciere că nu pot judeca căile de atac extraordinare şi în lumina art. 50 alin. (2) C. proc. civ., un impediment de a participa la judecata altor cereri de recuzare formulate în căile de atac extraordinare ulterioare în prezentul proces;

- sub aspectul incompatibilităţii, Curtea de Apel Bucureşti în mod greşit a reţinut ca Inspectorul de caz a analizat incompatibilitatea şi a expus propria apreciere asupra faptelor;

- ambele rezoluţii nu au făcut nicio verificare asupra aspectelor sesizate, nu au enumerat căile de atac, magistraţii care au pronunţat hotar arările, nu au analizat faptul nu mai existau alţi magistraţi la Tribunalul Vrancea care sa poată întră în completul de judecata al cererilor de recuzare şi s-au axat mai mult pe ideea ca soluţiile nu pot fi cenzurate.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, admiterea contestaţiei, desfiinţarea Rezoluţiei din data de 10 noiembrie 2020 a Inspectorului Şef din cadrul Inspecţiei Judiciare privind respingerea plângerii formulate împotriva soluţiei de clasare a sesizării, desfiinţarea Rezoluţiei nr. 2091 din data de 10 iulie 2020 privind clasarea sesizării si dispunerea completării verificărilor, urmând a se exercita acţiunea disciplinară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., s-a arătat că hotărârea îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) pct. b) din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivele privind greşita încălcare a normelor de drept material, s-a arătat că în dosarul nr. x/2020 s-a soluţionat recursul recurentului - reclamant împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea, în cadrul căruia puteau fi invocate şi analizate toate criticile formulate în prezenta contestaţie.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamantul A. a formulat sesizare disciplinară împotriva doamnelor judecători B., C., D., E., F. şi G. din cadrul Tribunalului Vrancea sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de dispoziţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

În motivare a arătat că judecătorii indicaţi au încălcat dispoziţiile art. 41, art. 45 şi art. 50 alin. (2) din C. proc. civ. cu referire la incompatibilitatea absolută şi la soluţionarea cererii de recuzare de către instanţa superioară, precum şi faptul că au fost încălcate dispoziţiile art. 139 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin H.C.S.M. nr. 1375/2015.

Prin rezoluţia nr. 2091/A/10.07.2020 emisă de Inspecţia Judiciară s-a dispus clasarea sesizării, reţinându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de dispoziţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Împotriva acestei rezoluţii, reclamantul a formulat contestaţie la inspectorul şef, respinsă prin rezoluţia nr. C-20-1423/10.11.2020.

Înalta Curte constată că primul motiv de recurs invocat, şi anume art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) nu este fondat.

În speţă, sentinţa de fond recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Înalta Curte reţine că în motivarea instanţei de fond au fost analizate toate susţinerile părţii, atât în ceea ce priveşte nemotivarea rezoluţiei inspectorului şef, cât şi cele referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. art. 41, art. 45 şi art. 50 din C. proc. civ., cât şi ale dispoziţiilor art. 139 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin H.C.S.M. nr. 1375/2015.

Faptul că recurentul-reclamant nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la concluzia că hotărârea atacată nu este motivată.

Totodată, împrejurarea că în urma analizei probelor administrate în cauză, instanţa şi-a format convingerea în sensul temeiniciei rezoluţiilor contestate, ceea ce exclude, în mod logic, apărările prin care cealaltă parte propune o proprie interpretare a mijloacelor de probă, nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii, în accepţiunea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. .

Cu privire la critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor referitoare la incompatibilităţi se constată că această susţinere a fost respinsă în mod motivat în hotărârea primei instanţe. Soluţia nu a implicat analiza pe fond a aprecierilor părţii prin raportare însă la concluziile primei instanţe asupra limitelor verificărilor permise Inspecţiei Judiciare, care nu se poate substitui unei instanţe de judecată cu atribuţii de control judiciar, iar împrejurarea că petentul nu este de acord cu cele dispuse de judecător în cauză nu poate fi de natură a conduce la concluzia că judecătorul ar fi procedat în mod nelegal ori ar fi săvârşit abateri disciplinare din cele prevăzute de lege.

Greşit se invocă de către recurentul - contestator faptul că instanţa de fond a reţinut excepţia autorităţii de lucru judecat, întrucât referirea la puterea de lucru judecat s-a efectuat în contextul în care s-a constatat că aspectele de nelegalitate ale încheierilor prin care au fost respinse cererile de recuzare nu pot fi valorificate decât în cadrul jurisdicţional prevăzut de lege, iar soluţiile pronunţate de magistraţi nu pot fi cenzurate de către inspecţia judiciară, faţă de dispoziţiile art. 97 din Legea nr. 303/2004 şi art. 16 din Legea nr. 304/2004, întrucât s-ar încălca principiul independenţei judecătorului consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţie.

În fapt, s-a avut în vedere că încheierea din data de 16.03.202 a fost recurată, iar Curtea de Apel Galaţi a respins recursul formulat de reclamant în dosarul nr. x/2020, singura procedură în care pot fi analizate toate criticile de nelegalitate şi de netemeinicie invocate în prezenta contestaţie.

Referitor la invocarea cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că normele de drept material presupus încălcate de curtea de apel se referă la aceleaşi dispoziţii care reglementează regimul incompatibilităţilor (art. 41 şi art. 45 din C. proc. civ.) şi ale art. 139 din ROI aprobat prin HCSM nr. 1375/2015, astfel că nu se solicită instanţei de recurs a examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ci reaprecierea materialului probator în vederea constatării săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de dispoziţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Conform prevederilor art. 99 lit. t) din Legea 303/2004, constituie abatere disciplinară exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.

Prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional a statuat cu privire la art. 99 lit. t), art. 991 din legea nr. 303/2004 că acestea:

"nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci sancţionează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunţă sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege"; "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti."

De asemenea, relevante sunt şi considerentele reţinute de prima instanţă şi extrase din cuprinsul Deciziei nr. 96/2017 pronunţate de ÎCCJ-Completul de 5 judecători în dosar nr. x/2016 şi referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 99 indice 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004:

"(i) Din punctul de vedere al laturii obiective, poate intra în sfera răspunderii disciplinare adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-credinţă) nu poate găsi o justificare, astfel că pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale; (ii) prin folosirea sintagmei "gravă neglijenţă", legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind cel al culpei lata. Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic şi cărora le lipseşte orice justificare, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale. În concluzie, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul dispoziţiilor menţionate, probatoriul administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: (i) încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcţiei, din culpă, a dispoziţiilor legale; (ii) încălcarea dispoziţiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicţie cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcţiei să genereze consecinţe grave. Pentru a se reţine existenţa unei grave neglijenţe în sensul dispoziţiilor menţionate din Legea nr. 303/2004, se apreciază că încălcarea constatată este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reţine caracterul evident, neîndoielnic şi nescuzabil în privinţa unei norme dispozitive permisive/supletive."

Hotărârea primei instanţe respectă cele statuate prin decizia Curţii Constituţionale, întrucât verificările ce pot fi efectuate de inspecţia judiciară în cadrul unei sesizări privind săvârşirea unei abateri disciplinare şi, implicit, verificările ce pot fi efectuate de instanţa de contencios învestită cu analiza temeiniciei şi legalităţii actului emis de inspecţie nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci conduita judecătorului, limita dintre acesta două impunând o minimă analiză a aspectelor invocate de petent.

Or, prin contestaţia formulată se solicită o astfel de verificare, nepermisă de dispoziţiile legale, în speţă fiind criticate soluţiile pronunţate de judecători în soluţionarea unor cereri de abţinere şi cereri de recuzare, în cadrul soluţionării unor căi extraordinare de atac (revizuire şi contestaţie în anulare), cu privire la care recurentul contestator invocă o antepronunţare.

Pentru toate aceste aspecte, expuse exhaustiv în rezoluţiile emise de Inspecţia Judiciară şi în hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, partea nemulţumită are deschisă calea prevăzută de dispoziţiile C. proc. civ., respectiv cele referitoare la recursul reglementat de dispoziţiile art. 53 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, pe fondul argumentelor părţii (care efectiv sunt critici la adresa soluţiei date de completele de judecată), în mod corect, nici inspecţia judiciară şi nici prima instanţă nu îşi puteau exprima punctul de vedere, tocmai pentru a evita transformarea acestui demers într-un veritabil control judiciar asupra soluţiei. Ca urmare, ceea ce invocă recurenta ca fiind o lipsă a cercetării judecătoreşti sau a analizei instanţei se explică prin chiar natura acestui mecanism procesual, care nu este menit să îndrepte erori de judecată, ci să sancţioneze o conduită necorespunzătoare a judecătorilor, conduită care nu se defineşte exclusiv prin încălcarea unor dispoziţii legale. Pentru aceleaşi argumente, Înalta Curte nu va răspunde, în mod similar modului în care a procedat prima instanţă, criticilor din prezentul recurs, prin care se invocă încălcarea normelor de drept material şi procesual în cauza judecată de către completele reclamate.

În egală măsură, dispoziţiile art. 50 alin. (2) din C. proc. civ. se referă la ipoteza în care în urma soluţionării incidentelor procedurale nu se poate constitui un complet de judecată, însă în situaţia dată cererile de abţinere şi, respectiv, recuzare au fost respinse.

În ceea ce priveşte susţinerile reclamantului în sensul încălcării dispoziţiilor art. 139 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin H.C.S.M. nr. 1375/2015, se constată că s-a invocat împrejurarea că recursul formulat împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare nu a fost de îndată înaintat instanţei superioare spre soluţionare.

Or, şi în această situaţie, în mod corect s-a reţinut că nu există, raportat la dispoziţiile art. 53 alin. (1) din C. proc. civ. care prevăd că recursul se formulează în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii definitive date asupra fondului, o astfel de obligaţie. În plus dispoziţiile art. 139 alin. (1) lit. e) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin HCSM nr. 1375/2015 nu instituie în sarcina magistraţilor împotriva cărora s-a formulat cerere de cercetarea disciplinară vreo atribuţie cu privire la trimiterea dosarului în căile de atac, această operaţiune întrând în competenţa grefierului arhivar.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1097 din 31 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 martie 2023.