Honorary Distinction Denial Upheld for Bribery-Convicted Service Member Despite Rehabilitation

Şedinţa publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 06.05.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub dosar nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, a solicitat obligarea acestora la acordarea distincţiei "Semnul Onorific în Serviciul Patriei" pentru activitatea exercitată în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, între anii 1993 - 2008, în temeiul art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 573/2004; cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 209 din 18 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat că prima instanţă a interpretat în mod greşit condiţia rezultatelor meritorii, atribuindu-i o componentă subiectivă, deşi prevederile legale stabilesc exclusiv o modalitate obiectivă de apreciere a îndeplinirii sale. Totodată, a interpretat greşit instituţia reabilitării, lipsind-o de efectele juridice pentru care a fost edictată.

Recurentul a susţinut că instanţa de fond a prezentat o motivare contradictorie, în sensul că reţine, pe de o parte că analiza îndeplinirii condiţiilor preăvzute la art. 7 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 573/2004 trebuie să se realizeze prin prisma situaţiei existente la data încetării raportului de serviciu, 06.05.2009, iar pe de altă parte, prima instanţă a analizat îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 7 din anexă cu luarea în considerare a situaţiei juridice stabilite abia la 07.10.2010, dată ulterioară încetării raportului de serviciu, cu toate că la data încetării acesta se bucura de prezumţia de nevinovăţie, iar faptele cercetate nu puteau fi avute în vedere de prima instanţă.

A apreciat recurentul că, contrar celor reţinute de prima instanţă, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 7 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 573/2004, inclusiv condiţia rezultatelor meritorii.

Astfel, la data încetării raportului de serviciu, 06.05.2009, erau îndeplinite condiţiile pentru acordarea semnului onorific, întrucât la acel moment deţinea calificativele cerute de lege, încetarea raportului de serviciu s-a efectuat din motive medicale, iar la acel moment recurentul se bucura de prezumţia de nevinovăţie.

La momentul solicitării, anul 2019, erau îndeplinite condiţiile pentru acordarea semnului onorific, întrucât prin sentinţa penală nr. 367/2017 a fost admisă cererea reclamantului şi s-a dispus reabilitarea judecătorească cu privire la fapta săvârşită.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, scopul reabilitării este acela de a şterge orice efecte negative pe care condamnarea le naşte în mod indirect, fără să fie prevăzute în hotărârea de condamnare. Reabilitarea judecătorească nu îşi limitează efectele juridice doar la consecinţele ce derivă din condamnarea penală, această instituţie de drept penal operând şi în raport cu situaţia recurentului privind acordarea distincţiei.

A mai arătat recurentul că încetarea raporturilor de serviciu/muncă prin trecerea în rezervă s-a făcut în temeiul legii, astfel că nu există un alt motiv extrinsec imputabil recurentului. Totodată, a precizat că este îndreptăţit la acordarea distincţiei, iar efectele reabilitării înlătură orice decăderi sau interdicţii, restabilind situaţia anterioară.

4. Apărările intimaţilor

4.1 Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

4.2 Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat obligarea pârâţilor la acordarea distincţiei "Semnul Onorific în Serviciul Patriei" pentru activitatea exercitată în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, între anii 1993 - 2008, în temeiul art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 573/2004.

Soluţionând cauza, instanţa de fond a respins acţiunea ca nefondată, iar recurentul a criticat această soluţie, invocând motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a apreciat că acţiunea este nefondată; Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 din C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus raţionamentul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar existenţa unei contradicţii logice în considerente nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată.

Prin urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a arătat că prima instanţă a interpretat în mod greşit condiţia rezultatelor meritorii, atribuindu-i o componentă subiectivă, deşi prevederile legale stabilesc exclusiv o modalitate obiectivă de apreciere a îndeplinirii sale. Totodată, instanţa de fond a interpretat greşit instituţia reabilitării, lipsind-o de efectele juridice pentru care a fost edictată.

Din lectura art. 7 şi art. 10 alin. (2) din Anexa nr. 1 a Legii nr. 573/2004, atât forma în vigoare în anul 2009, cât şi forma în vigoare în anul 2019, Înalta Curte reţine că vocaţia conferirii Semnului onorific în Serviciul Patriei este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a două condiţii stabilite de norma juridică, respectiv o anumită vechime în domenii specifice şi rezultate meritorii în îndeplinirea atribuţiilor şi în pregătirea profesională.

Susţinerile recurentului sunt nefondate, întrucât premisa esenţială de aplicare a art. 7 lit. b) din Anexa nr. 1 a Legii nr. 573/2004 este fapta acelui militar/funcţionar public cu statut special de a se fi remarcat prin "rezultatele meritorii în îndeplinirea atribuţiilor", ceea ce nu se poate însă reţine pentru o persoană condamnată penal definitiv ca urmare a săvârşirii unor infracţiuni de serviciu.

Cum a remarcat instanţa de fond în mod corect, simpla evidenţiere a unor calificative în aprecierile de serviciu din ultimii 4 ani premergători nu determină îndeplinirea condiţiei, atunci când intervin împrejurări de natură a infirma existenţa rezultatelor meritorii, precum o condamnare penală rămasă definitivă ulterior încetării raporturilor de serviciu, dar vizând fapte săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu anterior încetării raporturilor de serviciu.

Sunt nefondate şi argumentele recurentului în sensul că prima instanţă a interpretat în mod greşit condiţia rezultatelor meritorii, atribuindu-i o componentă subiectivă, deşi prevederile legale stabilesc exclusiv o modalitate obiectivă de apreciere a îndeplinirii sale.

Aplicarea art. 7 lit. b) comportă dincolo de acea dimensiune obiectivă a reflectării calificativelor în aprecierile de serviciu din perioada relevantă şi o dimensiune subiectivă intrinsecă cerinţei înseşi a "rezultatelor meritorii în îndeplinirea atribuţiilor", căci un astfel de semn onorific nu este compatibil cu ipoteza săvârşirii de infracţiuni în legătură cu atribuţiile de serviciu, sancţionate prin condamnare definitivă ulterior perioadei relevante şi eventualelor evaluări profesionale ce ar fi intervenit în perioada respectivă.

Recurentul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani cu executare pentru infracţiuni săvârşite în legătură cu serviciul desfăşurat în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, respectiv primire de foloase cuvenite şi luare de mită, faptele imputate fiind săvârşite în perioada aprilie - mai 2008.

Astfel, anterior încetării raportului de serviciu al recurentului-reclamant, inclusiv în perioada de 4 ani prevăzută de art. 7 lit. b) din Anexa nr. 1 la Legea nr. 573/2004, instanţa de fond a identificat o conduită a acestuia sancţionată penal prin hotărâre definitivă, anume infracţiuni de primire de foloase necuvenite şi luare de mită săvârşite în/în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că astfel de fapte sunt incompatibile cu "rezultatele meritorii în îndeplinirea atribuţiilor" la care se referă art. 7 din Anexa nr. 1 a Legii nr. 573/2004, neputându-se conchide în vreun fel că o persoană ce a săvârşit infracţiuni în exercitarea atribuţiilor de serviciu în perioada relevantă poate fi apreciată în sensul art. 7 lit. b) din Anexa nr. 1 a Legii nr. 573/2004.

Cu privire la susţinerea recurentului că, la momentul solicitării, anul 2019, erau îndeplinite condiţiile pentru acordarea semnului onorific, întrucât prin sentinţa penală nr. 367/2017 a fost admisă cererea sa şi s-a dispus reabilitarea judecătorească cu privire la fapta săvârşită, Înalta Curte reţine că nu anul 2019 este momentul relevant pentru conferirea distincţiei, întrucât la momentul respectiv recurentul nu mai deţinea calitatea relevantă de funcţionar public cu statut special, raportul său de serviciu încetând în anul 2009.

Totodată, sunt nefondate şi argumentele referitoare la faptul că instanţa de fond a interpretat greşit instituţia reabilitării, lipsind-o de efectele juridice pentru care a fost edictată, întrucât aceasta este relevantă pentru interdicţii, incompatibilităţi şi decăderi vizând împrejurări ulterioare momentului reabilitării, fără a şterge realitatea faptelor săvârşite în aprilie - mai 2008 de recurentul-reclamant şi condamnarea sa penală definitivă, aspecte ce împiedică îndeplinirea condiţiei "rezultatelor meritorii în îndeplinirea atribuţiilor" la momentul relevant pentru aplicarea Legii nr. 573/2004 în situaţia sa, anume anul 2009.

În atare condiţii, nu există deci un temei legal care să permită recurentului-reclamant să pretindă analizarea unei pretinse vocaţii la conferirea distincţiei litigioase prin prisma situaţiei ulterioare pronunţării sentinţei de reabilitare judecătorească, întrucât în perioada ulterioară anului 2017 nu mai are calitatea cerută de Legea nr. 573/2004, încetându-i raportul de serviciu încă din anul 2009, moment la care cerinţa art. 7 lit. b) din Anexa nr. 1 a Legii nr. 573/2004 nu era îndeplinită.

În concluzie, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 209 din 18 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 209 din 18 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 9 martie 2023.