Obligation to pay Environmental Fund contribution for imported goods destined to be filled at points of sale

Şedinţa publică din data de 8 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea înregistrată la data de 3 mai 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună anularea în totalitate/în parte:

- a deciziei de impunere nr. x/22.01.2018 privind obligaţii fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu emise de Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Generală de Administrare Fiscală/Direcţia Inspecţie Fiscală şi

- a deciziei nr. 106/AFM 975/DJ/20.03.2018 emise de Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Juridică - Serviciul Insolvenţă şi Soluţionare Plângeri Prealabile şi comunicate la data de 22.03.2018 privind respingerea contestaţiei administrativ-fiscale nr. 6689/02.02.2018.

A solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 479 din 7 decembrie 2020:

- a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu;

- a anulat decizia nr. 106/20.03.2018 de soluţionare a contestaţiei şi decizia de impunere nr. x/22.01.2018, privind obligaţii fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de inspecţia fiscală, ambele emise de pârâtă;

- a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 16.804,84 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta, care a solicitat casarea acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

Instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că obligaţia de a calcula şi a declara contribuţia instituită de prevederile art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005, modificată prin Legea 384/2013, este datorată de operatorii economici care introduc pe piaţa naţională bunuri ambalate, care distribuie pentru prima dată pe piaţa naţională ambalaje de desfacere, iar distribuirea pe piaţa naţională este definită ca fiind orice furnizare a unui produs pentru distribuire, consum sau utilizare pe piaţa naţională în cadrul unei activităţi comerciale, în schimbul unei plăţi sau gratuit.

Recurenta opinează în sensul că în mod eronat instanţa nu a luat în considerare şi dispoziţiile art. 16 lit. c) din H.G. nr. 621/2005. Astfel, obligaţia societăţii care importă şi comercializează aceste produse/bunuri/mărfuri (care se încadrează în definiţia ambalajului de desfacere) este de a declara întreaga cantitate de ambalaje ca fiind introdusă pe piaţa naţională, deoarece funcţia de ambalare este stabilită în momentul proiectării şi producerii bunului respectiv, iar nu în momentul umplerii acestuia de către utilizatorul final.

Faptul că intimata A. S.R.L. consideră că nu are obligaţia de a declara cantitatea ambalajelor de desfacere pentru anii 2015 şi 2016 pentru simplul motiv că nu şi-a îndeplinit obiectivele de valorificare şi reciclare, din care, implicit, rezultă sume de plată la Fondul pentru Mediu, intră în contradicţie majoră cu chestiunea că însăşi societatea declară cantitatea de ambalaje de desfacere ca fiind introdusă pe piaţa naţională pentru perioada 2017 - prezent.

Dacă pentru anii 2015 şi 2016, intimata a declarat o cantitate de ambalaje introdusă pe piaţa naţională de 202.053 kg, respectiv 291.687 kg, pentru anul 2017 a declarat 844.458 kg, pentru anul 2018 - 1.351.753 kg, pentru anul 2019 - 1.297.803 kg, etc. Altfel spus, în perioada în care societatea a trebuit să plătească contribuţii la bugetul Fondului de Mediu, aceasta a considerat că nu are obligaţia de a declara cantitatea de ambalaje de desfacere.

Recurenta concluzionează în sensul că legislaţia naţională este armonizată cu cea europeană, iar definiţiile ambalajului, a ambalajului de desfacere sunt bine conturate cu exemple ilustrative în H.G. nr. 621/2005 şi Anexa 1 la lit. h) din Legea 249/2015, care face trimitere la criteriul c.2).

4. Apărările formulate în cauză

Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările prezentate la dosar.

5. Soluţia instanţei de recurs

5.1. Consideraţii generale

Aşa cum s-a precizat la pct. 1 al deciziei de faţă, controlul judiciar declanşat de intimata A. S.R.L., în temeiul prevederilor art. 8, art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la cele ale art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, are ca obiect verificarea legalităţii:

- deciziei de impunere nr. x/22.01.2018 prin care Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Generală de Administrare Fiscală/Direcţia Inspecţie Fiscală a stabilit în sarcina societăţii obligaţii fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu în cuantum de 1.236.932 RON, pentru perioada 01.01.2012 - 31.12.2016, în temeiul prevederilor art. art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005, modificată prin Legea 384/2013;

- deciziei nr. 106/AFM 975/DJ/20.03.2018 prin care Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Juridică - Serviciul Insolvenţă şi Soluţionare Plângeri Prealabile a respins contestaţia administrativ-fiscale nr. 6689/02.02.2018 formulată de intimată împotriva actului de impunere anterior arătat.

Aşa cum s-a prezentat la pct. 2 al deciziei de faţă, prima instanţă a admis acţiunea şi, în consecinţă, a anulat actele contestate în cauză.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a analizat în mod detaliat şi judicios dispoziţiile normative incidente pe subiectul analizat, susţinerile părţilor litigante, precum şi întregul probatoriu administrat în cauză, respectiv înscrisuri şi expertiză tehnică de specialitate, iar concluzia la care a ajuns este corectă.

Răspunzând punctual la criticile prezentate în cadrul memoriului de recurs, subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

5.2. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Recurenta apreciază că instanţa de primă jurisdicţie a aplicat eronat prevederile art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005, modificată prin Legea 384/2013, în privinţa societăţii intimate şi nu a luat în considerare şi dispoziţiile art. 16 lit. c) din H.G. nr. 621/2005.

Potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005, modificată prin Legea 384/2013:

"(1) Veniturile Fondului pentru Mediu se constituie din: (…)

d) o contribuţie de 2 RON/kg, datorată de operatorii economici care introduc pe piaţa naţională bunuri ambalate, care distribuie pentru prima dată pe piaţa naţională ambalaje de desfacere, şi de operatorii economici care închiriază, sub orice formă, cu titlu profesional, ambalaje, pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor minime de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi de valorificare prin reciclare prevăzute în anexa nr. 3 şi cantităţile de deşeuri de ambalaje încredinţate spre valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi valorificate prin reciclare;"

Conform prevederilor art. 16 din H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje:

"(1) Operatorii economici, persoane juridice române, sunt responsabili pentru întreaga cantitate de deşeuri generate de ambalajele pe care le introduc pe piaţa naţională, după cum urmează:

a) operatorii economici care introduc pe piaţă produse ambalate sunt responsabili pentru deşeurile generate de ambalajele primare, secundare şi terţiare folosite pentru ambalarea produselor lor, cu excepţia ambalajelor de desfacere care sunt folosite pentru ambalarea, la locul de vânzare, a produselor pe care aceştia le introduc pe piaţa naţională; (…)

c) operatorii economici care introduc pe piaţă ambalaje de desfacere sunt responsabili pentru deşeurile generate de respectivele ambalaje."

Anexa 1 prevede semnificaţia termenilor astfel:

"c) ambalaj - orice obiect, indiferent de materialul din care este confecţionat ori de natura acestuia, destinat reţinerii, protejării, manipulării, distribuţiei şi prezentării produselor, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator. Obiectul nereturnabil destinat aceloraşi scopuri este, de asemenea, considerat ambalaj.

Criteriile care stau la baza definirii unui obiect ca ambalaj sunt:

c1) un obiect se consideră ambalaj dacă îndeplineşte condiţiile din definiţie fără prejudiciul altor funcţii pe care acesta le poate îndeplini suplimentar, în măsura în care acesta nu face parte integrantă din produs, fiind necesar pentru a conţine, a susţine sau a păstra produsul pe toată durata de viaţă a acestuia, iar toate elementele sale sunt destinate a fi utilizate, consumate sau eliminate împreună cu produsul.

Exemple ilustrative:

Sunt considerate ambalaje: cutiile pentru dulciuri, folia protectoare externă a carcasei de compact-disc.

Nu sunt ambalaje: vasele (ghivece) pentru flori destinate să conţină planta pe durata vieţii acesteia, cutiile de scule, plicurile de ceai, stratul de ceară de pe brânzeturi, membranele mezelurilor;

c2) obiectele proiectate şi destinate a fi umplute la punctele de vânzare, precum şi obiectele "de unică folosinţă", vândute umplute sau destinate a fi umplute în punctele de desfacere, sunt considerate ambalaje dacă îndeplinesc funcţia de ambalare.

Exemple ilustrative:

Sunt considerate ambalaje (dacă sunt destinate a fi umplute la punctul de vânzare): pungi de transport din plastic sau hârtie, farfurii şi pahare de unică folosinţă, filme aderente, pungi pentru sandvişuri, folie de aluminiu.

Nu sunt ambalaje: paletele pentru amestecat, tacâmurile de unică folosinţă;

(…)

Lit. h) - ambalaj de desfacere - ambalaj care îndeplineşte criteriul c2).

Potrivit prevederilor din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje

ANEXA nr. 1: Semnificaţia termenilor specifici

c) ambalaj - toate produsele, indiferent de materialul din care sunt confecţionate ori de natura acestora, destinate reţinerii, protejării, manipulării, distribuţiei şi prezentării bunurilor, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator. - Articolul nereturnabil destinat aceloraşi scopuri este, de asemenea, considerat ambalaj.

Criteriile care stau la baza definirii unui articol ca ambalaj sunt:

1.c1) un articol se consideră ambalaj dacă îndeplineşte condiţiile din definiţie fără prejudiciul altor funcţii pe care acesta le poate îndeplini suplimentar, în măsura în care acesta nu face parte integrantă din produs, fiind necesar pentru a conţine, a susţine sau a păstra produsul pe toată durata de viaţă a acestuia, iar toate elementele sale sunt destinate a fi utilizate, consumate ori eliminate împreună cu produsul.

Exemple ilustrative:

Constituie ambalaje: cutiile pentru dulciuri; foliile care învelesc carcasele de compact discuri; pungile în care se expediază cataloage şi reviste, cu o revistă înăuntru; şerveţele dantelate pentru prăjituri, vândute împreună cu prăjiturile; rolele, tuburile şi cilindrii în jurul cărora este înfăşurat un material flexibil, ca de exemplu folie de plastic, folie de aluminiu, hârtie, cu excepţia rolelor, tuburilor şi cilindrilor destinaţi a fi părţi ale unor echipamente de producţie şi care nu se utilizează cu scopul de a prezenta un produs ca unitate de vânzare; ghivecele pentru flori destinate exclusiv vânzării şi transportării plantelor şi care nu sunt destinate păstrării împreună cu planta pe parcursul vieţii acesteia; flacoanele din sticlă pentru soluţii injectabile; suporturile pentru compact discuri, vândute împreună cu compact discurile şi care nu sunt destinate utilizării ca mijloc de depozitare; umeraşele pentru haine, vândute împreună cu un articol de îmbrăcăminte; cutiile de chibrituri; sistemele de izolare sterilă, de exemplu: pungi, tăvi şi materiale necesare menţinerii sterilităţii produsului; capsulele pentru băuturi (de exemplu: cafea, cacao, lapte), care rămân goale după utilizare; buteliile din oţel reîncărcabile, utilizate pentru diferite tipuri de gaz, cu excepţia extinctoarelor.

Nu constituie ambalaje: ghivecele pentru flori destinate păstrării împreună cu planta pe parcursul vieţii acesteia; cutiile pentru scule; pliculeţele pentru ceai; învelişurile de ceară din jurul brânzei; membranele mezelurilor; umeraşele pentru haine, vândute separat; capsulele de cafea, dozele de cafea din folie de aluminiu şi dozele de cafea din hârtie de filtru, care sunt aruncate împreună cu cafeaua după utilizare; cartuşele pentru imprimante; carcasele pentru compact discuri, DVD-uri şi casete video, vândute cu un compact disc, un DVD sau o casetă video înăuntru; suporturile pentru compact discuri, vândute goale şi destinate utilizării ca mijloc de depozitare; capsulele solubile pentru detergenţi; lumânările pentru morminte, recipientele pentru lumânări; râşniţele mecanice, integrate în recipiente reîncărcabile, de exemplu râşniţele de piper reîncărcabile;

2.c2) articolele proiectate şi destinate a fi umplute la punctele de vânzare, precum şi articolele "de unică folosinţă", vândute umplute sau destinate a fi umplute în punctele de desfacere sunt considerate ambalaje, dacă îndeplinesc funcţia de ambalare.

Exemple ilustrative:

Constituie ambalaje, dacă au fost concepute pentru a fi umplute la punctul de vânzare: pungile din plastic sau din hârtie; farfuriile şi paharele de unică folosinţă; folia alimentară aderentă; pungile pentru sandviciuri; folia de aluminiu, husele din folie de plastic pentru protejarea hainelor curăţate în curăţătorii.

Nu constituie ambalaje: paletele de amestecat; tacâmurile de unică folosinţă; hârtia de împachetat, vândută separat; formele din hârtie pentru copt, vândute goale; şerveţelele dantelate pentru prăjituri, vândute fără prăjituri;(…)

h) ambalaj de desfacere - ambalaj care îndeplineşte criteriul c2).

Chestiunea litigioasă este aceea dacă producătorii sau importatorii care introduc pe piaţa naţională ambalaje destinate a fi umplute la punctele de vânzare au obligaţia de a plăti contribuţia la Fondul pentru Mediu de 2 RON/kg, în condiţiile în care poluatorul final este cel care umple la punctul de vânzare ambalajul şi nu producătorul sau importatorul.

Recurenta susţine faptul că obligaţia de a calcula şi a declara contribuţia instituită de prevederile art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005, modificată prin Legea 384/2013, este datorată de operatorii economici care introduc pe piaţa naţională bunuri ambalate, care distribuie pentru prima dată pe piaţa naţională ambalaje de desfacere, deoarece funcţia de ambalare este stabilită în momentul proiectării şi producerii bunului respectiv, iar nu în momentul umplerii acestuia de către utilizatorul final.

Înalta Curte nu poate primi susţinerea recurentei.

În mod corect, instanţa de fond a pus accentul în construirea raţionamentului juridic pe momentul la care ambalajele importate îndeplinesc funcţia de ambalare, conform pct. 2.c2) şi lit. h) din Anexa nr. 1 mai sus citată.

Într-adevăr, aceste ambalaje sunt produse importate şi vândute terţilor pentru ca aceştia din urmă să le folosească pentru ambalare. Pentru importator, produsele în discuţie nu îndeplinesc funcţia de ambalare. Altfel spus, nu au încă această funcţie. Ea apare ulterior pe lanţ.

Contrar celor susţinute de către recurentă, această interpretare juridică este fundamentată şi pe prevederile art. 16 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje.

Răspunzător pentru plata contribuţiei la Fondul pentru Mediu este cumpărătorul mărfii, adică a ambalajelor.

Aşadar, instanţa de control judiciar apreciază că prima instanţă a interpretat şi a aplicat corect dispoziţiile normative anterior citate, întrucât obiectele proiectate şi destinate pentru a fi umplute la punctele de desfacere, cu alte cuvinte, destinate a avea funcţia de ambalaj, nu reprezintă ambalaje decât dacă în mod efectiv ele îndeplinesc funcţia de ambalare. Or, în situaţia societăţii intimate, obiectele proiectate şi destinate pentru a fi umplute la punctele de desfacere au fost importate în scop de comercializare de către aceasta, ca produse şi nu ca ambalaje, chiar dacă ele sunt destinate pentru a fi umplute la punctele de desfacere, deci sunt destinate a avea funcţia de ambalaj.

În consecinţă, instanţa de control judiciar apreciază că este nefondat motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei civile nr. 479 din 7 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 8 martie 2023.