Scope of "collaborator" definition under O.U.G. 24/2008: exclusion of routine supervisory reports on economic violations to police

Şedinţa publică din data de 8 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., să se constate calitatea pârâtului de colaborator al fostei securităţi.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 538 din 15 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 538 din 15 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurentul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi constatarea calităţii intimatului-pârât de colaborator al fostei securităţi.

În motivarea recursului arată că acţiunea reclamantului s-a întemeiat pe art. 2 lit. b) şi art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, având în vedere că intimatul-pârât a informat Securitatea, prin nota informativă olografă nedatată, semnată olograf în nume propriu, în legătură cu atitudini potrivnice regimului comunist, ce au vizat îngrădirea unor drepturi fundamentale ale persoanei denunţate.

Arată că aşa cum rezultă din nota de constatare nr. x/15.03.2021, intimatul-pârât A. a fost luat în supraveghere informativă de către I.J. Constanţa în 1976, fiind semnalat cu relaţii în rândul unor cetăţeni străini, ca urmare a relaţiilor de corespondenţă pe care acesta le avea cu un cetăţean vest-german, cunoscut în perioada în care a lucrat ca ospătar pe litoral.

Recurentul-reclamant consideră că, prin hotărârea dată, prima instanţă a pronunţat o sentinţă cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, ceea ce atrage incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Este de notorietate faptul că statul comunist încerca să limiteze relaţiile neoficiale dintre cetăţenii români şi cei străini întrucât, prin astfel de contacte, cetăţenii români puteau recepţiona ideile care circulau în lumea liberă şi care nu erau foarte bine cunoscute în ţară.

Relaţiile sau contactele cu cetăţenii străini aflaţi pe teritoriul României erau au fost reglementate prin legi speciale, între care cea mai importantă este Legea 23/1971, care prevedea obligaţia fiecăruia de a se prezenta la organele de miliţie pentru a declara prezenţa unui cetăţean străin la domiciliul său, precum şi întocmirea unor rapoarte detaliate la locul de muncă, dacă relaţia se stabilea pe linie de serviciu.

Contrar celor reţinute în sentinţa recurată, chiar şi împrejurarea că, după primirea acestei informaţii, Securitatea îi cerea informatorului noi date despre cei denunţaţi, dovedeşte că atitudinea la care făcea referire nota analizată era potrivnică regimului comunist.

În acest sens, invocă şi referatul întocmit de către ofiţerul de legătură din cadrul Securităţii din data de 07.07.1980.

Arată că o dovadă a raporturilor intimatului-pârât cu fosta Securitate sunt şi celelalte documente din cuprinsul notei de constatare nr. x/15.03.2021, respectiv: nota privind pe numitul A. din 17.07.1977, nota raport privind pe numitul A. din 27.10.1977, un document fără titlu, cu conţinut de sesizare şi nedatat şi o declaraţie din 05.09.1980.

Susţine că dacă denunţarea unei conduite era potenţial nocivă şi un astfel de denunţ nu şi-ar mai avea rostul într-o ordine democratică, rezultă că ne aflăm în faţa denunţării unei conduite potrivnice regimului comunist.

Astfel, susţine că prima condiţie impusă de legiuitor în constatarea calităţii de colaborator, este îndeplinită.

Referitor la condiţia ca informaţiile furnizate de intimatul-pârât să fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, arată că şi această condiţie este îndeplinită, deoarece furnizarea unor asemenea informaţii a fost făcută conştient, intimatul-pârât având reprezentarea clară a faptului că relatări precum cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări.

Prin urmare, nesocotind interesele celor denunţaţi, pârâtul a vizat îngrădirea drepturilor privind viaţa privată, atât timp cât a acceptat că persoanele denunţate puteau să facă obiectul unor investigaţii suplimentare ale Securităţii, ca rezultat al denunţurilor sale, care presupuneau cel puţin încălcarea dreptului la viaţă privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului), prin căutarea şi obţinerea de noi informaţii despre cei urmăriţi, fără acordul lor.

Arată că a doua condiţie nu face referire la notoritatea informaţiilor, întrucât denunţătorul nu avea cum să cunoască gradul de informare a organelor de Securitate.

Sub acest aspect, precizează că este suficientă condiţia vizării încălcării unor drepturi şi libertăţi, iar nu dovedirea încălcării propriu-zise a drepturilor respective, deoarece legea accesului la propriul dosar şi deconspirarea fostei securităţi pune accent strict pe devoalarea profilului moral al denunţătorului, iar nu pe repararea prejudiciilor suferite de victimele denunţurilor.

Astfel, legiuitorul nu cere existenţa unei pluralităţi de informări adresate Securităţii, care să îndeplinească standardele definiţiei legale, fiind suficient şi un singur astfel de caz, pentru reţinerea calităţii de colaborator.

În al treilea rând, niciunul dintre înscrisurile aflate la dosar nu demonstrează existenţa unor presiuni exercitate pentru furnizarea notei informative citate în cuprinsul acţiunii noastre.

În plus, art. 2 lit. b) teza a doua din O.U.G. nr. 24/2008 reglementează o situaţie de excepţie, fiind de strictă interpretare şi aplicare, textul reglementând ipotezele în care: informaţiile să fi fost cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare şi să fie date "în timpul anchetei şi procesului, indiferent dacă sunt date în stare de libertate, de reţinere sau de arest; ancheta sau procesul să fi fost motivate politic; informaţiile să nu se îndepărteze de motivul anchetei, condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ şi care nu sunt incidente în cauză.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală.

În esenţă, consideră că fapta ce i se impută nu poate fi catalogată drept un denunţ către Securitate, deoarece nu a luat niciodată legătura cu Securitatea pentru a furniza vreo informaţie cu privire la recepţionera B., angajată la punctul turistic.

Mai arată că, în calitate de şef de unitate, a procedat astfel cum era obligat prin lege, respectiv luând cunoştinţă de posibila săvârşire a unei fapte penale de evaziune fiscală, a întocmit un referat către Postul de Miliţie Horia.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 08 iulie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 8 martie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat să se constate calitatea pârâtului A. de colaborator al fostei Securităţi.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând în esenţă că, din niciun mijloc de probă nu rezultă că în speţă sunt întrunite, în sarcina pârâtului, condiţiile pentru a se reţine calitatea sa de colaborator al fostei Securităţi.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea primei instanţe a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Or, în cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că rolul instanţei judecătoreşti învestită cu soluţionarea unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător sau, după caz, colaborator al Securităţii, se limitează strict la competenţa sa de a verifica, pe baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva reclamantului CNSAS şi eventual, a altor probe, întrunirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege pentru existenţa calităţii în discuţie.

Astfel, noţiunea de "colaborator al Securităţii" este definită în cuprinsul dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 ca fiind "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului".

Potrivit acestor dispoziţii, prima condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securităţii este aceea ca persoana să fi furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii; a doua condiţie vizează calitatea informaţiei furnizate, în sensul denunţării de activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; a treia condiţie se referă la efectele furnizării informaţiilor, în sensul că acestea au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Astfel, nu orice informaţie sau declaraţie se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din actul normativ menţionat.

În cauză, intimatul-reclamant fusese urmărit informativ întrucât avusese relaţii de prietenie cu un cetăţean din fosta RFG.

Obiectul cererii recurentului-reclamant îl constituie informaţiile furnizate de către pârât Postului de Miliţie Horia, judeţul Constanţa, cuprinse în nota de constatare nr. x/15.03.2021, din care rezultă că:

"... la datele de 7 şi 8 iunie 1980, numita R.M. recepţioneră la punctul turistic, a închiriat unui număr de 4 cetăţeni străini (RFG) şi unui cetăţean român, care îi însoţea, un număr de trei camere, neeliberând formele legale de plata taxei de închiriere şi fără a-i trece în registrul de recepţie".

În continuare, se impune analizarea îndeplinirii de către nota raport din cauză a celorlalte condiţii, şi anume aceea ca informaţiile furnizate să denunţe activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, iar pe de altă parte, ca informaţiile furnizate să fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Astfel cum reiese din analiza notei de mai sus, aceasta reprezintă în fapt o sesizare referitoare la posibile fapte de evaziune economică şi încălcare a atribuţiilor de serviciu ale angajatei aflate în subordinea sa, referitoare la evidenţierea cetăţenilor străini şi a unui cetăţean român cazaţi în unitate.

Prin urmare, informaţiile comunicate nu vizează activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, ci se referă la posibile fapte de natură economică, săvârşite de angajata pe care o avea în subordine, pe care intimatul-pârât, în calitate de şef de unitate, le-a semnalat organelor de miliţie competente, fiind învederate în legătură cu atribuţiile de serviciu.

De asemenea, Înalta Curte constată că dispoziţiile legii sunt de natură imperativă şi neechivoce, legiuitorul făcând vorbire despre activităţi şi atitudini potrivnice, iar nu care "puteau fi" considerate ca atare, precum şi care "au vizat" îngrădirea drepturilor şi libertăţilor, nicidecum "apte" de a avea aceste consecinţe.

Însă, faptele denunţate în speţă, prin natura lor, nu pot fi considerate că ar fi vizat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, şi cum această condiţie nu este îndeplinită, în mod corect prima instanţă a apreciat că în cauză nu poate fi reţinută calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.

Mai mult, respectiva notă nu a fost furnizată direct Securităţii, ci Postului de Miliţie Horia, judeţul Constanţa, ceea ce denotă faptul că intimatul-pârât a avut reprezentarea semnalării unor posibile fapte penale săvârşite de angajata sa.

Împrejurarea că posturile de miliţie din mediul rural aveau şi atribuţii pe linie de securitate, nu prezintă relevanţă în cauză, întrucât elementul definitoriu al denunţului îl reprezintă semnalarea unor fapte economice, posibil penale, şi nicidecum activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

În ceea ce priveşte ultima condiţie, şi anume îngrădirea drepturilor şi libertărilor fundamentale ale omului, Înalta Curte reţine pe de o parte, că recurentul-reclamant nu a relevat prin înscrisurile depuse la dosar, că o asemenea îngrădire s-ar fi produs, iar pe de altă parte îngrădirea drepturilor şi libertărilor fundamentale ale omului se impune a fi analizată în strânsă legătură cu caracterul informaţiilor furnizate.

Or, cum în cauză informaţiile furnizate nu au vizat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, o eventuală îngrădire a drepturilor şi libertăţilor nu prezintă relevanţă, în contextul în care această îngrădire trebuie cu necesitate să fie consecinţa denunţării unor activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, ceea ce în speţă nu se relevă, şi nu a unor activităţi ce ar viza o posibilă faptă de evaziune economică.

Înalta Curte constată că îngrădirea drepturilor şi libertăţilor altei persoane prin activitatea pretins efectuată, trebuie dovedită, cu arătarea exactă a rezultatului efectiv şi a persoanei afectate de această "îngrădire", întrucât legiuitorul nu instituie o prezumţie legală de producere a unui astfel de rezultat.

Astfel fiind, din analiza materialului prezentat de recurentul-reclamant, rezultă că activitatea intimatului-pârât nu poate fi încadrată ca fiind aceea de colaborator al Securităţii, întrucât, la o primă analiză îi lipsesc elementele constând în cerinţele ca informaţiile furnizate să fi vizat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar urmarea acestei acestei activităţi să fi constat în îngrădirea drepturilor şi libertăţilor persoanei vizate de sesizare.

Mai mult, se constată că intimatul-pârât nici nu a semnat un Angajament cu Securitatea, din conţinutul cărora să rezulte că aceasta şi-a luat "angajamentul de a sprijini în mod organizat şi secret organele de securitate furnizând informaţii şi date de competenţa acestora", cu scopul de a facilita activitatea organelor de securitate în cunoaşterea şi prevenirea unor infracţiuni ori altor acte antisociale din mediile în care îşi desfăşura activitatea.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei nr. 538 din 15 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei nr. 538 din 15 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.