Pharmacy operating license annulment: verification of large commercial center status and invalidity of subsequent license transfers

Şedinţa publică din data de 8 martie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.02.2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi S.C. B. S.R.L., anularea autorizaţiei de funcţionare a farmaciei comunitare cu denumirea "C.", în structura S.C. B. S.R.L., în spaţiul din Bucureşti, str. x, precum şi suspendarea executării actului atacat până la rămânerea irevocabila a soluţiei.

2. Primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 112/21.01.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014, s-a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta S.C. A. S.A., ca fiind neîntemeiată.

Împotriva sentinţei de mai sus a declarat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.A., iar prin decizia civilă nr. 2245/15.06.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis recursul formulat de recurenta-reclamantă, s-a casat sentinţa şi cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleaşi instanţe.

În considerentele deciziei de casare, în esenţă, instanţa de recurs a reţinut că nu au fost analizate corespunzător susţinerile reclamantei privind neîndeplinirea condiţiei ca spaţiul unităţii farmaceutice să fie amplasat într-un centru comercial de mare suprafaţă (mai mare de 1000 mp), în sensul definit de art. 4 lit. n) din O.G. nr. 99/2000 şi nu au fost lămurite, sub acest aspect, contradicţiile dintre adresele emise de primăria de sector, după cum nu a fost verificată în mod corespunzător nici apărarea pârâţilor cu privire la intervenirea unor modificări structurale în legătură cu ansamblul spaţiului comercial din Bucureşti, str. x, ulterior emiterii adresei nr. x/23.11.2010, astfel încât schimbarea punctului de vedere al autorităţii emitente locale să fie determinată de cauze ulterioare emiterii actului litigios.

Aşadar, prin decizia de casare s-a reţinut că în cauză, era necesară efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea construcţii, cu obiectivele mai sus arătate, probă ce a fost solicitată de recurenta-reclamantă în faţa instanţei de fond şi respinsă în mod greşit ca nefiind utilă şi concludentă faţă de obiectul cauzei.

3. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 199 din 2 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii, S.C. B. S.R.L., D. S.R.L., S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar E.;

A dispus anularea autorizaţiei de funcţionare nr. x/22.11.2010, emise de Ministerul Sănătăţii;

A obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 4150 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

4. Căile de atac exercitate în cauză

4.1. Împotriva sentinţei nr. 199 din 2 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs recurenta-pârâtă S.C. F. S.R.L. (fostă D. SRL), întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, în principal, ca lipsită de obiect, şi subsidiar, ca neîntemeiată, precum şi obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, invocă excepţia lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, întrucât nu are un obiect actual, sens în care susţine că art. 194 lit. c) C. proc. civ. se referă inclusiv la obiectul material al dreptului pretins, respectiv obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.

Arată că obiectul trebuie să fie licit, posibil şi determinat sau determinabil, iar lipsa obiectului cererii, conform art. 196 alin. (1) C. proc. civ., determină nulitatea cererii.

Precizează că prin cerea de chemare în judecată, reclamanta a invocat nulitatea autorizaţiei de funcţionare farmacie, emisă de Ministerul Sănătăţii, sub nr. x/22.11.2010, prin care s-a autorizat funcţionarea farmaciei comunitare cu denumirea "C." în structura S.C. B. S.R.L., în spaţiul situat în Bucureşti.

Societatea pe numele căreia a fost emisă autorizaţia de funcţionare farmacie este S.C. B. S.R.L., în prezent supusă legii insolvenţei.

Recurenta-pârâtă susţine că deţine o altă autorizaţie de funcţionare decât cea menţionată în cererea de chemare în judecata şi că nu s-a făcut dovada calităţii sale procesuale în dosarul de faţă prin transmitea convenţională a vreunui drept litigios, sens în care invocă prevederile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008, potrivit cărora:

"în cazul în care farmacia comunitară îşi schimbă persoana juridică pe numele căreia a fost eliberată autorizaţia prevăzută la alin. (1), Ministerul Sănătăţii eliberează o nouă autorizaţie de funcţionare pe numele noii persoane juridice, în termen de 30 de zile de la data solicitării; până la eliberarea noii autorizaţii, farmacia comunitară funcţionează în baza vechii autorizaţii. Documentele pe baza cărora se vor face modificările vor fi prevăzute în norme."

În raport cu textul de lege de mai sus, susţine că, odată cu schimbarea persoanei deţinătoare a autorizaţiei de funcţionare, vechea autorizaţie se anulează şi se emite o nouă autorizaţie pe numele noului deţinător, în considerarea condiţiilor care trebuie îndeplinite de acesta din urmă şi după ce Ministerul Sănătăţii organizează o inspecţie pentru a constata îndeplinirea condiţiilor necesare autorizării.

Astfel, consideră că nu poate fi vorba despre un simplu act subsecvent, ci de o veritabilă reautorizare emisă în baza îndeplinirii condiţiilor de către noua societate care devine titularul autorizaţiei.

Consideră că la momentul de faţă, autorizaţia atacată nu îşi mai produce efectele, astfel că acţiunea de faţă este fără obiect.

Pe fond, consideră că instanţa a analizat în mod nelegal cauza dedusă judecăţii.

Arată că Legea farmaciei, în vigoare la data emiterii actului, permitea ca prin excepţie de la prevederile art. 12 din lege, să se elibereze autorizaţie pentru înfiinţarea farmaciei prin excepţie de la criteriul demografic, în gări, aerogări şi centre comerciale de mare suprafaţă, definite conform legii.

Analizând acest text de lege, apreciază că: legea limitează la una numărul farmaciilor care se pot înfiinţa prin excepţie de la criteriul demografic; centrul comercial trebuie să se afle într-un singur imobil care utilizează o infrastructură comună şi utilităţi adecvate potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000.

În cazul de faţă, Ministerul Sănătăţii a eliberat autorizaţia pentru societatea B. S.R.L. în mod corect, respectând aceste condiţii, după verificarea, în calitate de organ emitent, a îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 12 din Legea nr. 266/2018.

Mai arată că O.G. nr. 99/2000, la care face trimitere textul de lege de mai sus, prevede la art. 4 lit. o) definiţia centrului comercial; că potrivit art. 12 alin. (2) din legea farmaciei, autorizarea unei farmacii, prin excepţie de la criteriul demografic, nu se putea face decât în baza unei adeverinţe emise de autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază teritorială se află, care certifica acest aspect; că art. 15 din O.G. nr. 99/2000 prevede că, în vederea avizării amplasării structurilor de vânzare cu suprafaţă mare, Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi urbanism va fundamenta din punct de vedere tehnic emiterea avizului arhitectului-şef pentru documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism, astfel că autoritatea publică locală este cea care poate atesta existenţa unui centru comercial de mare suprafaţă la adresa unde funcţionează farmacia în cauză, iar Ministerul Sănătăţii trebuia să ia în considerare aceste atestări.

Precizează că, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, prin adresa nr. x/23.11.2010, emisă de Primăria sectorul 4 Bucureşti se confirmă faptul că spaţiul situat în Bucureşti este situat într-un centru comercial de mare suprafaţă în care se desfăşoară activităţi de comercializare cu amănuntul şi de produse de alimentaţie publică care utilizează infrastructura comună şi utilităţi adecvate, potrivit O.G. nr. 99/2000.

Susţine că documentele care au stat la baza emiterii autorizaţiei de construire nu sunt anulate sau revocate şi atâta timp cât există o adresă şi o confirmare a sa, la data emiterii autorizaţiei, o adresă emisă la un an după eliberarea autorizaţiei nu are relevanţă faţă de situaţia existentă în teren în anul 2010, în condiţiile în care cele două adrese emise de Primăria Sectorului 4 au produs efecte juridice, fapt care le încadrează în sfera actelor administrative.

Instanţa de fond a reţinut că este abilitată, în condiţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/20004, să verifice, odată cu legalitatea actului administrativ contestat, şi legalitatea înscrisurilor care au stat la baza emiterii acestuia şi care au natura unor operaţiuni administrative, aceste operaţiuni neputând fi contestate pe cale separată, ci doar cu actul administrativ la emiterea căruia au fost avute în vedere.

Recurenta-pârâtă arată că reclamanta nu a solicitat şi anularea adresei/adeverinţei care a stat la baza emiterii autorizaţiei de funcţionare farmacie, pe care instanţa a reţinut-o ca fiind nelegală, motiv pentru care apreciază că emiterea autorizaţiei de funcţionare farmacie este legală, fiind îndeplinite condiţiile pentru emiterea acesteia.

Arată că instanţa nu a motivat de ce această adresă/adeverinţă nu putea fi atacată separat, ea consemnând o stare de fapt reală la momentul 2010, iar pe de altă parte, arată că instanţa trebuia să fie învestită cu un capăt de cerere distinct prin care să solicite anularea adresei emise de Primărie, deoarece, atâta vreme cât această adresă este valabilă, procedura urmată de Ministerul Sănătăţii în vederea emiterii autorizaţiei de funcţionare este corectă.

Susţine că fondul litigiului s-a soluţionat cu aplicarea nelegală a legii, instanţa de fond reţinând că din conţinutul raportului de expertiza în specialitatea construcţii a rezultat o situaţie diferită decât cea atestată prin adresa emisă de Primăria Sector 1, respectiv că spaţiul în discuţie nu reprezintă un centru comercial de mare suprafaţă, în condiţiile în care instanţa a reţinut şi faptul că spaţiul de vânzare din imobilul respectiv însumează o suprafaţa mai mare de 1000 mp.

De asemenea, susţine că prin raportul de expertiză nu s-a stabilit cu precizie care este configuraţia spaţiului aflat la parterul blocului A8, situat la nr. 7, str. x, care sunt scările de bloc şi toate spaţiile aferente parterului blocului; nu s-au stabilit tronsoanele blocului şi suprafaţa de vânzare aferentă pentru fiecare scară, farmacia fiind situată pe colţul blocului, la adresa respectivă desfăşurându-şi activitatea mai mulţi agenţi comerciali; expertul nu a identificat în mod corespunzător dacă din structura centrului comercial identificat de unitatea administrativ teritorială face parte doar unitatea locativă măsurată, apreciind că el trebuia să identifice întreg numărul poştal menţionat şi toate imobilele existente în acesta.

Precizează că ar fi formula obiecţiuni la data efectuării raportului, însă expertul i-a convocat la o adresă greşită, ceea ce atrage nulitatea raportului şi a actelor de procedură subsecvente.

Totodată, arată că procedura de citare în dosarul de faţă este viciată, societatea D. S.R.L. fiind radiată şi mutată în alt judeţ, având o altă denumire, radiată din nou şi înfiinţată în Sectorul 3 Bucureşti.

O altă critică adusă sentinţei de fond este că nu s-a urmărit transmiterea autorizaţiilor respective pentru a observa dacă licenţa atacată se afla sau nu în fondul comercial al societăţii recurente cu aceleaşi date de identificare

4.2. Împotriva aceleaşi sentinţe a declarat recurs şi recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.

5. Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii celor două recursuri, asupra căreia Înalta Curte s-a pronunţat în şedinţa publică din data de 8 martie 2023, în sensul respingerii acesteia.

Pe fond, solicită respingerea ca neîntemeiate a recursurilor declarate în cauză.

Cu privire la lipsa unui obiect actual al cererii de chemare în judecată, invocată de recurenta-pârâtă S.C. F. S.R.L. (fostă D. SRL), arată că acest aspect este invocat pentru prima dată în faţa instanţei de recurs, susţinându-se că lipsa obiectului cererii rezidă în preschimbarea de către Ministerul Sănătăţii a autorizaţiei administrative contestate.

Arată că excepţia este neîntemeiată, în condiţiile în care preschimbarea autorizaţiei de funcţionare a farmaciei este un efect al schimbării deţinătorului, ceea ce nu echivalează cu emiterea unui nou act administrativ, ci reprezintă o simplă completare materială ce nu afectează manifestarea de voinţă iniţială a emitentului, prin care a fost constituit dreptul beneficiarului de a desfăşura activitatea de farmacie în baza autorizaţiei menţionate.

Precizează că autorizaţia de funcţionare preschimbată nu reprezintă decât o formă a autorizaţiei iniţiale, care păstrează în totalitate viciile de legalitate ale autorizaţiei pe care se întemeiază, dar cu toate acestea, nu se bucură de validitate şi în conformitate cu principiul anulării actului subsecvent a urmare a anulării actului iniţial.

Referitor la adresele emise de către Primăriile de sector, arată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu autoritate de lucru judecat că adresele emise de Primăria Sector 4 în prezenta cauză reprezintă simple operaţiuni administrative.

Cu privire la decăderea recurentei din dreptul de a mai formula obiecţiuni cu privire la raportul de expertiză, arată că acestea nu reprezintă motive de nelegalitate ale sentinţei recurate, ci sunt critici cu privire la situaţia de fapt reţinută prin raportul de expertiză efectuat în faţa instanţei de fond.

Mai arată că recurenta avea posibilitatea să formuleze obiecţiuni la raportul de expertiză în faţa instanţei de fond, însă nu le-a formulat, deşi a fost legal citată, astfel că este decăzută din dreptul de a le mai formula.

În ceea ce priveşte pretinsa citare viciată a recurentei-pârâte în faţa primei instanţe, după casarea cu trimitere, ca urmare a modificării denumirii şi sediului social al societăţii, arată că potrivit art. 172 C. proc. civ.:

"Dacă în cursul procesului una dintre părţi şi-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoştinţeze instanţa, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum şi partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoştinţare, procedura de citare pentru aceeaşi instanţă este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare."

Or, în condiţiile în care recurenta a fost legal citată, având în cunoştinţă termenele de judecată viitoare şi în lipsa unei înştiinţări scrise a instanţei de fond cu privire la schimbarea sediului social, această critică este neîntemeiată.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 27 octombrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 8 martie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

7.1. Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă S.C. F. S.R.L. (fostă D. SRL), a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamanta S.C. A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi S.C. B. S.R.L., anularea autorizaţiei de funcţionare a farmaciei comunitare cu denumirea "C.", în structura S.C. B. S.R.L., în spaţiul din Bucureşti.

Prin decizia de casare din primul ciclu procesual, instanţa de recurs a casat hotărârea recurată şi a trimis cauza spre rejudecare, reţinând că nu au fost însă analizate corespunzător susţinerile reclamantei privind neîndeplinirea condiţiei ca spaţiul unităţii farmaceutice să fie amplasat într-un centru comercial de mare suprafaţă (mai mare de 1000 mp), nu au fost lămurite, sub acest aspect, contradicţiile dintre adresele emise de primăria de sector şi nu a fost verificată în mod corespunzător apărarea pârâţilor privind intervenirea unor modificări structurale în legătură cu ansamblul spaţiului comercial din Bucureşti, str. x, ulterior emiterii adresei nr. x/23.11.2010.

Astfel, pentru pentru verificarea îndeplinirii condiţiei corelative pentru emiterea autorizaţiei de funcţionare contestate, instanţa de recurs din primul ciclu procesual a constatat că era necesară efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea construcţii care să verifice şi să stabilească, pe baza documentaţiei tehnice - cadastrale a imobilului şi prin măsurători la faţa locului, suprafaţa totală utilă de vânzare a spaţiului comercial de la parterul blocului A8 din Bucureşti, str. x, existentă la data emiterii autorizaţiei de funcţionare contestate (2010), să stabilească configuraţia actuală a spaţiului comercial şi să verifice dacă, de la data emiterii adresei nr. x/23.11.2010 şi până la data emiterii adresei nr. x/21.02.2014, comunicată recurentei, a intervenit vreo modificare structurală în legătură cu ansamblul comercial de la adresa indicată.

În al doilea ciclu procesual, prima instanţă a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii, S.C. B. S.R.L., D. S.R.L., S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar E. şi a dispus anularea autorizaţiei de funcţionare nr. x/22.11.2010, emise de Ministerul Sănătăţii.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat recurs recurenta-pârâtă S.C. F. S.R.L. (fostă D. SRL), întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, în principal, ca lipsită de obiect, şi subsidiar, ca neîntemeiată, precum şi obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că subsumat acestuia, recurenta-pârâtă S.C. F. S.R.L. a susţinut că instanţa nu a motivat de ce adresa care a stat la baza emiterii autorizaţiei de funcţionare farmacie nu putea fi atacată separat, ea consemnând o stare de fapt reală la momentul 2010, iar pe de altă parte, susţine că instanţa de fond a reţinut că din conţinutul raportului de expertiza în specialitatea construcţii a rezultat o situaţie diferită decât cea atestată prin adresa emisă de Primăria Sector 1, respectiv că spaţiul în discuţie nu reprezintă un centru comercial de mare suprafaţă, în condiţiile în care a reţinut şi faptul că spaţiul de vânzare din imobilul respectiv însumează o suprafaţa mai mare de 1000 mp.

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, inclusiv cu privire la adresele care au stat la baza emiterii autorizaţiei de funcţionare farmacie.

De altfel, atacarea separată sau nu a adreselor nu prezintă relevanţă în contextul acţiunii de faţă, prin care s-a solicitat anularea autorizaţiei de funcţionare a farmaciei comunitare cu denumirea "C.", în structura S.C. B. S.R.L., în condiţiile în care Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prevede la art. 18 alin. (2) că instanţa este competentă să se pronunţe şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.

Cu privire la pretinsa contradictorialitate a considerentelor sentinţei recurate, referitoare la faptul că instanţa de fond a reţinut că din conţinutul raportului de expertiza a rezultat că spaţiul în discuţie nu reprezintă un centru comercial de mare suprafaţă, ulterior reţinând că spaţiul respectiv însumează o suprafaţa mai mare de 1000 mp, Înalta Curte constată că nici aceasta nu este fondată, în condiţiile în care toată argumentaţia instanţei de fond conduce la concluzia că spaţiul în discuţie nu reprezintă un centru comercial de mare suprafaţă, iar menţiunea din antepenultimul paragraf din pag. 6 a sentinţei recurate poate reprezenta, cel mult o eroare materială.

Pentru a fi în prezenţa unei contradictorialităţi a considerentelor hotărârilor judecătoreşti, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este necesară existenţa unor argumente logico-juridice contradictorii, care să stea la baza aceleiaşi soluţii, şi nu a unei simple erori, ce poate fi remediată pe calea prevăzute de art. 442 C. proc. civ.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a expus argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că S.C. A. S.A. este titulara autorizaţiei de funcţionare farmacie emisă de Ministerul Sănătăţii sub nr. x/04.04.2007, prin care s-a autorizat funcţionarea farmaciei în structura A. S.A. sub denumirea "G." la punctul de lucru din Bucureşti.

În speţă, Ministerul Sănătăţii a încuviinţat, pe cale de excepţie, înfiinţarea unei noi farmacii comunitare la locaţia din imediata sa proximitate, sens în care a emis autorizaţia de funcţionare nr. x/22.11.2010, prin care s-a autorizat funcţionarea farmaciei comunitare cu denumirea "C." în structura S.C. B. S.R.L, în spaţiul situat în Bucureşti.

Ulterior, fondul de comerţ al B. S.R.L., aferent acestei autorizaţii de funcţionare, a fost vândut prin contractul de vânzare nr. x/24.03.2012 către C. S.R.L., iar autorizaţia a fost preschimbată sub nr. x/19.07.2012, pe numele societăţii cumpărătoare.

În acest context factual, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat anularea autorizaţiei de funcţionare nr. x/22.11.2010, prin care s-a autorizat funcţionarea farmaciei comunitare în spaţiul situat în Bucureşti.

Înalta Curte nu poate reţine incidenţa în cauză a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., circumscris cărora recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că deţine o altă autorizaţie de funcţionare decât cea menţionată în cererea de chemare în judecata şi că nu s-a făcut dovada calităţii sale procesuale în dosarul de faţă; că Ministerul Sănătăţii a eliberat autorizaţia pentru societatea B. S.R.L. în mod corect, respectând condiţiile impuse de art. 12 din Legea nr. 266/2018; că prin adresa nr. x/23.11.2010, emisă de Primăria sectorul 4 Bucureşti se confirmă faptul că spaţiul situat în Bucureşti este situat într-un centru comercial de mare suprafaţă şi că documentele care au stat la baza emiterii autorizaţiei de construire nu sunt anulate sau revocate, cele două adrese emise de Primăria Sectorului 4 producând efecte juridice.

Însă, vânzarea fondului de comerţ, cum este cazul din speţă, presupune emiterea unei noi autorizaţii de funcţionare.

Astfel, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea farmaciei nr. 266/2008:

"Farmacia comunitară funcţionează pe baza autorizaţiei de funcţionare emise de Ministerul Sănătăţii, în condiţiile prezentei legi."

De asemenea, potrivit art. 10 alin. (8) şi (9) din aceeaşi lege:

"(8) Autorizaţia de funcţionare prevăzută la art. 8 alin. (1) se eliberează de către Ministerul Sănătăţii în maximum 30 de zile calendaristice de la primirea deciziei de conformitate a spaţiului cu destinaţie de unitate farmaceutică, emisă de către directorul executiv al direcţiei de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, însoţită de raportul de inspecţie şi de documentaţia completă, în urma verificării conformităţii documentaţiei, potrivit legislaţiei în vigoare.

(9) În cazul schimbării persoanei juridice pe numele căreia a fost eliberată autorizaţia de funcţionare prevăzută la alin. (1), Ministerul Sănătăţii emite o nouă autorizaţie de funcţionare, cu păstrarea şi menţionarea istoricului acesteia. Până la emiterea noii autorizaţii de funcţionare, farmacia va funcţiona în baza vechii autorizaţii, în care se va înscrie, în termen de 15 zile calendaristice, prin menţiune, modificarea persoanei juridice, în cazul în care nu sunt solicitate alte modificări. În cazul altor solicitări privind mutarea şi reorganizarea spaţiului, se urmează procedura specifică a acestora. Documentele pe baza cărora se face înscrierea menţiunii în autorizaţia de funcţionare cu schimbarea persoanei juridice se depun la Ministerul Sănătăţii pe suport hârtie sau în format electronic."

În cauza de faţă, autorizaţia de înfiinţare a farmaciei a fost eliberată în considerarea situaţiei de excepţie prevăzute de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, în forma în vigoare la momentul eliberării autorizaţiei (2010), anterior republicării, care prevedea:

"(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se poate înfiinţa câte o farmacie comunitară în gări, aerogări şi centre comerciale de mare suprafaţă, definite conform legii, în care se desfăşoară activităţi de comercializare cu amănuntul de produse şi de alimentaţie publică, situate într-un singur imobil, care utilizează o infrastructură comună şi utilităţi adecvate potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Dovada încadrării spaţiului în această prevedere se eliberează de autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază teritorială se află."

Centrele comerciale de mare suprafaţă, astfel cum sunt definite la art. 4 lit. o), coroborat cu lit. n) a aceluiaşi articol din O.G. nr. 99/2000, reprezintă o structură de vânzare având o suprafaţă de vânzare mai mare de 1.000 mp.

Or, în speţă, astfel cum reiese din raportul de expertiză efectuat în cauză, suprafaţa totală a spaţiilor comerciale este de 862,93 mp, iar suprafaţa de vânzare la data constatării era de 483,57 mp, ceea ce face să nu fie îndeplinită condiţia de la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, în forma în vigoare la momentul eliberării autorizaţiei (2010), respectiv aceea ca farmacia înfiinţată în temeiul normei de excepţie să fie într-un centru comercial de mare suprafaţă.

Nu pot fi reţinute susţinerile recurentei-pârâte sub acest aspect, în sensul că, nefiind anulate adresele nr. x/23.11.2010 a Primăriei Sectorului 4 Bucureşti şi nr. 21282/04.10.2010 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti - Administraţia Fondului Imobiliar, ce au stat la baza emiterii autorizaţiei de funcţionare farmacie, emise iniţial de către Ministerul Sănătăţii şi prin care se confirmă faptul că spaţiul comercial în discuţie avea o suprafaţă mai mare de 1000 mp, nu au relevanţă constatările ulterioare cu privire la încadrarea centrului comercial în categoria celor de mare suprafaţă.

Având în vedere aplicarea corectă de prima instanţă a dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea 554/2004 cu privire la verificarea inclusiv a legalităţii adreselor emise de Primăria Sectorului 4 Bucureşti şi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti - Administraţia Fondului Imobiliar, Înalta Curte reţine că, din raportul de expertiză în specialitatea construcţii efectuat în cauză, rezultă că totalul spaţiului util de vânzare, pentru cele 4 tronsoane, era de 483,57 mp, în timp ce suprafaţa totală a spaţiilor comerciale, ce includea, pe lângă spaţiile de vânzare, şi spaţiile de depozitare şi păstrarea mărfurilor, producţie, birouri şi anexe, era de 862,93 mp.

În aceste condiţii este de necontestat că, din probele administrate a rezultat o situaţie diferită de cea atestată prin adresele mai sus arătate, respectiv că spaţiul în discuţie nu reprezintă un centru comercial de mare suprafaţă.

Astfel, pentru a fi incidentă excepţia menţionată de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008 trebuie ca farmacia să fie amplasată într-un centru comercial a cărui suprafaţă de vânzare, respectiv suprafaţă destinată accesului consumatorilor şi a personalului angajat în vedere desfăşurării activităţii de comercializare, să fie mai mare de 1000 mp, în această suprafaţă nefiind incluse spaţiile destinate depozitării şi păstrării mărfurilor, producţiei, birourilor şi anexelor.

Aşadar, se constată nelegalitatea adreselor nr. x/23.11.2010 a Primăriei Sectorului 4 Bucureşti şi nr. 21282/04.10.2010 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti - Administraţia Fondului Imobiliar, precum şi nelegalitatea autorizaţiei de funcţionare nr. x/22.11.2010, care a fost emisă de Ministerul Sănătăţii ţinând cont de situaţia de fapt atestată prin respectivele adrese. Corelativ, se reţine şi nelegalitatea autorizaţiei de funcţionare preschimbate, în baza principiului nulităţii actului subsecvent, faţă de faptul că autorizaţia de funcţionare preschimbată se emite în temeiul autorizaţiei de funcţionare anterioare, ca urmare a schimbării deţinătorului, deci preia toate viciile autorizaţiei anterioare.

Din această perspectivă este nefondată şi invocarea de către recurenta-pârâtă a excepţiei lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, având în vedere că autorizaţia de funcţionare preschimbată se emite în baaz autorizaţiei de funcţionare anterioare, ca urmare a schimbării deţinătorului, însă preia toate viciile autorizaţiei anterioare.

În acest sens, art. 10 alin. (9) din Legea farmaciei nr. 266/2008 prevede că Ministerul Sănătăţii emite o nouă autorizaţie de funcţionare, cu păstrarea şi menţionarea istoricului acesteia, ceea ce face ca cererea de chemare în judecată să nu fie lipsită de obiect, chiar dacă este vorba de o autorizaţie de funcţionare ce a fost preschimbată.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanţă a constatat că autorizaţia de funcţionare nr. x/22.11.2010 a fost emisă de Ministerul Sănătăţii cu nerespectarea dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, prin argumentele expuse de recurenta-pârâtă pe fondul recursului, încercându-se efectuarea unei reaprecieri de către instanţa de control judiciar, vizând temeinicia sentinţei recurate, neconstituind, aşadar, veritabile critici de nelegalitate aduse hotărârii atacate.

Or, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate ca atare de recurentul-pârât.

O altă critică vizează faptul că procedura de citare în dosarul de faţă este viciată, societatea D. S.R.L. fiind radiată şi mutată în alt judeţ, având o altă denumire, radiată din nou şi înfiinţată în Sectorul 3 Bucureşti.

Înalta Curte constată că această critică nu poate fi primită, în condiţiile în care, potrivit Art. 172 C. proc. civ.:

"Dacă în cursul procesului una dintre părţi şi-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoştinţeze instanţa, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum şi partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoştinţare, procedura de citare pentru aceeaşi instanţă este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare".

Cu alte cuvinte, recurenta-pârâtă îşi invocă propria culpă de a nu-şi fi respectat obligaţia de a aduce la cunoştinţa instanţei şi a părţilor adverse schimbările intervenite cu privire la sediul la care partea urma a fi citată, ceea ce nu poate conduce la casarea hotărârii recurate.

În concluzie, instanţa de control judiciar apreciază că motivele invocate de pârâtul Ministerul Sănătăţii în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, care a fost dată cu respectarea tuturor normelor legale de procedură, precum şi cu corecta interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de drept material incidente circumstanţelor factuale reţinute, prin raportarea la susţinerile părţilor litigante şi la probatoriul administrat, nefiind incidente motivele de casare invocate.

7.2. În ceea ce priveşte recursul formulată de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii, analizând cu prioritate excepţia de netimbrare, potrivit art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 197 C. proc. civ.:

"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.

În cauză sunt incidente şi dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora:

"(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.

(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

În cauză, cererea de recurs formulată de recurentul-pârât a fost întemeiată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., instanţa de recurs stabilind în sarcina acestuia obligaţia achitării unei taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON.

Prin citaţia comunicată recurentului-pârât Ministerul Sănătăţii la data de 26.09.2022, în cadrul procedurii de regularizare a cererilor de recurs, Înalta Curte i-a adus la cunoştinţă obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 de RON, aferente cererii de recurs formulate împotriva sentinţei 199 din 2 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cu toate acestea, până la termenul de judecată din data de 4 octombrie 2023, recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei de recurs şi nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanţa de recurs.

De asemenea, Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru aferente căii de atac a recursului este prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. raportat la alin. (3) al aceluiaşi text de lege, sancţiunea fiind nulitatea recursului netimbrat.

Prin urmare, Înalta Curte va anula ca netimbrat recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii.

8. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. F. S.R.L. (fostă D. SRL) împotriva sentinţei nr. 199 din 2 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

De asemenea, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., art. 197 şi art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii împotriva aceleiaşi sentinţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. F. S.R.L. (fostă D. SRL) împotriva sentinţei nr. 199 din 2 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii împotriva aceleiaşi sentinţe, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.