Prefect's Suspension Bid Rejected; Removal Order Upheld After Annulment Action Failed

Şedinţa publică din data de 8 martie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:,

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data 02.03.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Secretariatul General al Guvernului şi Ministerul Afacerilor Interne, a solicitat următoarele:

- anularea adresei nr. x LI 0.2021 de soluţionare a plângerii prealabile, emisă de pârât, a H.G. nr. 937/2021, a Deciziei Primului Ministru nr. 478/20.09.202I şi a Ordinului emis de Secretarul General al Guvernului nr. 1332/29.09.2021;

- obligarea pârâţilor la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale pe care acesta le-ar fi încasat în perioada 09.09.2021-18.01.2022, indexată cu dobânda de referinţă a B.N.R. si cu rata de inflaţie, de la data emiterii Hotărârii de Guvern contestată şi până la data plăţii efective a drepturilor salariale corect calculate, şi a obligaţiilor privind contribuţiile către bugetul asigurărilor sociale de stat, buget sănătate, buget accidente de muncă şi boli profesionale şi buget şomaj;

- suspendarea executării H.G. nr. 937/09.09.2021, publicată în M.O. nr. 864/09.09.2021, până la soluţionarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din data de 27 iunie 2022, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile inadmisibilităţii, lipsei de obiect şi lipsei de interes invocate de pârâţi cu privire la cererea formulată de reclamantul A. privind suspendarea executării H.G. nr. 937/09.09.2021 publicată în M. Of nr. 864/09.09.2021 până la soluţionarea definitivă a cauzei, iar pe fondul cauzei, a respins ca nefondată această cerere.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva încheierii de şedinţă din 27 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în parte a încheierii recurate, cu consecinţa admiterii cererii de suspendare a executării H.G. nr. 937/09.09.2021.

În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., a arătat că sentinţa civilă nr. 5/17.01.2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, prin care s-a dispus suspendarea executării H.G. nr. 937/09.09.2021, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie, conform art. 430 alin. (4) din C. proc. civ., faţă de încheierea recurată în prezenta cauză, ce a avut ca obiect cererea de suspendare formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, pentru aceleaşi motive.

Cu privire la acest aspect, a făcut trimitere, cu titlu de practică judiciară, la hotărârea nr. 5/02.02.2022 pronunţată de Tribunalul Galaţi, rămasă definitivă, prin care s-a statuat că, în cazul în care se solicită suspendarea aceloraşi acte administrative fiscale, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 operează efectul pozitiv al lucrului judecat cu privire la întrunirea cerinţelor cazului bine justificat şi al pagubei iminente.

Referitor la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a criticat modalitatea în care instanţa de fond a analizat condiţia pagubei iminente, reţinând în mod eronat că atâta vreme cât reclamantul a fost repus în funcţie la data de 19 ianuarie 2022 nu se mai poate reţine iminenţa unui prejudiciu cauzat ca urmare a executării H.G. nr. 937/2021. Aşadar, instanţa de fond a ignorat scopul urmărit de legiuitor, de a reglementa un remediu de natură să prevină producerea unui prejudiciu în sensul prevederilor 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

În continuare, recurentul-reclamant a arătat că este îndeplinită condiţia pagubei iminente, în prezenta cauză, din două pespective:

(i) prin raportare la faptul că, în perioada 09.09.2021-19.09.2021, reclamantul a fost lipsit de veniturile pe care le încasa în baza funcţiei pe care o exercita;

(ii) reclamantul a fost repus în funcţie ca urmare a pronunţării de către Curtea de Apel Galaţi a sentinţei civile nr. 5/17.01.2022. În eventualitatea în care recursul declarat împotriva acestei sentinţe ar fi admis, reclamantul ar urma să fie eliberat din funcţie.

Prin urmare, prejudiciul ce poate fi produs reclamantului este unul previzibil şi viitor, sentinţa instanţei de fond fiind pronunţată cu încălcarea art. 14 alin. (1) şi art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

3.2. Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a declarat recurs incident împotriva aceleiaşi încheieri, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., solicitând totodată, în măsura în care instanţa de control judiciar va aprecia că motivele de nelegalitate se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ca acestea să fie analizate din aceasta perspectivă, ca urmare a greşitei aplicări de către instanţa de fond a dispoziţiilor a art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât M.A.I. a criticat soluţia dată excepţiei inadmisibilităţii cererii de suspendare, precum şi considerentele instanţei de fond cu privire la existenţa unui caz bine justificat.

Cu privire la soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii cererii de suspendare, a arătat că instanţa de fond a încălcat normele de procedură prevăzute de art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive.

Având în vedere că legiuitorul nu a făcut distincţie între cererile întemeiate pe dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, stabilind în mod expres un fine de neprimire a acţiunilor repetitive, întemeiate pe aceleaşi motive, precum şi faptul că art. 15 alin. (2) face trimitere în mod expres la dispoziţiile art. 14 alin. (2)-(7) din acelaşi act normativ, apreciază că, în prezenta cauză, operează interdicţia de a deduce judecăţii mai multe cereri de suspendare succesive, în baza invocat principiului Ubi lex non distinguit, nec nos distiguere debemus.

Totodată, a criticat considerentele instanţei de fond prin care s-a reţinut că emitentul actului "a procedat la luarea unei măsuri contrare celei stabilite prin H.G. nr. 937/09.09.2021" şi că această conduită creează o îndoială asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ emis, ce poate conduce la reţinerea în cauză a îndeplinirii condiţiei existenţei cazului bine justificat.

În opinia sa, instanţa de fond nu a avut în vedere prevederile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept şi nici nu a stabilit în mod corespunzător situaţia de fapt, respectiv istoricul litigiilor, al numirilor şi al eliberărilor din funcţia de prefect a reclamantului.

În concret, instanţa de fond nu a avut în vedere că pârâţii au fost obligaţi să îl repună în funcţia de prefect pe reclamant ca urmare a obţinerii de către acesta a unor soluţii favorabile, prin decizia civilă nr. 606/R/15.06.2021 a Curţii de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2018, în baza căreia a fost emisă H.G. nr. 186/03.03.2021, precum şi prin sentinţa civilă nr. 5/17.01.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, prin care s-a dispus suspendarea H.G. nr. 937/09.09.2021, ce a stat la baza emiterii H.G. nr. 85/19.01.2022.

4. Apărările formulate în cauză

Faţă de recurs principal, pârâtul M.A.I. a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi totodată, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

De asemenea, intimaţii-pârâţi Guvernul României şi Secretariatul General al Guvernului au înregistrat întâmpinare la dosarul cauzei, solicitând anularea recursului principal, pentru netimbrare şi în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Cu privire la recursul incident, nu au fost formulate întâmpinări.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra cererilor de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, prin raportare la motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, prin recursul incident, pârâtul M.A.I. a formulat critici de nelegalitate cu privire la soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii, prin raportare la prevederile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că aceste critici nu se circumscriu cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează încălcarea unor reguli de procedură, ci se circumscriu pct. 8 al aceluiaşi articol, care sancţionează încălcarea normelor de drept material incidente cauzei, urmând a fi analizate din această perspectivă.

Totodată, Înalta Curte constată că, prin recursul principal, recurentul-reclamant A. a invocat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., încălcarea de către instanţa de fond a autorităţii de lucru judecat, prin raportare la sentinţa civilă nr. 5/17.01.2022 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. x/2021, prin care s-a admis cererea de suspendare a H.G. nr. 937/09.09.2021 formulată de către reclamant. Cu referire la aceeaşi sentinţă, recurentul-pârât M.A.I. a formulat critici de nelegalitate a soluţiei pronunţate de către instanţa de fond asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de suspendare, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocând încălcarea art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere că atât recursul principal, cât şi recursul incident vizează efectele pe care le produce formularea unor cereri succesive de suspendare a executării unui act administrativ, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problema de drept invocată.

Înalta Curte reţine că, prin sentinţa civilă nr. 5/17.01.2022 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a fost admisă cererea de suspendare a H.G. nr. 937/09.09.2021 formulată de către reclamant în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În litigiul pendinte, cererea de suspendare a executării aceleiaşi hotărâri de guvern, soluţionată prin încheierea din data de 27 iunie 2022, a Curţii de Apel Galaţi, a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004: "Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive".

Înalta Curte apreciază că această dispoziţie legală constituie o aplicaţie specială a excepţiei autorităţii de lucru judecat în materia contenciosului administrativ, cu privire la cererea de suspendare a executării actului administrativ, prin care legiuitorul a reglementat interdicţia formulării mai multor cereri de suspendare cu acelaşi obiect, pentru aceleaşi temeiuri şi între aceleaşi părţi.

Inadmisibilitatea prevăzută de această prevedere legală vizează cererile de suspendare formulate exclusiv în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, care se soluţionează între aceleaşi părţi şi au ca obiect suspendarea executării aceluiaşi act administrativ, reţinându-se că reiterarea aceloraşi motive, printr-o nouă cerere de suspendare, încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că interdicţia formulării de cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive operează şi în cadrul procesual reglementat de art. 15 din legea contenciosului administrativ, având în vedere că art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 este normă complementară a art. 15 din acelaşi act normativ, prin efectele dispoziţiei legale de trimitere prevăzute de art. 15 alin. (2).

Această abordare normativă demonstrează că legiuitorul a înţeles să reglementeze inadmisibilitatea formulării unor cereri succesive de suspendare a executării actului administrativ numai în cadrul aceleiaşi categorii de cereri, respectiv a celor prevăzute de art. 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004, după caz, pentru că numai în cadrul fiecărei categorii se poate valida afirmaţia identităţii de părţi, de cauză şi de obiect între două sau mai multe cereri.

Trebuie subliniat că, în această materie, identitatea de obiect nu se verifică numai prin raportare la constatarea identităţii actului administrativ a cărui suspendare se solicită prin cele două cereri, ci şi prin verificarea identităţii dimensiunii temporale a măsurii solicitate, în ale cărei limite se poate pronunţa instanţa astfel învestită.

Astfel, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, se poate solicita/acorda suspendarea până la pronunţarea instanţei de fond, iar în temeiul art. 15 până la rămânerea definitivă a cauzei, diferenţele sub aspect temporal ale celor două cereri şi hotărâri fiind evidente.

Drept urmare, Înalta Curte constată că hotărârea pronunţată asupra unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu are autoritate de lucru judecat, în raport de o nouă hotărâre de suspendare pentru aceleaşi motive, solicitată în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, pentru că, între cele două cereri cu care au fost învestite instanţele judecătoreşti, nu există identitate de obiect.

Este adevărat, că potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, însă este vorba de un efect legal (ope legis), condiţionat de o anumită soluţie a instanţei de fond asupra cererii de anulare a actului administrativ, iar nu de efectul autorităţii de lucru judecat al hotărârii judecătoreşti asupra suspendării efectelor acestuia.

Mai mult decât atât, un argument suplimentar în favoarea admisibilităţii cererii de suspendare formulată în temeiul art. 15 din lege, în condiţiile în care persoana vătămată solicitase şi obţinuse suspendarea executării actului administrativ în condiţiile art. 14, pentru aceleaşi motive, îl constituie şi faptul că, prin reglementarea art. 15 alin. (4) din acelaşi act normativ, legiuitorul a extins efectele suspendării în condiţiile art. 14, peste limita iniţială (pronunţarea instanţei de fond) în situaţia în care a fost admisă acţiunea pe fond şi chiar dacă nu se solicitase şi obţinuse suspendarea executării actului administrativ în temeiul art. 15. Legiuitorul a admis astfel posibilitatea suprapunerii măsurii suspendării executării actului administrativ fundamentată pe temeiuri diferite.

Faţă de toate aceste repere legislative, Înalta Curte reţine că nu se poate pretinde reclamantului care a solicitat şi obţinut suspendarea în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi care vrea să-şi prezerve această facilitate dincolo de limitele acestei măsuri, să dovedească motive noi pentru a-şi putea susţine cererea de suspendare întemeiată pe art. 15 din actul normativ menţionat.

Corelativ, afirmaţia de mai sus este valabilă şi în situaţia în care a fost respinsă cererea de suspendare întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, fără însă a se putea afirma că, aspectele statuate de instanţă, în analiza cazului bine justificat şi a iminenţei producerii unei pagube, nu ar putea fi valorificate în analiza cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, fundamentată pe împrejurări de fapt şi de drept identice celei dintâi.

Fiind vorba de instituţii complementare, instanţele învestite cu soluţionarea unor cereri de suspendare având temeiuri de drept diferite, nu sunt ţinute nici într-un sens si nici în celălalt de soluţiile pronunţate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite în cauză condiţiile prevăzute de lege pentru invocarea autorităţii de lucru judecat provizorie astfel cum este reglementată de art. 430 din C. proc. civ. şi nici nu se poate reţine o inadmisibilitate a cererii de suspendare, prin raportare la art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, astfel că va respinge, ca nefondate, motivele de recurs invocate de reclamant şi de către pârât cu privire la aceste aspecte.

În continuare, Înalta Curte constată că şi celelalte motivele de nelegalitate invocate de către reclamant, prin recursul principal şi de către pârâtul M.A.I., prin recursul incident, pot fi analizate grupat, observând că, prin acestea, sunt supuse analizei, condiţiile de admisibilitate a cererii de suspendare a executării unui act administrativ, astfel:

(i) prin recursul principal, reclamantul A. a criticat modalitatea în care instanţa de fond a analizat condiţia pagubei iminente, reţinând că aceasta nu este îndeplinită în cauza de faţă întrucât reclamantul a fost repus în funcţia de prefect, la data de 19 ianuarie 2022,

(ii) prin recursul incident, pârâtul M.A.I. a formulat critici cu privire la considerentele instanţei de fond, în cuprinsul cărora s-a reţinut că în cauză este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, ca urmare a adoptării de către pârât a unor măsuri contrare celor stabilite prin H.G. nr. 937/09.09.2021, prin repunerea în funcţia de prefect a reclamantului.

Înalta Curte reţine că, în cauză, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării H.G. nr. 937/09.09.2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 864/09.09.2021, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acţiunii principale", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, " Dispoziţiile art. 14 alin. (2) - (7) se aplică în mod corespunzător".

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantei (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura în mod definitiv legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

Referitor la condiţia pagubei iminente, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat.

Recurentul-reclamant a susţinut în esenţă, că cerinţa pagubei iminente este îndeplinită prin prisma faptului că, în perioada 09.09.2021-19.09.2022, a fost lipsit de veniturile pe care le încasa în baza funcţiei de prefect pe care o exercita şi că, în eventualitatea în care recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 5/17.01.2022 a Curţii de Apel Galaţi ar fi admis, acesta ar fi eliberat din funcţie. Din această perspectivă, a criticat modalitatea în care prima instanţă a reţinut că nu ar fi îndeplinită, în cauza de faţă, condiţia pagubei iminente, pe motiv că, anterior iniţierii prezentului demers judiciar, acesta fusese repus în funcţie, astfel că nu se mai poate susţine existenţa unui prejudiciu constând în drepturile salariale de care a fost lipsit.

Înalta Curte reţine că, în justificarea îndeplinirii condiţiei pagubei iminente, nu pot fi invocate pur şi simplu efectele actului adminstrativ, care, în cazul de faţă, constau în eliberarea din funcţia de prefect, în urma căreia reclamantul ar fi lipsit de venituri, acesta având obligaţia de a dovedi producerea unui prejudiciu, concret, real, prin punerea în executare a actului, obligaţie ce nu a fost îndeplinită în prezenta cauză.

Într-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului. Or, în această speţă, lipsirea de venituri aferente funcţiei de prefect reprezintă o consecinţă directă a eliberării din această funcţie, în baza actului administrare a cărui o suspendare o solicită, care, până la proba contrară, se bucură de o puternică prezumţie de legalitate.

În plus, reclamantul invocă un prejudiciu eventual şi nu unul iminent, greu sau imposibil de reparat, având în vedere că, în ipoteza în care ar obţine o soluţie favorabilă şi ar fi cenzurată legalitatea actului administrativ contestat, reclamantul ar fi repus în funcţie, putându-şi recupera retroactiv pierderile financiare suferite pe perioada lipsirii de veniturile aferente funcţiei de prefect.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate criticile de nelegalitate formulate de către reclamant, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., constatând că, în mod judicios a reţinut instanţa de fond că, în speţa de faţă, nu este îndeplinită condiţia pagubei iminente.

Referitor la noţiunea de caz bine justificat, Înalta Curte reţine că aceasta a fost definită prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind reprezentată de acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii actelor administrative presupune atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanţa de judecată nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate a actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului.

Prima instanţă a apreciat ca fiind îndeplinită condiţia cazului bine justificat, prin raportare la conduita emitentului actului, care a procedat la luarea unei măsuri contrare celei stabilite prin H.G. nr. 937/09.09.2021, repunându-l în funcţia de prefect pe reclamant, aceste considerente fiind criticate de către recurentul-intimat M.A.I., în cuprinsul recursului incident.

Înalta Curte nu îşi însuşeşte argumentele primei instanţe cu privire la acest aspect, apreciind că nu poate constitui o îndoială asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ care să conducă la îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat faptul că pârâtul a pus în executare hotărârile judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia de prefect, respectiv decizia civilă nr. 606/R/15.06.2021 a Curţii de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2018 şi sentinţa civilă nr. 5/17.01.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021.

Înalta Curte mai observă că, la data pronunţării asupra prezentului recurs, acţiunea în anulare a H.G. nr. 937/2021 formulată de către reclamant a fost respinsă prin decizia civilă nr. 173/19.12.2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022, o astfel de hotărâre fiind aptă să infirme existenţa cazului bine justificat, în condiţiile în care a avut loc o primă analiză în fond a motivelor de nelegalitate a actului administrativ, care au fost înlăturate de această instanţă.

În acest context, Înalta Curte împărtăşeşte soluţia de respingere a cererii de suspendare a executării H.G. nr. 937/09.09.2021, pronunţată de instanţa de fond, însă pentru alte considerente, reţinând că, în cauza de faţă, nu sunt îndeplinite cele două condiţii necesare pentru a se dispune măsura suspendării executării actului administrativ, respectiv condiţia cazului bine justificat şi a pagubei iminente.

Cu toate acestea, recursul incident declarat de pârâtul M.A.I. va fi respins ca nefondat, având în vedere că acesta a formulat critici de nelegalitate doar cu privire la considerentele sentinţei recurate, vizând condiţia cazului bine justificat, nu şi cu privire la soluţia dispusă, care îi profită acestuia şi pe care instanţa de control judiciar o va menţine.

Pentru toate motivele expuse anterior, în temeiul art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursul principal declarat de reclamantul A. şi recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 27 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva aceleiaşi încheieri, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.