Fiscal classification of wind turbine support towers as taxable buildings and procedural standing of local town halls

Şedinţa publică din data de 2 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 06.12.2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtele Comuna Fântânele şi Primăria Comunei Fântânele, a solicitat următoarele: anularea (i) Notei de plată fără număr din data de 05.04.2016, emise de Comuna Fântânele - Primăria Comunei Fântânele şi (ii) Notei de plată fără număr din data de12.04.2016, emise de Comuna Fântânele - Primăria Comunei Fântânele ("Notele de plată); anularea Deciziei nr. 3792/05.10.2016, emise de Comuna Fântânele - Primăria Comunei Fântânele, prin care s-a respins contestaţia împotriva Notelor de plată; obligarea pârâtelor, în temeiul art. 453 C. proc. civ., la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 42 din 16 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Primăria comunei Fântânele, ca nefondată; s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Comuna Fântânele şi Primăria Comunei Fântânele; a fost anulată Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 3792/05.10.2016 şi parţial Notele de plată fără număr din 25.06.2015 şi din 12.04.2016, în ceea ce priveşte obligaţia fiscală de plată a impozitului pe clădiri pentru turnurile de susţinere a turbinelor eoliene şi a accesoriilor aferente; au fost obligati pârâţii la 10050 RON cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu avocaţial redus.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 42 din 16 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtele Comuna Fântânele prin Primar şi Primăria Comunei Fântânele au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Au solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei atacate şi, în rejudecare, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă, iar în subsidiar, respingerea cererii ca nefondată.

Primele critici de nelegalitate formulate au vizat soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei Comunei Fântânele, fată de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 215/2001.

Pe fondul recursului, au apreciat că sentinţa recurată este nelegală, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva interpretării eronate a dispoziţiilor Codul fiscal cât şi din perspectiva unor hotărâri judecătoreşti care nu au legătură cu cauza dedusă judecăţii.

În esenţă, recurentele-pârâte au făcut referire la motivarea expusă în cuprinsul hotărârii atacate în care s-a reţinut faptul că raportat la soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia ICCJ nr. 2958/17.06.2020, în perioada supusă debitării "turbina eoliană nu are componentele unei clădiri", actele emise de pârâte fiind nelegale. Au apreciat că acest raţionament al instanţei de fond este total eronat, fiind dat cu interpretarea greşită a normelor de drept material incidente în cauza din perspectiva aplicabilităţii prevederilor fiscale, în vigoare la data debitării contestatoarei.

Au criticat şi faptul că nu se regăseşte, în cuprinsul motivării instanţei de fond, o analiză atât a prevederilor în vigoare la momentul debitării cât şi a prevederilor în vigoare ulterioare debitării, în condiţiile în care textele legale sunt identice.

Mai mult au apreciat că măsurile trasate de către Curtea de Apel Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015 nu sunt aplicabile cauzei deduse judecăţii. În opinia recurentelor, turbinele eoliene reprezintă clădiri pentru care se percep impozite, iar anularea Deciziei Comisiei Fiscale nr. 5/2014 nu influenţează cu nimic soluţionarea prezentei cauze.

Au mai arătat că instanţa de fond trebuia sa reţină faptul că în noua reglementare a impozitării turbinelor eoliene, art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 este transpus în art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Noul Codul fiscal fiind vorba de texte de lege identice în cuprins.

Au menţionat că prin Legea nr. 285/2018, s-a lămurit art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în sensul că s-a prevăzut în mod expres:

"...b) clădire - orice construcţie ..., inclusiv construcţiile reprezentând turnurile de susţinere a turbinelor eoliene", însă au considerat că menţiunea făcută în sensul că turnurile de susţinere a turbinelor eoliene reprezintă construcţii în sens fiscal nu adaugă la lege, nu modifică substanţial vechea reglementare, per a contrario turbinele eoliene tot construcţii rămân.

Întrucât turnurile au acelaşi plan, aceeaşi structură, construcţie şi utilitate în prezent aşa, cum aveau şi la momentul la care au fost ridicate şi puse în funcţiune, structura şi modalitatea de proiectare a lor rămânând neschimbată, recurentele au arătat că este absurd a considera că nu erau construcţii supuse impozitării anterior anului 2018, dar după decembrie 2018, când s-a prevăzut clar în Codul fiscal că în categoria de clădiri sunt incluse şi turnurile de susţinere ale turbinelor eoliene, să se reţină că acestea sunt supuse impozitării.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care, cu titlu prealabil a invocat excepţia nulităţii recursului, în opinia sa, criticile neîncadrându-se în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentele au reiterat aspectele prezentate prin memoriul de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 ianuarie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 16 februarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte reţine următoarele:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Notele de plată fără număr emise la data de 05.04.2016, respectiv 12.04.2016, s-a stabilit în sarcina reclamantei A. S.A. un debit principal în cuantum de 3.873.122,69 RON, cu titlu de impozit pe clădiri corespunzător anului 2016 şi de 31 RON, cu titlu de taxă afişaj, precum şi suma de 9.001.958.51 RON, cu titlu de majorări de întârziere.

Împotriva celor două note de plată reclamanta a formulat contestaţie administrativă, iar prin Decizia nr. 3792/05.10.2016, Comuna Fântânele a dispus respingerea acesteia ca neîntemeiată, reţinându-se următoarele:

"Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Constanţa, prin Procesul Verbal de constatare din data de 05.11.2015 aceasta a calculat impozitul datorat de petenta A. S.A. pentru perioada 2010-2014, conform prevederilor art. 254 alin. (1) din Legea nr. 571/2003".

În acest context factual, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Comuna Fântânele şi Primăria Comunei Fântânele, a solicitat următoarele: anularea Notei de plată fără număr din data de 05.04.2016, emise de Comuna Fântânele - Primăria Comunei Fântânele şi Notei de plată fără număr din data de12.04.2016, emise de Comuna Fântânele - Primăria Comunei Fântânele; anularea Deciziei nr. 3792/05.10.2016, emise de Comuna Fântânele - Primăria Comunei Fântânele, prin care s-a respins contestaţia împotriva Notelor de plată.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă în parte, pârâtele formulând critici din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

2. Excepţia nulităţii recursului invocată de intimata A. S.A.

Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, constatând că argumentele de ordin critic formulate de recurentele-pârâte privind greşita respingere a excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a Primăriei Comunei Fântânele prin raportare la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, precum şi rationamentul instanţei, care în opinia acestora este eronat, în condiţiile în care s-a reţinut Decizia nr. 5/2014 a Comisiei fiscale centrale ca fiind actul de bază al debitării reclamantei, pârâtele procedând la debitarea societăţii în temeiul dispoziţiilor legale în vigoare la momentul respectiv, se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3. Analiza motivelor de casare

3.1 Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte observă că potrivit acestuia casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acesta vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care defineşte nulitatea ca fiind sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public, şi relativă, în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.

Or, recurentele nu au invocat argumente care să se circumscrie acestor dispoziţii legale, neputându-se reţine în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

3.2. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - recursul pârâtei Comuna Fântânele prin Primar

Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic invocate prin memoriul de recurs circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt nefondate.

Astfel, recurenta critică în esenţă faptul că instanţa de fond nu a făcut o analiză atât a prevederilor în vigoare la momentul debitării, cât şi a prevederilor în vigoare ulterioare debitării, că a respectat prevederile legale în materie fiscală, iar faptul că Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014 a fost anulată prin deciziile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, care nu sunt aplicabile cauzei deduse judecăţii, nu influenţează soluţionarea acesteia, în condiţiile în care a debitat construcţii (la momentul debitării), iar la ora actuală aceleaşi construcţii sunt debitate conform Codul fiscal.

Or, aceste susţineri ale recurentei nu se confirmă.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că, în cauză, decizia prin care au fost stabilite impozite pe clădiri aferente turnurilor de susţinere ale turbinelor eoliene a fost emisă potrivit prevederilor art. 249 alin. (5) din vechiul Codul fiscal (Legea 571/2003), care a definit noţiunea de clădire în înţelesul titlului respectiv, ca fiind "orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spaţiul din interiorul unei clădiri", coroborate cu Decizia Comisiei fiscale Centrale nr. 5/2014 aprobată prin Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 1210/2014, care a interpretat art. 249 alin. (5) din vechiul Codul fiscal, reţinând că turnurile de susţinere a turbinelor eoliene s-ar încadra în definiţia legală a clădirii în sens fiscal, reţinând că:

"Turnul de susţinere al turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor aşa cum sunt acestea definite la art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Delimitarea acestuia de elementele reprezentând utilaje şi echipamente se realizează pe baza proiectului general în funcţie de încadrarea în grupa 1 - Construcţii, respectiv în grupa 2 - Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, prevăzut în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004, cu modificările ulterioare."

Or, prin sentinţa civilă nr. 3284/25.09.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus anularea deciziei nr. 5/2014 şi a Ordinului nr. 1210/2014, fiind astfel invalidată interpretarea dispoziţiilor legale dată de Comisia Fiscală Centrală, instanţa dispunând în sensul că turnul de susţinere a turbinelor eoliene nu constituie o clădire în sensul art. 249 alin. (5) Codul fiscal - Legea nr. 571/2003 republicată. Această soluţie a fost menţinută prin decizia nr. 2598/17.06.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care au fost respinse ca nefondate recursurile, în considerentele deciziei arătându-se că: "Fără a relua întru-totul considerentele exprimate anterior, cu ocazia analizării recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, reţine Înalta Curte, în esenţă, că nu pot fi disparate elementele funcţionale ale unei turbine eoliene, în scopul impozitării separate a turnului de susţinere şi a nacelei drept clădire, întrucât acestea nu compun, de sine-stătător, elementele structurale ale unei clădiri, conform definiţiei date acestei noţiuni prin dispoziţiile art. 249 alin. (5) Codul fiscal şi cele ale pct. 31 alin. (6) lit. a) şi g) din H.G. nr. 44/2004, ci ele fac parte dintr-un echipament tehnologic complex, destinat transformării energiei vântului în energie electrică, un scop diferit de funcţiunea pe care o atribuie norma fiscală unei clădiri, în vederea impozitării acesteia."

Consecinţele juridice ale acestei decizii definitive de anulare a unui act normativ trebuie apreciate din perspectiva art. 23 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, text potrivit căruia:

"Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor...".

Referitor la modalitatea de interpretare şi aplicare a art. 23 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 10/2015, a statuat că:

"Dispoziţiile art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că hotărârea judecătorească irevocabilă/definitivă prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ produce efecte şi în privinţa actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care, la data publicării hotărârii judecătoreşti de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti."

Prin urmare, în acord cu această interpretare, obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) C. proc. civ., măsura anulării unui act administrativ normativ produce efecte şi faţă de actele administrativ individuale care sunt contestate în cauze care se află în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării hotărârii definitive în Monitorul Oficial, fiind vorba despre o aplicare particulară a principiilor generale ale efectelor nulităţii - quod nullum est nullum producit effectum.

În raport de interpretarea obligatorie dată de instanţa supremă prin decizia nr. 10/2015 cu privire la efectele hotărârii judecătoreşti irevocabile/definitive prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ şi în privinţa actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care, la data publicării hotărârii judecătoreşti de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti, nu poate fi susţinută critica recurentei potrivit căreia decizia nr. 2598/17.06.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, de anulare a Deciziei nr. 5/2014 şi a Ordinului nr. 1210/2014, nu ar avea nicio înrâurire asupra prezentei cauze.

Contrar celor susţinute de recurentă, decizia nr. 2598/17.06.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal are ca efect anularea actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care fac obiectul prezentei cauze, care era în curs de soluţionare la momentul pronunţării Deciziei 10/2015 a ÎCCJ. În consecinţă, în aplicarea acestei dezlegări obligatorii, în prezenta cauză, faptul că decizia nr. 5/2014 şi Ordinul nr. 1210/2014, acte administrative cu caracter normativ, prin care turnurile de susţinere a turbinelor eoliene au fost calificate drept clădiri în sensul fiscal şi în considerarea cărora au fost calculate impozite, au fost anulate în mod definitiv atrage nelegalitatea stabilirii impozitelor pe clădiri aferente turnurilor de susţinere a turbinelor eoliene proprietatea reclamantei, cu consecinţa directă a nelegalităţii deciziei de impunere, dar şi a înştiinţării de plată în ceea ce priveşte sumele identificate drept accesorii aferente debitului principal.

Instanţa de fond nu a reţinut, aşa cum susţine recurenta-pârâtă, că Decizia 5/2014 a Comisiei ar fi o reglementare nouă sau o adăugare la lege, ci a apreciat corect că aceasta reprezintă o lămurire a dispoziţiilor art. 249 alin. (5) din Codul fiscal, însă una cu caracter normativ.

În ceea ce priveşte natura juridică a Deciziei Comisiei fiscale Centrale nr. 5/2014, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 1210/2014, Înalta Curte reţine că aceasta este un act administrativ cu caracter normativ emis în temeiul Regulamentului din 23 mai 2013 de organizare şi funcţionare a Comisiei fiscale centrale emis de Ministerul Finanţelor Publice, publicat în Monitorul Oficial nr. 323 din 4 iunie 2013, care prevede că "aplicarea unitară a legislaţiei prevăzute la art. 1 din ordin, precum şi soluţionarea conflictelor de competenţă apărute între organe fiscale care nu sunt subordonate unui organ ierarhic comun se realizează prin intermediul Comisiei fiscale centrale, denumită în continuare Comisia, structură interdepartamentală care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi care este coordonată de secretarul de stat din Ministerul Finanţelor Publice care răspunde de politicile şi legislaţia fiscală, în calitate de preşedinte al acesteia".(art. 1). Deciziile prevăzute la alin. (4) se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (art. 5 alin. (9)

Potrivit art. 7 alin. (2) din acelaşi Regulament: "Soluţiile adoptate prin decizii ale Comisiei şi aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a actului normativ avut în vedere la soluţionarea fiecărei speţe."

Prin urmare, nu se poate susţine interpretarea dată de recurentă acestei decizii, ca fiind o simplă lămurire.

În ceea ce priveşte intenţia legiuitorului, care, în opinia recurentei, ar rezulta din faptul că în anul 2018, prin Legea nr. 285/2018, legiuitorul a intervenit pentru modificarea art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, legiferând în sensul modificării literei b) a art. 453, această abordare este lipsită de eficienţă în prezenta cauză date fiind efectele obligatorii ale deciziei nr. 2598/17.06.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal care stabilesc fără echivoc interpretarea textelor de lege aplicabile inclusiv prezentei cauze. Faptul că legiuitorul a intervenit ulterior printr-o modificare legislativă în sensul celor susţinute de recurentă nu face ca acea reglementare să retroactiveze, aplicabile cauzei de faţă rămânând dispoziţiile în vigoare la data emiterii administrative atacate, respectiv art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, în interpretarea dată prin decizia nr. 2598/17.06.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, care a invalidat interpretarea dată prin Decizia Comisiei fiscale Centrale nr. 5/2014, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 1210/2014.

Faptul că prin modificarea art. 453 lit. b) din actualul Codul fiscal adusă de Legea nr. 285/2018 în vigoare din data de 06.12.2018, legiuitorul a reglementat în mod expres, din punct de vedere fiscal, situaţia turnurilor de susţinere a turbinelor eoliene susţine interpretarea per a contrario, potrivit căreia anterior datei de 6 decembrie 2018, turnurile de susţinere a turbinelor eoliene nu au fost calificate de legiuitor ca fiind clădiri.

Raţionamentul recurentei, care susţine că instanţa de fond a reţinut Decizia nr. 5/2014 ca fiind actul de bază al debitării reclamantei, deşi debitarea s-a făcut din perspectiva prevederilor fiscale în vigoare la momentul respectiv, este lipsit de consistenţă juridică, de vreme ce un text de lege nu poate fi citit decât împreună cu norma care îl interpretează, cu atât mai mult cu cât această interpretare este una oficială, care provine de la autoritatea competentă şi este obligatorie.

Faptul că Legea nr. 285/2018, intrată în vigoare la data de 06.12.2018, modifică art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în sensul că încadrează începând cu data de 06.12.2018 în categoria clădirilor din punct de vedere fiscal şi construcţiile reprezentând turnurile de susţinere a turbinelor eoliene, nu poate valida retroactiv interpretarea recurentelor, întrucât s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii.

De altfel, acest aspect a fost avut în vedere şi prin Decizia nr. 2598/17.06.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţinând că:

"în mod cert, nu ar fi fost nicio problemă de interpretare dacă legiuitorul ar fi înţeles să modifice norma fiscală în sensul explicit al includerii acestor turnuri de susţinere în noţiunea clădirilor supuse impozitării, astfel cum a făcut-o, de altfel abia în anul 2018 (Legea nr. x), prin modificarea art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. însă includerea acestor construcţii în definiţia clădirilor, prin interpretarea normei fiscale preexistente, realizată prin emiterea Deciziei nr. 512014, aprobată prin Ordinul M.F.P. nr. 1210/2014, nu poate fi confirmată în controlul judiciar al legalităţii acestor acte, nefiind întrunite condiţiile cerute de lege pentru a asimila turnurile de susţinere ale turbinelor eoliene cu noţiunea de clădire, astfel cum aceasta este explicitată prin prevederile art. 249 alin. (5) Codul fiscal şi prin dispoziţiile de (a pct. 31 alin. (6) lit. a) si g) din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004 ."

Având în vedere cele de mai sus, pentru perioada pentru care au fost stabilite obligaţiile fiscale cu titlu de impozit pe clădiri în actele atacate în prezenta cauză, turnurile de susţinere a turbinelor eoliene nu se încadrează în categoria clădirilor, aspect reţinut în mod corect prin sentinţa recurată.

Prin urmare, recursul formulat de pârâtă este nefondat, sentinţa recurată fiind legală, dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

3.3 Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - recursul pârâtei Primăria Comunei Fântânele prin Primar

Analizând raportul juridic desus judecăţii, astfel cum a fost stabilit de părţile care au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată că excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Primăriei Comuna Fântânele este întemeiată, urmând să reformeze sentinţa recurată sub acest aspect.

Înalta Curte reţine că reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată, în calitate de pârâte, Comuna Fântânele şi Primăria Comunei Fântânele.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale (astfel cum era în vigoare în perioada de referinţă), administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se organizează şi funcţionează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii şi al consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit.

Potrivit art. 3 alin. (1) şi (2) din lege:

"(1) Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii.

(2) Acest drept se exercită de consiliile locale şi primari, precum şi de consiliile judeţene şi preşedinţii acestora, autorităţi ale administraţiei publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat."

De asemenea, conform art. 77 din lege, primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, oraşului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale.

Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că primăria este doar o structură funcţională care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului.

În aceste condiţii, se impunea admiterea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei Comunei Fântânele, în cauza de faţă putând sta în judecată, în calitate de pârâtă, Comuna Fântânele.

4. În temeiul dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., care prevede că "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte urmează să oblige recurenta-pârâta Comuna Fântânele prin Primar la plata către intimata-reclamantă A. S.A. a sumei de 6692 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

5. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi art. 453 C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă A. S.A.; va respinge recursul formulat de pârâta Comuna Fântânele prin Primar, ca nefondat; va admite recursul formulat de Primăria Comunei Fântânele prin Primar, va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Primăria Comunei Fântânele prin Primar şi va respinge acţiunea reclamantei A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei Fântânele prin Primar, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosinţă; va menţine în rest dispoziţiile sentinţei; va obliga recurenta-pârâta Comuna Fântânele prin Primar la plata către intimata-reclamantă A. S.A. a sumei de 6692 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă A. S.A.

Respinge recursul formulat de pârâta Comuna Fântânele prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 42 din 16 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de Primăria Comunei Fântânele prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 42 din 16 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Primăria Comunei Fântânele prin Primar.

Respinge acţiunea reclamantei A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei Fântânele prin Primar, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosinţă.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei.

Obligă recurenta-pârâta Comuna Fântânele prin Primar la plata către intimata-reclamantă A. S.A. a sumei de 6692 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.