Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1157/2023 AI generated

Appeal Nullity for Lack of Concrete Criticism of Unreasoned or Erroneous Application of Law in Administrative Challenge to Scholarship Regulations

Case Number Decizia nr. 1157/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the Ministry of Education’s exception and declared the appellant’s appeal null, leaving the Court of Appeal’s judgment dismissing the request for interim suspension of the effects of a ministerial order in force. The dispute concerned a private educational institution’s challenge to a Ministry of Education order regarding scholarship criteria, which the claimant argued unlawfully excluded students in private accredited schools from merit, study, and social assistance scholarships, constituting discrimination contrary to the Constitution and the EU Charter of Fundamental Rights. The Supreme Court based its decision on Article 489(1) of the Civil Procedure Code and Article 20(3) of Law no. 554/2004, ruling that the appeal was formally motivated but substantively null because the appellant merely reiterated arguments from the trial level without concretely demonstrating how the lower court violated Article 488(1)(6) and (8) of the Civil Procedure Code regarding unreasoned judgments or the incorrect application/interpretation of substantive law.

Legislator headnote

AI generated

art. 82 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, art. 488 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 487 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ; Appeal Nullity for Lack of Concrete Criticism of Unreasoned or Erroneous Application of Law in Administrative Challenge to Scholarship Regulations: Mai arată recurentul că potrivit art. 32 alin. (4) din Constituţia României, învăţământul de stat este gratuit, iar Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii. Or, situaţiile arătate sunt referitoare întocmai la aceşti copii care se află în dificultate adică au unul dintre părinţi decedaţi sau suferă de afecţiuni medicale grave.

Keywords

AI generated
public-law institution right to education effects of nullity interpretation of a judgment challenge of administrative decisions article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 82 alin. (1) din Legea nr. 1/2011
278/CA/2022 din 17 noiembrie 2022, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 alin.
art. 488 C. proc. civ
Intimatul-pârât Ministerul Educaţiei a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:
art. 487 alin. (1) C. proc. civ
Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, conform art.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
art. 488 pct. 8 C. proc. civ
5379/2022, invocând, în drept, dispoziţiile art. 488 alin.
art. 82 din Legea nr. 1/2011
În concret, este vorba despre completarea textului art. 82 din Legea nr. 1/2011, cu un nou alineat, respectiv alin.
art. 10 din Legea nr. 1/2011
(2) şi art. 10 din Legea nr. 1/2011, texte de lege care nu reglementează în mod specific aspecte privind bursele acordate elevilor.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 2 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/06.10.2022, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Educaţiei, solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să dispună suspendarea efectelor Ordinului nr. 5379/2022, emis de către pârât, până la pronunţarea instanţei de fond.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 278/CA/2022 din 17 noiembrie 2022, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 1/2011-Legea educaţiei naţionale şi a respins cererea de suspendare a efectelor Ordinului nr. 5379/2022, emis de către pârât, formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 278/CA/2022 din 17 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul a declarat recurs în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de suspendare a efectelor Ordinului nr. 5379/2022, invocând, în drept, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul-reclamant susţine, în esenţă, că ordinul contestat, privind criteriile de acordare a burselor, exclude elevii din învăţământul privat de la acordarea burselor de merit, burselor de studiu şi burselor de ajutor social, cu toate că situaţiile faptice sunt identice cu cele din instituţiile din învăţământul de stat.

Potrivit afirmaţiilor sale, unitatea de învăţământ reclamantă este acreditată ca persoană juridică de drept privat şi interes public, parte a sistemului naţional de învăţământ, beneficiind de toate drepturile şi are obligaţiile prevăzute de lege.

Ordinul nr. 5379/2022 încalcă, în opinia recurentului-reclamant, atât prevederile Legii nr. 1/2011 privind educaţia naţională, cât şi cele constituţionale-art. 16 alin. (1) din Constituţia României, potrivit căruia "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări" şi legislaţia UE-Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (2007/C 303/01), art. 14- Dreptul la educaţie.

Recurentul-reclamant a invocat, de asemenea, prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare:

În ceea ce priveşte principiul egalităţii în drepturi, egalităţii de tratament juridic şi nediscriminării, acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Astfel, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere, în esenţă, pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. Principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă uniformitate.

O încălcare a principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite.

Discriminarea se bazează pe noţiunea de "excludere de la un drept", iar remediul specific, în cazul constatării discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului.

În cazul de faţă, dispoziţiile care afectează cel mai mult sunt cele legate de bursa de ajutor social care se acordă pentru copii aflaţi în situaţii de dificultate, iar unitatea de învăţământ sprijină aceste situaţii şi nu percepe taxele de şcolarizare, măsuri care nu sunt suficiente, însă, pentru a preveni abandonul şcolar.

Pe de altă parte, recurentul arată că unitatea de învăţământ sprijină aceste situaţii şi nu percepe taxele de şcolarizare în aceste situaţii dar aceste măsuri nu sunt suficiente pentru a preveni abandonul şcolar.

Mai arată recurentul că potrivit art. 32 alin. (4) din Constituţia României, învăţământul de stat este gratuit, iar Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii. Or, situaţiile arătate sunt referitoare întocmai la aceşti copii care se află în dificultate adică au unul dintre părinţi decedaţi sau suferă de afecţiuni medicale grave.

În acest text constituţional nu există acea discriminare care se regăseşte în lege respectiv dacă urmează învăţământ de stat sau particular. Potrivit art. 49 alin. (2) Statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege.

În concluzie, dreptul la învăţătură al categoriilor de copii vulnerabile este grav afectat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Educaţiei a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educaţiei, solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să dispună suspendarea efectelor Ordinului nr. 5379/2022, emis de către pârât, până la pronunţarea instanţei de fond

Prin sentinţa recurată, cererea de suspendare a fost respinsă, reclamantul înţelegând să exercite calea de atac a recursului.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care este obligată să le pună în dezbaterea părţilor, iar potrivit art. 489 alin. (2), aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Astfel, se constată că, deşi, există formal un recurs motivat, nu se indică explicit, raportat la textele invocate - art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind imposibil de realizat, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate, prin prisma dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în cererea de recurs, înregistrată la dosar, recurentul-reclamant prezintă situaţia de fapt şi reia aceleaşi susţineri din cererea de chemare în judecată, fără însă să evidenţieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în motivele de casare antereferite.

Or, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin reiterarea susţinerilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse hotărârii care nu fusese încă pronunţată.

În acest context, aşa cum s-a relevat mai sus, recurentul a indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. "Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiaza sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Textul consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - întrucât astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivate, cât şi una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat doar formal, recurenta nefăcând nicio referire cu privire la motivarea sentinţei de fond, care cuprinde, în motivare, argumentele care au format convingerea primei instanţe cu privire la soluţia pronunţată, aceste argumente raportându-se, pe de o parte, la susţinerile părţilor, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocate de reclamant, Înalta Curte reţine că acestea vizează situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii.

Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată şi dezvoltată ca atare, pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textele de lege menţionate

Recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea recurată este dată cu aplicarea/interpretarea greşită a legii, însă a reluat susţinerile formulate în faţa primei instanţe, fără a arăta, în concret, modalitatea în care au fost interpretate greşit şi încălcate normele de drept material.

Prima instanţă, în aplicarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/200, a reţinut, în esenţă, următoarele:

"(…)Astfel, esenţial în speţă este a se remarca faptul că Ordinul nr. 5379/2022 nu reprezintă altceva decât o adaptare a actului de tip infralegislativ (act adminstrativ cu caracter normativ), reglementând domeniul specific al acordării burselor pentru elevi, la elementul de noutate intervenit în legislaţia primară pe care o pune în aplicare, respectiv în Legea nr. 1/2011, Legea educaţiei naţionale.

În concret, este vorba despre completarea textului art. 82 din Legea nr. 1/2011, cu un nou alineat, respectiv alin. (13), care a fost introdus în corpul acestui act normativ prin art. I, pct. 3 din O.U.G. nr. 69/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 26 mai 2022.

Practic acest text de lege, respectiv alin. (13) al art. 82 din Legea nr. 1/2011 este cel care (coroborat fiind cu alin. (1) al aceluiaşi articol de lege) reglementează (în planul legislaţiei primare) excluderea sprijinului financiar al statului pentru învăţământul particular, în ceea ce priveşte acordarea burselor de merit, de studiu şi sociale.

Aşadar, Curtea constată că, în aparenţă (singura dimensiune care este cercetată în prezentul dosar), nu există vreo încălcare (cel puţin una evidentă) a legislaţiei primare prin emiterea actului administrativ cu caracter normativ a cărui suspendare se solicită, prin raportare în primul rând la prevederile coroborate ale art. 82, alin. (1) şi alin. (13) din Legea nr. 1/2011, care reglementează în mod specific chestiunea sprijinului financiar acordat de stat în privinţa burselor pentru elevi. În mod subsecvent, Curtea constată că, în aparenţă, nu există vreo încălcare (cel puţin una evidentă) a legislaţiei primare prin emiterea actului administrativ cu caracter normativ a cărui suspendare se solicită, prin raportare la celelalte texte de lege cuprinse în Legea nr. 1/2011, evocate de către reclamant, respectiv prevederile art. 3, lit. a), art. 9, alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 1/2011, texte de lege care nu reglementează în mod specific aspecte privind bursele acordate elevilor. În mod implicit, Curtea constată că, în aparenţă, nu există vreo încălcare (cel puţin una evidentă) a celorlalte texte de lege, cuprinse în alte acte normative, evocate de către reclamant, respectiv prevederile art. 1, alin. (1) şi alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, pe de o parte şi prevederile art. 4, alin. (1-3), art. 58, alin. (1) şi alin. (3), art. 77, art. 78, art. 81, alin. (1) din Legea nr. 24/2000, pe de altă parte.

Mai trebuie menţionat faptul că, împrejurarea dacă norma juridică recent introdusă în corpul Legii nr. 1/2011, respectiv alin. (13) al art. 82 din acest normativ, este sau nu este o soluţie legislativă echitabilă, reprezintă o chestiune care excede atribuţiilor unei instanţe de contencios administrativ, care nu are abilitarea legală de a remodela legislaţia în conformitate cu o anumită viziune asupra echităţii.

La nivelul aparenţei, aşa cum s-a arătat, nu există împrejurări privind starea de fapt sau starea de drept care să creeze instanţei o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

În concluzie, în speţă nefiind îndeplinită condiţia cazului bine justificat cererea de suspendare este neîntemeiată şi va fi respinsă ca atare, fiind inutil a cerceta şi condiţia pagubei iminente."

Aceste argumente ar fi trebuit să fie combătute de către recurent prin calea de atac declarată, însă acesta nu a formulat nicio critică concretă de nelegalitate în privinţa hotărârii, din prisma nemotivării ori a motivelor contradictorii/străine de natura pricinii, nearătând nici modul în care au fost interpretate sau aplicate greşit prevederile legale incidente în cauză.

Pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greşelilor anume imputate sentinţei recurate. Aşa fiind, instanţa de control judiciar constată că aspectele reţinute de către instanţa de fond în justificarea soluţiei de respingere a cererii de suspendare a executării nu au fost contestate, pe calea recursului, de către reclamant. În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la dispoziţiilor art. 32 alin. (4) din Constituţia României, privesc aspecte care nu au fost invocate în faţa instanţei de fond, astfel că nu vizează legalitatea sentinţei recurate.

În consecinţă, reţinând că recurentul-reclamant nu a arătat, în concret, de ce consideră că sentinţa de fond este nemotivată, modul în care normele de drept incidente în cauză au fost încălcate ori greşit aplicate de instanţa de fond la pronunţarea hotărârii recurate, simpla indicare formală a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., fără a fi dezvoltate critici care să poată fi circumscrise acestora, echivalează cu nemotivarea cererii de recurs, astfel că Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamant.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale şi va constata nulitatea recursului declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale.

Constată nul recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 278/CA/2022 din 17 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.