Hydroelectric company’s appeal over dam-water authorization hygienization condition dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. a formulat plângere împotriva autorizaţiei de gospodărire a apelor nr. 96 din data de 17.04.2019, emisă de Administrata Naţională Apele Române privind Barajul şi acumularea Băbeni, prin care a solicitat anularea parţială, în sensul eliminării obligaţiei de luare a măsurilor de asigurare a igienizării suprafeţei luciului de apă şi de curăţire de plutitori, învederând că măsura instituită este nelegală.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1009 din 19 decembrie 2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională Apele Române, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1009 din 19 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că instanţa de fond a interpretat greşit actele normative invocate ca temei juridic în sentinţa recurată, respectiv art. 34 din Legea nr. 107/1996, art. 38 din Ordinul nr. 662/2006, art. 41 pct. 11 alin. (2) din Ordinul nr. 661/2006 (abrogat).

Chiar dacă este interpretat literar termenul de "administrator", Contractul de concesiune nr. x/2004 stabileşte foarte clar atât calitatea de concesionar, cât şi obligaţiile, iar trimiterea la art. 11 lit. i), unde este prevăzută obligaţia de a respecta orice alte obligaţii legale impuse de natura bunurilor concesionate precum (...) protecţia mediului (...), ar trebui să fie interpretă de instanţă cu privire la obligaţiile expres prevăzute în cuprinsul legii şi nu presupunând ca legală orice altă sarcină stabilită de o autoritate.

Nu există în lege sau în Regulamentul de exploatare al acumulării Băbeni vreo obligaţie expresă privitoare la igienizarea luciului de apă a lacului de acumulare Băbeni. Acest fapt, pe care instanţa de fond l-a ignorat total, este probat prin obiectul contractului de concesiune, care nu prevede luciul de apă, ci numai construcţiile hidrotehnice (diguri, baraj) şi terenul pe care acestea sunt amplasate.

O interpretare eronată se dă şi art. 3 alin. (1) din anexa la Ordinul nr. 76/2006 al Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, potrivit căruia Regulamentul de exploatarea (act întocmit de utilizatorul de apă şi aprobat de A.N.A.R.) face parte integrantă din Autorizaţia de gospodărire a apelor şi, conform art. 41 punctul II alin. (2) din Ordinul nr. 661/2006, acesta va "cuprinde prevederi referitoare la întreţinere şi reparaţii, intervalul la care se fac lucrări de întreţinere, reparaţii capitale şi în ce constau lucrările respective pentru fiecare instalaţie, organ de manevră, lucrare hidrotehnică, precum şi pentru luciu de apă, albie sau modul folosit".

Recurenta mai arată că Ordinul nr. 661/2006 este abrogat din 2012 prin Ordinul nr. 799 al Ministerului Mediului şi Pădurilor şi chiar şi aşa textul invocat de instanţa în hotărârea nr. 1009 nu cuprinde referiri la luciul de apă

Ceea ce reţine instanţa de fond în sentinţa recurată privitor la prevenţie, în niciun caz nu poate justifica existenţa obligaţiei în autorizaţia de gospodărire a apelor. Chiar formularea obligaţiei ("Să ia măsuri de asigurare a igienizării suprafeţei luciului de apă şi de curăţire de plutitori") presupune un anume grad de poluare, iar societatea este obligată să intervină pentru curăţarea apei murdărită de alte persoane, cu intenţie sau nu. Prin urmare nu există acest caracter preventiv la care face trimitere instanţa de fond.

Mai mult, se încearcă argumente care, aparent, sunt în favoarea Hidroelectrica, însă Instanţa nefiind specialistă în domeniu nu poate da soluţii privind funcţionarea în siguranţă a hidroagregatelor, iar modul de gestionare al acestora este clar prevăzut în Regulamentul de exploatare. Hidroagregatele funcţionează în siguranţă chiar daca curăţirea apei se face în frontal de retenţie, adică înaintea intrării apei în centrală. Astfel obligaţia pe care ANAR refuză să o modifice sau să elimine, este pusă în practică fie de subunităţile din ţară ale acesteia, fie prin modul de funcţionare al ansamblului baraj - centrală.

În opinia recurentei, este eronată şi interpretarea dată art. 34 alin. (1) din Legea nr. 107/1996.

Conform acestui text Hidroelectrica are obligaţia întreţinerii, reparării sau refacerii a lucrărilor de apărare (diguri, baraje) şi a cuvetei lacului de acumulare, adică terenul pe care se află digurile, barajul şi albia (conform art. 3.1 din Legea nr. 107/1996, terenurile aflate sub apă sunt asimilate albiei).

Din coroborarea acestor două prevederi rezultă foarte clar că asupra apei, ca bun al statului, societatea nu intervine sub nicio formă, deoarece nu are obligaţii expres prevăzute de lege cu privire la apa care nu a fost dată în concesiune/administrate.

Instanţa deşi nu indică nici măcar un text de lege care să prevadă clar obligaţia de a igieniza luciul de apă, în mod greşit individualizează obligaţia generală prevăzută de lege.

Se mai arată că instanţa nu a analizat sub nicio formă limitele dreptului autorităţii de a stabili obligaţii în sarcina Hidroelectrica.

Este foarte clar ca autoritatea trebuie să impună anumite măsuri cadru pentru funcţionarea unei amenajări hidroelectrice. Cu toate acestea, A.N.A.R. şi mai ales instanţa de judecată nu poate face abstracţie de legislaţia conexă ce reglementează dreptul de a acţiona al persoanei juridice, limitat la activităţile cuprinse în actul său constitutiv.

Instanţa de fond respinge principiul "poluatorul plăteşte" invocat şi apreciază ca este nefondată pretenţia societăţii datorită caracterului general al acestei norme "care nu poate înlătura obligaţiile legale instituite în sarcina părţii reclamante prin normele speciale redate", respectiv Ordinul nr. 662/2006, Ordinul nr. 79/2011 şi Legea nr. 107/1996.

Chiar dacă Ordinul nr. 79/2011 este menţionat eronat în cuprinsul sentinţei (nu are ca obiect de reglementare activităţile desfăşurate în legătură cu apele), recurenta subliniază faptul că niciun act normativ invocat în sentinţa recurată nu prevede expres obligaţia contestată. Toate actele normative la care instanţa a făcut trimitere prevăd posibilitatea ca autoritatea să stabilească şi alte obligaţii, dar numai sub condiţia respectării legislaţiei în vigoare.

În opinia recurentei, obligaţia contestată are caracter vătămător, deoarece Hidroelectrica ar trebui să facă ceea ce legislaţia îi impune poluatorului. Nici acest fapt nu a fost analizat de instanţa de fond, care concluzionează total eronat netemeinicia cererii.

Recurenta consideră că trebuie precizat că există unităţi din subordinea A.N.A.R. care interpretează corect legislaţia şi stabilesc obligaţii, în temeiul aceloraşi acte normative, care respectă realitatea şi normele de drept. Cu titlu de exemplu se precizează Autorizaţia de gospodărire a apelor nr. 101 din data de 19.12.2019 privind Barajul şi lacul de acumulare Malaia, Jud. Vâlcea. Acest act administrativ emis de Administraţia Bazinală de Apă Olt impune ca SPEEH Hidroelectrica S.A. să acţioneze pentru curăţarea frontului de retenţie (frontal deversant şi prize hidroagregate) de plutitorii ce pot crea blocaje (lemn, buşeni, etc.) prin colectarea şi transportul acestora în locuri special amenajate.

Recurenta arată că există o diferenţă esenţială dintre obligaţia contestată şi obligaţia impusă de autoritate prin autorizaţia nr. 101; obligaţia contestată transformă obligaţia generală de a păstra apele curate într-o obligaţie particulară impusă societăţii care are un obiectiv pe cursul de apă şi serveşte unui interes public, pe când obligaţia din autorizaţia nr. 101 este strict pe obiectul de activitate al Hidroelectrica. Societatea este obligată să exploateze în siguranţă hidroagregatele şi, în acest scop, trebuie să îndepărteze plutitorii din frontal de retenţie, nu de pe întreg lacul de acumulare.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4 Apărările formulate în cauză

Intimata -pârâtă Administrata Naţională Apele Române a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea parţială a autorizaţiei de gospodărire a apelor nr. 96/17.04.2019 privind "Barajul şi acumularea Băbeni, râu Olt, judeţul Vâlcea", respectiv a obligaţiei stabilite în sarcina sa de a lua măsuri de asigurare a igienizării suprafeţei luciului de apă şi de curăţire de plutitori.

Recurenta-reclamantă a susţinut faptul că obiectul său de activitate este de a turbina apa stocată în acumulare în vederea producerii energiei electrice şi furnizării acesteia în Sistemul Energetic Naţional, dar şi faptul că nu poluează luciul de apă.

Intimata-pârâtă, a arătat că recurenta-reclamantă este concesionarul lacului de administrare Băbeni şi a celorlalte bunuri din domeniul public necesare exploatării în vederea producerii energiei electrice prin hidrocentrale, concedent fiind Ministerul Economiei, dar şi că obligaţia contestată în litigiu este prevăzută în sarcina recurentei-reclamante prin prevederile art. 11 lit. i) din contractul de concesiune nr. x/27.12.2004.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond, temeinic şi legal a apreciat că, în cauză, actul contestat este legal, astfel că acţiunea este neîntemeiată.

Instanţa de control judiciar constată că, în baza competenţelor conferite prin prevederile Legii nr. 107/1996, Administraţia Naţională "Apele Române" are obligaţia ca prin actele de reglementare specifice domeniului gospodăririi apelor pe care le emite, să impună beneficiarilor ce dobândesc dreptul de utilizare a resursei de apă toate măsurile legale, necesar a fi luate de aceştia, în vederea protejării calităţii apei, dar şi a mediului înconjurător.

Prin urmare, în mod temeinic instanţa de fond a reţinut că la emiterea autorizaţiei au fost avute în vedere dispoziţiile legii nr. 107/1996. cât şi cele ale Ordinului nr. 662/2006 al ministrului mediului şi gospodăririi apelor, privind procedura şi competenţele de emitere a avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor.

Încă de la obţinerea avizului de gospodărire a apelor recurenta-reclamantă era avizată cu privire la instituirea în sarcina sa, în calitate de utilizator al resursei de apă, în baza contractului de concesiune încheiat cu autoritatea deţinătoare a unui drept de administrare, a obligaţiei de a adopta măsuri cu privire la înlăturarea efectelor potenţial negative asupra componentei hidraulice a mediului.

Instanţa de fond a reţinut incidenţa prevederilor Ordinului nr. 76/2006, al Ordinului nr. 662/2006 şi ale art. 23, 34, 55, 63, din Legea nr. 107/1996, realizând o atentă şi amplă analiză şi interpretare a dispoziţiilor legale ce reglementează domeniul gospodăririi apelor pe teritoriul României.

Potrivit at. 34 alin. din Legea nr. 107/1996:

"În zonele în care albiile sunt amenajate prin lucrări de apărare, consolidare, terasamente sau alte asemenea lucrări, obligaţia de întreţinere, reparare sau refacere a unor astfel de lucrări, ca şi de întreţinere a albiilor în zona amenajată, a cuvetelor şi a malurilor revine celor care au în administrare sau în exploatare lucrările respective".

De asemenea, art. 7 alin. (2) stabileşte că:

"Gestionarea cantitativă şi calitativă a resurselor de apă, administrarea lucrărilor de gospodărire a apelor, precum şi aplicarea strategiei şi a politicii naţionale, cu respectarea reglementărilor naţionale în domeniu, se realizează de Administraţia Naţională "Apele Române", prin administraţiile bazinale de apă din subordinea acesteia."

Conform H.G. nr. 2077 din 24 noiembrie 2004:

"Se aprobă durata de 49 de ani pentru concesionarea bunurilor proprietate publică a statului din domeniul energetic, respectiv lacuri de acumulare şi barajele acestora, diguri, ecluze, inclusiv potenţialul hidroenergetic amenajat şi în curs de amenajare, prevăzute în anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 15/2004 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului, prin atribuire directă Societăţii Comerciale de Producere a Energiei Electrice "Hidroelectrica" - S.A."

Articolul 40 din Ordinul nr. 662/2006 din 28 iunie 2006 al Ministrului mediului şi gospodăririi apelor privind aprobarea Procedurii şi a competenţelor de emitere a avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor prevede că:

"Autorizaţia de gospodărire a apelor se solicită pentru punerea în funcţiune a obiectivului de investiţie, sau după caz, al folosinţei de apă, sau, pentru instalaţii aflate sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005*) privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, aprobată prin Legea nr. 84/2006, de către titularul/operatorul acestora, pe baza unei documentaţii tehnice de fundamentare întocmită de către unităţi publice sau private certificate de Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, conform prevederilor legale."

Lacul de acumulare Băbeni, cu toate părţile lui componente, este un bun imobil concesionat de către statul român Hidroelectrica S.A., acesta neregăsindu-se în cuprinsul anexei nr. 12 a Hotărârii nr. 1706/2005, care cuprinde bunurile imobile proprietate publică pe care Administraţia Naţională "Apele Române" le administrează, iar argumentul principal în acest context ar fi tocmai prevederile Hotărârii nr. 2077/2004, pentru aprobarea duratei contractului de concesiune a unor bunuri proprietate publică a statului, care se atribuie Societăţii Comerciale de Producere a Energiei Electrice "Hidroelectrica" - S.A., care la art. 1 stabilesc că "Se aprobă durata de 49 de ani pentru concesionarea bunurilor proprietate publică a statului din domeniul energetic, respectiv lacuri de acumulare şi barajele acestora, diguri, ecluze, inclusiv potenţialul hidroenergetic amenajat şi în curs de amenajare".

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei cu privire la faptul că măsura stabilită în cuprinsul autorizaţiei contestată, ar fi nelegală întrucât aceasta nu este cuprinsă în regulamentul de exploatare al lacului de acumulare Băbeni, Înalta Curte constată că instanţa de fond a realizat o analiză amănunţită a acestei problematici care a fost supusă dezbaterilor prin intermediul cererii de chemare în judecată şi faţă de care Administraţia Naţională " Apele Române" şi-a expus punctul de vedere, însoţit de normele legale incidente şi în baza cărora instanţa învestită cu soluţionarea fondului cauzei şi-a motivat sentinţa.

Barajul şi lacul de acumulare Băbeni reprezintă un bun unitar, funcţionarea independentă a acestor elemente fiind evident imposibilă, iar temeinicia obligaţiei contestată este necesar a fi analizată prin raportare la caracterul unitar al bunului supus atenţiei, nefiind posibilă realizarea unei disfuncţii a acestor două elemente respectiv baraj pe de o parte şi lac de acumulare (ce include evident şi luciu) pe de altă parte.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut că impunerea prin autorizaţia de gospodărire a apelor a obligaţiei de igienizare a luciului de apă în sarcina deţinătorului de autorizaţie nu excede scopului legii, de a se asigura protejarea apelor împotriva poluării ci, dimpotrivă, urmăreşte atingerea acestui obiectiv, prin mijlocirea pârâtei.

Faptul că impunerea obligaţiilor în sarcina recurentei-reclamante este de natură a-i cauza costuri suplimentare reprezintă aspecte ce nu au legătură cu legalitatea actului administrativ, modul de ducere la îndeplinire a unor obligaţii legale fiind exclusiv responsabilitatea acesteia.

De asemenea, în mod corect s-a apreciat nefondată pretenţia dedusă judecăţii şi prin raportare la principiul poluatorul plăteşte reglementat prin art. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, constatând deopotrivă caracterul general al acestei norme, care nu poate înlătura obligaţiile legale instituite în sarcina părţii reclamante prin normele speciale incidente. Cu alte cuvinte, instanţa de fond nu respinge principiul mai sus amintit, aşa cum susţine recurenta-reclamantă, ci, pe bună dreptate, subliniază că obligaţiile reclamantei stabilite în autorizaţia de gospodărire a apelor, contestată în prezenta cauză, decurg din calitatea reclamantei de concesionar a lacului de acumulare Băbeni, principiul "poluatorul plăteşte" fiind pe deplin aplicabil în situaţiile în care respectivul lac de acumulare ar fi poluat, indiferent de către cine. Evident, în ipoteza în care poluarea ar fi produsă de un terţ, costurile poluării ar fi suportate, conform principiului mai sus amintit, de către acesta din urmă. Dar obligaţiile stabilite prin autorizaţia contestată în sarcina reclamantei pornesc de la calitatea de concesionar a acesteia.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1009 din 19 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 februarie 2022.