Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 49/RC/2023 AI generated

Criminal proceedings terminated by limitation upheld; gas pistol confiscation maintained.

Case Number Decizia nr. 49/RC/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs No costs imposed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the prosecutor's appeal in cassation, thereby upholding the appellate decision that terminated the criminal proceedings against the defendant due to the statute of limitations, while maintaining the special confiscation of the gas pistol. The case involved a prosecution for illegal possession of non-lethal weapons under Article 342(2) of the Criminal Code, challenged on the ground that the appellate court wrongly applied the statute of limitations. The Court held, based on Constitutional Court decisions no. 297/2018 and no. 358/2022 and High Court decision no. 67/2022, that between 25 June 2018 and 30 May 2022 there were no valid legal grounds to interrupt the limitation period, so only the general three-year prescription term under Article 154(1)(e) applied, which had expired on 26 May 2022.

Legislator headnote

AI generated

art. 342 alin. (2) C. pen, art. 559 alin. (1) C. proc. pen, art. 559 alin. (2) C. proc. pen, art. 63 alin. (1) C. pen, art. 64 alin. (1) C. pen, art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen; Criminal proceedings terminated by limitation upheld; gas pistol confiscation maintained: În temeiul art. 342 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.600 RON, reprezentând 130 zile - amendă a câte 20 RON/zi, pentru săvârşirea infracţiunii de "nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor", în modalitatea deţinerii fără drept a armelor neletale.

Keywords

AI generated
statute of limitations criminal prosecution criminal confiscation grounds for cassation weapons law violation extension of detention

Cited Legislation

AI generated
art. 342 alin. (2) C. pen
În temeiul art. 342 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.
art. 559 alin. (1) C. proc. pen
I s-au pus în vedere inculpatului prevederile art. 559 alin.
art. 559 alin. (2) C. proc. pen
I s-au pus în vedere inculpatului prevederile art. 559 alin.
art. 63 alin. (1) C. pen
I s-au pus în vedere inculpatului prevederile art. 63 alin. (1) C. pen., potrivit cărora neexecutarea, cu rea - credinţă, a pedepsei amenzii, atrage înlocuirea zilelor - amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile de închisoare, precum şi dispoziţiile şi art.
art. 64 alin. (1) C. pen
pen., potrivit cărora neexecutarea, cu rea - credinţă, a pedepsei amenzii, atrage înlocuirea zilelor - amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile de închisoare, precum şi dispoziţiile şi art. 64 alin.
art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen., cu aplicarea art.
art. 107 alin. (2) C. pen
pen., cu aplicarea art. 107 alin. (2) C. pen., raportat la art.
art. 274 alin. (1) C. proc. pen
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 389,65 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2023

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1720 din data de 17.05.2022, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2021, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 342 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.600 RON, reprezentând 130 zile - amendă a câte 20 RON/zi, pentru săvârşirea infracţiunii de "nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor", în modalitatea deţinerii fără drept a armelor neletale.

I s-au pus în vedere inculpatului prevederile art. 559 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora persoana condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, precum şi prevederile art. 559 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, atunci când cel condamnat se află în imposibilitate de a achita integral amenda în termenul prevăzut la alin. (1), judecătorul delegat cu executarea, la cererea condamnatului, poate dispune eşalonarea plăţii amenzii, pe o perioadă de cel mult 2 ani, în rate lunare.

I s-au pus în vedere inculpatului prevederile art. 63 alin. (1) C. pen., potrivit cărora neexecutarea, cu rea - credinţă, a pedepsei amenzii, atrage înlocuirea zilelor - amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile de închisoare, precum şi dispoziţiile şi art. 64 alin. (1) C. pen., potrivit cărora neexecutarea pedepsei amenzii, în tot sau în parte, din motive neimputabile inculpatului, duce la înlocuirea obligaţiei de plată a amenzii, cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen., cu aplicarea art. 107 alin. (2) C. pen., raportat la art. 112 lit. b) şi f) C. pen., s-a confiscat de la inculpat 1 pistol cu gaze marca x, cu seria x, cal. 9 mm ridicat la data de 27.05.2019, depus la I.P.J Timiş - SCJSEO conform dovazii cu seria x - AM/226564/08.08.2019.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 389,65 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva hotărârii primei instanţe, inculpatul A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 796/A din 21 septembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală, s-a admis, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., apelul declarat de inculpatul A., a desfiinţat sentinţa penală nr. 1720 din data de 17.05.2022, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul cu acelaşi număr şi, în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. rap. la art. 153 C. pen., art. 154 alin. (1) lit. e) C. pen., art. 5 C. pen., rap. la art. 342 alin. (2) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de "nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor".

Au fost menţinute dispoziţiile privind confiscarea specială.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în primă instanţă şi cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului.

La data de 4 octombrie 2022, cu respectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 435 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a declarat recurs în casaţie împotriva hotărârii instanţei de apel.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2022, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 796/A din 21 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală în dosarul nr. x/2021, privind pe intimatul inculpat A., a trimis cauza Completului C6, în vederea judecării recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, cu citarea intimatului inculpat A., pentru termenul din 19 ianuarie 2023.

S-a reţinut că aspectele invocate în cererea de recurs în casaţie vizează cauza de încetare a procesului penal (prescripţia răspunderii penale) ca urmare a incidenţei Deciziilor instanţei de control constituţional nr. 297/2018 şi nr. 358/2022.

Analizând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că motivele invocate sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

Prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., procurorul a susţinut, în esenţă, că încetarea procesului penal, în raport de interpretarea dată deciziilor instanţei de control constituţional, a fost dispusă în mod eronat.

Cu prilejul dezbaterilor asupra recursului, procurorul de şedinţă a formulat concluzii de respingere a recursului declarant de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Instanţa de recurs va evalua instituţia prescripţiei răspunderii penale, în raport de deciziile instanţei de contencios constituţional nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi a deciziei nr. 67/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale era reglementată în art. 155 alin. (1), textul legal având următoarea formă:

"Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituţională a României a constatat că:

"soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională".

Prin Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituţionale.

În considerentele deciziei, instanţa de control constituţional a reţinut următoarele: (...) deşi Curtea Constituţională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidenţiind reperele unui comportament constituţional pe care legiuitorul avea obligaţia să şi-l însuşească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (par. 72); În consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale (par. 73); Astfel, Curtea observă că termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curţii Constituţionale (par. 74); Aşadar, Curtea constată că, în cazul de faţă, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituţionalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice şi să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripţiei răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menţionate." (par. 76).

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine, în conformitate cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, că, în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la data de 25 iunie 2018 şi momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., la data de 30 mai 2022, în legislaţia naţională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispoziţiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale fiind cele menţionate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunţat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile.

Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale, prevăzute de art. 154 din C. pen.. Evaluarea termenului de prescripţie a răspunderii penale se raportează la termenul general de prescripţie, calculat de la momentul săvârşirii faptei, efectele întreruptive de prescripţie ale actelor de procedură comunicate neputând fi valorificate.

Astfel, decizia instanţei de control constituţional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forţă juridică a instituţiei prescripţiei speciale, cu consecinţa revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit.

Înalta Curte constată că termenul de prescripţie se determină, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) şi (2) C. pen., în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimisă în judecată.

Instanţa de recurs reţine că intimatul - inculpat A., a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de "nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor" incriminată prin textul art. 342 alin. (2) C. pen.

Articolul 342 alin. (2) C. pen., sancţionează fapta de deţinere de arme neletale din categoria celor supuse autorizării cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.

De asemenea, potrivit art. 154 alin. (1) lit. e) din C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amenda.

Astfel, Înalta Curte constată că, în raport de momentul săvârşirii faptei de "nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor" în forma incriminată prin textul art. 342 alin. (2) C. pen. (27.05.2019) a început să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale de 3 ani care s-a împlinit la data de 26.05.2022.

Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărîrea pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara prin care s-a dispus, în baza art. 396 C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea de "nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor" prevăzută şi pedepsită de art. 342 alin. (2) C. pen., este legală şi temeinică.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei nr. 796/A din data de 21 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală în dosarul nr. x/2021.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 796/A din 21 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală în dosarul nr. x/2021, privind pe intimatul inculpat A..

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2023.