Extinctive prescription bars restitution claim for non-compliant property valuations; extraordinary appeal annulled

Şedinţa publică din data de 27 aprilie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, la data de 10.06.2021, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L., la restituirea sumei de 500.000 RON, reprezentând contravaloarea titlului de plată nr. x/17.08.2009, emis în favoarea doamnei B., sumă actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 677/05.11.2021, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2021 a admis excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune şi a respins pe acest temei cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.. Totodată a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).

Prin decizia civilă nr. 564/A din 03 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta reclamantă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, împotriva sentinţei civile nr. 677/05.11.2021, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata pârâtă A. S.R.L.. A fost obligată apelanta la plata cheltuielilor de judecată către intimată în sumă de 500 RON.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Din perspectiva acestui motiv de recurs se susţine că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că cererea de chemare în judecată este prescrisă întrucât termenul de prescripţie a început să curgă la data emiterii titlului de plată nr. x din 17.08.2009.

În combaterea acestui considerent recurenta arată că prin Decizia nr. 10 din 10.10.2013 Curtea de Conturi a constatat că nu au fost respectate cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a proprietăţilor imobiliare supuse evaluării şi a dispus remedierea aspectelor de nelegalitate constatate.

Termenul de aducere la îndeplinire a măsurilor a fost prelungit până la data de 26.06.2019.

În aceste condiţii rezultă că termenul de prescripţie începe să curgă de la data când ANRP a luat la cunoştinţă de rezultatul verificărilor efectuate asupra raportului întocmit de intimata în dosarul de despăgubire, raportul fiind întocmit la data de 16.12.2020, prin urmare abia la această dată recurenta a avut elementele necesare pentru a determina paguba şi persoana răspunzătoare.

Recurenta arată că în cauză se invocă nerespectarea dispoziţiilor contractuale de către pârât prin efectuarea unor rapoarte de expertiză de evaluare neconforme Standardelor Internaţionale de Evaluare, astfel că momentul de începere al cursului termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune nu poate fi situat la momentul emiterii Deciziei nr. 10/10.10.2013, pentru că, în raport cu specificul activităţii de evaluare, întocmirea neconformă a rapoartelor de expertiză nu putea fi constatată doar prin emiterea acestei decizii.

De asemenea, prin decizia amintită nu s-a stabilit în concret că rapoartele de expertiză erau greşite ci nereguli generale în activitatea de evaluare ceea ce a impus derularea unor proceduri ulterioare de verificare a cuantumului despăgubirilor, proceduri care au fost de durată şi care nu au depins de voinţa recurentei.

Raportat la data întocmirii raportului de evaluare, respectiv 16.12.2020, introducerea acţiunii la data de 10.06.2021 a fost făcută în interiorul termenului de trei ani de prescripţia dreptului material la acţiune, prin urmare instanţa de apel a aplicat greşit prevederile legale în ceea ce priveşte prescripţia.

Recurenta susţine că instanţa de apel a reţinut nelegal aplicarea prevederilor legale privind acordarea cheltuielilor de judecată, respectiv art. 451 şi art. 453 C. proc. civ. întrucât nu a cenzurat cuantumul cheltuielilor de judecată.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal este sancţionată cu anularea recursului, soluţie ce se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, autorul recursului trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată pretins săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute, în mod valabil, critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie.

Pe cale de consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina decât acele critici privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanţei de recurs.

În speţă, recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR, deşi a invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu a relevat nicio dispoziţie de drept material pe care instanţa de apel să o fi omis de la aplicare sau să o fi aplicat greşit.

Înalta Curte reţine că autoarea căii de atac a înţeles să critice decizia instanţei de apel din perspectiva momentului de la care a început să curgă termenul de prescripţie pentru formularea acţiunii în răspundere civilă contractuală.

Mai exact, recurenta-reclamantă susţine în recurs că momentul care marchează începutul termenului de prescripţie coincide cu data la care a luat cunoştinţă de rezultatul final al verificărilor efectuate de Curtea de Conturi.

Stabilirea momentului de la care partea prejudiciată a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba cauzată prin executarea necorespunzătoare a obligaţiilor de către cealaltă parte contractantă impune, însă, verificarea unor aspecte factuale ale cauzei, respectiv (re)evaluarea probelor administrate în cauză.

De altfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, încă de la momentul plăţii despăgubirii efectuate în baza titlului de plată şi a raportului de evaluare, deoarece Regulamentul privind procedura de lucru în cadrul serviciului despăgubiri obliga reclamanta să verifice rapoartele întocmite de către evaluatorii desemnaţi în temeiul procedurii interne. Or, a mai reţinut Curtea, în condiţiile în care exista o procedură de control care avea drept scop descoperirea eventualelor greşeli de întocmire a rapoartelor de evaluare, reclamanta nu se poate apăra susţinând că numai de la momentul controlului Curţii de Conturi a aflat despre existenţa faptei ilicite şi a prejudiciului.

Dat fiind că momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie a fost stabilit de instanţa de apel în urma aprecierii probatoriului, rezultă că data de la care recurenta-reclamantă trebuia să cunoască paguba vizează o chestiune de fapt, câştigată cauzei, ce nu mai poate fi cenzurată în recurs.

În consecinţă, criticile referitoare la momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie vizează temeinicia deciziei recurate. Or, în calea extraordinară de atac a recursului controlul judiciar este limitat la verificarea legalităţii hotărârii recurate, neputând fi reevaluat probatoriul în vederea stabilirii unei situaţii de fapt diferite de cea reţinută de instanţele devolutive.

Criticile referitoare la reducerea cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., vizează, de asemenea, temeinicia deciziei atacate. Aceasta, deoarece stabilirea caracterului "vădit disproporţionat" al cheltuielilor de judecată acordate presupune evaluarea anumitor criterii care intră în marja de apreciere a instanţelor devolutive.

De altfel, prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii s-a statuat că motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, argumentele anterior prezentate impun concluzia că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Nefiind identificate nici motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol.

Faţă de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat în cauză.

Totodată, reţinând culpa procesuală a recurentei-reclamante, în baza dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., o va obliga să plătească intimatei suma de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR împotriva deciziei civile nr. 564/A din 03 octombrie 2022 şi a încheierii din 26 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L.

Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2023.