Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 988/2023 AI generated

Revision inadmissible for lack of identity in union members’ bid to revive 15% hazard-pay claim

Case Number Decizia nr. 988/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the union members' application for revision (revizuire) of the appellate decision that had rejected their claim to a 15% hazardous/detrimental working conditions salary supplement. The prior decisions upholding dismissal remain in force. The applicants challenged the appellate court's refusal of their labor-law action seeking the supplement, back pay differences, inflation adjustment, and legal interest against their employer, invoking the extraordinary remedy of revision under Article 509(1)(8) of the Civil Procedure Code on the ground that the decision contradicted other final decisions from the same appellate court that had granted identical claims. The Court held that this remedy is of strict interpretation and requires cumulative identity of parties, object, and cause to remedy a violation of res judicata; the non-unitary judicial practice in materially similar cases does not qualify, and the cited decisions involved different employees and different factual assessments of actual risk conditions, so no identity of legal issues existed.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 513 alin. (3) C. proc. civ, art. 509 alin. (1) C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 431 alin. (2) C. proc. civ, art. 513 C. proc. civ; Revision inadmissible for lack of identity in union members’ bid to revive 15% hazard-pay claim: The prior decisions upholding dismissal remain in force. The applicants challenged the appellate court's refusal of their labor-law action seeking the supplement, back pay differences, inflation adjustment, and legal interest against their employer, invoking the extraordinary remedy of revision under Article 509(1)(8) of the Civil Procedure Code on the ground that the decision contradicted other final decisions from the same appellate court that had granted identical claims. The Court held that this remedy is of strict interpretation and requires cumulative identity of parties, object, and cause to remedy a violation of res judicata; the non-unitary judicial practice in materially similar cases does not qualify, and the cited decisions involved different employees and different factual assessments of actual risk conditions, so no identity of legal issues existed.

Keywords

AI generated
application for revision hazardous work identity of claims article of civil procedure risk assessment res judicata

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 513 C. proc. civ.

Basis for rejecting the request for revision as inadmissible.

Art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Invoked legal ground for the revision request, found not to be met, leading to dismissal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 27 aprilie 2023

Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., înregistrată la data de 19.05.2022 pe rolul Tribunalului Maramureş, sub nr. x/2022, s-a solicitat instanţei obligarea pârâtului Seminarul Teologic Liceal Sf. Iosif Mărturisitorul Baia Mare, la (1) calcularea şi plata, în favoarea membrilor de sindicat, personal didactic auxiliar, a sporului de 15% din salariul de bază pentru desfăşurarea activităţii în condiţii periculoase sau vătămătoare, precum şi a diferenţelor salariale rezultate din neacordarea acestuia începând cu 31.01.2018 si în continuare până la acordarea acestuia pe statul de plată lunar; (2) actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor calculate conform punctului 1. şi plata sumelor rezultate; (3) calculul şi plata dobânzii legale - daune interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare aferente drepturilor băneşti calculate conform punctelor 1. şi 2. începând cu data de la care se cuvin diferenţele salariale şi până la achitarea integrală a diferenţelor salariale.

Prin sentinţa civilă nr. 1403 din 30.09.2022 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul A. în numele membrilor de sindicat B., C., D., E., F. şi G. în contradictoriu cu pârâtul Seminarul Teologic Liceal Sf. Iosif Mărturisitorului Baia Mare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 190/A/2023 din 1 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022 a fost respins ca nefondat apelul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1403 din 30.09.2022 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2022.

Împotriva deciziei nr. 190/A/2023 din 1 februarie 2023, pronunţată de de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, A., în numele membrilor de sindicat, B., C., D., E., F. şi G. în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a formulat cerere de revizuire, care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă sub număr de dosar nr. x/2023.

Revizuentul a invocat contrarietatea de hotărârii, în raport cu cele reţinute prin decizia civilă nr. 2256/A/2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj la 14 noiembrie 2022, în dosarul nr. x/2022; decizia civilă nr. 1947/A/2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj la 24 octombrie 2022, în dosarul nr. x/2022 şi decizia civilă nr. 2091/A/2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj la 2 noiembrie 2022, în dosarul nr. x/2022.

Prin aceste decizii, toate pronunţate de Curtea de Apel Cluj, s-au admis apelurile şi au fost admise acţiunile, fiind acordat membrilor de sindicat sporul pentru desfăşurarea activităţii în condiţii periculoase sau vătămătoare, precum şi diferenţele salariate rezultate din neacordarea acestuia, actualizate cu indicele de inflaţie a sumelor astfel calculate şi plata sumelor rezultate, dobânda legală penalizatoare aferentă drepturilor băneşti astfel calculate începând cu data de la care se cuvin diferenţele salariate şi până ta achitarea integrală a acestor diferenţe.

Revizuentul a învederat că atât în prezentul dosar, cât şi în cele indicate mai sus, reclamant este A., pârâtă este o unitate de învăţământ, obiectul îl reprezintă calcularea şi plata, în favoarea membrilor săi de sindicat (reclamanţi), a sporului de 15% din salariul de bază pentru desfăşurarea activităţii în condiţii periculoase sau vătămătoare, precum şi a diferenţelor salariale rezultate din neacordarea acestuia, doar că în dosarele cu nr. x/2022, y/2022, z/2022 Curtea de Apel Cluj a admis apelul său, a modificat în tot sentinţa atacată şi a dispus calculul şi plata sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, iar, ulterior, tot Curtea de Apel Cluj, în dosarul cu nr. x/2022 a respins apelul său.

Astfel, deciziile civile pronunţate de Curtea de Apel Cluj asupra aceluiaşi obiect dedus judecăţii conţin dispoziţii potrivnice.

Susţine că în baza principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi implicit a autorităţilor judecătoreşti este necesară asigurarea caracterului unitar al practicii judecătoreşti. Practica unitară, vizând cauzele civile identice sau similare din punct de vedere al cererilor şi pretenţiilor evidenţiate în petitul acţiunilor introductive, trebuie să înlăture incertitudinea juridică, fiind asigurat astfel dreptul şi obligaţia corelativă, la o interpretare unitară a legii.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) raportat la art. 513 alin. (3) C. proc. civ., constată că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă şi o va respinge în consecinţă, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte subliniază că revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Astfel, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Conform art. 509 alin. (1) C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută în cazurile expres şi limitativ prevăzute de pct. 1-11 C. proc. civ. ale acestui text legal.

Art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prevede că:

"Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii lucrului judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeaşi pricină, având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.

Condiţiile anterior menţionate trebuie însă îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre aceste cerinţe ducând la respingerea cererii de revizuire.

În motivarea cererii de revizuire se menţionează că anterior pronunţării hotărârii atacate s-au mai dat deciziile nr. 226 din 14.11.2022, nr. 1947 din 24.10.2022 şi nr. 2092 din 2.11.2022, toate ale Curţii de Apel Cluj, prin care sporul pentru desfăşurarea activităţii în condiţii periculoase sau vătămătoare a fost acordat membrilor de sindicat.

Prin urmare, revizuentul susţine că la nivelul Curţii de Apel Cluj practica judecătorească în litigiile având ca obiect sporul pentru desfăşurarea activităţii în condiţii periculoase sau vătămătoare pentru angajaţii din învăţământ nu este unitară.

Or, practica neunitară a instanţelor datorată aplicării şi interpretării greşite a unor norme de drept material nu poate constitui motiv de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., această cale de atac neavând menirea de a remedia astfel de situaţii.

Scopul reglementării acestui caz de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în cauză.

Câtă vreme în motivele de revizuire se afirmă o pretinsă contrarietate între hotărârile instanţelor, pronunţate în cauze similare, în privinţa altor părţi care sunt în aceeaşi situaţie ca şi revizuentul, aceştia din urmă nu pot obţine anularea hotărârilor, întrucât practica neunitară a instanţelor nu poate fi remediată pe calea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că demersul judiciar pendinte nu a fost determinat de existenţa unor hotărâri judecătoreşti potrivnice în sensul dispoziţiei legale mai sus amintite, ci de nemulţumirea revizuentului faţă de soluţia nefavorabilă pronunţată de Curtea de Apel Cluj prin decizia atacată, prin raportare la soluţiile pronunţate în alte cauze.

Mai mult, hotărârea atacată nu este potrivnică deciziilor invocate de revizuent, întrucât nu se încalcă autoritatea de lucru judecat a acestora, respectiv efectul pozitiv prevăzut la art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Verificând deciziile invocate ca fiind potrivnice se constată că, deşi vizează acordarea aceluiaşi spor pentru desfăşurarea activităţii în condiţii periculoase sau vătămătoare, salariaţii în calitate de membri ai sindicatului şi unitatea în care îşi desfăşoară activitatea sunt diferiţi. Or, acordarea acestui spor pentru desfăşurarea activităţii în condiţii periculoase sau vătămătoare depinde de condiţiile efective şi numărul factorilor de risc reţinuţi în concret în buletinul de expertizare, nefiind stabilit tuturor indiferent de condiţiile de muncă.

Prin urmare, Înalta Curte arată că, în condiţiile în care elementele de fapt din cadrul dosarelor invocate de revizuent sunt diferite, sporul pentru desfăşurarea activităţii în condiţii periculoase sau vătămătoare fiind analizat în concret pentru fiecare angajat în parte, rezultă că între litigiile invocate şi prezenta acţiune nu există o legătură care să justifice constatarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că, în speţă, nu este întrunită condiţia cumulativă a identităţii chestiunilor litigioase dezlegate în hotărârile indicate de revizuent cu cea din cauza dedusă judecăţii.

Faţă de considerentele expuse, văzând şi cerinţele art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 513 C. proc. civ., va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenţii A. pentru membrul de sindicat B., A. pentru membrul de sindicat C., A. pentru membrul de sindicat D., A. pentru membrul de sindicat E., A. pentru membrul de sindicat F. şi A. pentru membrul de sindicat G. împotriva deciziei civile nr. 190/A/2023 din 01 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimatul SEMINARUL TEOLOGIC LICEAL SF. IOSIF MARTURISITORUL BAIA MARE.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se va depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2023.