Validity of special administrator’s notification of security measures in insolvency as tortious interference with personal non-patrimonial rights

Şedinţa publică din data de 27 aprilie 2023

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă la data de 26.08.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., a solicitat în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. S.R.L. obligarea acestora în solidar la plata sumei de 500.000 RON, cu titlu de despăgubiri pentru repararea prejudiciilor nepatrimoniale cauzate prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin cererea adiţională depusă de reclamant a fost modificată cererea introductivă prin adăugarea unor noi capete de cerere, respectiv obligarea pârâtelor să publice hotărârea definitivă de condamnare în limba română, engleză şi germană, într-un ziar de largă circulaţie din România şi Elveţia, obligarea pârâtelor să informeze în scris reprezentanţii D. cu privire la soluţia de condamnare şi să comunice acestora hotărârea definitivă de condamnare, tradusă în limba engleză şi germană.

Pârâţii au depus la data de 28.09.2020 întâmpinare, prin care au invocat excepţia necompetenţei funcţionale a Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, excepţia insuficienţei timbrajului, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor, excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii cererii.

La termenul de judecată din data de 16.11.2020, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei I Civilă a Tribunalului Constanţa, raportat la calitatea de profesionist a unuia dintre pârâţi şi la temeiul juridic al acţiunii, respectiv răspundere civilă delictuală.

Prin încheierea nr. 3052 din 16 noiembrie 2020 s-a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei I Civilă a Tribunalului Constanţa, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă.

Cauza a fost înregistrată la data de 02.12.2020 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă.

Prin încheierea din data de 09.02.2021 a Tribunalului Constanţa s-a respins, ca nefondată excepţia insuficientei timbrări. S-a respins, ca nefondată excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a apărătorului reclamantului A. S-a respins, ca nefondată excepţia anulării cererii de chemare în judecată. S-a respins, ca nefondată excepţia inadmisibilităţii cererii. S-a respins, ca nefondată excepţia lipsei de interes.

În baza art. 248 alin. (4) C. proc. civ. s-a unit cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C. S.R.L. Constanţa şi B..

Prin sentinţa civilă nr. 1058/12.10.2021, Tribunalul Constanţa, secţia a II a civilă a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C. S.R.L. şi B.. A respins, ca nefondată, acţiunea astfel cum a fost completată şi a obligat pe reclamantul A. la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtului C. S.R.L. în sumă de 8.330 RON constând în onorariu avocat.

Împotriva acestei hotărâri, precum şi împotriva încheierii din data de 20.01.2021, a declarat apel - reclamantul A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. x/2020* la data de 13.01.2022.

Prin decizia civilă nr. 297 din 14 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a fost respins ca nefondat apelul promovat de apelantul reclamant A., împotriva încheierii din data de 20.01.2021 precum şi a sentinţei civile nr. 1058/12.10.2021, pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia a II a civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatele pârâte B. şi C. S.R.L.. A fost obligat apelantul să plătească intimatei B. suma de 3000 RON cheltuieli de judecată şi intimatei C. S.R.L. suma de 5000 RON cheltuieli de judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 29.11.2021 sub nr. x/2020*/a1, petenţii C. S.R.L. şi B. au formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în sentinţa civilă nr. 1058/12.10.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020 în sensul obligării reclamantului A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 21.900 RON, astfel cum au fost dovedite.

La data de 14.12.2021, prin cererea înregistrată sub nr. x/2020*/a2, petenţii C. S.R.L. şi B. au formulat cerere de completare a hotărârii prin care au solicitat completarea sentinţei civile nr. 1058/12.10.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020 în sensul obligării reclamantului A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 21.900 RON, astfel cum au fost dovedite.

Prin încheierea de şedinţă din data de 11 ianuarie 2022, în temeiul art. 139 C. proc. civ., pentru o mai bună administrare a actului de justiţie, instanţa a dispus conexarea cauzei înregistrate sub nr. x/2020*/a1 la cauza înregistrată sub nr. x/2020*/a2.

Prin sentinţa civilă nr. 207/21.02.2022 Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis cererea şi a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 1058/12.10.2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2020, obligând pe reclamantul A. şi la plata sumei de 13.570 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat în favoarea pârâtului C. S.R.L.. A respins ca rămasă fără obiect cererea conexă de îndreptare a erorii materiale a aceleiaşi hotărâri formulată de pârâţii C. S.R.L. şi B..

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel - pârâtul A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub acelaşi număr la data de 11.05.2022.

Prin decizia civilă nr. 334 din 05 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. şi C. S.R.L., a fost admis apelul promovat de apelantul pârât A. împotriva sentinţei civile nr. 207/21.02.2022, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2020 în contradictoriu cu intimata reclamantă B. şi intimata C. S.R.L.. A fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 1058/12.10.2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar x/2020 Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate privind respingerea cererii conexe de îndreptare a erorii materiale.

Împotriva deciziei civile nr. 297 din 14 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, în dosarul nr. x/2020 a formulat recurs recurentul-reclamant A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 3, pct. 6, pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. recurentul a susţinut faptul că hotărârea atacată este nelegală întrucât completurile care au soluţionat cererea de chemare în judecată, precum şi cererea de apel, sunt completuri specializate pentru cauze cu profesionişti, deşi litigiul este o cauză civilă care ar fi impus soluţionarea acestuia de către un complet specializat în cauze civile în sensul art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 304/2004. În cauză, dreptul subiectiv care se solicită a fi protejat este dreptul la demnitate prevăzut de art. 72 din C. civ., acesta fiind un drept personal nepatrimonial, prin urmare se situează în afara sferei litigiilor cu profesionişti.

În concluzie, arată recurentul, deşi prezentul litigiu are natură civilă, compunerea completului de judecată s-a realizat prin includerea judecătorilor din cadrul secţiei specializate a Tribunalului Constanţa, motiv pentru care este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte incidenţa în cauză a art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. recurentul critică considerentele deciziei atacate prin care s-a reţinut caracterul nefondat al motivelor de apel referitoare la necompetenţa completului specializat din cadrul Tribunalului Constanţa arătând că noţiunile de profesionist şi de neprofesionist nu mai pot fi utilizate pentru delimitarea competenţei instanţelor specializate, esenţiale fiind obiectul sau natura litigiului, astfel cum prevede Decizia RIL nr. 13/2020.

În acest sens recurentul arată că interpretarea instanţei că noţiunea de obiect al litigiului reglementată de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 poate să includă şi calitatea deţinută de părţile litigante este nelegală din moment ce obiectul litigiului este reprezentat de dreptul subiectiv.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurentul susţine că hotărârea atacată nu este motivată sub toate aspectele învederate de recurent instanţa de apel analizând exclusiv fapta de a informa societatea D. despre existenţa şi conţinutul hotărârilor de instituire a măsurilor asigurătorii cu privire la patrimoniul recurentului, fără a analiza şi informarea D. cu privire la conduitele ilicite afirmate de pârâte la adresa recurentului.

Recurentul critică decizia atacată şi din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. arătând că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 476 alin. (1) raportat la art. 477 alin. (1) C. proc. civ. întrucât nu a analizat în totalitate criticile invocate prin calea de atac, ci a analizat exclusiv fapta având drept conţinut comunicarea hotărârilor judecătoreşti.

Cu privire la incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se mai arată că instanţa de judecată a încălcat prvederile art. 971 alin. (1) raportat la art. 55 C. proc. civ., art. 7 lit. e) din Legea nr. 188/2000, respectiv art. 72 C. civ.

Recurentul arată că, întrucât pârâtele s-au adresat unui terţ şi au cerut acestuia să indisponibilizeze eventuale sume de bani pe care le datorează recurentului, acestă împrejurare echivalează cu punerea în executare a popririi asigurătorii. Or, potrivit art. 7 lit e din Legea nr. 188/2000 aplicarea măsurilor asigurătorii este atribuită în competenţa exclusivă a executorului judecătoresc, ceea ce înseamnă că intimatele pârâte nu au dreptul de a proceda ele însele la punerea în executare a măsurilor asigurătorii.

Recurentul susţine că în cadrul acestui demers pârâtele au comunicat terţului că recurentul este autorul unor fapte reprobabile, iar această faptă încalcă dreptul la demnitate, faptă interzisă prin art. 72 C. civ.

În concluzie, arată recurentul, contrar raţionamentului instanţei de apel, fapta pârâtelor are caracter ilicit întrucât contravine art. 72 C. civ. şi dispoziţiilor din materia executării silite.

Împotriva deciziei civile nr. 334 din 05 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, în dosarul nr. x/2020 a formulat recurs recurentul-reclamant A.

Recurentul solicită admiterea cererii de recurs şi înlocuirea considerentelor deciziei instanţei de apel cu considerentele propuse de acesta, arătând că prin decizia atacată i-a fost admisă cererea de apel şi s-a dispus schimbarea în parte a sentinţei apelate în sensul că a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de completare a dispozitivului.

În opinia recurentului, considerentele deciziei atacate cuprind dezlegări ale unor probleme de drept străine de etapa judecăţii din apel deoarece, contrar art. 444 C. proc. civ., instanţa de apel a realizat şi o calificare juridică a conduitei procesuale a primei instanţe de judecată, din perspectiva art. 442 C. proc. civ. stabilind că actele omisive ale tribunalului ar reprezenta o eroare de calcul care impunea o cerere de îndreptare, aspecte care nu au legătură cu soluţionarea cererii de apel care privea completarea hotărârii, iar nu îndreptarea acesteia.

În acest mod instanţa de apel realizează o dezlegare a unor probleme de drept străine de cele care le impunea stadiul procesual, motiv pentru care recurentul apreciază că sunt îndeplinite condiţiile art. 461 C. proc. civ.

De asemenea, considerentele deciziei atacate referitoare la eroarea materială sunt greşite deoarece instanţa de apel a reţinut că, deşi dovezile se aflau la dosar, prima instanţă nu a stabilit obligaţia de plată în sarcina reclamantului.

Recurentul arată că această eroare a fost calificată greşit de instanţa de apel ca fiind o eroare materială, iar nu o eroare de judecată cum este în fapt, în condiţiile în care s-a reţinut că soluţia nu corespunde probelor, ceea ce înseamnă că acordarea parţială a cheltuielilor de judecată este urmarea analizei situaţiei de fapt şi a normelor aplicabile.

Prin întâmpinările formulate intimatele au invocat nulitatea recursului în privinţa deciziei civile nr. 297 din 14 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi şi a deciziei civile nr. 334 din 05 octombrie 2022 pronunţată de aceiaşi instanţă precum şi excepţia lipsei de interes în privinţa celei din urmă decizii.

Prin încheierea pronunţată la data de 27 aprilie 2023 în dosarul nr. x/2020 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, pentru o bună administrare a justiţiei, s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2020 la prezentul dosar, fiind reţinute dispoziţiile art. 139 alin. (1) C. proc. civ., precum şi cele prevăzute de art. 106 alin. (1) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 3243 din 2022, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 1254 bis/27.12.2022.

La termenul de judecată din 27 aprilie 2023, în temeiul art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Înalta Curte a luat în examinare recursurile şi a reţinut următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine caracterul neîntemeiat al solicitării intimatelor privind aplicarea măsurii amenzii judiciare în ceea ce îl priveşte pe recurent, în raport cu dispoziţiile art. 187 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., având în vedere că demersul judiciar al acestuia nu reprezintă un abuz de drept în condiţiile în care a uzat de mijloace procedurale recunoscute de lege în susţinerea pretenţiilor sale.

Având în vedere soluţia de conexare a dosarului nr. x/2020 la prezentul dosar, recursurile supuse examinării vizează deciziile nr. 297 din 14 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi şi nr. 334 din 05 octombrie 2022 pronunţată de aceiaşi instanţă.

Recursul exercitat împotriva deciziei civile nr. 297 din 14 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi vizează motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 3, pct. 6, pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. recurentul a susţinut faptul că hotărârea atacată este nelegală întrucât completurile care au soluţionat cererea de chemare în judecată, precum şi cererea de apel, sunt completuri specializate pentru cauze cu profesionişti, însă litigiul este o cauză civilă care ar fi impus soluţionarea acestuia de către un complet specializat în cauze civile în sensul art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 304/2004, având în vedere că dreptul subiectiv care se solicită a fi protejat este dreptul la demnitate prevăzut de art. 72 din C. civ., drept personal nepatrimonial, ce situează cauza în afara sferei litigiilor cu profesionişti.

Înalta Curte reţine că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unei hotărâri se poate cere când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.

Alcătuirea instanţei este o condiţie necesară pentru desfăşurarea activităţii procesuale în materie civilă ce implică formarea completului de judecată cu numărul de judecători şi alţi participanţi prevăzuţi de lege.

În raport cu aceste consideraţii ce vizează conţinutul motivului de casare invocat, se constată că recurentul nu a invocat greşita alcătuire a completului de judecată sub aspectul numărului şi componenţei acestuia ci soluţionarea cauzei de către un complet specializat considerat necompetent procesual, ca atare nu poate fi reţinută incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 1 noul C. proc. civ., decizia recurată fiind pronunţată de completul de judecată legal învestit, iar instanţa a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale dispuse prin legile de organizare judiciară, legea specială şi Regulamentul intern al instanţelor.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. recurentul critică considerentele deciziei atacate prin care s-a reţinut caracterul nefondat al motivelor de apel referitoare la necompetenţa completului specializat din cadrul Tribunalului Constanţa.

Acest motiv de recurs poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.

În cauză a fost invocată în primă instanţă excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei I Civilă a Tribunalului Constanţa, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, soluţie menţinută de instanţa de apel ca urmare a soluţionării acestui motiv de apel.

În motivarea acestei soluţii instanţa de apel a reţinut că este atrasă competenţa materială funcţională a secţiei a II-a civile nu doar de calitatea părţilor de profesionişti dar şi de obiectul şi natura litigiului în condiţiile în care acţiunea în antrenarea răspunderii delictuale este formulată în considerarea unor acţiuni exercitate ca urmare a calităţii de administrator special în procedura insolvenţei.

Potrivit Deciziei nr. 18/2016 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel a ţinut cont de îndrumările date de instanţa supremă în privinţa determinării competenţei materiale procesuale în cauză atâta timp cât analiza efectuată a inclus criteriile legale avute în vedere prin decizia amintită.

Prin urmare, este nefondată critica recurentului prin care se susţine că în motivarea soluţiei s-a reţinut doar calitatea de profesionist în delimitarea competenţei instanţelor specializate.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurentul susţine că instanţa de apel a analizat exclusiv fapta de a informa societatea D. despre existenţa şi conţinutul hotărârilor de instituire a măsurilor asigurătorii cu privire la patrimoniul recurentului, fără a analiza şi informarea D. cu privire la conduitele ilicite afirmate de pârâte la adresa recurentului.

Critica este nefondată având în vedere pretenţiile recurentului respectiv antrenarea răspunderii civile delictuale a administratorului special pe motivul că acesta şi-a depăşit atribuţiile şi a acţionat fără încuviinţarea administratorului judiciar fapt care, consideră recurentul, i-a lezat demnitatea.

Raportat la aceste susţineri ale recurentului, instanţa de apel a confirmat soluţia primei instanţe cu privire la neîndeplinirea cerinţelor răspunderii civile delictuale, reţinând că administratorul special a acţionat în considerarea atribuţiilor recunoscute de lege.

Or, în condiţiile în care, verificând temeinicia pretenţiilor recurentului, instanţele de fond nu au reţinut existenţa unei conduite ilicite din partea pârâtelor, analizarea aspectelor subsidiare acestui aspect, cum ar fi aprecierile pârâtelor la adresa recurentului, nu pot fi desprinse şi examinate separat atâta timp cât instanţa a reţinut legalitatea măsurilor administratorului special, măsuri considerate în mod greşit ilicite de către recurent.

În acest context, Înalta Curte aminteşte că, îndeplinirea exigenţelor privind motivarea hotărârii judecătoreşti prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. nu presupune o examinare a tuturor motivelor invocate de părţi ci doar a acelora care au înrâurire asupra aspectului esenţial dedus judecăţii, în speţă conduita presupus ilicită a administratorului special, astfel că şi critica ce vizează motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondată.

Recurentul a invocat şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. arătând că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 476 alin. (1) raportat la art. 477 alin. (1) C. proc. civ. întrucât nu a analizat în totalitate criticile invocate prin calea de atac, ci exclusiv fapta având drept conţinut comunicarea hotărârilor judecătoreşti.

Dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. impun casarea hotărârii când instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Aşadar, în cuprinsul acestui motiv de nelegalitate intră toate neregularităţile procedurale mai puţin cele care fac obiectul unei reglementări distincte, cum este în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. care are în vedere sancţiunea nulităţii hotărârii în situaţia în care lipsesc motivele pe care aceasta se întemeiază, hotărârea cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Or, referindu-se la faptul că instanţa de apel nu ar fi analizat toate criticile formulate recurentul a invocat în realitate motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dispoziţie specială care permite critica invocată.

Cum acest motiv de nelegalitate, respectiv art. 488 alin. pct. 6 C. proc. civ. a fost analizat deja reţinându-se respectarea de către instanţa de apel a exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., Înalta Curte va înlătura şi această critică.

Cu privire la incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată că instanţa de judecată a încălcat prevederile art. 971 alin. (1) raportat la art. 55 C. proc. civ., art. 7 lit. e) din Legea nr. 188/2000, respectiv art. 72 C. civ.

Recurentul arată că, întrucât pârâtele s-au adresat unui terţ şi au cerut acestuia să indisponibilizeze eventuale sume de bani pe care le datorează recurentului, această împrejurare echivalează cu punerea în executare a popririi asigurătorii, contrar art. 7 lit. e) din Legea nr. 188/2000 care atribuie această activitate în competenţa exclusivă a executorului judecătoresc.

Înalta Curte reţine că intimata C. S.R.L. în calitate de administrator special al debitoarei E. S.R.L aflate în insolvenţă, având la dispoziţie titlul executoriu privind instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând pârâţilor A. şi E., precum şi poprirea asigurătorie asupra sumelor de bani datorate de terţi acestora, şi-a exercitat atribuţiile prevăzute de lege cu privire la apărarea intereselor debitoarei şi asociaţilor ei participând la procedura insolvenţei în calitate de reprezentant, în executarea atribuţiei de conducere a activităţii în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2014, precum şi în cadrul continuării activităţii curente.

Cum scopul procedurii insolvenţei este maximizarea averii debitoarei şi acoperirea pasivului acesteia, prin mecanisme adecvate de derulare a procedurii într-un termen rezonabil şi cu un minim de costuri, fapta pârâtelor de a întreprinde demersurile legale în vederea asigurării executării unor hotărâri judecătoreşti definitive a fost realizată tocmai în exercitarea acestor atribuţii permise de legea insolvenţei.

În aceste condiţii, având în vederea existenţa unor hotărâri judecătoreşti, adică a unor acte juridice a căror respectare este obligatorie şi care puteau fi valorificate în interesul debitoarei, demersurile administratorului special de a aduce la cunoştinţa terţilor popriţi existenţa acestor hotărâri nu reprezintă o încălcare a atribuţiilor executorului judecătoresc ci exercitarea unui drept de informare a terţilor care nu poate fi calificată drept exercitare abuzivă a activităţii executorului judecătoresc în sensul încălcării atribuţiilor prevăzute de lege în sarcina acestuia.

Astfel cum au reţinut şi instanţele de fond încălcarea dreptului la demnitate invocată de recurent nu este o faptă care poate fi extrasă din contextul raporturilor juridice existente între părţi şi a atribuţiilor administratorului special a cărei responsabilitate principală este aceea de a maximiza averea debitorului. Or, în cauză activitatea de informare a terţilor ţine de diligenţele normale pe care administratorul special trebuie să le depună în sensul apărării intereselor debitoarei.

În consecinţă, nefiind confirmată existenţa faptei ilicite şi anume încălcarea dreptului la demnitate, criticile recurentului privind exercitarea atribuţiilor executorului judecătoresc de către administratorul special sunt nefondate.

Analizând recursul împotriva deciziei civile nr. 334 din 05 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, în dosarul nr. x/2020, formulat de recurentul-reclamant A., Înalta Curte îl va reţine ca nefondat pentru considerentele ce succed.

Recursul este întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ. calea de atac fiind îndreptată împotriva considerentelor.

Potrivit acestui text de lege, în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.

Recurentul a solicitat admiterea cererii de recurs şi înlocuirea considerentelor deciziei instanţei de apel cu considerentele propuse de recurent, arătând că acestea cuprind dezlegări ale unor probleme de drept străine de etapa judecăţii din apel deoarece, contrar art. 444 C. proc. civ., instanţa de apel a realizat şi o calificare juridică a conduitei procesuale a primei instanţe de judecată, din perspectiva art. 442 C. proc. civ. stabilind că actele omisive ale tribunalului ar reprezenta o eroare de calcul care impunea o cerere de îndreptare, aspecte care nu au legătură cu soluţionarea cererii de apel care privea completarea hotărârii, iar nu îndreptarea acesteia.

Critica este nefondată, dispoziţiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ. nefiind incidente în cauză.

Referitor la aspectul criticat de recurent, se constată că instanţa de apel, motivând soluţia de respingere a cererii de completare a hotărârii, a reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 444 C. proc. civ. deoarece instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în răspundere delictuală ce a făcut obiectul dosarului x/2020 nu a omis să se pronunţe asupra cererii pârâtei C. S.R.L. de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat ci a menţionat eronat cuantumul acestor cheltuieli, eroare ce poate fi îndreptată doar pe calea procedurii instituite de art. 442 C. proc. civ. care reglementează îndreptarea hotărârii.

Aşadar, în contextul argumentării soluţiei pronunţate, instanţa de apel a făcut referire la instituţia îndreptării hotărârii ca fiind calea legală pentru remedierea erorii privind calculul cheltuielilor de judecată.

O astfel de apreciere a instanţei nu se înscrie în ipotezele prevăzute de art. 461 alin. (2) C. proc. civ. întrucât nu reprezintă dezlegarea unei probleme de drept ce nu are legătură cu judecata procesului, nu este greşită şi nici nu cuprinde constatări de fapt ce prejudiciază partea.

Astfel, în ceea ce priveşte ipoteza referitoare la dezlegarea unei probleme de drept ce nu are legătură cu judecata se reţine că instanţa de apel a fost împiedicată să facă aplicarea instituţiei îndreptării formulate în dosarul conex întrucât partea interesată nu a atacat cu apel soluţia de rămânere fără obiect a acestei cereri, cerere care reprezintă calea legală pentru remedierea erorii privind calculul cheltuielilor de judecată, această cale legală fiind prevăzută de lege independent de aprecierile reţinute prin considerentele atacate.

În consecinţă, considerentele nu sunt greşite şi nu cuprind statuări care prejudiciază partea ci argumentarea în drept a respingerii cererii de completare a dispozitivului, în situaţia de faţă trimiterea instanţei la o altă instituţie juridică aplicabilă, în speţă îndreptarea erorii materiale, reprezentând însuşi temeiul respingerii cererii cu care a fost învestită.

Înalta Curte va înlătura şi criticile vizând caracterul greşit al considerentelor deciziei atacate referitoare la existenţa unei erori materiale recurentul arătând că această greşeală a fost calificată greşit de instanţa de apel ca fiind o eroare materială, iar nu o eroare de judecată cum este în fapt, având în vedere că au fost acordate parţial cheltuielile de judecată, iar toate probele se aflau la dosar.

Spre deosebire de eroarea de judecată care are în vedere aspecte de fond ale cauzei, eroarea materială vizează aspectele formale ale judecării cauzei pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Prin cererea formulată în cauză s-a invocat faptul că există o eroare materială privind cuantumul cheltuielilor de judecată arătându-se că instanţa a avut în vedere doar un ordin de plată la stabilirea acestora, deşi au fost depuse mai multe ordine de plată, partea fiind reprezentată de mai mulţi avocaţi.

Referitor la acest aspect instanţa de apel a reţinut că instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în răspundere delictuală ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020 nu a omis să se pronunţe asupra pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat ci a menţionat eronat cuantumul acestor cheltuieli.

Considerentele instanţei sunt corecte, din conţinutul sentinţei pronunţate în dosarul nr. x/2020 nerezultând faptul că instanţa a făcut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. în sensul reducerii cheltuielilor de judecată, prin urmare eroarea invocată în cauză este o eroare materială, iar nu de judecată, cum greşit susţine recurentul.

Faţă de considerentele reţinute, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 297 din 14 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi şi a deciziei civile nr. 334 din 05 octombrie 2022 pronunţată de aceiaşi instanţă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. şi C. S.R.L..

Totodată, reţinând culpa procesuală, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va obliga recurentul să plătească intimatei-pârâte C. S.R.L. suma de 3900 RON şi intimatei-pârâte B. suma de 3000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 297 din 14 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi şi a deciziei civile nr. 334 din 05 octombrie 2022 pronunţată de aceiaşi instanţă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. şi C. S.R.L..

Obligă recurentul să plătească intimatei-pârâte C. S.R.L. suma de 3900 RON şi intimatei-pârâte B. suma de 3000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2023.