Moral damages award upheld; insurer’s appeal held inadmissible for lack of legal grounds

Şedinţa publică din data de 27 aprilie 2023

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 03.05.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta societatea B. S.A. solicitând, în contradictoriu şi cu intervenientul forţat C., obligarea pârâtei la plata sumei de 42.843 euro (echivalent RON la cursul Băncii Naţionale a României - BNR de la data plăţii) cu titlu de despăgubiri materiale, a sumei de 300.000 euro (echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii) cu titlu de despăgubiri morale, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în procent de 0,2% din despăgubirile datorate pentru fiecare zi de întârziere de la momentul avizării producerii accidentului, şi anume de la data de 01.02.2017 şi până la data plăţii efective, plus cheltuielile de judecată efectuate.

Prin sentinţa civilă nr. 1467 din 26.05.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a obligat pârâta la plata către reclamant a următoarelor sume de bani: 84.000 RON, despăgubiri pentru daune materiale - cheltuieli de îngrijire medicală şi de recuperare medicală; 1.200 euro, contravaloare echipamentului de protecţie (sumă care urmează să fie plătită reclamantului în funcţie de cursul BNR euro-leu de la data efectuării plăţii); 3.500 euro, despăgubiri pentru daune morale (sumă care urmează să fie plătită reclamantului în funcţie de cursul BNR euro-leu de la data efectuării plăţii); penalităţi de întârziere aferente daunelor morale în procent de 0,2% pe zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a soluţiei pronunţate în prezenta cauză; a respins în rest cererea de chemare în judecată ca nefondată şi a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 130 RON, reprezentând onorariul expertului consilier, proporţional cu partea din acţiune admisă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul şi pârâta.

Prin decizia nr. 601 din 13 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă au fost admise apelurile formulate de apelantul-reclamant A., şi de apelanta-pârâtă S.C. B. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 1467 din 26.05.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul-intervenient C.. A fost schimbată, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a fost majorat cuantumul daunelor morale, la suma de 12.000 euro. A fost înlăturată obligaţia de plată a daunelor materiale. S-a dispus ca penalităţile de întârziere să fie calculate începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii. S-a menţinut, în rest, sentinţa apelată. A fost respinsă cererea formulată de apelantul-reclamant, de obligare a apelantei-pârâte la cheltuieli de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A. şi pârâta B. S.A.

Recurentul reclamant solicită casarea în parte a deciziei atacate doar referitor la capătul de cerere ce vizează penalităţile de întârziere invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată că instanţa de apel a interpretat eronat normele de drept material respectiv art. 2208 C. civ., art. 36 alin. (6), art. 37, art. 38 din Ordinul CSA nr. 14/2011 precum şi dispoziţiile Deciziei nr. 86 din 20.11.2017 pronunţate de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce priveşte posibilitatea persoanei păgubite de a obţine penalităţile de întârziere dacă asigurătorul RCA nu îndeplineşte obligaţiile la scadenţă sau le îndeplineşte necorespunzător.

Recurentul arată că, contrar temeiurilor legale aplicabile şi probatoriului administrat, instanţa de apel a stabilit eronat că nu are dreptul la plata penalităţilor întrucât nu ar fi solicitat plata sumei propuse de asigurător.

Contrar prevederilor legale, asigurătorul nu a înţeles să justifice ofertele de despăgubire şi nici să prezinte motivele pentru care nu a aprobat pretenţiile de despăgubire şi nici să efectueze plata parţială a sumei oferite încălcând astfel art. 2208 alin. (1) C. civ.

Legiuitorul a instituit regula imperativă ca despăgubirile să fie acordate de asigurător pe cale amiabilă în baza unei cereri de avizare/despăgubire în termenul maxim de 3 luni de la avizare, iar efectuarea plăţii sumelor nelitigioase să se facă anterior soluţionării amiabile sau de către instanţa judecătorească, sancţiunea încălcării termenului stabilit fiind reprezentată de aplicarea clauzei penale privind penalităţile de întârziere stabilită de art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011, fapt ignorat de instanţa de apel.

Recurentul arată că nu a fost avut în vedere ansamblul probator şi nu s-a răspuns susţinerilor acestuia că penalităţile i se cuvin în temeiul legii, motiv pentru care decizia atacată nu respectă exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. conform art. 1350, art. 1538 art. 1548 C. civ. precum şi dispoziţiile Directivei 2000/26/CE transpuse în legislaţia internă prin Legea nr. 136/1995.

Deşi a fost invocată, Decizia nr. 86/2017 a Înaltei Curţi, menţionată anterior, aceasta nu a fost avută în vedere, instanţa de apel nefăcând nicio referire la aceasta.

Recurentul-reclamant a invocat şi motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinând că decizia prezintă motive contradictorii privind problema de drept dedusă judecăţii respectiv data de la care curg penalităţile deoarece iniţial s-a reţinut că pârâta a refuzat să achite oferta deşi reclamantul a solicitat plata acesteia, pentru ca apoi să reţină că nu rezultă din actele dosarului că reclamantul ar fi solicitat asigurătorului plata. Recurentul reclamant consideră că decizia atacată nu este motivată în ceea ce priveşte solicitarea acestuia de a i se acorda penalităţile de întârziere prin prisma prevederilor legale şi a culpei asigurătorului.

Recurentul-reclamant a formulat întâmpinare la recursul pârâtei prin care a invocat excepţia nulităţii demersului procesual pentru lipsa criticilor de nelegalitate.

Recurenta-pârâtă a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, precum şi desfiinţarea actelor de executare în baza deciziei atacate, cu consecinţa întoarcerii executării silite conform art. 723 C. proc. civ.

În opinia recurentei, decizia atacată nu a fost motivată raportat la apărările formulate de aceasta şi nu s-a avut în vedere jurisprudenţa depusă la dosar, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 50 alin. (1) din Norma CSA nr. 23/2014, în ceea ce priveşte cuantificarea daunelor morale.

Recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare la recursul-reclamantului prin care a invocat excepţia nulităţii demersului procesual pentru lipsa criticilor de nelegalitate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.

Prin încheierea din 17.11.2022, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 26.01.2023 examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtă, Înalta Curte a admis-o şi în consecinţă a anulat recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 601/13.04.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În motivarea acestei soluţii s-a reţinut că analiza memoriului de recurs relevă că pârâta nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi circumscrise motivelor de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aceasta repunând în discuţie în fapt modul în care instanţa de apel a analizat cauza sub aspectul cuantumului daunelor morale prin raportare la jurisprudenţă şi apărările sale, ceea ce nu corespunde exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. deoarece vizează aspecte de fond care nu intră în competenţa instanţei de recurs.

Totodată, deliberând asupra excepţiei nulităţii recursului reclamantului, invocată de recurenta-pârâtă, Înalta Curte a respins-o, întrucât din memoriul de recurs se pot desprinde critici de nelegalitate ce pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nefiind, deci, incidente prevederile art. 489 alin. (2), raportate la cele ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Prin aceeaşi încheiere a fost admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi decizii, în contradictoriu cu recurenta-pârâtă şi intimatul-intervenient C., fiind stabilit termen în sedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea acestuia.

La termenul din data de 27 aprilie 2023, în conformitate cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a luat în examinare recursul-reclamantului şi a reţinut următoarele:

În cuprinsul cererii de recurs, reclamantul a susţinut, în esenţă, nelegalitatea deciziei atacate exclusiv sub aspectul modului de soluţionare a capătului de cerere referitor la plata penalităţilor de întârziere.

Recurentul - reclamant a susţinut aplicarea eronată de către Curtea de Apel a dispoziţiilor de drept material respectiv art. 2208 C. civ., art. 36 alin. (6), art. 37, art. 38 din Ordinul CSA nr. 14/2011 precum şi a dispoziţiilor Deciziei nr. 86 din 20.11.2017 pronunţate de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce priveşte posibilitatea persoanei păgubite de a obţine penalităţile de întârziere dacă asigurătorul RCA nu îndeplineşte obligaţiile la scadenţă sau le îndeplineşte necorespunzător, recurentul-reclamant considerând că i se cuvin despăgubiri de la data avizării de daună.

Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, instanţa de apel a reţinut că, din dispoziţiile Ordinului nr. 14/2011 rezultă atât cuantumul daunelor moratorii, cât şi momentul de început al curgerii acestora, moment care se identifică în funcţie de situaţia premisă ce rezultă în mod necesar din soluţia aleasă de legiuitor.

În cauză, a mai reţinut instanţa de apel, despăgubirea pentru prejudiciul moral suferit urmează a fi stabilită prin hotărâre judecătorească, fapt pentru care penalităţile nu pot curge de la data avizării de daună, întrucât părţile nu s-au înţeles în ce priveşte cuantumul despăgubirii, reclamantul neacceptând oferta asiguratorului. Raportat la această situaţie, instanţa de apel a reţinut că este incidentă teza a II-a a alin. (5) al art. 36, penalităţile urmând a curge din a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

În ce priveşte despăgubirea propusă de pârâtă şi neachitată reclamantului instanţa de apel a reţinut că, din actele dosarului, nu rezultă că acesta ar fi solicitat asiguratorului plata acesteia anterior demarării procesului.

Criticile recurentului-reclamant privind aplicarea în cauză a normelor de drept material privind data de la care se acordă penalităţile de întârziere în ceea ce priveşte asigurările de răspundere civilă obligatorie, sunt nefondate.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant referitoare la aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept substanţial, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că instanţa de apel a apreciat corect că situaţia despăgubirilor şi a penalităţilor datorate de către asigurator este reglementată prin Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Astfel, conform art. 36 din Ordinul menţionat, despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Textul evocat distinge două momente în raport de care asigurătorul RCA are obligaţia să plătească despăgubirea. Primul moment vizează ipoteza care consacră principiul stabilirii şi acordării despăgubirilor pe cale amiabilă în baza înţelegerii dintre persoanele implicate în raportul juridic de asigurare, situaţie în care asigurătorul RCA are obligaţia să plătească despăgubirea în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii şi cuantificării daunei, iar cel de-al doilea moment se referă la ipoteza în care stabilirea despăgubirii se realizează pe cale judiciară, situaţie în care obligaţia de plată a asigurătorului RCA începe să curgă de la data la care a primit hotărârea judecătorească definitivă.

Or, în cauză, despăgubirea cuvenită reclamantului, ca efect al producerii riscului acoperit prin asigurarea obligatorie RCA, a fost stabilită în cadrul procesului pendinte în sarcina pârâtei în calitate de asigurator RCA, context în care penalităţile de întârziere reglementate de art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011 nu pot fi acordate decât de la data la care pârâta, în calitate de asigurător, a primit hotărârea judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubiri pe care este obligat să o plătească.

În ceea ce priveşte critica relativ la momentul de la care încep să curgă penalităţile de întârziere, susţinerea reclamantului potrivit căreia pârâta trebuie obligată la plata penalităţilor de întârziere de la data solicitării plăţii, respectiv data de 30.05.2017, aceasta este nefondată raportat la faptul că cererea de plată a fost formulată după data iniţierii litigiului (3.05.2017) situaţie în care devine incidentă ipoteza stabilirii despăgubirilor pe cale judecătorească cu consecinţa acordării penalităţilor, astfel cum s-a arătat, în temen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionat litigiul.

Sub aspectul regimului juridic, penalităţile de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile înscrise în art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011, au un pronunţat caracter sancţionator aferent refuzului la plată, însă sancţiunea plăţii unor penalităţi de întârziere nu poate fi aplicată, decât numai dacă exista o culpă în întârzierea plăţii despăgubirilor pentru un prejudiciu devenit cert, lichid şi exigibil.

Or, în speţă, stabilirea despăgubirilor s-a realizat în cadrul procedurii jurisdicţionale pendinte, ca efect al probatoriului administrat de reclamant, astfel încât, se reţine a fi corectă statuarea instanţei de apel relativ la determinarea momentului de la care pot fi acordate penalităţile de întârziere în sensul că acestea pot fi acordate doar de la data la care hotărârea instanţei de apel a fost comunicată pârâtei şi până la data plăţii efective.

În raport cu argumentele reţinute privind aplicare corectă a normelor de drept aplicabile, Înalta Curte va înlătura ca nefondate şi criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. din considerentele deciziei atacate rezultând în mod clar motivele pe care se întemeiază soluţia, sens în care au fost respectate exigenţelor motivării unei hotărâri judecătoreşti expuse în dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. va anula recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 601 din 13 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-intervenient C..

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 601 din 13 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-intervenient C..

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi decizii.

Fără cale de atac în ce priveşte recursul pârâtei.

Definitivă în ce priveşte recursul reclamantului.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2023.