Nullity of revision request for failure to substantiate grounds under Code of Civil Procedure
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) ruled in favor of the defendant pension institution, annulling the plaintiff's request for revision of the previous final decision. The dispute concerned a pension recalculation action initiated by a claimant against a sectorial pension fund, where the claimant challenged a pension decision and sought back-dated payment differences; after the first instance court dismissed the claim in part due to statute of limitations and in part as unfounded, and the court of appeal upheld that dismissal, the claimant filed a revision request against the ICCJ's subsequent dismissal of his appeal. The ICCJ found the revision request null under Article 511(4) of the Code of Civil Procedure because the petition lacked substantive motivation, containing only a generic and unsubstantiated reference to grounds for revision under Article 509(1)(1), (5), and (8) without specific development of the legal or factual basis required to trigger the extraordinary appeal, rendering the court unable to perform judicial control. Consequently, the prior final decision dismissing the appeal remains in force, and the revision request was annulled.
Legislator headnote
AI generatedart. 103 din Legea nr. 223/2015, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 511 alin. (4) C. proc. civ, art. 509 C. proc. civ; Nullity of revision request for failure to substantiate grounds under Code of Civil Procedure: La 19.04.2022 petentul a formulat o cerere de recuzare a unui membru al completului în temeiul art. 41 alin. (1) şi 42 alin. (1) C. proc. civ., care a fost respinsă prin încheierea din 26 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 26 aprilie 2023
Asupra cererii de revizuire, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data 23 august 2019 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, Centrul Militar Judeţean Vâlcea şi Comisia de Contestaţii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, a formulat contestaţie împotriva hotărârii nr. 41554 din10.07.2019, emisă de Comisia de Contestaţii a M.Ap. N şi înregistrată sub nr. CCP 4177 din 19.07.2019, prin care a solicitat admiterea contestaţiei împotriva deciziei de pensionare nr. 51089 din 21.03.2019.
În acest sens, contestatorul a solicitat să se dispună anularea, recalcularea deciziei de pensie şi luarea în considerare a primelor şi grupa de muncă, respectiv 6 luni grupa a II-a, să fie obligată pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale să plătească contestatorului suma reprezentând diferenţe dintre pensia cuvenită şi pensia efectiv încasată începând cu luna ianuarie 2011 şi până la emiterea unei noi decizii de pensionare, sume care urmează a fi actualizate.
Prin sentinţa civilă nr. 1815 din 28 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu a pârâtului Centrul Militar Judeţean Vâlcea, s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la diferenţele de pensie aferente perioadei 01.01.2011-22.08.2016 şi, în consecinţă, s-a respins acţiunea vizând plata diferenţelor de pensie aferente perioadei 01.01.2011-22.08.2016, ca fiind prescrisă.
Totodată, a fost respinsă în rest acţiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul A., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin decizia nr. 248 din 19 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins apelul formulat ca nefondat.
Prin cererea înregistrată la data 15 februarie 2022, apelantul-reclamant A. a solicitat îndreptarea, lămurirea şi completarea deciziei civile nr. 248 din 19 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 442, 443 şi 444 C. proc. civ.
La termenul de judecată din data de 19 aprilie 2022, petentul a arătat că obiectul cererii formulate este completarea deciziei civile nr. 248 din 19.01.2022.
La 19.04.2022 petentul a formulat o cerere de recuzare a unui membru al completului în temeiul art. 41 alin. (1) şi 42 alin. (1) C. proc. civ., care a fost respinsă prin încheierea din 26 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.
Prin decizia nr. 2274 din 3 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea de completare a deciziei civile nr. 248 din 19 ianuarie 2022, ca neîntemeiată.
Reclamantul A. a formulat recurs la 17 februarie 2022 împotriva deciziei nr. 248 din 19 ianuarie 2022 iar la 28 aprilie 2022 împotriva încheierii din 26 aprilie 2022, menţionând că va depune un memoriu cu motivarea recursurilor declarate.
La 20 iulie 2022, recurentul a depus precizări, prin care a solicitat amânarea judecăţii cauzei şi acordarea unui termen de judecată ulterior soluţionării dosarului nr. x/2022, aflat pe rolul Curţii de Apel Piteşti.
Prin întâmpinarea depusă la 11 august 2022, intimata Comisia de Contestaţii din Cadrul Ministerului Apărării Naţionale a invocat excepţia inadmisibilităţii raportat la prevederile art. 96 şi art. 103 din Legea nr. 223/2015, precum şi excepţia nulităţii recursurilor formulate împotriva celor două hotărârii, pentru lipsa motivării acestora.
De asemenea, intimata-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursurilor, iar la 5 septembrie 2022, recurentul a formulat răspuns la întâmpinare.
Prin decizia nr. 2562 din 6 decembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă s-a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 248/2022 din 19 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, ca inadmisibil; s-a anulat recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 26 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Obiectul prezentului dosar îl constituie cererea de revizuire formulată la 03.01.2023 de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2562 din 6 decembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019.
Cererea de revizuire nu a fost motivată; în drept au fost invocate dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 5 şi 8 C. proc. civ.
La 23 ianuarie 2023, revizuentul a depus la dosar un înscris intitulat "completare a motivării", arătând că nu a primit decizia atacată, iar la 3 februarie 2023, revizuentul a depus un înscris denumit "completare motivare din 3 ianuarie 2023", prin care a arătat că îşi menţine cererea de chemare în judecată.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de revizuire, Înalta Curte urmează să o admită în considerarea următoarelor argumente:
Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (4) C. proc. civ., revizuirea se motivează prin însăşi cererea de declarare a căii de atac sau înăuntrul termenului de exercitare a acesteia, sub sancţiunea nulităţii.
Instanţa învestită cu judecarea cererii de revizuire poate exercita un control judecătoresc al hotărârii atacate (în speţă, decizia nr. 2562 din 6 decembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă) numai în măsura în care motivele de revizuire, limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 509 C. proc. civ., sunt indicate şi dezvoltate într-o formă inteligibilă/explicită.
În speţă, din observarea cererii de revizuire (inclusiv a completării motivelor de revizuire) ce face obiectul prezentului dosar, se constată că aceasta se prezintă într-o formă care face imposibilă analiza acesteia din perspectiva motivelor expres şi limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1-11 C. proc. civ., autorul invocând, în mod formal şi necircumstanţiat, incidenţa dispoziţiilor prevăzute în art. 509 alin. (1) pct. 1, 5 şi 8 C. proc. civ., fără a arăta care ar fi, în aprecierea sa, motivul concret de revizuire incident în cauză (cu referire la decizia atacată - decizia nr. 2562 din 6 decembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă).
Or, simpla nemulţumire a părţii faţă de hotărârile pronunţate în cauză şi invocarea generică a temeiului de drept nu constituie o motivare a căii de atac în condiţiile normelor procedurale anterior menţionate, revizuentul având obligaţia să arate şi să dezvolte motivele de aşa manieră încât să facă posibilă încadrarea cererii de revizuire în cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 509 C. proc. civ.
Constatând, aşadar, că imposibilitatea decelării conţinutului/motivelor cererii de revizuire, datorate împrejurării mai sus arătate, echivalează cu inexistenţa motivelor unei astfel de cereri, în temeiul dispoziţiilor art. 511 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va anula cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2562 din 6 decembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2562 din 6 decembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 aprilie 2023.