Positive res judicata effect in revision: identity of parties required for contradictory decisions under Art. 509(1)(8) CPC

Şedinţa publică din data de 26 aprilie 2023

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin decizia nr. 74/24.11.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Buzău a respins recursul formulat de recurenta-reclamantă A., împotriva încheierii de şedinţă pronunţate la data de 09.04.2020 în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Buzău, în contradictoriu cu intimatele-pârâte S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., ca nefondat. A respins cererea recurentei privind cheltuielile de judecată. A admis în parte cererea intimatelor şi obligă recurenta către intimate la plata sumei de 750 RON (cate 250 RON pentru fiecare intimată).

Împotriva deciziei civile nr. 74/24.11.2021 pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2020 a formulat cerere de revizuire A./2 solicitând admiterea cererii şi anularea în tot a hotărârii atacate.

La termenul de judecată din 16 mai 2022, revizuenta prin reprezentant a precizat motivul pe care se întemeiază cererea de revizuire, respectiv art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

După analizarea cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a excepţiei necompetenţei materiale invocată de intimat, Tribunalul Buzău, prin decizia civilă nr. 19 din 16 mai 2022, a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Buzău în soluţionarea cererii de revizuire privind decizia civilă nr. 74/2021 pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2020 şi în temeiul art. 510 C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a acestei căi extraordinare de atac în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia Civilă.

Prin decizia nr. 383 din 10 noiembrie 2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins cererea de revizuire formulată revizuenta A., ca inadmisibilă şi a obligat revizuenta la plata cheltuielilor de judecată de câte 500 RON către fiecare intimată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A., solicitând admiterea căii de atac şi casarea deciziei recurate.

În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Preliminar, recurenta a arătat că suspendările cauzelor în care este parte, din dosarele nr. x/2021, nr. y/2020, nr. z/2020 şi nr. 9942/200/2020 ale Tribunalului Buzău au fost dispuse în baza articolului 413 alin. (1) C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Buzău, însă recursurile la respectivele hotărâri au fost soluţionate diferit, în sensul că în 3 dintre acestea recursul fiind admis, casată încheierea recurată şi trimisă cauza pentru continuarea judecăţii.

Recurenta a susţinut că într-un singur dosar, respectiv în dosarul nr. x/2020, prin decizia nr. 74/24.11.2021, tribunalul a respins recursul ca nefondat, reţinând că suspendarea este oportună pentru a evita pronunţarea unei hotărâri contradictorii în raport de soluţia ce se va pronunţa în dosarul nr. x/2020 în care se judecă o chestiune prejudicială.

Prin urmare, a arătat că, fără a ţine cont de puterea de lucru judecat, în dosarul nr. x/2020, instanţa a decis, în circumstanţe similare, faptul că recursul este nefondat.

Pe fond, recurenta a prezentat o comparaţie între reglementarea din C. proc. civ. de la 1865 a motivului de revizuire prevăzut la art. 322 pct. 7 şi motivul de revizuire de la art. 509 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că noua reglementare nu impune necesitatea identităţii de cauză, obiect şi părţi pentru a revizui o hotărâre.

Aşadar, a apreciat că noul conţinut al auorităţii de lucru judecat, ce viza şi considerentele, şi excepţiile procesuale, şi incidentele procesuale, a determinat şi modificarea regimului căii de atac a revizuirii, modificare prin care s-a instituit o normă suplimentară de protecţie, în lipsa căreia risca să fie lipsită de conţinut autoritatea de lucru judecat acordată considerentelor, excepţiilor şi incidentelor procedurale.

Intimatele S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, solicitând şi plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON reprezentând onorariul avocaţial.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat în prezenta cauză este nefondat pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 488 din acelaşi act normativ, recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia poate fi exercitat un control judiciar, în limitele criticilor care vizează nelegalitatea hotărârii ce a fost pronunţată în soluţionarea cererii de revizuire.

Principala critică dedusă analizei instanţei de control judiciar priveşte încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat de către instanţa învestită cu cererea de revizuire şi urmează a fi examinată prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ., deoarece recurenta invocă interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 prin raportare la art. 431 alin. (2) C. proc. civ., acestea fiind norme de procedură, iar nu de drept material.

În speţă, recurenta a formulat cerere de revizuire, în contradictoriu cu intimatele S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 74/24.11.2021, pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2020, prin care s-a respins recursul formulat de recurenta-reclamantă A., împotriva încheierii de şedinţă din 09.04.2020 pronunţate în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Buzău, ca nefondat.

Cererea de revizuire s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 501 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind invocat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat în raport cu hotărârile pronunţate în dosarele nr. x/2021, nr. y/2020 şi nr. 4545/200/2020 ale Tribunalului Buzău. A precizat recurenta-revizuentă că în toate aceste cauze s-au admis recursurile şi s-a apreciat că nu se impune suspendarea cauzei în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Buzău, cauza fiind trimisă tribunalului pentru continuarea judecăţii.

Recurenta-revizuentă a criticat că prin decizia recurată s-a reţinut că trebuie să existe o triplă identitate, respectiv hotărârile să aibă aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, pentru admisibilitatea motivului de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În dezvoltarea acestei critici, a mai argumentat că pentru a fi incidente prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. nu este necesară tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, fiind suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care are legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior.

Criticile sunt nefondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 C. proc. civ., astfel: (1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre.

Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii de lucru judecat atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ şi efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental şi dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanţei.

Înalta Curte reţine că, în speţă, în mod legal s-a reţinut de către instanţa învestită cu cererea de revizuire că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece nu se poate reţine încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat în condiţiile în care deciziile potrivnice nu privesc aceleaşi părţi.

În aceste sens, curtea de apel a constatat, în mod judicios, că dosarele nr. x/2021, nr. y/2020 şi nr. 4545/200/2020, în care au fost pronunţate hotărârile potrivnice, au avut ca obiect recursuri declarate împotriva unor încheieri de suspendare a judecăţii cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. formulate de acelaşi petentă, respectiv A., însă în calitate de intimaţi au figurat alte părţi.

Mai mult, analizând identitatea de chestiune litigioasă, Înalta Curte constată că aceste dosare au conţinut diferit atât sub aspectul obiectului, cât şi sub aspectul părţilor, respectiv:

- în dosarul nr. x/2021, soluţionat prin hotărârea nr. 45/2021, pronunţată de Tribunalul Buzău, obiectul cauzei este reprezentat de o cerere de evacuare, iar ca părţi, recurentă este A., iar intimat E.;

- în dosarul nr. x/2020, soluţionat prin hotărârea nr. 32/2021 pronunţată de Tribunalul Buzău, obiectul cauzei este reprezentat de modificarea/actualizarea actelor constitutive, fiind vorba de o procedură necontencioasă formulată de A.;

- în dosarul nr. x/2020, soluţionat prin hotărârea pronunţată în camera de consiliu nr. 1/2021 a Tribunalului Buzău, obiectul cauzei este reprezentat de modificări acte constitutive persoane juridice, fiind tot o procedură necontencioasă, parte fiind A..

Drept urmare, se constată că deşi recurenta-revizuentă a figurat în calitate de parte în dosarele în care au fost pronunţate hotărârile pretins contrare, iar pe parcursul judecăţii a formulat cereri de suspendare în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care au fost soluţionate diferit faţă de dosarul nr. x/2020, în mod corect s-a reţinut că hotărârile potrivnice nu privesc aceleaşi părţi.

Contrar criticilor din recurs, Înalta Curte notează că efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat presupune identitatea de părţi, pentru că ceea ce s-a stabilit jurisdicţional anterior să se impună cu efect obligatoriu într-un nou proces, care are legătură cu aspectele litigioase deja tranşate, dată fiind relativitatea efectelor lucrului judecat.

Dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care consacră legislativ efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, trebuie interpretate sistematic, referindu-se la aceleaşi părţi care au participat în litigiul iniţial. Astfel, părţile sunt aceleaşi ca în litigiul anterior, deoarece numai în această situaţie, în care se invocă o chestiune deja judecată definitiv între aceleaşi părţi, subzistă raţiunile autorităţii lucrului judecat, anume imposibilitatea contrazicerii unei probleme asupra cărora părţile respective s-au judecat, au avut posibilitatea unor dezbateri contradictorii şi care, fiind dezlegată definitiv, li se impune şi în litigiile ulterioare având legătură cu primul.

Totodată, curtea de apel a reţinut în conformitate cu dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. că revizuirea nu are menirea de a remedia situaţiile în care există practică neunitară determinată de aplicarea şi interpretarea instituţiei suspendării facultative.

Deşi recurenta a invocat că instanţa a analizat întrunirea condiţiilor autorităţii de lucru judecat, iar nu a condiţiilor referitoare la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, această susţinere nu se confirmă, din moment ce în cuprinsul deciziei recurate se regăseşte analiza condiţiilor motivului de revizuire invocat, fiind examinat, cu precădere, dacă hotărârile potrivnice vizează acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.

Motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., au fost invocat în mod formal, deoarece criticile care vin să le susţină pun în discuţie, de fapt, problema soluţionării puterii de lucru judecat în al doilea proces, chestiune antamată prin considerentele expuse anterior.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

Întrucât a pierdut procesul, recurenta a căzut în pretenţii, astfel că fiind întrunite cerinţele art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurenta-reclamantă A. la plata sumei 2000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimaţii S.C. B. S.R.L., S.C. D. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 383 din 10 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă A. la plata sumei 2000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimaţii S.C. B. S.R.L., S.C. D. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 aprilie 2023.