Employer’s Reimbursement of Mandatory Employee Training Costs: Inadmissibility of Revision Based on Non-Uniform Case Law Rather Than Contradictory Final Judgments

Şedinţa publică din data de 26 aprilie 2023

Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, la data de 07.03.2022 reclamantele A., B. şi C. au solicitat obligarea pârâtului Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, la rambursarea cheltuielilor pentru formare profesională, ocazionate de absolvirea programelor aprobate prin Planul anual de formare profesională aferent anului 2019, 2020 şi 2021, în cuantum total de 10140 RON (A. - 2490 RON, B. - 2350 RON şi C. - 5300 RON); cu cheltuieli de judecată în situaţia în care pârâtul înţelege să se opună admiterii acţiunii.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată în şedinţa publică din data de 19.04.2022, instanţa a dispus disjungerea cererilor formulate de către reclamantele B. şi C. şi a dispus formarea unor dosare separate, cu termen de judecată la data de 03.05.2022.

Prin sentinţa civilă nr. 266/03.05.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Arad a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa şi, în consecinţă, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2340 RON, reprezentând contravaloarea cursurilor de formare profesională, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul respingerii acţiunii formulate de intimata-reclamantă, ca nelegală şi netemeinică.

Prin decizia civilă nr. 1789/12.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2022, a admis apelul formulat de către apelantul-pârât Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa împotriva sentinţei civile nr. 266/03.05.2022, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B.; a schimbat în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că a respins acţiunea reclamantei.

Împotriva deciziei, revizuienta B. a formulat cerere de revizuire, solicitând schimbarea în tot a deciziei civile atacate şi respingând apelul formulat de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, menţinerea sentinţei civile nr. 266/03.05.2022 pronunţată de către Tribunalul Caraş-Severin, sentinţă prin care s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta B..

În motivarea cererii, revizuienta a arătat că pe rolul Tribunalului Caraş-Severin a fost promovată o acţiune comună de către revizuientă şi numitele A. şi C., colegele de munca ale acesteia. Tribunalul Caraş-Severin a dispus iniţial formarea a trei dosare distincte: dosar nr. x/2022, dosar nr. x/2022 şi dosar nr. x/2022 câte unul pentru fiecare, deşi obiectul cauzei era identic, doar sumele solicitate pentru cursurile efectuate erau diferite. Tribunalul Caraş-Severin, analizând cu atenţie întreg probatoriul administrat a dispus în mod corect admiterea celor trei acţiuni din cele trei dosare formate în urma disjungerii acţiunii iniţiale.

A învederat însă faptul că, în urma apelului formulat de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, au fost pronunţate două soluţii total diferite, mai exact în dosarul iniţial cu nr. x/2022 s-a pronunţat o soluţie de respingere a apelului formulat de către angajator, în timp ce în celelalte două dosare ce s-au judecat ulterior acestuia, s-au pronunţat soluţii de admitere a apelului şi respingerea acţiunilor iniţiale. Astfel, prin decizia civilă nr. 1789 din 12.10.2022 s-a admis apelul formulat de către pârâtul-apelant Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa împotriva sentinţei civile nr. 266/03.05.2022, pronunţată de către Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2022, instanţa de judecată schimbând în tot sentinţa civilă apelată, în sensul respingerii acţiunii civile formulată de către B. în contradictoriu cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa.

În opinia revizuientei, conform dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se află în situaţia existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de către instanţe de acelaşi grad, respectiv Curtea de Apel Timişoara, pentru acelaşi obiect, respectiv acordarea rambursării plăţii reprezentând contravaloarea cheltuielilor de formare profesională. Mai mult, există o discriminare clară între acordarea acestei plăti unor colegi şi revizueintă, discriminare care persistă şi în prezent, deşi au participat la cursurile de formare profesională împreună. A precizat faptul că, în această situaţie este evident că nu există o practică unitară a Curţii de Apel Timişoara în speţe similare, producându-se astfel o reală discriminare între participanţii la actul de justiţie dedus judecăţii.

Astfel, a învederat faptul că prin decizia civilă nr. 1789/12.10.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 şi prin decizia civilă nr. 1490/07.09.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 s-au pronunţat aşa cum a arătat mai sus soluţii total diferite, colega revizuientei primind rambursarea contravalorii cheltuielilor de formare profesională, cât şi cheltuieli de judecată, în timp ce revizuienta a pierdut tot, deşi pornise iniţial ca părţi în acelaşi dosar.

A mai învederat că, în vederea respectării dispoziţiilor legale în materie obligatorii pentru autorizarea spitalului în care şi revizuienta îşi desfăşoară activitatea, cursurile de formare profesională pe care le-a urmat au fost prevăzute şi aprobate în planul anual de formare profesională pentru anii 2019, 2020, 2021, sumele necesare fiind cuprinse în Bugetele de Venituri şi Cheltuieli anuale aprobate la titlul "Formare Profesională", însă în realitate ele au fost suportate integral din bugetul propriu al angajaţilor, respectiv al revizuientei şi al celorlalte două colege de birou. A precizat faptul că formarea profesională este inclusă în raporturile juridice de muncă, astfel că această obligaţie îi incumbă, conform dispoziţiilor art. 40 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, prevedere aflată în pandant cu dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. g) din Codul muncii. A menţionat faptul că pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa a recunoscut obligativitatea urmării acestor cursuri de formare profesională, scop în care a prevăzut şi aprobat în Planul anual de formare profesională pentru anii 2019, 2020 şi 2021 al acestuia cursurile de formare profesională pe care le-a urmat revizuienta, precum şi în Bugetele de Venituri şi Cheltuieli aprobate. Şi pe această cale a învederat din nou instanţei faptul că şi datorită pregătirii profesionale, pregătire ce se impunea a fi achitată de către angajator, Raportul de activitate al Spitalului Judeţean de Urgentă Reşiţa a fost aprobat de către Preşedintele Colegiului Director al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate şi a ajuns de la un standard 01.07 de doar 29.28%, cât avea în 2019 la un standard 01.07 de 85.14% în anul 2020.

În aceste condiţii, în opinia revizuientei, nu se justifică refuzul angajatorului de a-i rambursa contravaloarea cursurilor efectuate, cursuri care intrau oricum în obligativitatea angajatorului şi care în acelaşi timp au sporit în mod cert standardul de acreditare şi în acelaşi timp au dus la încadrarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa din categoria a V-a de acreditare în categoria a IV-a, şi cu atât mai mult nu se impune ca şi instanţele de judecată să dea soluţii discriminatorii între angajaţii aceleaşi unităţi.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 192, art. 40 alin. (2) lit. c) si art. 39 alin. (1) lit. g) Codul muncii, art. 17 lit. a)^2 din Legea nr. 187/2017 şi art. 1 lit. e) din Ordinul nr. 1312/250/2020.

Prin întâmpinare, intimatul Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa a solicitat respingerea cererii de revizuire şi menţinerea deciziei civile nr. 1789/12.10.2022 a Curţii de Apel Timişoara pronunţată în dosarul nr. x/2022, ca fiind temeinică, legală şi bine motivată.

Prin decizia civilă nr. 33 din 17 ianuarie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire promovate de reclamanta B. împotriva deciziei civile nr. 1789/12.10.2022, pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2022, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) raportat la art. 513 alin. (3) C. proc. civ., constată că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă şi o va respinge în consecinţă, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte subliniază că revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Astfel, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Conform art. 509 alin. (1) C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută în cazurile expres şi limitativ prevăzute de pct. 1-11 C. proc. civ. ale acestui text legal.

Art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prevede că:

"Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii lucrului judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeaşi pricină, având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.

Condiţiile anterior menţionate trebuie însă îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre aceste cerinţe ducând la respingerea cererii de revizuire.

În aplicarea dispoziţiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile expres cerute de lege.

Revizuenta arată că există o pretinsă contrarietate între hotărâri definitive pronunţate, în speţe similare (iar nu identice), de Curtea de Apel Timişoara în privinţa altor persoane.

Din examinarea conţinutului cererii de revizuire, se reţine că revizuenta invocă, în realitate, existenţa unei practici judiciare neunitare la nivelul instanţelor de judecată, cu consecinţa pronunţării unor hotărâri contradictorii în pricini având ca obiect pretenţii în baza aceluiaşi temei juridic, însă, invocarea unei jurisprudenţe neunitare vizând litigiile de muncă referitoare la drepturi salariale, la nivelul Curţii de Apel Timişoara şi, de altfel, a oricăror instanţe de judecată învestite cu asemenea pricini, nu pot forma obiectul unei cereri de revizuire, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin urmare, practica neunitară a instanţelor ca urmare a aplicării şi interpretării unor norme de drept material nu poate constitui motiv de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., această cale de atac neavând menirea de a remedia asemenea situaţii.

Înalta Curte constată că demersul judiciar al revizuentei nu a fost determinat de existenţa unei hotărâri judecătoreşti potrivnice în sensul dispoziţiei legale mai sus amintite, ci de nemulţumirea acesteia faţă de soluţia nefavorabilă pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, spre deosebire de soluţia pronunţată de aceeaşi instanţă în cauze similare (nu identice).

Or, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu permite revizuirea pe considerentul că, în pricini similare din punct de vedere al cauzei, dar care au obiect diferit şi privesc persoane distincte, instanţa ar fi pronunţat soluţii diferite.

Faţă de considerentele expuse, văzând şi cerinţele art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 513 C. proc. civ., va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta B. împotriva deciziei civile nr. 1789 din 12 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta B. împotriva deciziei civile nr. 1789 din 12 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 aprilie 2023.