Stamp duty non-payment leads to annulment of civil appeal; company's challenge to procedural defect dismissed, affirming underlying debt judgment.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the Court of Appeal's decision to annul the first-instance appeal for non-payment of the stamp duty, thereby leaving the lower court's judgment in favor of the claimant in force. The dispute centered on a civil action for payment of a principal debt and punitive interest, where the defendant challenged both the merits and the procedural validity of the annulment, arguing that the court failed to properly notify it of the stamp duty amount after its request for reconsideration was rejected. The High Court found no procedural violation, holding that the notification of the reconsideration decision was sufficient to make the stamp duty final and that the defendant bore the obligation to monitor proceedings and pay the fee, rendering its failure to appear or pay a waiver of rights under the Civil Procedure Code. The decisive legal basis included Articles 488(1)(5), 496(1), and 12(1) of the Civil Procedure Code, combined with Articles 3, 23(1)(b), 34(1), and 39(1) of OUG No. 80/2013 regarding the calculation, finality, and payment of judicial stamp duties.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 12 alin. (1) C. proc. civ; Stamp duty non-payment leads to annulment of civil appeal; company's challenge to procedural defect dismissed, affirming underlying debt judgment: Recurenta-pârâtă B. S.R.L. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit cu care se poate cere casarea unei hotărâri când instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 26 aprilie 2023
Asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 28.01.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 4.797.812 RON, cu titlu de debit principal, precum şi a sumei de 884 766 RON, cu titlul de dobândă legală penalizatoare calculată până la data de 11.01.2022.
Prin sentinţa civilă nr. 943/04.05.2022, Tribunalul a admis cererea de chemare în judecată, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 4.797.812 RON, cu titlu de debit principal şi suma de 884 766 RON, cu titlul de dobândă legală penalizatoare.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta B. S.R.L., solicitând schimbarea sentinţei apelate, în sensul respingerii acţiunii.
Prin deciziei civile nr. 1366 din 27 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia netimbrării şi a anulat apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 943 din data de 04.05.2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar C.., ca netimbrat.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta B. S.R.L, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă a susţinut că încheierea din data de 08.09.2022, prin care i s-a respins ca nefondată cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru, i-a fost comunicată la 27.09.2022 (data pronunţării hotărârii atacate), deci ulterior termenului de judecată la care s-a pronunţat hotărârea atacată, de anulare a apelului, fiind lipsită de posibilitatea de a-şi îndeplini obligaţia de plata a taxei de timbru în cuantumul iniţial stabilit.
Pe fondul cauzei, a arătat că intimata-reclamantă A. S.A. a pretins faptul că deţine faţă de recurenta-pârâtă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în valoare totala de 5.682.578 RON, din care suma de 4.797.812 RON reprezintă sume achitate direct în contul D., diferenţa reprezentând dobânda legală penalizatoare calculata pana la data de 11.01.2022.
Recurenta arată faptul că nu recunoaşte creanţa pretinsă de A. S.A.., atât timp cât nu s-a făcut dovada deţinerii debitului pretins, ordinele de plata/extrasele de cont în care apar sumele menţionate de către aceştia având drept beneficiar/destinatar o terţă societate - D. S.R.L..
De asemenea, menţiunile ce apar pe Ordinele de plata privind faptul că plăţile au fost efectuate "în numele B." nu au susţinere, atâta timp cât nu a fost prezentată şi nu exista nicio solicitare de plata din partea recurentei în numele sau către această terţă societate.
Simpla menţionare a unor sume, despre care chiar A. S.A. afirmă ca au fost achitate către o altă entitate/societate comercială - D. S.R.L., nu poate face dovada unei creanţe certe, lichide si exigibile faţă de recurenta-pârâtă.
Aşadar, cu privire la faptul că A. S.A. nu a făcut dovada existentei acestei creanţe în sine, şi, cu atât mai puţin, că aceasta este deţinută faţă de societatea recurentă, solicită respingerea cererii formulate ca nefondată.
Este obligaţia reclamantei A. S.A. să facă dovada faptului că respectivele sume au fost achitate în contul unei terţe persoane la solicitarea recurentei, simpla afirmaţie potrivit căreia aceste sume au fost achitate "pentru B.", nu poate proba în sine adevărul celor afirmate.
Intimata-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nelegal şi netemeinic şi menţinerea hotărârii atacate.
Analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiul de drept invocat, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, motiv pentru care acesta va fi respins, pentru următoarele considerente:
Recurenta-pârâtă B. S.R.L. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit cu care se poate cere casarea unei hotărâri când instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Acest motiv de casare cuprinde, cu excepţia regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări.
Recurenta-pârâtă critică decizia sub aspectul necomunicării încheierii din data de 08.09.2022, prin care i s-a respins ca nefondată cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru, decât ulterior termenului de judecată la care s-a pronunţat hotărârea atacată, de anulare a apelului, fiind lipsită de posibilitatea de a-şi îndeplini obligaţia de plată a taxei de timbru în cuantumul iniţial stabilit.
Determinarea cuantumului taxei judiciare de timbru se face de către instanţa de judecată, iar potrivit art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 împotriva modului de stabilire a acesteia se poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării sumei datorate.
Cererea de reexaminare se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă.
Aşadar, dacă partea este nemulţumită de modalitatea de determinare a taxei judiciare de timbru de către instanţă are posibilitatea de a formula reexaminare, cale de atac exclusivă pentru soluţionarea incidentelor privind timbrajul.
Ca atare, măsura privind taxa judiciară de timbru devine definitivă prin soluţionarea reexaminării sau prin expirarea termenului de exercitare a acestei căi de atac, după caz.
Recurenta-pârâtă s-a folosit de mijlocul procesual reglementat de art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, însă cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru datorate în apel a fost respinsă ca nefondată, astfel încât pentru taxa judiciară de timbru aferentă soluţionării apelului subzista obligaţia legală de plată a acesteia, conform art. 3, art. 23 alin. (1) lit. b) şi art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.
Contrar susţinerilor recurentei-pârâte B. S.R.L., încheierea nr. 56 din 8.06.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2022, prin care i s-a respins ca nefondată cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru, i-a fost comunicată la data de 20.09.2022, înainte de pronunţarea hotărârii recurate, cum în mod corect a reţinut instanţa de apel pe baza înscrisurilor din dosar.
Astfel, cu ocazia soluţionării cererii de reexaminare s-a stabilit definitiv că pârâta nu poate justifica scutirea de plată a taxei de timbru corect calculată de instanţă, nefiind incidente dispoziţiile art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013.
Se reţine că instanţa nu avea obligaţia să o citeze pe apelantă din nou cu suma datorată, ulterior soluţionării cererii de reexaminare, partea fiind obligată după comunicarea încheierii să procedeze în consecinţă, în speţă, să achite taxa judiciară de timbru în cuantumul stabilit în sarcina sa.
Prin urmare, nu se poate constata încălcarea obligaţiei de a i se aduce la cunoştinţă cuantumul sumelor de bani datorate cu acest titlu, deoarece o asemenea obligaţie există în sarcina instanţei doar pentru primul termen de judecată, iar nu şi după soluţionarea cererii de reexaminare formulate, sens în care instanţa de apel a şi procedat, după cum reiese din dovezile de la dosarul din apel.
Legea impune şi unele îndatoriri pentru părţi, iar în acest sens, de o importanţă deosebită sunt prevederile art. 12 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
Recurenta-pârâtă se prevalează, în fapt, de propria culpă în neîndeplinirea obligaţiilor procedurale prevăzute de art. 10 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora părţile au obligaţia să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului.
De asemenea, s-a reţinut că apelanta nu a solicitat acordarea facilităţilor pentru plata taxei judiciare de timbru, nici nu s-a prezentat în instanţă la termenul din 27.09.2022 şi nici n-a depus la dosar înscrisuri prin care să facă dovada că şi-a îndeplinit obligaţia legală de plată.
În concluzie, în mod corect, instanţa de apel a procedat la aplicarea art. 480 alin. (1) raportat la art. 197 C. proc. civ., dispunând anularea ca netimbrat a apelului formulat de apelanta-pârâtă.
Prin urmare, criticile formulate de către recurenta-pârâtă nu întrunesc cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de apel făcând aplicarea corectă a prevederilor din legea privind taxele judiciare de timbru.
În aceste condiţii nu se mai impune analiza criticilor privind fondul litigiului, astfel încât Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1366 din 27 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1366 din 27 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 aprilie 2023.