Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 94/2022 AI generated

Appeal against dismissal of contract termination and payment claim for waste recycling services dismissed as unfounded

Case Number Decizia nr. 94/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower courts' decisions that rejected the claimant's action for the nullity of specific contract clauses and the payment of outstanding service fees. The dispute arose from a commercial contract for waste recycling services, where the defendant terminated the agreement citing non-conformities in traceability documentation; the claimant argued that the termination was unlawful and that an email sent by the claimant constituted an implicit acceptance of the contract's cessation rather than a waiver of the right to payment. The court held that the appeal failed because the claimant improperly sought a re-evaluation of evidence and facts, which is not permitted on appeal under Article 488 of the Code of Civil Procedure, and clarified that the court's jurisdiction was limited to verifying the legality of the judgment based on the established facts, not reassessing the validity of the unilateral termination or interpreting the intent behind the claimant's communications.

Legislator headnote

AI generated

art. 1554 alin. (4) C. civ, art. 6 din C. proc. civ, art. 13 din C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 425 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Appeal against dismissal of contract termination and payment claim for waste recycling services dismissed as unfounded: The dispute arose from a commercial contract for waste recycling services, where the defendant terminated the agreement citing non-conformities in traceability documentation; the claimant argued that the termination was unlawful and that an email sent by the claimant constituted an implicit acceptance of the contract's cessation rather than a waiver of the right to payment. The court held that the appeal failed because the claimant improperly sought a re-evaluation of evidence and facts, which is not permitted on appeal under Article 488 of the Code of Civil Procedure, and clarified that the court's jurisdiction was limited to verifying the legality of the judgment based on the established facts, not reassessing the validity of the unilateral termination or interpreting the intent behind the claimant's communications.

Keywords

AI generated
dismissal or termination of contract Civil Procedure Code commercial litigation service contract action for payment nullity of agreements and decisions

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ.

Main ground for the verdict, cited to justify the dismissal of the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 29.03.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând constatarea nulităţii absolute a clauzelor 6.1., 6.4. şi 4.6.7 din contract şi obligarea pârâtei la plata obligaţiei principale, conform contractului nr. EPR 1339/11.01.2017 în cuantum de 230.136,48 RON, precum şi la plata obligaţiilor accesorii reprezentând daune interese pentru neexecutarea la timp a obligaţiei de plată principale, calculată de la data de 17.11.2017 până la data plăţii. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

În drept, reclamanta a indicat prevederile art. 192 şi următoarele C. proc. civ., art. 1403, art. 1405, art. 1535, art. 1523, art. 1554 alin. (4) C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 3006 din 17 octombrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., împotriva pârâtei B.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a formulat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac, schimbarea în tot a hotărârii apelate, urmând ca, în rejudecare, să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată în sensul constatării nulităţii absolute a clauzelor 6.1, 6.4, şi 4.6.7 din contract şi obligarea pârâtei B. la plata sumei de 230.136,48 RON, precum şi a dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011 şi până la momentul plăţii.

Prin decizia civilă nr. 440 A din 10 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinţei civile nr. 3006/17.10.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata B. Totodată, a respins cererea apelantei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanta A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, la instanţa de apel.

După expunerea unor consideraţii cu privire la situaţia de fapt relevantă, în motivare, recurenta a susţinut că:

(i) decizia civilă nr. 440A/10.03.2021 este vădit nelegală deoarece nesocoteşte dreptul la un proces echitabil prin aceea că instanţa de apel i-a respins criticile formulate, utilizând argumente contradictorii şi vădit nelegale - normele de drept încălcate fiind dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b), cât şi dispoziţiile art. 6 din C. proc. civ.

Detaliind, recurenta a arătat că, întrucât instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată argumentând că B.. şi-a exercitat în mod legal dreptul de a rezilia contractul încheiat cu A. S.R.L., decizie care a fost exprimată de către aceasta din urmă prin notificarea de reziliere din data de 02.11.2017, prin cererea de apel, a criticat sentinţa civilă şi, implicit, temeinicia notificării de reziliere, argumentând, în esenţă, că instanţa de fond a omis să analizeze apărările pe care le-a formulat în susţinerea temeiniciei cererii de chemare în judecată şi, implicit, netemeinicia măsurii rezilierii dispusă de B., respectiv că, în mod nelegal instanţa de fond şi-a însuşit doar apărările pârâtei B.

Totodată, a învederat că, prin cererea de apel, a dezvoltat două critici care au vizat, în esenţă, lipsa oricărei relevanţe sau puteri probatorii a înscrisului reprezentat de procesul-verbal întocmit la data de 02.11.2017 de prepusul intimatei pârâte B. cu ocazia unei presupuse vizite la reciclatorul C. coroborat cu neacordarea unei relevanţe înscrisului probator constând în declaraţia reciclatorului Întreprinderea de Stat Fabrica de Sticlă Chişinău prin care aceasta a admis că a reciclat de la A. o cantitate de 227,52 tone deşeu de ambalaj din sticlă cod 15 01 07 (pct. 13 din cererea de apel). Cea de a doua critică (pct. 14 din cererea de apel) pe care a formulat-o a privit validarea, în mod nelegal/neîntemeiat, de către instanţa de fond, a temeiniciei notificării de reziliere pe considerentul că documentaţia de trasabilitate nu era conformă, reţinându-se în acest sens observaţiile formulate de B. prin e-mail-ul din data de 31.10.2017, cu ignorarea apărărilor formulate de autoarea prezentului demers judiciar, prin care a arătat că aceste neconformităţi - astfel cum au fost numite de intimata pârâtă, constituie aspecte pur formale (lipsa unor date nesemnificative în demersul de raportare al acestor cantităţi), pe care oricum le-a remediat imediat (în acest sens fiind email-ul din data de 01.11.2017).

În continuare, a precizat că instanţa de apel a respins aceste critici, însă, în accepţiunea recurentei, relevant din perspectiva acestui prim motiv de recurs nu este caracterul întemeiat sau nu al argumentelor aduse de instanţă, ci faptul că instanţa de apel a statuat ca fiind neîntemeiate criticile formulate pentru considerentul că instanţa de fond a folosit apărările formulate de B. doar pentru a expune o situaţie factuală şi că, într-o atare situaţie, nu este relevant că apărările A. S.R.L. au fost ignorate din expunerea argumentaţiei instanţei de fond.

Practic, în opinia recurentei, instanţa de apel a considerat că, deşi trebuie analizată temeinicia măsurii rezilierii contractului dispusă de una din părţi, reţinerea de către instanţa de fond doar a argumentelor şi a apărărilor formulate de B. nu este un aspect foarte relevant, deoarece această manieră de argumentare este doar de natură factuală şi că această manieră de argumentaţie nu a influenţat în final decizia instanţei de fond în soluţionarea acţiunii civile.

Recurenta consideră că această argumentaţie este nelegală, fiind în contradicţie cu ceea ce instanţa de judecată are de analizat şi de soluţionat, respectiv, dacă este temeinică sau nu măsura rezilierii şi, implicit, dacă este temeinică sau nu solicitarea de plată a contravalorii serviciilor prestate de A. S.R.L.

Totodată, recurenta a apreciat ca fiind relevant faptul că instanţa de apel a considerat, prin întreaga argumentaţie prezentată în analiza primului motiv de apel, că aspectele probatorii propuse de ambele părţi, care ar fi trebuit să se excludă unele pe altele, nu sunt decât aspecte factuale.

Astfel, în accepţiunea recurentei, maniera în care instanţa de apel a analizat această primă critică formulată în apel constituie un exemplu evident de încălcare a dreptului la un proces echitabil din moment ce criticile au fost respinse într-o manieră nejudicioasă şi total neconvingătoare.

Susţinând, aşadar, că motivarea trebuie să poarte asupra tuturor argumentelor de fapt şi de drept invocate de părţi sau asupra criticilor formulate, recurenta afirmă că aceste cerinţe nu au fost respectate de instanţa de apel şi nici de instanţa de fond, sens în care solicită admiterea recursului sub acest prim motiv, urmând ca instanţa de apel să restabilească prin raportare la probatoriul administrat dacă măsura rezilierii este temeinică sau nu.

De asemenea, în considerarea acestui prim motiv de recurs, recurenta a susţinut şi faptul că instanţa de apel, în aceeaşi manieră contradictorie şi cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, a respins şi criticile formulate prin motivele de apel - pct. II. 3, critici prin care autoarea prezentului demers judiciar a semnalat încălcarea principiului disponibilităţii în ceea ce priveşte apărările formulate de B. cu privire la inexistenţa obligaţiei de plată a contravalorii serviciilor prestate acesteia, cât şi a principiului contradictorialităţii cu privire la acelaşi aspect.

În concret, recurenta a arătat că, prin motivele de apel dezvoltate la pct. 18-20, a susţinut faptul că instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii prin aceea că şi-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată pe argumente străine de apărările B.

În continuare, recurenta a redat respectivele motive/argumente, susţinând că, în mod aparent şi, oricum, superficial, instanţa de apel a răspuns în mod real doar primei critici (cea de la pct. 18 din cererea de apel), instanţa făcând referire la apărarea susţinută exclusiv oral de B. S.R.L. cu ocazia dezbaterilor din 03.10.2019 privitor la pretinsa acceptare din partea recurentei-reclamante a deciziei de încetare a contractului, ceea ce, în accepţiunea sa, nu echivalează cu o apărare propriu-zisă, mai ales că această apărare a fost formulată după închiderea dezbaterilor.

Totodată, a arătat că restul criticilor care au vizat încălcarea principiului disponibilităţii nu au fost analizate sub nicio formă de instanţă, motiv pentru care apreciază că încălcarea dreptului la un proces echitabil este evidentă.

În egală măsură, recurenta solicită ca aceeaşi critică să fie avută în vedere şi cu privire la motivele de apel pe care le-a dezvoltat din perspectiva încălcării principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare - critici dezvoltate la pct. (ii) - subpunctele 22-23, în privinţa cărora susţine că nu au fost analizate sub nicio formă de instanţa de apel (considerentele instanţei de apel privitor la acest motiv de apel - i.e., II.3 fiind identificate doar la pagina 9 din decizia recurată).

În continuare, printr-o altă critică, recurenta a susţinut că:

(ii) decizia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 13 din C. civ.

Detaliind, recurenta a arătat că ambele instanţe de judecată au reţinut că manifestarea de voinţă exprimată de A. S.R.L. prin e-mail-ul din 14.11.2017 reprezintă o acceptare a încetării contractului - măsură care, însă, fusese dispusă de B. S.R.L. la un moment anterior (02.11.2017).

Totodată, a mai învederat că, prin motivul de apel dezvoltat la pct. II.4 subpunctele 24-34, a adus mai multe argumente prin care a arătat că renunţarea la un drept trebuie să fie expresă şi neechivocă şi că, în atare condiţii, e-mail-ul pe care l-a transmis la 14.11.2017 nu întruneşte aceste condiţii - nu conţine o manifestare expresă şi neechivocă şi că, oricum, circumstanţele în care a fost transmis acest e-mail nu reclamă o astfel de conduită.

În continuare, analizând considerentele instanţei de apel referitoare la respectivele critici, recurenta a susţinut că nu identifică niciun argument sau contraargument pentru care ar fi trebuit să conteste într-un termen rezonabil decizia B. de a înceta contractul.

Mai mult, recurenta subliniază că singurul termen rezonabil care putea fi avut în vedere este termenul de prescripţie pe care l-a respectat (din perspectiva contestării deciziei de încetare a contractului), astfel că, în opinia sa, acest prim argument al instanţei de apel este vădit superfluu.

Totodată, a mai învederat că opţiunea sa de a cere societăţii B.. să îi ofere o declaraţie privind neutilizarea documentaţiei de trasabilitate a avut exclusiv rolul de a verifica dacă B. a utilizat documentaţia de trasabilitate, utilizare care presupune depunerea on-line a unor declaraţii privind obligaţiile de mediu, dar nu şi a întregii documentaţii de trasabilitate, ceea ce înseamnă că restituirea în original a documentaţiei către A. nu ar fi exclus ca B. să nu-şi fi atins scopul urmărit prin contract, raportând la autorităţile de mediu inclusiv cantitatea de 227,52 tone de ambalaj din sticlă colectat şi reciclat de A. S.R.L.

În concluzie, recurenta susţine că argumentele prezentate de instanţă pentru a justifica o conduită implicită din partea A. S.R.L. sub aspectul pretinsei acceptări a încetării contractului constituie doar argumente superflue şi lipsite de orice relevanţă juridică, iar manifestarea de voinţă evidenţiată în e-mail-ul din data de 14.11.2017 nu reprezintă o renunţare la dreptul de a pretinde contravaloarea serviciilor prestate sau că, prin acest e-mail, a acceptat încetarea contractului ca urmare a măsurii dispuse de B..

Dimpotrivă, singura manifestare de voinţă reală şi expresă din partea A. S.R.L. în relaţia B. a fost aceea de a pretinde contravaloarea serviciilor prestate, prin intermediul prezentului demers judiciar.

În altă ordine de idei, recurenta subliniază că instanţa a fost învestită să analizeze temeinicia rezilierii prin raportare la circumstanţele existente la momentul la care această măsură a fost dispusă de către B., respectiv 02.11.2017.

Or, în accepţiunea recurentei, la acest moment de referinţă nu a existat nicio manifestare de voinţă din partea A. S.R.L. - implicită sau explicită, care să fi determinat B. S.R.L. să considere că recurenta şi-ar fi asumat o culpă în executarea contractului.

Astfel, în accepţiunea autoarei prezentului demers judiciar, B. este ţinută să justifice temeinicia măsurii rezilierii contractului, iar instanţa de judecată trebuie să aibă în vedere orice aspect pe care îl consideră relevant din perspectiva A. S.R.L., prin raportare la momentul rezilierii sau anterior momentului rezilierii, şi nicidecum de la un moment ulterior.

Concluzionând, recurenta afirmă că nu găseşte niciun motiv pentru care analiza temeiniciei măsurii rezilierii trebuie să privească o conduită/o acţiune sau inacţiune care are loc după momentul de referinţă (data rezilierii contractului).

În încheiere, recurenta-reclamantă reiterează solicitarea de admitere a recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

În drept, a arătat că prezentul demers judiciar se întemeiază pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi pe toate celelalte dispoziţii la care a făcut trimitere în cererea de recurs.

La 13 decembrie 2021, intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând, totodată, şi nulitatea recursului atât faţă de depunerea tardivă a dovezii achitării taxei judiciare de timbru, cât şi faţă de achitarea acesteia într-un cont greşit, către alt beneficiar.

La 21 decembrie 2021, întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante, care nu a depus răspuns la întâmpinare.

Totodată, prin rezoluţia din 21 decembrie 2021, s-a stabilit termen de judecată la 25 ianuarie 2022, cu citarea părţilor, dată la care instanţa de recurs a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă, pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii şi a reţinut cauza în pronunţare.

Analizând recursul formulat de reclamanta A. prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, se cuvine menţionat faptul că, deşi autoarea prezentului demers judiciar şi-a subsumat totalitatea criticilor formulate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, nu toate criticile corespund acestui motiv de nelegalitate, care vizează în mod exclusiv aplicarea greşită a normelor de drept material.

În concret, printr-un prim set de critici, recurenta susţine că decizia instanţei de apel nr. 440A/10.03.2021 este vădit nelegală deoarece nesocoteşte dreptul la un proces echitabil prin aceea că instanţa de apel a respins criticile pe care autoarea prezentului demers judiciar le-a formulat în apel, utilizând argumente contradictorii şi nelegale, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) şi art. 6 din C. proc. civ.

Din perspectiva criticii formulate, ceea ce interesează este dacă, în apel, instanţa de prim control judiciar a analizat în concret motivele de apel/criticile formulate împotriva hotărârii primei instanţe de fond. Or, aşa cum rezultă din însăşi formularea motivului de recurs, recurenta nu susţine faptul că instanţa de apel a ignorat criticile formulate pe calea apelului (pct. 13 şi 14 din cererea de apel, cărora le-a alocat aproape două pagini), ci maniera în care a procedat la analiza acestora.

De altfel, aşa cum reiese din cuprinsul paragrafului 10 al memoriului de recurs, însăşi autoarea admite faptul că "relevant din perspectiva acestui prim motiv de recurs nu este caracterul întemeiat sau nu al argumentelor aduse de această instanţă…".

În altă ordine de idei, nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia instanţa de apel a utilizat argumente contradictorii, întrucât recurenta se rezumă la o simplă afirmaţie, fără a arăta în concret care sunt acele argumente/considerente pretins a fi contradictorii. Totodată, o eventuală contradictorialitate ar trebui semnalată în cuprinsul hotărârii atacate, şi nu între hotărârea atacată şi cea a instanţei de fond, relevant fiind paragraful 13 al memoriului de recurs, în care se arată că:

"Este de prisos să redăm paragrafe din considerentele celor două hotărâri ale instanţelor de fond pentru a evidenţia cu exemple acest gen de argumentaţie mai ales că considerentele acestor hotărâri sunt contradictorii pe alocuri".

De asemenea, se cuvine menţionat faptul că întregul raţionament al recurentei este viciat de faptul că aceasta se află în eroare cu privire la însuşi obiectul învestirii instanţei.

Aşadar, contrar afirmaţiilor recurentei (a se vedea paragrafele 12, 15 şi 18 din memoriul de recurs), instanţa nu poate stabili temeinicia/legalitatea actului juridic unilateral al pârâtei prin care aceasta a reziliat contractul încheiat între părţi, întrucât obiectul acţiunii constă în însăşi plata prestaţiei/a ultimei facturi emise de societatea reclamantă.

Prin urmare, în lipsa contestării măsurii de reziliere a contractului, instanţa nu poate să stabilească legalitatea conduitei părţii adverse, aşa cum susţine în mod greşit recurenta, întrucât obiectul învestirii instanţei nu se confundă cu apărările pârâtei, faţă de care, la rândul ei, şi reclamanta a formulat apărări.

În continuare, autoarea prezentului demers judiciar susţine că, în considerarea aceluiaşi motiv de recurs, instanţa de apel, în aceeaşi manieră contradictorie şi cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, a respins şi criticile formulate prin motivele de apel dezvoltate la pct. 18-20 din cererea de apel, prin care a semnalat încălcarea principiilor disponibilităţii şi contradictorialităţii în ceea ce priveşte apărările formulate de B. cu privire la inexistenţa obligaţiei de plată a contravalorii serviciilor prestate acesteia.

Contrar afirmaţiilor recurentei, care, cu indulgenţă, admite faptul că instanţa de apel a răspuns în mod real doar primei critici (celei de la pct. 18 din cererea de apel), susţinând că restul criticilor referitoare la încălcarea principiului disponibilităţii nu au fost analizate, aceeaşi remarcă fiind făcută şi cu privire la motivele dezvoltate la subpunctele 22-23 din cererea de apel din perspectiva încălcării principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, instanţa de recurs reţine că (sub)punctele din cererea de apel la care recurenta face referire sunt subsumate celui de-al treilea motiv de apel, pe care instanţa de prim control l-a analizat, considerentele în acest sens fiind dezvoltate la pag. 9-10 din decizia recurată. De altfel, chiar de la debutul analizei celui de al treilea motiv de apel, Curtea a reţinut că, "prin cel de-al treilea motiv de apel, se invocă de către apelantă încălcarea principiului disponibilităţii, a contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, …..".

Prin urmare, se constată că hotărârea curţii de apel cuprinde motivele pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, precum şi pe cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, instanţa nefiind ţinută (obligată) să răspundă fiecărui argument invocat de părţi. Instanţa poate să sistematizeze susţinerile părţilor şi chiar să procedeze într-o altă ordine, decât cea prezentată de părţi, la examinarea acestora, astfel încât nu sunt încălcate exigenţele dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ.

Procedând la analiza ultimei critici, se impune precizarea că, în şedinţă publică, apărătorul recurentei-reclamante a susţinut într-o manieră diferită acest motiv de nelegalitate, astfel încât, instanţa de recurs va avea în vedere exclusiv motivul de nelegalitate şi dezvoltarea acestuia, aşa cum acestea au fost formulate în scris, prin însuşi memoriul de recurs.

Aşadar, Înalta Curte reţine că, prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut că decizia instanţei de apel este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 13 din C. civ., întrucât, în accepţiunea sa, renunţarea la un drept trebuie să fie expresă şi neechivocă, astfel încât e-mail-ul pe care aceasta l-a transmis în data de 14.11.2017 nu întruneşte aceste condiţii, dar şi că circumstanţele în care a fost transmis acest e-mail nu reclamă o astfel de conduită.

Instanţa de recurs reţine că, în susţinerea acestui motiv de nelegalitate, recurenta nu arată, în concret, în ce modalitate instanţa anterioară a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale sus amintite, ci, în realitate, recurenta tinde la reinterpretarea probatoriului administrat în cauză, aşa cum s-a reţinut şi în etapa procesuală anterioară, relevantă fiind analiza instanţei de apel de la pagina 10 a deciziei recurate (pct. IV) în care s-a arătat că, "o altă critică priveşte greşita interpretare a conţinutului unui mijloc de probă (emailul din 14.11.2017), ….".

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt care deja a fost constatată, deoarece modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ.. O reinterpretare a probatoriilor administrate în cauză nu mai este posibilă în calea de atac a recursului, aşa cum s-a arătat anterior, astfel încât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu mai poate reanaliza probele depuse la dosar, aşa cum tinde recurenta, pentru a schimba datele referitoare la situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de către instanţele anterioare.

Constatând, aşadar, că nu poate fi reţinută niciuna dintre criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 440 A din 10 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 440 A din 10 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 ianuarie 2022.