Ex officio cassation for failure to examine bank statements disproving loan repayment

Şedinţa publică din data de 26 aprilie 2023

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă la 28.03.2022, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Comuna Coşula, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta să-i plătească suma de 675.448,47 RON, din care 251.096,23 RON reprezintă sumă împrumutată şi a sumei de 424.352,24 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere, precum şi cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 31/07.06.2022, Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă a admis cererea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 251.096,23 RON, reprezentând sumă împrumutată, a sumei de 424.352,24 RON, reprezentând penalităţi de întârziere şi de 10.360 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, Comuna Coşula a declarat apel, care a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 275/17.11.2022, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, aceeaşi parte a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

După prezentarea succintă a etapelor procesuale anterioare, autoarea căii de atac a criticat decizia recurată, susţinând că instanţa de apel nu a răspuns tuturor motivelor invocate şi a încălcat dispoziţiile art. 1.266 C. civ., privind regulile de interpretare a contractului. A afirmat că în contractul de împrumut există clauze ce se exclud reciproc, deoarece, pe de o parte, se prevede că împrumutul este cu titlu gratuit, iar pe de altă parte, se menţionează plata unor penalităţi, care, calculate, depăşesc suma împrumutată; astfel, prin ultimul alineat al contractului, s-a modificat complet natura împrumutului într-unul oneros, prin stabilirea, în caz de neachitare la scadenţă a sumei împrumutate, a unor penalităţi de 1% pentru fiecare zi de întârziere.

Recurenta a arătat că instanţa de apel nu a avut în vedere caracterul gratuit al contractului, deşi menţiunea clară din cuprinsul acestuia era evidentă.

A mai susţinut că instanţa de apel nu a interpretat contractul prin prisma art. 1.266 C. civ., întrucât în analiza voinţei concordante a părţilor trebuia să aibă în vedere scopul contractului, ce privea interesele ambelor părţi; împrumutul se acorda pentru că recurenta nu dispunea de partea de cofinanţare aferentă realizării obiectivului asumat, respectiv înfiinţarea unui centru de zi pentru persoane vârstnice, existând riscul să piardă întreaga finanţare, situaţie în care intimata nu mai primea preţul lucrărilor de construire efectuate. Recurenta a mai arătat că, în temeiul contractului de împrumut, la 09.09.2021 intimata a virat în contul său suma de 251.096,23 RON, iar ziua următoare, i-a returnat această sumă, întrucât nu a fost de acord cu clauza contractuală privind penalităţile împovărătoare înscrise în contract, după ce părţile stabiliseră, de comun acord, că împrumutul este cu titlu gratuit; prin această restituire, recurenta a considerat stinse obligaţiile din contractul de împrumut, care, ca atare, nu mai putea produce efecte.

Recurenta a susţinut că, după ce i-a rambursat împrumutul intimatei, aceasta a realizat că exista pericolul nefinanţării şi al neachitării facturilor în valoare de 951.704,54 RON, motiv pentru care i-a transferat din nou suma respectivă, înţelegând să o crediteze, în afara contractului de împrumut, cu fondurile necesare. Recurenta a afirmat că această sumă reprezintă contravaloarea unei facturi pe care intimata şi-a plătit-o singură şi care va fi gestionată în cadrul analizei contractului de execuţie de lucrări, în care are calitate de constructor. Totodată, a arătat că intimata a efectuat acest transfer întrucât era răspunzătoare de corecţia financiară de 25% aplicată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei la valoarea contractului de execuţie de lucrări publice, în urma căreia Primăria Coşula a primit cu 251.096,23 RON mai puţin decât suma necesară achitării facturilor emise de intimată. Recurenta a menţionat că, în situaţia în care nu putea achita factura în termen de 5 zile de la data primirii finanţării, trebuia să restituie toată suma din finanţare şi ajungea în situaţia de a nu putea plăti debitul datorat intimatei; or, interesul celei din urmă de a-şi asigura încasarea facturilor era ridicat, întrucât se afla într-o situaţie financiară dificilă.

Recurenta a mai arătat că toate aceste critici aduse sentinţei primei instanţe nu au fost analizate de instanţa de apel.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La 01.02.2023, intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 21.02.2023, recurenta-pârâtă a răspuns la întâmpinare.

Astăzi, în şedinţă publică, Înalta Curte a invocat din oficiu, în baza art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motivele de recurs de ordine publică prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., cu referire la considerentele expuse în decizia atacată asupra apărărilor pârâtei că a restituit suma împrumutată, întrucât nu a fost analizat complet ordinul de plată invocat.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (1)-(3) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", nulitatea "intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488" şi "(...) motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în şedinţă publică".

Aşadar, sancţiunea nulităţii va fi incidentă când recursul nu este motivat în termen sau criticile invocate nu se încadrează în cazurile expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ., însă, chiar şi în asemenea ipoteze, calea de atac nu va fi anulată dacă instanţa de recurs invocă, din oficiu, motive de casare de ordine publică.

Cu alte cuvinte, invocarea din oficiu a unui motiv de casare de ordine publică reprezintă un impediment pentru a interveni nulitatea căii de atac.

În speţă, critica recurentei, care aduce în dezbatere pretinsa nesocotire a art. 1.266 C. civ., din perspectiva faptului că în contract au fost prevăzute penalităţi de întârziere, deşi s-a convenit caracterul gratuit al împrumutului, a fost invocată omisso medio, în condiţiile în care acest aspect nu a fost dedus judecăţii şi în etapele devolutive ale procesului; de aceea, văzând dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., ea nu poate fi primită.

Celelalte aspecte expuse de recurentă, care privesc motivele determinante ale semnării contractului, precum situaţia sa financiară dificilă, diversele raporturi juridice dintre părţi şi modalitatea de îndeplinire a obligaţiilor reciproce, au natura unor critici de netemeinicie şi indică atât nemulţumirea autoarei căii de atac faţă de examinarea probatoriului, cât şi scopul acesteia de a obţine o reinterpretare a stării de fapt, bazată pe o evaluare proprie a probelor, propusă spre validare instanţei de recurs, dar ele nu reprezintă motive apte să ofere pârghiile unui control de legalitate, context în care Înalta Curte aminteşte recurentei că invocarea aplicării greşite ori încălcării unei norme de drept material în recurs presupune nu doar indicarea dispoziţiei legale, ci şi reflectarea mecanismului său corect de aplicare şi modul în care instanţa de apel a înfrânt acest procedeu. De aceea, o nemulţumire legată de hotărârea recurată, de modul în care instanţa de apel a statuat asupra temeiniciei acţiunii reprezintă, în realitate, o critică specifică unei căi de atac devolutive, care nu poate fi analizată în recurs, cale extraordinară de atac în care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., se examinează conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În aceste condiţii, memoriul de recurs nu cuprinde, într-adevăr, nicio critică de nelegalitate care să poată fi primită, însă, în contextul invocării din oficiu a unor motive de casare de ordine publică, sancţiunea nulităţii căii extraordinare de atac nu poate fi aplicată, astfel încât excepţia invocată de intimată urmează să fie respinsă.

Analizând decizia atacată, în cadrul controlului de legalitate, văzând şi cele două motive de recurs invocate din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Subsumat acestor motive de nelegalitate, instanţa de recurs subliniază că art. 22 alin. (2) C. proc. civ. reglementează rolul judecătorului în aflarea adevărului, stabilind că acesta "are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. (...)".

Totodată, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele hotărârii trebuie să cuprindă "obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", iar neîndeplinirea exigenţelor impuse de acest text atrage nulitatea hotărârii, în condiţiile art. 174 şi urm. C. proc. civ., cu consecinţa casării ei şi trimiterii cauzei spre o nouă judecată.

În speţă, decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale evocate, instanţa de prim control judiciar soluţionând procesul fără a examina întreg materialul probator administrat ori susţinerile apelantului cu privire la restituirea sumei împrumutate.

Astfel, prin motivele de apel, Comuna Coşula a criticat sentinţa primei instanţe, arătând că nu a fost corect interpretat contractul părţilor şi nu s-au analizat nici circuitul sumei împrumutate, nici împrejurările în care banii au reintrat în contabilitatea reclamantei, în totalitate. A menţionat că a primit suma de 251.096,23 RON la 09.10.2021, dar a restituit-o reclamantei a doua zi, la 10.09.2021, cu ordinul de plată nr. x, rambursând astfel împrumutul.

În considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a reţinut că apelanta, deşi a susţinut restituirea sumei împrumutate în ziua imediat următoare celei în care a primit-o, nu a făcut dovada acestui fapt, iar din ordinul de plată multiplu electronic nr. 151, aflat la dosarul primei instanţe, rezultă că a efectuat mai multe plăţi către intimată, însă toate în baza contractului de execuţie de lucrări încheiat între părţi, iar nu cu titlu de restituire împrumut.

Or, analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat doar în parte probele administrate în cauză, întrucât, ataşat ordinului de plată de la dosarul de fond, a fost depus un extras de cont cuprinzând operaţiunile bancare efectuate de recurentă în ziua de 10.09.2021, care se regăseşte la dosarul primei instanţe şi care nu a fost analizat de instanţa de apel. Or, instanţa devolutivă de control judiciar avea obligaţia de a cerceta toate motivele de apel invocate de autoarea căii de atac şi de a cerceta toate înscrisurile depuse la dosar de părţi.

În aceste împrejurări, Înalta Curte observă că instanţa de apel nu şi-a exercitat rolul activ în aflarea adevărului, întrucât argumentele recurentei privind achitarea imediată a împrumutului nu au fost analizate corespunzător prin cercetarea întregului material probator administrat în cauză, iar înlăturarea acestei susţineri, în urma unei aprecieri incomplete şi selective a actelor dosarului, nu poate fi temeiul unei hotărâri legale.

Totodată, raportat la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., reţine că motivarea instanţei de apel, pe baza analizei parţiale a probelor din dosar, nu respectă exigenţele impuse de lege considerentelor unei hotărâri judecătoreşti, sub aspectul evocării motivelor pentru care s-au înlăturat argumentele pe care apelanta le-a adus în susţinerea apelului formulat.

Considerentele expuse demonstrează că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., invocate din oficiu, sunt fondate, întrucât decizia recurată a fost dată cu încălcarea rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului şi a cerinţelor imperative privind cuprinsul hotărârii judecătoreşti, astfel că nu poate fi realizat un control real de legalitate în lipsa clarificării pe deplin a situaţiei de fapt.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curtea urmează ca, în temeiul art. 496 şi 497 C. proc. civ., să admită recursul, să caseze decizia atacată şi să trimită cauza instanţei de apel pentru o nouă judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Comuna Coşula, prin Primar, împotriva deciziei nr. 275/17.11.2022, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 aprilie 2023.