Nullity of cassation appeal for lack of substantive illegality in challenge to arbitral award annulment rejection

Şedinţa publică din data de 26 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin sentinţa arbitrală nr. 38/06.06.2022, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a admis acţiunea reclamantei S.C. A. S.A. şi a obligat pârâtul Consiliul Judeţean Buzău la plata următoarelor sume:

- 1.638.344,11 RON + T.V.A., reprezentând contravaloarea lucrărilor executate pentru remedierea daunelor produse de viiturile din 13-14.03.2018, dobânda legală pentru perioada 11.11.2019-31.05.2021, în sumă de 248.080,51 RON şi rata de inflaţie pentru intervalul 11.11.2019-31.05.2021, în valoare de 93.713,28 RON;

- 1.601.815,56 RON + T.V.A., reprezentând contravaloarea lucrărilor executate pentru remedierea daunelor produse de viiturile din 27-29.06.2018, dobânda legală în valoare de 229.912,09 RON, calculată pentru perioada 11.11.2019-31.05.2021 pentru un debit în cuantum de 1.518.358,37 RON şi rata de inflaţie în valoare de 86.850,10 RON, calculată pentru intervalul 11.11.2019-31.05.2021 pentru un debit în cuantum de 1.518.358,37 RON;

- 3.063.832.51 RON + T.V.A., reprezentând contravaloarea lucrărilor executate pentru remedierea daunelor produse de viiturile din 01-04.06.2019, la care se adaugă dobânda legală în valoare de 323.406,52 RON, calculată pentru perioada 11.11.2019-31.05.2021 pentru un debit în cuantum de 2.135.803,24 RON şi rata de inflaţie în valoare de 122.167,95 RON, calculată pentru intervalul 11.11.2019-31.05.2021 pentru un debit în cuantum de 2.135.803,24 RON;

- 236.310,22 RON + T.V.A., reprezentând diferenţă de actualizare a valorii lunare a contractului, aferentă lunii ianuarie 2019, la care se adaugă dobânda legală în valoare de 35.782,45 RON şi rata de inflaţie în valoare de 13.516,94 RON, datorate începând cu 11.11.2019;

- 319.135.36 RON + T.V.A., reprezentând diferenţă de actualizare a valorii lunare a contractului, aferentă lunilor februarie- martie 2019, la care se adaugă dobânda legală în valoare de 48.323,95 RON şi rata de inflaţie în valoare de 18.254.54 RON, datorate începând cu 11.11.2019;

- 309.788,79 RON + T.V.A., reprezentând diferenţă de actualizare a valorii lunare a contractului aferentă lunii aprilie 2019, la care se adaugă dobânda legală în valoare de 46.908,68 RON şi rata de inflaţie în valoare de 17.719,92 RON, datorate începând cu 11.11.2019;

- 232.355,34 RON + T.V.A., reprezentând diferenţă de actualizare a valorii lunare a contractului, aferentă lunii mai 2019, la care se adaugă dobânda legală în valoare de 35.183.58 RON şi rata de inflaţie în valoare dc 13.290,73 RON, datorate începând cu 11.11.2019.

A obligat pârâtele la plata sumei de 219.603,28 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe arbitrale, Unitatea Administrativ Teritorială - Judeţul Buzău a formulat acţiune în anulare, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2022.

Prin sentinţa civilă nr. 83/F/04.10.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în anulare şi a obligat petentele să plătească intimatei, în solidar, suma de 17.525,13 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe civile, Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Buzău şi Consiliul Judeţean Buzău au declarat recurs, solicitând casarea hotărârii.

Prin memoriul de recurs, după o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, recurentele au susţinut că decizia instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv cele privind administrarea probelor şi dispoziţiile art. 1.535 C. civ.

Au arătat că instanţa arbitrală a respins solicitarea privind emiterea unei adrese către asigurător, încălcând rolul activ în aflarea adevărului prevăzut de art. 22 C. proc. civ., iar curtea de apel a confirmat această soluţie şi a respins proba ca nefiind utilă, deşi nu era lămurită situaţia de fapt. Au afirmat că răspunsul asigurătorului era util, deoarece asigurătorul a respins cererile de despăgubire, însă motivele acestei soluţii erau relevante pentru stabilirea împrejurărilor de fapt, pentru că se putea lămuri dacă riscul a fost asigurat şi dacă antreprenorul şi-a îndeplinit obligaţiile faţă de asigurător.

Recurentele au mai susţinut că, prin aprecierea curţii de apel privind lipsa utilităţii stabilirii situaţiei de fapt în raport cu asigurătorul, le-a fost încălcat dreptul la apărare.

O altă critică vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.535 C. civ. şi a regulilor de interpretare a contractului, recurentele menţionând că, la stabilirea accesoriilor, tribunalul arbitral nu a avut în vedere contractul părţilor, ci a aplicat dobânda penalizatoare prevăzută de art. 4 din Legea nr. 72/2013. Au apreciat că instanţa era obligată să aibă în vedere clauzele convenite de părţi, care trebuiau interpretate corelat şi aplicate unei situaţii de fapt complexe. Au mai arătat că au invocat aceste aspecte prin acţiunea în anulare, dar curtea de apel a reţinut că acestea sunt motive de netemeinicie şi nu pot face obiectul acestei acţiuni.

O ultimă critică formulată prin memoriul de recurs priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată la care au fost obligate, recurentele apreciind că sunt exagerate, iar curtea de apel, în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., trebuia să reducă onorariul avocaţilor raportat la complexitatea cauzei, judecată la primul termen, invocând şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Au mai arătat că aceste sume trebuie achitate de recurente din bugetul statului, cu respectarea principiului utilizării optime a banului public, iar cuantumul exagerat al cheltuielilor de judecată aduce atingere dreptului de acces la instanţă.

În drept, au invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 30.01.2023, S.C. A. S.A a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Analizând, cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) rap. la art. 494 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea. Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţa de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speţă, deşi a fost indicat expres motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, criticile dezvoltate prin memoriul de recurs relevă doar nemulţumirea părţilor faţă de interpretarea şi aprecierea probelor administrate şi a situaţiei de fapt de către instanţa de apel.

Astfel, recurentele au susţinut că au fost încălcate dispoziţiile legale privind administrarea probelor, deoarece curtea de apel a confirmat raţionamentul tribunalului arbitral privind refuzul de a solicita asigurătorului informaţii care ar fi fost relevante pentru stabilirea situaţiei de fapt, considerând neutilă această probă; procedând astfel, prima instanţă şi-a încălcat propria obligaţie de a stărui în aflarea adevărului.

De asemenea, recurentele au invocat aplicarea greşită a art. 1535 C. civ. cu privire la contractul părţilor şi au explicat modul în care ar fi trebuit să procedeze prima instanţă pentru a stabili obligaţia de plată a accesoriilor, respectiv prin raportare la clauzele contractuale, iar nu prin aplicarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 72/2013 privind dobânda penalizatoare.

Toate aceste susţineri reprezintă trimiteri la elemente de fapt, care au fost deja analizate de prima instanţă, prin prisma probatoriului administrat, fiind critici de netemeinicie cu privire la sentinţa recurată.

Totodată, analiza memoriului de recurs relevă că autoarele căii de atac au reiterat motivele prezentate în faţa curţii de apel, prin acţiunea în anulare, urmărind să obţină în recurs reaprecierea situaţiei de fapt cu privire la aspectele criticate, precum şi reanalizarea, conform viziunii proprii, a probatoriului, inclusiv a clauzei cuprinse în art. 14.8 din contract - a cărui incidenţă a fost stabilită ca fiind limitată la situaţia neplăţii facturilor - apreciere necombătută prin vreo critică de veritabilă nelegalitate. De altfel, din hotărârea recurată rezultă că, şi în cadrul acţiunii în anulare, petenţii au relevat tot aspecte de netemeinicie, fără a se încadra în motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 608 C. proc. civ.

O ultimă critică formulată prin memoriul de recurs vizează cheltuielile de judecată acordate de curtea de apel, recurentele susţinând că acestea nu au caracter rezonabil, în raport cu natura, complexitatea litigiului şi activitatea prestată de avocat, dar şi faţă de faptul că acestea trebuie achitate de recurente din fonduri publice, ceea ce contravine principiului utilizării optime a banului public şi aduce atingerea dreptului de acces la instanţa de judecată.

Nici această critică nu poate fi subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât, aşa cum s-a reţinut în paragrafele 34 şi 37 din decizia nr. 3/20.01.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, " stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii (...) o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul", astfel că "proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecinţă, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.."

În acest context, Înalta Curte aminteşte că examinarea instanţei de recurs este limitată de conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie. O asemenea analiză nu mai poate fi făcută în etapa procesuală a recursului, faţă de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care, indicând că recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, îi consacră acestei căi de atac natura nedevolutivă; aşa fiind, reevaluarea situaţiei de fapt şi a probelor deja administrate nu mai poate fi supusă cenzurii şi în recurs.

Totodată, Înalta Curte reaminteşte că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare din perspectiva rigorilor procedurale. O astfel de situaţie se constată şi în cauza de faţă, din moment ce, aşa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurentele nu au formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat doar formal.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul, urmând să respingă şi cererea intimatei privind obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, constatând că intimata nu a depus dovezi care să ateste efectuarea acestora, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentele Unitatea Administrativ Teritorială - Judeţul Buzău şi Consiliul Judeţean Buzău împotriva sentinţei civile nr. 83/F/04.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Respinge cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 aprilie 2023.