Competitive jurisdiction for prosecutor wage disputes: inapplicability of Art. 127 C. proc. civ. requiring forum of tribunal-level employment

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa la 8 iunie 2022, sub nr. x/2022, reclamantele A., cu domiciliul procesual ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Feteşti şi B., cu domiciliul procesual ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, au chemat în judecată pârâţii: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării - în calitate de expert, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, instanţa să dispună:

1. Obligarea pârâţilor la stabilirea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu 24.12.2019 şi pentru viitor şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017;

2. Obligarea pârâţilor începând cu data de 24.12.2019 şi în continuare, pe viitor şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, la acordarea majorării salariale la salariul de bază prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015, respectiv creşterea cu 25% a VRS de 484,18 RON, rezultând astfel un VRS de 605,225 RON;

3. Repararea prejudiciului prin obligarea pârâţilor la plata, începând cu data de 24.12.2019 şi până la data plăţii efective, a diferenţelor de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectoriale 605,225 RON şi venitul efectiv plătit, actualizarea acestor sume la rata inflaţiei, la care să se adauge şi dobânda legală penalizatoare (raportat la parchetele unde şi-a desfăşurat şi îşi desfăşoară activitatea fiecare reclamant).

Prin sentinţa civilă nr. 1124F din 17 octombrie 2022, Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă a admis excepţia lipsei competenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii: Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării - în calitate de expert, în favoarea Tribunalului Prahova. Totodată, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea acesteia la instanţa competentă.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Ialomiţa a reţinut că, prin acţiunea promovată, se solicită acordarea unor drepturi salariale ale personalului din justiţie, iar competenţa de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie îşi au domiciliul sau locul de muncă reclamantele.

De asemenea, prima instanţă de conflict a mai reţinut că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, reclamantele au calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Feteşti, respectiv procuror în cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, motiv pentru care, a statuat că, în speţă, devin incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Totodată, reţinând că dispoziţiile art. 127 se referă la situaţia judecătorilor, procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor care îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în prima instanţă, prima instanţă de conflict a statuat că, faţă de calitatea reclamantelor, de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Feteşti, respectiv procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, potrivit art. 127 C. proc. civ., ar fi trebuit să sesizeze unul dintre tribunalele aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află Tribunalul Ialomiţa.

Pentru aceste motive, instanţa a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 11 noiembrie 2022, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 336 din 23 februarie 2023, Tribunalul Prahova, secţia I Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Prahova şi Tribunalul Ialomiţa, a suspendat judecarea cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Prahova a reţinut că, în cauză, reclamanţii au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, respectiv în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Feteşti, iar, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Totodată, a menţionat că, potrivit art. 216 din acelaşi act normativ, dispoziţiile respectivei legi, referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

Având în vedere dispoziţiile legale sus menţionate, cea de a doua instanţă de conflict a reţinut că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, cum este şi cel de faţă, reclamantul are, în conformitate cu art. 116 C. proc. civ., alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, respectiv alegerea între instanţa de la domiciliul său şi instanţa de la locul de muncă.

Cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. în prezenta cauză, instanţa, evocând dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., a reţinut că dispoziţiile art. 127 din Cod se interpretează restrictiv, în sensul că alegerea altei instanţe din aproprierea curţii de apel la care judecătorul, procurorul sau grefierul îşi desfăşoară activitatea este obligatorie doar în ipoteza în care dosarul respectiv se soluţionează în fond la instanţa respectivă.

Cum, în cauza de faţă, reclamantele îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, respectiv în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Feteşti, cea de a doua instanţă de conflict a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., întrucât reclamantele nu îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, astfel încât, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine în primă instanţă Tribunalului Ialomiţa.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 8 martie 2023, sub numărul de dosar x/2023

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Ialomiţa şi Tribunalul Prahova - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanţă imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

În speţă, Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict negativ de competenţă au fost sesizate cu o acţiune având ca obiect plata unor drepturi salariale solicitate de către reclamante, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia şi în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Feteşti, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării - în calitate de expert, şi că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Faţă de obiectul acţiunii, potrivit art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii şi art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, competenţa materială revine în primă instanţă tribunalului.

Cât priveşte dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste prevederi legale reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător/procuror/asistent judiciar/grefier în calitate de reclamant sau de pârât, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.

Totodată, se reţine că Legea nr. 310/2018 a modificat dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prin extinderea sferei de aplicare a textului legal, în sensul că este incidentă competenţa facultativă nu numai atunci când persoanele mai sus amintite au calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, ci şi atunci când cererea este de competenţa unei instanţe inferioare celei la care acestea îşi desfăşoară activitatea.

Or, aşa cum s-a reţinut mai sus, reclamantele îşi desfăşoară activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, respectiv la Parchetul de pe lângă Judecătoria Feteşti, iar competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine în primă instanţă tribunalului.

Prin urmare, având în vedere că cererea de chemare în judecată formulată de reclamante nu este de competenţa judecătoriei, competenţa teritorială nu poate fi determinată în condiţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Totodată, se reţine că aceasta nu poate fi determinată nici în conformitate cu art. 127 alin. (21) C. proc. civ., instanţa de judecată competentă să soluţioneze cauza neavând calitate de pârâtă în dosar.

Aşa fiind, competenţa teritorială trebuie stabilită conform dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă aparţine instanţei de la domiciliul sau, după caz, sediul reclamantului şi ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform cărora "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Prin urmare, având în vedere că locul de muncă al reclamantelor este în judeţul Ialomiţa, rezultă că Tribunalul Ialomiţa este competent teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.

În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 aprilie 2023.