Retroactive restitution of interest payments under voided abusive variable-rate clauses in consumer credit agreements

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucur eşti, secţia a VI-a civilă, la data de 16.06.2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând instanţei să dispună constatarea caracterului abuziv al clauzelor inserate în cuprinsul contractului de credit nr. x din data de 08.03.2007, încheiat cu C. S.A., în conţinutul următoarelor articole: art. 4.1, 4.3; art. 5.1, 5.4; art. 5.6; art. 6.1; art. 9 lit. e); art. 11 şi al contractului de credit nr. x din data de 27.06.2008, încheiat cu C. S.A., în conţinutul următoarelor articole: art. 1.1. lit. b), art. 2.3 şi art. 3.12; art. 3.1, art. 3.2., art. 3.3 şi art. 3.7; art. 3.11; art. 3.14; art. 4.1, 4.5,4.6; art. 4.7; art. 6 lit. j), art. 8.1; constatarea nulităţii absolute a clauzelor abuzive anterior precizate şi, în consecinţă, modificarea/înlăturarea acestora din contract; repunerea părţilor în situaţia anterioară prin obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate abuziv cu titlu de dobândă, comision de procesare şi comision de administrare credit; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor pe care trebuie să le restituie; reechilibrarea contractelor prin stabilizarea cursului de schimb CHF-leu la cursul de la data încheierii contractelor, respectiv la data de 08.03.2007 - 2,1039 RON pentru 1CHF, iar la data de 27.06.2008 - 2,2746 RON pentru 1 CHF, cu consecinţa restituirii întregii sume percepute ca urmare a creşterii cursului valutar, precum şi conversia creditului din CHF în RON, la cursul de la data acordării creditelor, urmând ca plata acestora să se facă în continuare în RON; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1164/28.04.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de pârâtă, prin întâmpinare şi s-a admis în parte cererea formulată de reclamanţi, fiind obligată pârâta la restituirea către reclamanţi a sumelor încasate în baza clauzelor constatate ca abuzive prin sentinţa civilă nr. 3826/20.10.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

3. Soluţia instanţei de apel. Hotărârea recurată

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 661/2022 din 28 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a respins apelurile declarate de apelanta- pârâtă C. S.A. şi apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1164 din data de 28.04.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, ca nefondate.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, pârâta C. S.A., solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii recurate, în condiţiile art. 496 alin. (2) C. proc. civ., în sensul admiterii apelului formulat de recurenta C., iar, în consecinţă, respingerea cererii intimatilor-reclamanţi cu privire la restituirea sumelor ce reprezintă diferenţa dintre dobânda percepută în baza celor două contracte şi dobânda calculată de reclamanţi, cu obligarea reclamanţilor- intimaţi la suportarea cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, următoarele:

Instanţa de apel face o interpretare greşită a legii prin instituirea obligaţiei în sarcina sa de restituire a dobânzii încasate în plus faţă de valoarea dobânzii consemnate în cuprinsul graficului de rambursare emis iniţial în temeiul celor două contracte de credit, dobânda actualizată cu dobânda legală aferentă calculată de la data încasării fiecărei sume nedatorate şi până la momentul plăţii efective.

Recurenta- pârâtă consideră că soluţia instanţei de apel de a dispune restituirea dobânzii încasate în plus faţă de valoarea dobânzii consemnate în cuprinsul graficului de rambursare emis iniţial în temeiul celor două contracte de credit încheiate cu intimaţii- reclamanţi în 2007 şi 2008, este greşită, motivele de recurs încadrându-se în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., mai exact, hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Totodată, prin modificarea forţată a raporturilor contractuale dintre părţi, încălcând, astfel, principiul libertăţii contractuale, instanţa de apel şi-a depăşit atributele puterii judecătoreşti, fiind incident motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Astfel, a susţinut recurenta-pârâtă că, prin soluţia dată, instanţa de fond a intervenit în convenţia părţilor şi în mod injust a procedat la restituirea diferenţei de dobândă încasată în plus faţă de valoarea dobânzii consemnate în cuprinsul graficului de rambursare emis iniţial în temeiul celor două contracte de credit, hotărârea instanţei de apel fiind nelegală prin raportare la principiul pacta sunt servanda şi denotă o greşită interpretare a clauzelor contractuale privind dobânda, stipulate în cele doua contracte, întrucât, prin dispoziţia primei instanţe şi a instanţei de apel de a restitui dobânda excedentară, s-a ajuns la eliminarea dobânzii variabile pentru perioada anterioară implementării O.U.G. nr. 50/2010.

Sub acest aspect, recurenta apreciază că este nefondată soluţia pronunţată de instanţa de apel care a dat curs cererii intimaţilor de restituire a diferenţei de dobândă, ca urmare a eliminării criteriilor în funcţie de care varia dobânda. Prin contractele de credit analizate nu s-a prevăzut o dobândă fixă, care are caracter de excepţie şi care se regăseşte în componenţa altor tipuri de produse pe care le oferă Banca şi pentru care intimaţii nu au optat, ci o dobândă curentă variabilă.

În acest context, în mod eronat instanţa de apel consideră că prin restituirea dobânzii excedentare şi transformarea obligaţiilor asumate de împrumutat - dobânda variabilă fiind transformată în dobândă fixă - se elimină efectele unei clauze contractuale, fără a recunoaşte că ar fi intervenit în acordul părţilor, în sensul celor susţinute citând cele statuate de C.J.U.E. în Hotărârea pronunţată în Cauza Banco Espanol de Credito S.A. versus Joaquin Calderon.

În concluzie, dispunând restituirea diferenţei de dobândă în lipsa unui acord al părţilor sau a unui temei de drept care să permită o astfel de măsură, instanţa de apel a modificat raporturile contractuale şi a obligat Banca să se supună voinţei consumatorului, încălcând astfel principiul libertăţii de voinţă, enunţat şi recunoscut de legislaţia română.

Procedând în acest mod, instanţa a încălcat modul în care, prin acordul liber exprimat la momentul încheierii Contractelor de credit, a fost stabilită dobânda creditului acordat şi, astfel, instanţa de apel a modificat conţinutul clauzelor ce reglementează modul de percepere al dobânzii, fapt care este interzis.

De asemenea, eventuala intervenţie a instanţei în contracte, în sensul stabilirii de către instanţă a unei dobânzi fixe până la implementarea O.U.G. nr. 50/2010, nu este permisă de principiile de drept şi nici măcar de Legea nr. 193/2000.

Din perspectiva criticii privind greşita aplicare a legii, subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., recurenta-pârâtă a susţinut că instituţia plăţii nedatorate nu este aplicabilă în prezenta cauză

Dispoziţiile care reglementează plata nedatorată nu pot constitui fundamentul legal reţinut de instanţa de apel pentru a constata temeinicia cererii de restituire, întrucât plata nu s-a făcut din eroare, ci în temeiul unor acte juridice încheiate de părţi, în prezenta cauză fiind reprezentat de contractele de credit, prin stabilirea unui mod de calcul al dobânzii.

În opinia sa, sancţiunea constatării caracterului abuziv al unei clauze contractuale nu comportă un efect restitutoriu, asa cum decide în mod nedrept instanţa de apel şi, prin urmare, în ce priveşte dispoziţia de restituire a sumelor încasate rezultate din diferenţele de dobândă, solicită a se constata că recurenta nu a încasat sume nedatorate şi, ca atare, nu poate să îi incumbe obligaţia de restituire.

De asemenea, în situaţia în care s-a reţinut prin decizia atacată caracterul abuziv al clauzelor privind dobânda revizuibilă, instanţa nu putea dispune restituirea acestor sume de bani, pentru că, în virtutea dreptului material aplicabil în materia protecţiei consumatorilor (Legea nr. 193/2000 şi Directiva 93/13/CEE), sancţiunea care intervine în situaţia constatării caracterului abuziv al clauzelor este una sui generis. Mai exact, acest tip de sancţiune impune încetarea producerii efectelor pentru viitor, fără a se pune în discuţie prestaţiile deja executate, astfel cum se întâmplă în cazul sancţiunii nulităţii.

În ce priveşte acordarea dobânzilor legale, pentru toate sumele solicitate a se restitui, subliniază că, potrivit art. 1088 C. civ. 1864, punerea în întârziere în ceea ce priveşte dobânda în materie civilă curge de la data cererii de chemare în judecata, nicidecum de la data la care au fost achitate de reclamanţi sumele la care se solicită acordarea de dobânzi legale, nefiind în ipoteza de la art. 994 C. civ. 1864 (sume încasate cu rea-credinţă), întrucât respectivele sume au fost percepute conform prevederilor contractului de credit.

Pe cale de consecinţă, recurenta-pârâtă apreciază că nu datorează părţii adverse nicio sumă de bani, decizia instanţei de restituire a sumelor plătite în baza clauzelor art. 4.1 si art. 3.1 din contractele de credit analizate fiind nefondată.

În finalul memoriului de recurs, recurenta a criticat hotărârea şi în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, considerând că soluţia instanţei de apel este greşită cu privire la clauzele constatate a fi abuzive, drept pentru care a susţinut că nu are o culpă procesuală care să motiveze obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prima instanţă şi în apel, solicitând totodată, obligarea reclamanţilor-intimaţi la plata cheltuielilor de judecată suportate de recurentă pe parcursul desfăşurării litigiului.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 07.07.2022, sub nr. x/2017.

Apărarea formulată în cauză

Intimaţii- reclamanţi A. şi B. au formulat întâmpinare la recurs, prin care, fără a invoca excepţii, au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, cu consecinţa menţinerii hotărârii recurate, ca legală şi temeinică; cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu (fără a fi anexată dovada acestora); la întâmpinare, a fost anexată împuternicirea avocaţială .

III. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început la data de 16 iunie 2017, deci, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 17 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus comunicarea raportului către părţi. Părţile nu au formulat punct de vedere în scris la raport.

La termenul din 9 februarie 2023, recursul a fost admis în principiu, acordându-se termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 6 aprilie 2023, cu citarea părţilor, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia atacată în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Primul motiv de recurs invocat, întemeiat pe pct. 4 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., prin care recurenta- pârâtă susţine că instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, este nefondat.

Prin sintagma "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti" prevăzută de text, intrinsecă acestui motiv de recurs, se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera unei alte autorităţi, executive sau legislative, astfel cum sunt acestea delimitate de Constituţie şi legile organice, în acest caz, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile altor organe.

Or, examinând hotărârea recurată sub acest prim aspect, Înalta Curte constată că aceasta este legală, instanţa de apel stabilind în mod corect efectele constatării caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind dobânda din contractele de credit încheiate cu intimaţii- reclamanţi, dispunând şi restituirea prestaţiilor achitate nejustificat.

Din moment ce s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat nulitatea absolută a clauzelor privind dobânda revizuibilă în funcţie de evoluţia pieţei financiare sau de politica de creditare a băncii intimate- pârâte, restituirea dobânzii încasate de bancă se impunea, ca efect al nulităţii constatate.

Contrar susţinerilor recurentei- pârâte, aşadar, şi fără depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, instanţa de apel nu a realizat vreo modificare a relaţiei contractuale şi a libertăţii de voinţă a părţilor la încheierea contractului, prin faptul că a dispus obligarea recurentei- pârâte la restituirea diferenţei de dobândă, instanţa exercitându-şi prerogativele legale de a soluţiona litigiul potrivit regulilor de drept care îi sunt aplicabile, cu respectarea pe deplin a principiului înscris în art. 22 C. proc. civ. şi dând eficienţă în mod legal efectului nulităţii absolute constatate.

Înalta Curte va înlătura şi celălalt motiv de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critica recurentei- pârâte privind aplicarea greşită a prevederilor art. 969 C. civ. de la 1864, întrucât instanţa de apel nu ar fi dat eficienţă principiului forţei obligatorii a contractului, nefiind fondată.

Plecând de la premisele cerinţei de previzibilitate a actelor normative şi a regulii de drept civil, potrivit căreia actul juridic se impune părţilor întocmai ca legea, având forţă obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 969 alin. (1) C. civ. de la 1864, se desprinde concluzia că actul juridic trebuie caracterizat prin previzibilitate, clauzele contractuale fiind necesar a fi formulate astfel încât consumatorul să poată anticipa producerea consecinţelor acestora, ceea ce, în speţă nu era cazul, consumatorul neavând reprezentarea elementelor prin care se modifică dobânda.

Este de menţionat şi faptul că jurisprudenţa CJUE recunoaşte judecătorului naţional puterea de a declara din oficiu nule clauzele unui contract constatate ca fiind abuzive şi s-a statuat că există un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-şi producă efectele (Hotărârea Curţii în cauza C-241/98, Salvat Editores S.A. vs. Jose M. Sanchez Alcon Prades).

De asemenea, în jurisprudenţa naţională s-a statuat că finalitatea constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulităţii absolute a acestora, în temeiul dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 193/2000, care prevede că aceste clauzele nu vor produce efecte juridice.

Înalta Curte reţine că în virtutea principiului restitutio in integrum şi a plăţii nedatorate, tot ce s-a executat în baza unei clauze abuzive, a cărei nulitate absolută s-a constatat, trebuie restituit, astfel încât părţile contractului să ajungă în situaţia în care acea clauză nu ar fi fost inserată în convenţia lor.

Prin urmare, în măsura în care clauza respectivă şi-a produs efectele şi părţile au executat deja prestaţii în baza acesteia, constatarea nulităţii presupune şi restituirea a ceea ce au primit, contrar susţinerilor recurentei.

Din moment ce s-a produs desfiinţarea retroactivă a temeiului obligaţiei de a plăti dobânda revizuibilă, stipulată în cuprinsul clauzelor constatate ca abuzive, restituirea prestaţiilor executate în temeiul acestor dispoziţii contractuale anulate este aplicabilă, în virtutea dispoziţiilor legale exprese care reglementează efectele nulităţii absolute, impunându-se repunerea părţilor în situaţia anterioară, conform principiului restitutio in integrum.

Ca atare, în mod legal s-a reţinut că intimaţii- reclamanţi sunt îndreptăţiţi la recuperarea sumelor achitate în plus în urma majorării nelegale de către recurentă a dobânzii contractuale, întrucât efectul nulităţii absolute este unul retroactiv, astfel încât pârâta nu mai are niciun temei să reţină sumele încasate în plus, prin majorarea dobânzii contractuale.

Nu poate fi primită nici critica privind încălcarea Hotărârii CJUE 269/19 şi a dispoziţiilor art. 969 C. civ.

Înalta Curte reţine că această clauză a fost constatată nulă pentru caracterul ei abuziv, justificat de lipsa transparenţei mecanismului de modificare a dobânzii şi nu de caracterul variabil al dobânzii. Modalitatea prin care s-a stabilit posibilitatea de modificare a dobânzii a creat un dezechilibru evident între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorilor şi nu caracterul variabil al dobânzii.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte va înlătura motivele de casare invocate de recurenta-pârâtă, cu consecinţa respingerii prezentului recurs, ca nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 661/2022 din 28 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2023.