Annulment of arbitral award for lack of written agreement in insurance claim dismissed on appeal

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.252,30 RON, reprezentând diferenţa de plată rămasă neachitată.

Prin hotărârea arbitrală nr. 26/14.01.2022, Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta să plătească reclamantei sumele de 4.252,30 RON, reprezentând diferenţa de plată neachitată şi de 2.050 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta a formulat acţiune în anulare, solicitând anularea ei, în cadrul căreia a solicitat şi suspendarea executării hotărârii, în temeiul art. 608 alin (1) lit. a) şi b) şi art. 612 C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 58/23.03.2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Prin decizia nr. 77/02.05.2022, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Prin decizia nr. 1405/08.06.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Prin decizia nr. 123/26.09.2022, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins cererea de suspendare a executării hotărârii arbitrale, a admis acţiunea în anulare, a anulat hotărârea arbitrală atacată şi a trimis cauza spre soluţionare Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În motivare, a susţinut că instanţa a dat eficienţă normei generale reprezentate de art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în condiţiile în care există o normă specială aplicabilă derogatorie, respectiv Norma A.S.F. nr. 18/2017, cu referire la art. 7 alin. (3) şi (4) lit. d) din aceiaşi normă.

A mai susţinut că instanţa a apreciat în mod eronat faptul că Norma nr. 18/2017 nu reprezintă o complinire a lipsei unei convenţii arbitrale în forma scrisă, astfel cum este prevăzută de art. 548 C. proc. civ. Aceasta deoarece, în materia petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare şi de reasigurare, consumatorul poate solicita soluţionarea litigiului prin intermediul arbitrajului, fără a fi necesară încheierea unei convenţii arbitrale separate. Acest drept este prevăzut în cadrul special reglementat de Norma A.S.F. nr. 18/2017, care a conferit instanţei arbitrale autoritatea de a soluţiona litigiile în materia asigurărilor privind despăgubirile solicitate în temeiul contractului de asigurare, la cererea consumatorului.

Recurenta a mai subliniat că Norma A.S.F. nr. 18/2017 prezintă toate caracteristicile unei legi speciale, ale cărei dispoziţii au prioritate faţă de legea generală, şi că art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma A.S.F. nr. 18/2017 reprezintă o completare a alin. (3) al aceluiaşi articol. În acest sens, a făcut trimitere la art. 6 alin. (6) şi art. 8 alin. (16) din Legea nr. 237/2015 şi la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Recurenta a afirmat că, din coroborarea art. 7 alin. (3) cu art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma A.S.F. nr. 18/2017, rezultă că nu este necesar acordul celeilalte părţi pentru a se urma calea alternativă de soluţionare a litigiului prin arbitraj instituţionalizat. Singura condiţie necesară pentru stabilirea competenţei instanţei arbitrale o constituie formularea cererii arbitrale de către consumator, cum este în cazul de faţă.

În continuare, a menţionat că Norma A.S.F. nr. 18/2017 se completează cu dispoziţiile din Legea nr. 132/2017, în privinţa modului în care eventualele litigii pot fi soluţionate. Astfel, consumatorilor le este acordat dreptul de a alege o cale alternativă de soluţionare a litigiilor, în funcţie de statutul juridic.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reţine următoarele:

În cauză, recurenta, succesor cu titlu particular (cesionar) al persoanei păgubite, urmăreşte obligarea pârâtei, asigurător al persoanei vinovate de săvârşirea accidentului, la repararea prejudiciului constând în cheltuielile cu repararea vehiculului avariat.

Reclamanta a înaintat pârâtei o cerere de despăgubire la 23.09.2021, asupra căreia aceasta nu a formulat un răspuns cu privire la diminuarea despăgubirii, context în care a sesizat "Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat".

Soluţionând excepţia necompetenţei materiale, tribunalul arbitral a reţinut, în principal, că, "având în vedere că soluţionarea litigiului prin arbitraj, în cadrul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat, este solicitată de către «consumator», precum şi faptul că reclamanta este persoană juridică, (…) sunt aplicabile dispoziţiile Normei nr. 18/2017 a AS.F. (…)" şi "care este, în temeiul prerogativelor Autorităţii de Supraveghere Financiară, o lege specială, ale cărei dispoziţii au prioritate faţă de normele generale în prezenta cauză faţă de dispoziţiile art. 548 C. proc. civ..". S-a reţinut astfel că "Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat este competent să soluţioneze cauza", iar prin sentinţa arbitrală, cererea reclamantei a fost admisă.

Curtea de apel, învestită cu judecarea acţiunii în anulare, a găsit fondat motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că tribunalul arbitral a soluţionat cauza în lipsa unei convenţii arbitrale, motiv pentru care a anulat hotărârea arbitrală şi a trimis cauza Judecătoriei Sector 1 Bucureşti. În esenţă, curtea de apel a reţinut că Norma A.S.F. nr. 18/2017 nu este aplicabilă unei acţiuni în pretenţii, îndreptate împotriva asigurătorului.

Criticând decizia curţii de apel, recurenta a susţinut că în mod eronat instanţa a dat eficienţă normei generale reprezentate de art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în condiţiile în care există o normă specială aplicabilă derogatorie, respectiv Norma A.S.F. nr. 18/2017, cu referire la art. 7 alin. (3), coroborat cu alin. (4) lit. d) al aceluiaşi articol, care constituie o complinire a lipsei unei convenţii arbitrale.

Aceste critici ale recurentei subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitoare la pretinsa atribuire, prin lege, a competenţei de soluţionare a litigiului către tribunalul arbitral vor fi reîncadrate şi analizate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât se invocă aplicarea greşită a unor norme de drept procesual.

Înalta Curte constată că cererea de arbitrare a fost iniţiată de un profesionist şi întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 132/2017; alin. (4) al textului legal evocat prevede că "Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a) sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entităţii de soluţionare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. (…)".

Norma A.S.F. nr. 18/2017 reglementează modul de soluţionare a petiţiilor privind activitatea societăţilor de asigurare şi reasigurare şi brokerilor de asigurare şi nu soluţionarea litigiilor derivând din dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 132/2017. În acest sens, sunt relevante dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Norma nr. 18/2017, care prevăd că, dacă rezolvarea aspectelor invocate de petenţi este determinată de modul de administrare a unor probe de natură tehnică şi juridică care nu privesc exclusiv aplicarea legislaţiei din domeniul asigurărilor, A.S.F. va îndruma persoanele fizice pentru soluţionarea litigiului prin intermediul entităţii de soluţionare alternativă a litigiilor în domeniul nonbancar, iar cele juridice prin mediere sau arbitraj "fără a fi restrâns dreptul acestora de a acţiona pe calea instanţei de judecată".

Chiar dacă, potrivit art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma nr. 18/2017 a A.S.F., conducerea executivă a societăţilor şi brokerilor şi coordonatorul colectivului de analiză şi soluţionare a petiţiilor asigură participarea la procedurile de soluţionare alternativă a litigiilor, precum conciliere prin intermediul C., mediere sau arbitraj, după caz, atunci când se solicită de către consumator, aceste dispoziţii nu derogă de la regula generală, înscrisă în art. 548 şi urm. C. proc. civ.

Deşi art. 21 alin. (4) din Legea nr. 132/2017 face trimitere şi la "acordul entităţii de soluţionare a litigiului", litigiul de faţă nu este plasat în perimetrul celor care pot fi soluţionate de o atare entitate, nici titularul iniţial al creanţei şi nici recurenta neîndeplinind calitatea de "consumator", conform art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992. De altfel, recurenta nu a invocat că ar fi învestit instituţia arbitrală ca "entitate de soluţionare a litigiului", în sensul O.G. nr. 38/2015.

Nici alin. (6) al art. 23 din Legea nr. 132/2017 nu susţine interpretarea recurentei. Acesta prevede că "În cazurile în care despăgubirile se stabilesc prin soluţionarea alternativă a litigiilor sau prin hotărâre judecătorească, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în baza acordului rezultat în urma soluţionării alternative a litigiului sau în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitivă". Or, potrivit art. 606 C. proc. civ., arbitrajul se finalizează cu o hotărâre definitivă şi obligatorie, deci nu cu un acord, specific modalităţilor alternative neangajante de soluţionare a disputelor.

De aceea, Înalta Curte constată nefondată critica recurentei, şi, în acord cu curtea de apel, reţine că, într-un litigiu de natura celui de faţă, iniţiat de un profesionist, în lipsa unei convenţii arbitrale, competenţa de soluţionare a litigiului revine instanţei judecătoreşti.

În considerarea celor ce preced, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin prisma criticilor formulate şi că nu poate fi reţinută incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 123/26.09.2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata B. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2023.