Unjust enrichment subsidiary to civil delict for unauthorized use of public land

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă la 27 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul Municipiul Câmpulung Moldovenesc prin Primar a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 550.285 RON (445.627 RON debit şi 104.658 RON majorări de întârziere), reprezentând pretenţii pentru folosirea terenului în suprafaţă de 7.648 mp, proprietatea reclamantului, situat în Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, identificat cu nr. cadastral x din cartea funciară nr. x Câmpulung Moldovenesc, şi obligarea pârâtei la plata majorărilor de întârziere calculate până la plata efectivă a debitului.

Prin încheierea nr. 1417 din 4 decembrie 2018, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a trimis cauza spre soluţionare Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă sub nr. x/2018*.

Pârâta A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

La 7 septembrie 2020, reclamantul, având în vedere concluziile raportului de expertiză, a depus precizări prin care şi-a redus pretenţiile şi a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei totale de 398.781,49 RON (333.819,60 RON, debit, şi 64.961,89 RON, majorări de întârziere), reprezentând pretenţii pentru folosirea terenului în suprafaţă de 7.648 mp, proprietatea sa, situat în Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, identificat cu nr. cadastral x din cartea funciară nr. x Câmpulung Moldovenesc şi obligarea pârâtei la plata majorărilor de întârziere calculate până la plata efectivă a debitului.

Prin sentinţa nr. 60 din 5 aprilie 2021, Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Câmpulung Moldovenesc prin Primar.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul Municipiul Câmpulung Moldovenesc prin Primar.

Prin decizia nr. 307 din 22 octombrie 2021, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de reclamantul Municipiul Câmpulung Moldovenesc prin Primar, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a admis acţiunea reclamantului şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 333.819,60 RON cu titlu de debit precum şi majorări de întârziere fiscale în sumă de 64.961,89 RON calculate până la 20 noiembrie 2018, precum şi în continuare până la plata efectivă a debitului. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei ce nu erau contrare deciziei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A. S.R.L., solicitând instanţei să admită calea de atac formulată şi să caseze hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare curţii de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac afirmă că nu a fost respectat principiul disponibilităţii prevăzut de art. 9 şi au fost încălcate dispoziţiile art. 22 şi art. 478 alin. (3) C. proc. civ. deoarece tribunalul a analizat raportul juridic litigios din perspectiva îmbogăţirii fără justă cauză, iar curtea de apel a avut în vedere soluţionarea cauzei relativ la instituţia răspunderii civile delictuale, fără a se referi şi la îmbogăţirea fără justă cauză.

Recurenta-pârâtă susţine că decizia atacată nu este motivată în sensul că nu conţine considerentele proprii curţii de apel, reluându-se susţinerile intimatului-reclamant, fără a fi analizate apărările pârâtei formulate în apel. Mai susţine că nu au fost analizate condiţiile răspunderii civile delictuale.

Aceeaşi parte arată că au fost încălcate sau greşit aplicate normele de drept material, respectiv art. 1349 şi urm. C. civ., art. 463 alin. (2) Codul fiscal, art. 136 alin. (4) teza a II-a din Constituţie, art. 866, art. 871-art. 873 C. civ. şi art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 54/2006. Consideră că instanţa de apel nu a apreciat corect probele şi nu a stabilit corect situaţia de fapt întrucât a reţinut în mod greşit că pârâta a folosit întregul teren, deşi aceasta ar fi dovedit că a folosit o suprafaţă de 1.239 mp din cei 7.648 mp. Apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, nefiind dovedită certitudinea prejudiciului şi nici vinovăţia recurentei care ar fi încercat să lămurească situaţia juridică a terenului.

Recurenta-pârâtă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse şi a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 5 octombrie 2022 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 8 februarie 2023 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 307 din 22 octombrie 2021 şi s-a stabilit termen de judecată la 5 aprilie 2023, cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii şi limitele învestirii în sensul că nu a analizat motivele de apel din perspectiva instituţiei îmbogăţirii fără justă cauză întrucât din cererea de chemare în judecată şi din memoriul de apel rezultă că reclamanta a învestit instanţa cu soluţionarea unei acţiuni în pretenţii.

Este adevărat că au fost indicate dispoziţiile art. 1345 şi art. 1347 C. civ. din materia îmbogăţirii fără justă cauză şi cele ale art. 1349, art. 1357 şi art. 1358 C. civ. din materia răspunderii civile delictuale. Potrivit art. 1348 din acelaşi cod, cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acţiune pentru a obţine ceea ce îi este datorat. Rezultă astfel că acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză are un caracter subsidiar, fiind permisă numai în absenţa unui alt mijloc de recuperare, de către cel care şi-a micşorat patrimoniul, a pierderii suferite. În mod corect instanţa de apel a analizat temeiul referitor la răspunderea civilă delictuală deoarece atât timp cât reclamanta are calea acţiunii derivată din dispoziţiile art. 1349 şi urm. C. civ., acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză este exclusă.

Nu se poate reţine că au fost încălcate prevederile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. întrucât analiza temeiului de drept care fundamentează soluţia de admitere a apelului, indicat de reclamantă, în sens contrar celor dorite de recurentă, nu reprezintă o schimbare a calităţii părţilor, a cauzei sau a obiectul cererii şi nici nu echivalează cu formularea unor pretenţii noi.

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Instanţa supremă va înlătura criticile recurentei în sensul lipsei unor considerente proprii ale curţii de apel întrucât instanţa de prim control judiciar a stabilit situaţia de fapt şi a analizat motivele de apel pe baza temeiului juridic indicat de autorul căii de atac, respectiv o acţiune în pretenţii bazată pe instituţia răspunderii civile delictuale. De asemenea, a avut în vedere şi limitele devoluţiunii în apel, reţinând că, în esenţă, chestiunea litigioasă vizează eventuala obligaţie a pârâtei de a plăti despăgubiri reclamantei pentru folosirea fără drept a terenului în suprafaţă de 7.468 mp pentru perioada noiembrie 2015 - octombrie 2018. Formularea de către curtea de apel a unor considerente prin care a răspuns susţinerilor din întâmpinare printr-un argument contrar nu echivalează cu neanalizarea apărărilor pârâtei.

Înalta Curte notează că au fost respectate exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât motivarea reflectă un raţionament logic, construit în urma examinării temeiurilor de fapt şi de drept indicate de reclamant şi de pârâtă, în cererea de chemare în judecată, în motivele de apel şi în întâmpinările formulate. Astfel, instanţa de apel a constatat existenţa faptei ilicite a pârâtei de a fi folosit terenul fără să fi achitat vreo sumă de bani pentru perioada în discuţie şi a apreciat ca dovedit cuantumul prejudiciului suferit de reclamant prin raportare la concluziile raportului de expertiză contabilă.

Referitor la criticile prin care se invocă nerespectarea art. 1349 şi urm. C. civ. din materia răspunderii civile delictuale, art. 463 alin. (2) Codul fiscal, art. 136 alin. (4) teza a II-a din Constituţie, art. 866 privind proprietatea publică, art. 871-art. 873 C. civ. privind dreptul de concesiune şi art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, subsumate de recurentă pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa supremă reţine că textele de lege sunt invocate formal deoarece prin memoriul de recurs se prezintă aspecte de fapt (cum ar fi existenţa şi întinderea prejudiciului, legătura de cauzalitate şi vinovăţia) şi se aduce în discuţie modalitatea în care curtea de apel a interpretat declaraţiile martorilor şi înscrisurile depuse la dosar. Acestea sunt chestiuni de netemeinicie care nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 307 din 22 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 307 din 22 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2023.