Abusive credit commission clauses upheld as fair; restitution claims dismissed and bank awarded litigation costs

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 3 iunie 2014, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS. şi TT. au chemat în judecată pe pârâta UU. S.A., solicitând constatarea ca abuzivă a modului de calcul al dobânzii în lipsa marjei de calcul şi stabilirea urmată de inserarea în contract a acestei noţiuni de marjă (obligatorie conform legii) în sensul stabilirii marjei de calcul a băncii, prin formula dobânda după primul an de creditare, respectiv dobânda iniţială minus indicele de referinţă la data semnării; recalcularea dobânzilor percepute de bancă în comparaţie cu dobânda stabilită în mod egal prin marja fixă plus indice de referinţă în sensul stabilirii eventualului excedent de dobândă cu consecinţa restituirii dobânzilor excedente, în cazul constatării nulităţii absolute a modului de calcul iniţial; constatarea nulităţii absolute şi în subsidiar restituirea integrală a sumelor plătite cu titlu de comision de administrare lunară stabilit la soldul creditului; constatarea nulităţii absolute şi în subsidiar restituirea integrală a sumelor plătite cu titlu de comision de acordare plătit la momentul acordării creditului. S-a solicitat, de asemenea, plata dobânzilor legale pentru toate sumele a căror restituire se va dispune, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta UU. S.A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea ca lipsită de interes şi de obiect a acţiunii formulate, în ceea ce priveşte capetele de cerere privind modificarea ratei dobânzii şi comisionul de administrare, pentru reclamanţii care au încheiat acte adiţionale prin care au fost modificate aceste elemente, de la data încheierii acestor acte adiţionale, respectiv, ca neîntemeiată pentru ceilalţi.

Prin cererea precizatoare din 22 aprilie 2018, reclamanţii au arătat că înţeleg să atace doar clauzele contractuale privind variaţia dobânzii în funcţie de evoluţia pieţei financiare şi politica de creditare a băncii, comisionul de acordare şi comisionul de administrare din contractele de credit încheiate între părţi, iar nu şi actele adiţionale.

Reclamanţii W. şi X. au formulat cerere de renunţare la judecarea cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3807 din 14 decembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a luat act de renunţarea la judecarea cererii de chemare în judecată formulate de W. şi X., a respins excepţia lipsei de obiect şi excepţia lipsei de interes, invocate de pârâtă prin întâmpinare, a admis primul capăt de cerere având ca obiect nulitatea clauzelor contractuale din contractul de credit nr. x, art. 4.7; contractul de credit nr. x din 24.08.2007, art. 3.2 şi contractul de credit nr. x din 05.08.2008, art. 3.3.; contractul de credit nr. x din 04.07.2008, art. 3.7.; contractul de credit nr. x din 27.08.2007, art. 3.3 şi contractul de credit nr. x din 08.02.2007, art. 4.3.; contractul de credit nr. x din 09.10.2008, art. 3.7; contractul de credit Nr. x din 09.10.2008., art. 4.7; contractul de credit nr. x, art. 3.3 şi contractul de credit nr. x din 08.09.2006, art. 4.3; contractul de credit nr. x din 18.09.2008, art. 3.7.; contractul de credit nr. x din 11.04.2007, art. 3.3.; contractul de credit nr. x din 29.11.2006, art. 3.3; contractul de credit nr. x din 16.04.2007, art. 3.3.; contractul de credit nr. x din l9.06.2008, art. 4.7; contractul de credit nr. x din 02.07.2008, art. 3.7.; contractul de credit nr. x din 23.06.2008, art. 3.7; contractul de credit nr. x din 14.12.2007, art. 3.3; contractul de credit nr. x din 22.07.2008, art. 3.7; contractul de credit nr. x din 01.02.2007, art. 3.3; contractul de credit nr. x din 13.05.2008, art. 3.7.; contractul de credit nr. x din 22.02.2008, art. 3.3; contractul de credit nr. x din 19.09.2008, art. 4.7; contractul de credit nr. x, art. 4.3; contractul de credit nr. x, art. 4.3; contractul de credit nr. x din 08.08.2008, art. 4.7; contractul de credit nr. x din 20.09.2007, art. 3.3.; contractul de credit nr. x, art. 3.3. A constatat nulitatea absolută parţială a acestor clauze contractuale, în ceea ce priveşte modificarea ratei dobânzii în funcţie de evoluţia pieţei financiare şi/sau politica de credite a băncii; a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate. A obligat reclamanţii la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., P., Q., R., S., T., U., V., BB., CC., II., LL., MM., NN., QQ., RR. şi SS., cât şi pârâta.

Prin decizia civilă nr. 882 din 17 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul formulat de către reclamanţi, ca nefondat. A admis excepţia lipsei de interes a apelului formulat de pârâtă în contradictoriu cu reclamanţi W. şi X. şi a respins apelul formulat în contradictoriu cu aceşti reclamanţi ca lipsit de interes. A admis apelul formulat de către pârâta UU. S.A., a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins în integralitate cererea de chemare în judecată formulată de către M., N., S., T., U., V. şi II.. A menţinut în rest sentinţa apelată. A obligat reclamanţii M., N., S., T., U., V. şi II. la plata în mod proporţional către pârâtă a sumei de 4.000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii A., QQ., RR., NN., MM., Q., R., S., T. şi II. şi pârâta UU. S.A.

Prin decizia nr. 2180 din 5 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de reclamanţii A., QQ., RR., NN., MM., Q., R., S., T. şi II. împotriva deciziei civile nr. 882 din 17 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care a casat-o în parte şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamanţii A., QQ., RR., NN., MM., Q., R., S., T. şi II. împotriva sentinţei civile nr. 3807 din data de 14 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în ceea ce priveşte comisionul de acordare şi comisionul de administrare. A menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei recurate. A respins recursul declarat de pârâta UU. S.A. împotriva aceleiaşi decizii.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa supremă a reţinut, în esenţă, că sunt nefondate criticile formulate de reclamanţi referitoare la respingerea motivului de apel referitor la restituirea dobânzilor plătite excedentar şi cele formulate de reclamanţii VV., T. şi II. relativ la respingerea cererii privind constatarea nulităţii clauzei privind modificarea ratei dobânzii, dar sunt fondate cele referitoare la caracterul abuziv al clauzelor care reglementează comisionul de acordare credit şi pe cel de administrare întrucât din conţinutul acestora nu rezultă care sunt contraprestaţiile băncii, iar respectivele prevederi contractuale nu au fost negociate. Astfel, cauza a fost trimisă spre o nouă judecată cu privire la analiza caracterului abuziv al clauzelor care prevăd aceste comisioane.

Referitor la recursul formulat de pârâtă, Înalta Curte a reţinut că modalitatea în care a fost redactată clauza privind dobânda nu conţine criterii bine individualizate care să permită consumatorului obişnuit să verifice întrunirea condiţiilor de aplicare a clauzei şi modul de aplicare efectivă a clauzei de către bancă, aceasta fiind abuzivă în sensul alin. (1) lit. a) din Anexa Legii nr. 193/2000. Criteriul menţionat în contract, respectiv "evoluţia pieţei financiare şi/sau politica de credite a băncii", nu respectă cerinţele legii, motiv pentru care recursul băncii a fost respins.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2014*.

Prin decizia nr. 408 din 5 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererile de apel formulate de reclamanţii A., Q., R., S., T., II., MM., NN., QQ., RR., în rejudecare după casare, ca nefondate. A obligat reclamanţii la cheltuieli de judecată în cuantum de 19.709 RON către pârâtă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii A., Q., R., S., T., II., MM., NN., QQ. şi RR., solicitând instanţei să caseze hotărârea atacată, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Prin memoriul de recurs se susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile Legii nr. 193/2000 şi ale Directivei 93/13 în sensul că, deşi a constatat că prevederile contractuale de la art. 3.2 din convenţia de credit nu au fost negociate şi sunt abuzive, a apreciat că nu se impune restituirea sumelor încasate în temeiul acestor prevederi.

Recurenţii-reclamanţi arată că respectivele clauze referitoare la dobândă au creat un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorilor, cu încălcarea cerinţei de buna-credinţă întrucât banca şi-a rezervat, prin contract, dreptul de a modifica ratele în funcţie de indici necunoscuţi la momentul contractării. Apreciază că aceste clauze sunt contrare dispoziţiilor din C. civ. în conformitate cu care dobânda trebuie să fie determinată sau determinabilă.

Autorii căii de atac afirmă şi caracterul abuziv al clauzei referitoare la comisionul de administrare deoarece contractul este preformulat, iar comisionul disimulează o dobândă, ceea creşte artificial costul creditului, iar aceasta dovedeşte reaua-credinţă a băncii.

Referitor la comisionul de acordare, recurenţii arată că art. 35 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 50/2010 interzice perceperea unui comision de retragere pentru sumele trase din credit şi apreciază că valoarea acestui comision este ridicată. Menţionează că acest comision nu este prevăzut expres în scadenţar, cuantumul său nefiind menţionat în contract. Se face trimitere la sentinţa civilă nr. 2447 din 2 aprilie 2018 prin care Judecătoria Târgu Jiu a constatat caracterul abuziv al respectivei clauze şi a dispus restituirea sumelor încasate cu acest titlu. Se susţine că nu au fost respectate prevederile art. 45 din Legea nr. 296/2004 şi se pretinde că practica băncilor de a încasa un comision de acordare este incorectă, iar dezechilibrul trebuie analizat în raport şi de costurile suportate de bancă în mod real. Aceleaşi părţi apreciază că un astfel de comision este interzis expres de art. 15 din Legea nr. 193/2000.

Recurenţii-reclamanţi arată că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 3 lit. a) şi b) şi art. 18 din O.G. nr. 21/1992 şi susţin că nu au fost avute în vedere cele statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-26/13 Kasler referitor la caracterul inteligibil al clauzelor contractuale. Mai arată că intimata-pârâtă nu i-a informat pe recurenţii-reclamanţi în legătură cu comisioanele de administrare şi de acordare şi cu privire la contraprestaţia băncii şi consideră că acestea au o valoare foarte mare în raport de costurile creditului.

Recurenţii-reclamanţi au indicat în cererea de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 5 octombrie 2022 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 8 februarie 2023 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenţii-reclamanţi împotriva deciziei civile nr. 408 din 5 martie 2021 şi s-a fixat termen pentru judecarea acestuia la 5 aprilie 2023, cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Înalta Curte, faţă de dispoziţiile art. 501 C. proc. civ., nu va analiza criticile referitoare la soluţionarea capătului de cerere prin care s-a solicitat modificarea ratei dobânzii întrucât instanţa supremă s-a pronunţat în mod definitiv asupra acestui aspect prin decizia nr. 2180 din 5 noiembrie 2020, pronunţată în primul ciclu procesual în calea de atac a recursului. Prin această hotărâre s-a stabilit că argumentele prezentate de reclamanţi în dezvoltarea respectivului motiv de recurs nu sunt fondate, Înalta Curte dispunând trimiterea cauzei spre o nouă judecată doar în ceea ce priveşte rejudecarea apelului declarat de reclamanţi, sub aspectul comisionul de acordare şi comisionul de administrare. Celelalte dispoziţii ale deciziei nr. 2180 din 5 noiembrie 2020 au fost menţinute.

În ceea ce priveşte criticile prin care recurenţii-reclamanţi susţin încălcarea dispoziţiilor art. 3 lit. a) şi b) şi art. 18 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, referitoare la obligaţia de informare, instanţa supremă constată că acestea au fost formulate omisso medio. Deoarece au fost aduse în atenţia instanţei direct în recurs, fără a fi fost supuse în prealabil examinării instanţei de apel, Înalta Curte nu le va analiza.

Susţinerile autorilor căii de atac privind nerespectarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 35 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, prin care se interzice perceperea comisionului de retragere, nu vor fi avute în vedere deoarece clauza considerată abuzivă de recurenţi şi a cărei anulare au solicitat-o se referă la comisionul de acordare.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenţii-reclamanţi susţin caracterul abuziv al clauzelor ce stipulează comisionul de acordare şi de administrare, invocând încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, deoarece curtea de apel a respectat limitele casării stabilite prin decizia nr. 2180 din 5 noiembrie 2020 şi a analizat punctual conţinutul clauzelor contestate, stabilind că sunt redactate într-un limbaj clar şi inteligibil. În acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut că un consumator mediu informat poate înţelege din chiar denumirea respectivelor comisioane care este scopul pentru care sunt percepute şi a detaliat care sunt operaţiunile de acordare şi de administrare a creditului. În mod corect, curtea de apel a mai reţinut şi că recurenţii au putut aprecia impactul economic al achitării acestor comisioane, cu atât mai mult cu cât comisionul de acordare a fost plătit la încheierea contractului, iar cuantumul celuilalt comision este cuprins în graficele lunare de rambursare.

Instanţa supremă notează că în cursul noii judecăţi în apel au fost corect aplicate statuările Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din Cauza C-621/17 Kiss, în sensul că simpla împrejurare că respectiva clauză contractuală nu permite identificarea fără ambiguitate a serviciilor concrete furnizate în schimbul acestuia "nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contractul de credit în detrimentul consumatorilor recurenţi, în contradicţie cu cerinţa de bună-credinţă." Prin aceeaşi decizie, instanţa europeană a reţinut că "cerinţa potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar şi inteligibil nu impune că acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori, care stabilesc în mod precis cuantumul unui comision de acordare sau de administrare care urmează să fie suportat de consumator, metoda de calcul şi data de exigibilitate a acestora, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză."

Înalta Curte va înlătura criticile prin care se învederează un cuantum prea ridicat al celor două comisioane deoarece în mod corect instanţa de apel a reţinut că acest aspect nu poate fi supus analizei instanţei de judecată întrucât dispoziţiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 interzic asocierea evaluării naturii abuzive a clauzei cu cerinţele de preţ şi plată.

Nu vor fi reţinute nici criticile prin care se arată că instanţa de apel nu a ţinut cont de cele dispuse prin sentinţa civilă nr. 2447 din 2 aprilie 2018 a Judecătoriei Târgu Jiu întrucât recurenţii nu precizează dacă înţeleg să invoce un eventual efect pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi care ar fi argumentele care ar sprijini o astfel de susţinere. Simpla menţiune în sensul că într-un alt proces o instanţă de fond a dispus anularea unei clauze contractuale nu echivalează cu existenţa identităţii de părţi sau de chestiune litigioasă.

Înalta Curte nu avea avea în vedere afirmaţiile recurenţilor referitor la nerespectarea de către pârâtă a obligaţiei de informare la momentul încheierii contractului deoarece acesta este un aspect de fapt care nu mai poate fi adus în discuţie în cadrul controlului de neleglitate din recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., Q., R., S., T., II., MM., NN., QQ. şi RR. împotriva deciziei civile nr. 408 din 5 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Faţă de soluţia de respingere a recursului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenţii-reclamanţi la plata, în solidar, către intimata-pârâtă UU. S.A. a sumei de 20.006,26 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., Q., R., S., T., II., MM., NN., QQ. ŞI RR. împotriva deciziei civile nr. 408 din 5 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenţii-reclamanţi la plata, în solidar, către intimata-pârâtă UU. S.A. a sumei de 20.006,26 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2023.