Validity of late insurance premium payment through brokers and appellate reasoning on contractual liability

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa la 28 iunie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., obligarea pârâtei la plata sumei de 220.000 RON reprezentând despăgubiri ce se impuneau a fi acordate în dosarul de daună x deschis în baza Poliţei de Asigurare seria x nr. x şi obligarea la plata dobânzii legale aferente debitului principal, calculate de la 15 februarie 2018, data depunerii de către reclamantă a cererii de plată a despăgubirii, şi până la data plăţii efective a debitului principal; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 818 din 8 octombrie 2020, Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă a respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 1135 din 16 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul formulat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând instanţei să admită calea de atac formulată şi să caseze hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare curţii de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac afirmă că decizia recurată este motivată contradictoriu întrucât pe de o parte, curtea de apel a reţinut că întârzierea la plata ratelor nu poate fi imputată recurentei deoarece aceasta nu putea controla relaţiile dintre brokerii de asigurare, prima plată fiind valabilă, iar pe de altă parte, a reţinut că nu este valabilă plata ultimei rate şi că nu s-a putut demonstra existenţa unei relaţii între cei doi brokeri, C. S.R.L. şi D. S.R.L., şi nici între C. S.R.L. şi intimata-pârâtă. Autoarea căii de atac mai arată că instanţa de apel nu a verificat condiţiile răspunderii civile contractuale şi nu a avut în vedere susţinerile recurentei din apel referitoare la răspunsurile la interogatoriu.

Recurenta-reclamantă susţine că au fost aplicate greşit prevederile art. 33 alin. (4) teza I din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, referitoare la momentul plăţii. Menţionează că a încheiat trei poliţe, prin care a asigurat culturile de rapiţă, orz şi grâu, că plăţile au fost efectuate în acelaşi mod pentru toate cele trei poliţe, iar asigurătorul a acceptat să plătească despăgubirea pentru poliţa referitoare la cultura de orz, dar a refuzat plata pentru cultura de rapiţă.

Recurenta-reclamantă a indicat în cererea de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 5 octombrie 2022 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Intimata-pârâtă a formulat punct de vedere cu privire la raport prin care a apreciat că argumentele recurentei sunt nefondate.

Prin încheierea din 8 februarie 2023 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1135 din 16 iunie 2021 şi s-a stabilit termen de judecată la 5 aprilie 2023, cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenta susţine, în esenţă, că motivarea instanţei de apel este contradictorie în sensul că aceasta a considerat valabil efectuate plăţile pentru prima şi a doua tranşă a poliţei de asigurare seria x nr. x, dar nu a luat în considerare suma achitată pentru tranşa a treia.

Stabilind situaţia de fapt, curtea de apel a reţinut că în cazul primei şi a celei de a doua tranşe, recurenta a achitat sumele respective către C. S.R.L., iar această entitate le-a transferat, în numerar sau prin transfer bancar, către D. S.R.L., care la rândul său, le-a transferat, în cursul perioadei de plată, către intimata-pârâtă. A mai reţinut că, în cazul celei de a treia tranşe, circuitul banilor a fost diferit în sensul că recurenta a achitat către C. S.R.L. suma de 2.400 RON la 31 mai 2017, dar aceasta din urmă a transferat banii către D. S.R.L. un an mai târziu, la 31 mai 2018, iar plata a ajuns în contul asigurătorului la 4 iunie 2018.

Analizând probatoriul din dosar, inclusiv interogatoriul şi concluziile expertizei contabile, curtea de apel a constatat că ultima tranşă a primei de asigurare nu a fost achitată deoarece s-a depăşit atât termenul de plată, cât şi perioada de valabilitate a poliţei de asigurare.

Astfel nu se poate reţine că motivarea ar fi contradictorie întrucât considerentele deciziei atacate relevă un raţionament corect şi logic, susţinut de probele administrate, şi care justifică soluţia din dispozitiv. Curtea de apel a respectat exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât a analizat contextul factual şi susţinerile părţilor, inclusiv cele referitoare la condiţiile răspunderii civile contractuale şi la modalitatea în care recurenta a achitat respectivele sume de bani, atât pentru situaţia în care plăţile au fost valabil efectuate, cât şi pentru cazul în care asigurătorul nu a recunoscut plata. Faptul că instanţa a ajuns la o concluzie diferită de cea dorită de parte nu constituie o încălcare a dispoziţiilor legale privind motivarea hotărârilor judecătoreşti.

Înalta Curte nu va analiza afirmaţiile prin care autoarea căii de atac aduce în discuţie o pretinsă încălcare a prevederilor art. 33 alin. (4) teza I din Legea nr. 32/2000, în sensul unei greşite stabiliri a momentului plăţii ultimei tranşe din prima de asigurare şi nici pe cele legate de reaprecierea probatoriului cu privire la existenţa sau nu a unui raport juridic între C. S.R.L. şi intimata-pârâtă. Acestea sunt chestiuni de fapt, care au fost deja analizate şi asupra cărora curtea de apel deja s-a pronunţat. Instanţa de recurs nu mai poate reevalua aceste aspecte, rolul său fiind acela de a examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, şi nu acela de a reveni asupra chestiunilor de netemeinicie.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1135 din 16 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1135 din 16 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2023.