Supreme Court nulls civil cassation for failure to articulate statutory illegality, upholding joint and several tort liability for unauthorized pipeline deviation.

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2023

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă la 12 ianuarie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtelor Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. ("CNAIR") şi Asocierea B./C. ("Asocierea") la repararea prejudiciului cauzat prin desfiinţarea lucrărilor provizorii şi executarea lucrărilor de deviere conductă DN 1000 în zona nodului rutier Ovidiu, investiţia Varianta de ocolire a municipiului Constanţa, conform Proiectului pentru care A. S.A. a emis avizul nr. x din 26 noiembrie 2009, iar în caz de refuz, autorizarea reclamantei să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtelor.

Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei la 10 iunie 2015, reclamanta A. S.A. a completat cererea de chemare în judecată cu un capăt subsidiar, prin care a solicitat obligarea pârâtelor la repararea prejudiciului cauzat prin desfiinţarea lucrărilor provizorii şi executarea lucrărilor de deviere conductă DN 1000 în zona nodului rutier Ovidiu, conform soluţiei tehnice propusă de pârâta Asocierea la 8 aprilie 2015, iar în caz de refuz, autorizarea reclamantei să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtelor. S-a învederat că acest capăt subsidiar de cerere are aceleaşi motive în drept ca şi cele din cererea introductivă.

Prin întâmpinare, pârâta Asocierea a invocat prescripţia dreptului reclamantei A. S.A. de a invoca vicii aparente ale construcţiei pe care ulterior instanţa a calificat-o drept o apărare de fond în sensul decăderii reclamantei din dreptul de a invoca viciile aparente şi asupra căreia s-a pronunţat prin sentinţă.

Pârâta Asocierea a formulat cerere de chemare în garanţie a D. S.R.L. şi E. S.R.L., solicitând obligarea chematelor în garanţie la plata sumei de 1.888.407 RON, conform estimării provizorii a reclamantei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de desfiinţare a conductei şi de construire a acesteia pe traseul iniţial proiectat sau pe un alt traseu alternativ dispus de instanţă, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta CNAIR S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar în subsidiar respingerea acţiunii ca nefondată.

Pârâta CNAIR S.A. a formulat cerere de chemare în garanţie a F. S.R.L. şi D. S.R.L., solicitând, în ipoteza admiterii capătului 2 al acţiunii, obligarea chematelor în garanţie la plata cheltuielilor ce s-ar stabili în sarcina CNAIR S.A., cheltuieli ocazionate de desfiinţarea lucrărilor provizorii şi executarea lucrărilor de deviere conform proiectului pentru care reclamanta a emis avizul nr. x din 26 noiembrie 2009.

La 20 aprilie 2015, pârâta CNAIR S.A. a renunţat la judecarea cererii de chemare în garanţie.

Chemata în garanţie E. S.R.L. a formulat cerere de chemare în garanţie a D. S.R.L., învederând în susţinerea cererii că, potrivit prevederilor art. 67 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 aprobate prin Ordinul nr. 839/2009, responsabilitatea privind corectitudinea tehnică a soluţiei modificatoare din dispoziţia de şantier aparţine proiectantului.

La solicitarea instanţei, reclamanta A. S.A. a formulat precizări, în privinţa prejudiciului invocat, învederând că fapta ilicită constând în devierea conductei este continuă, a început prin modificarea, în anul 2011, a proiectului, fără avizul A. S.A. şi s-a finalizat în mai 2012, la terminarea lucrărilor, când s-a născut obligaţia de reparare a prejudiciului. Modificarea soluţiei tehnice cauzează prejudicii deoarece nu mai permite exploatarea în siguranţă a conductei magistrale DN 1000, subtraversarea are loc pe o lungime mare, la adâncime şi în locaţii la care soluţiile tehnice de remediere în caz de avarie sunt excesiv de costisitoare, prejudiciul este cert (actual), dreptul A. S.A. de exploatare a acestei conducte suferind o atingere.

La termenul de judecată de la 15 octombrie 2015, instanţa a admis excepţia netimbrării şi a anulat cererea de chemare în garanţie formulată de E. S.R.L. în contradictoriu cu chemata în garanţie D. S.R.L. pentru neachitarea taxei judiciare de timbru.

La termenul de judecată de la 14 ianuarie 2016, instanţa a admis în principiu cererile de chemare în garanţie formulate de pârâta Asocierea privind chematele în garanţie D. S.R.L. şi E. S.R.L.

Prin încheierea din 9 iunie 2016, s-a dispus suspendarea judecării cererii de chemare în garanţie formulate de pârâta Asocierea în contradictoriu cu chemata în garanţie E. S.R.L., în baza art. 75 din Legea 85/2014, până la soluţionarea definitivă a dosarului civil nr. x/2016 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, având ca obiect procedura insolvenţei E. S.R.L., şi disjungerea cererii de chemare în garanţie, cu consecinţa formării unui dosar separat.

Prin sentinţa civilă nr. 2018 din 23 decembrie 2019, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei CNAIR S.A. şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta CNAIR S.A., ca nefondată. A admis în parte acţiunea completată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Asocierea B./C. şi a obligat pârâta Asocierea B./C. la repararea prejudiciului cauzat, prin executarea lucrărilor în modalitatea proiectată de pârâtă la 8 aprilie 2015 (realizarea unui by pass la conducta deja realizată), iar în caz de refuz, a autorizat reclamanta A. S.A. să execute această lucrare pe cheltuiala pârâtei Asocierea B./C.. A respins în rest acţiunea completată, ca nefondată. A respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Asocierea B./C. în contradictoriu cu chemata în garanţie D. S.R.L. A respins cererea de majorare a onorariului aferent expertizei formulată de domnul expert G.. A admis cererea de majorare formulată de domnul expert H. şi a majorat onorariul cuvenit domnului expert cu suma de 8.362 RON, valoarea finală a onorariului fiind de 15.330 RON. A obligat pârâta Asocierea B./C. la plata diferenţei de onorariu în valoare de 8.362 RON cuvenită domnului expert H.. A constatat că valoarea corectă a taxei judiciare de timbru aferentă prezentei acţiuni este de 20 RON, în condiţiile art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013. A obligat pârâta Asocierea B./C.. la plata către reclamanta A. S.A. a sumei de 14.935 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (din care 4.000 RON onorariu experţi şi cheltuieli de deplasare şi 10.935 RON onorariu avocat ales). A admis în parte cererea formulată de pârâta CNAIR S.A. şi a obligat reclamanta A. S.A. la plata către pârâta CNAIR S.A. a sumei de 2.483,50 RON reprezentând cheltuieli de judecată (onorarii experţi).

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta A. S.A. şi pârâtele Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa ("CNAIR") şi Asocierea B./C. ("Asocierea").

Prin decizia civilă nr. 245 din 24 mai 2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins apelul declarat de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa, ca nefondat. A admis apelurile declarate de reclamanta A. S.A. şi de pârâta Asocierea B./C., a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 2018 din 23 decembrie 2019 în sensul că a admis acţiunea completată formulată şi în contradictoriu cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. şi a obligat ambele pârâte în solidar la repararea prejudiciului cauzat reclamantei, prin executarea lucrărilor în modalitatea proiectată de pârâta Asocierea B./C. la 8 aprilie 2015 (realizarea unui by-pass la conducta deja realizată), iar în caz de refuz a autorizat reclamanta A. S.A. să execute această lucrare pe cheltuiala pârâtelor. A obligat pârâtele în solidar la plata diferenţei de onorariu expertiză în valoare de 8.362 RON cuvenită domnului expert H.. A obligat pârâtele către reclamantă la plata sumei totale de 37.404,07 RON, reprezentând cheltuieli de judecată de la fond, constând în 22.469,07 RON - taxă judiciară de timbru, 4.000 RON - onorariu experţi şi cheltuieli de deplasare şi 10.935 RON - onorariu avocat. A respins cererea pârâtei CNAIR S.A. de obligare la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei civile apelate. A obligat pârâta CNAIR S.A. la plata sumei de 11.236,54 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată de reclamanta A. S.A. în apel şi pârâtele CNAIR S.A. şi Asocierea B./C. la plata sumei de 4.760 RON, reprezentând onorariu avocat suportat de A. S.A. în apel.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâtele Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere ("CNAIR") S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa şi Asocierea B./C. ("Asocierea").

Prin memoriul de recurs, pârâta CNAIR S.A. a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii întrucât s-a pronunţat asupra unui lucru care nu s-a cerut, respectiv a dispus obligarea recurentei-pârâte CNAIR S.A. în solidar cu cealaltă recurentă-pârâtă, Asocierea, la plata prejudiciului produs reclamantei, deşi aceasta nu a solicitat nici obligarea exclusivă şi nici obligarea în solidar a pârâtei CNAIR S.A. la plata prejudiciului. Se mai arată că, deşi pârâta Asocierea a solicitat în subsidiar admiterea cererii de chemare în garanţie, curtea de apel nu s-a pronunţat prin dispozitiv referitor la cererea de chemare în garanţie.

Recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, forma în vigoare la data producerii presupusei faptei ilicite, şi a reţinut în mod eronat că ar fi îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în sarcina CNAIR S.A. Arată că prevederile art. 7 din Legea nr. 10/1995 permit încheierea de contracte prin care se asigură servicii de consultanţă privind proiectarea, construirea şi supravegherea lucrărilor în vederea realizării lucrării de utilitate publică, astfel că a fost încheiat între recurenta-pârâtă şi F. S.R.L. contractul nr. x/7320 din 19 aprilie 2007, iar între cele două recurente-pârâte a fost încheiat Acordul contractual pentru proiectarea şi construirea variantei de ocolire a Municipiul Constanţa nr. 33391 din 11 septembrie 2008 în temeiul căruia recurenta-pârâtă Asocierea, în calitate de antreprenor (constructor), s-a obligat să realizeze lucrările de proiectare şi execuţie şi de remediere a defecţiunilor. Conform art. 2.1 din acest contract, antreprenorul şi-a asumat întreaga responsabilitate, între altele, pentru proiectarea, verificarea proiectului, obţinerea permiselor şi aprobărilor, şi pentru respectarea tuturor legilor şi reglementărilor din România în domeniul construcţiilor şi s-a obligat să obţină în numele beneficiarului (CNAIR S.A.) toate autorizaţiile, permisele şi aprobările necesare. Autoarea căii de atac afirmă că obligaţiile antreprenorului sunt reglementate de clauzele FIDIC 1999.

În opinia recurentei, curtea de apel a interpretat greşit prevederile art. 21 lit. b), d) şi e) din Legea nr. 10/1995 în sensul că a reţinut că CNAIR S.A. în calitate de investitor şi beneficiar nu a solicitat şi nu a primit un nou aviz de la A. S.A. pentru executarea lucrării de deviere a conductei DN 1000 pe un alt traseu decât cel iniţial şi că nu a asigurat efectuarea corectă a lucrării. În realitate răspunderea pentru realizarea variantei de ocolire revine antreprenorului, consultantului şi subcontractorilor săi. Recurenta-pârâtă susţine că nu a modificat traseul iniţial al conductei, nu a aprobat modificarea acestui traseu şi nu a efectuat/executat lucrările de deviere a conductei, toate demersurile în acest sens fiind realizate de recurenta-pârâtă Asocierea.

Autoarea căii de atac susţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 479 alin. (1) teza I C. proc. civ. întrucât curtea de apel nu a stabilit pe deplin şi corect situaţia de fapt, reţinând în mod greşit că recurenta-pârâtă se face vinovată de săvârşirea unei fapte ilicite în solidar cu Asocierea. Instanţa de apel nu a ţinut cont de raportul de expertiză, de dispoziţia de şantier nr. 2 din 27 aprilie 2011, de clarificările depuse la termenul de judecată de la 15 noiembrie 2018 şi nici de adresa din 4 mai 2011 emisă de Asociere, din care rezultă că reclamanta A. S.A. nu cunoştea soluţia propusă pentru modificarea traseului conductei. Recurenta-pârâtă CNAIR S.A. afirmă că s-a dovedit faptul că avea cunoştinţă despre dispoziţia de şantier nr. 2 din 24 mai 2011 şi că procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor face referire la proiectul iniţial, şi nu la această dispoziţie de şantier.

Prin memoriul de recurs se arată că prejudiciul invocat de reclamantă nu este cert întrucât în mod greşit a reţinut instanţa de apel că a fost avariată partea de conductă nou construită, în urma modificării traseului iniţial, când de fapt avaria s-a produs la conducta veche. Mai arată că întreaga motivare a instanţei de apel se bazează pe simpla presupunere că recurenta-pârâtă CNAIR S.A. cunoştea soluţia de modificare a proiectului iniţial şi că aceeaşi instanţă a ignorat prevederile art. 1534 alin. (2) C. civ., invocate de ambele pârâte, raportat la înscrisurile însuşite de reclamantă prin semnătură şi a reţinut în mod greşit că acestea nu fac dovada faptului că reclamanta a avizat tacit modificările în discuţie.

În ceea ce priveşte capătul subsidiar de cerere, admis în parte de instanţa de fond şi confirmat de instanţa de apel, recurenta-pârâtă susţine că din cuprinsul minutei din 8 aprilie 2015 rezultă că noua soluţie tehnică a fost însuşită doar de Asociere şi nu îi este opozabilă CNAIR S.A. Mai mult decât atât, nu se poate da eficienţă acestui capăt de cerere, o astfel de lucrare fiind imposibil de executat din cauza configuraţiei actuale a amplasamentului. Aceeaşi parte recunoaşte că Asocierea a propus reclamantei o soluţie tehnică de by-pass la conducta existentă, care ar fi fost acceptată de reclamantă, dar aceasta nu este opozabilă CNAIR S.A. Se menţionează că reclamanta ar fi putut preveni situaţia creată prin impunerea unui timp rezonabil de intervenţie în faza DTAC a proiectului.

Recurenta-pârâtă CNAIR S.A. a indicat în cererea de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin recursul declarat, pârâta Asocierea a solicitat admiterea căii de atac formulate şi casarea hotărârii, invocând, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că instanţa de apel nu a motivat soluţia de menţinere a soluţiei instanţei de fond de respingere a excepţiei decăderii reclamantei din dreptul de a invoca viciile aparente ale construcţiei, reţinând numai că Asocierea nu a dovedit că reclamanta cunoştea modificarea traseului şi că recurenta era obligată să solicite un nou aviz. Susţine că din dispoziţia de şantier nr. 2 din 27 aprilie 2011 rezultă că A. S.A. cunoştea această modificare.

Se mai arată că în materia construcţiilor există o derogare de la prevederile art. 2530 C. civ., astfel cum rezultă din art. 30 din Regulamentul de recepţie a lucrărilor de construcţie aprobat prin H.G. nr. 273/1994. Recurenta susţine că instanţa de apel a analizat existenţa viciului aparent doar din perspectiva modului de comunicare a dispoziţiei de şantier nr. 2 din 27 aprilie 2011, ignorând restul argumentelor invocate în apel şi a calificat în mod nejustificat modificarea traseului ca fiind viciu ascuns.

Aceeaşi parte arată că decizia cuprinde o motivare trunchiată şi contradictorie în sensul că s-a reţinut în mod nelegal culpa Asocierii, precum şi inexistenţa culpei reclamantei, deşi aceasta din urmă, cu minimă diligenţă, ar fi putut observa modificarea traseului.

Se mai arată că nici referitor la prejudiciu curtea de apel nu a stabilit corect situaţia de fapt întrucât nu a constatat că avaria s-a produs pe secţiunea veche a conductei, aspect ce nu a fost contestat de reclamantă. Menţionează că pe partea nouă a conductei nu s-a petrecut nicio avarie şi că expertul desemnat în cauză a confirmat buna execuţie a lucrării în toate fazele construcţiei. Susţine că prejudiciul nu este cert şi nici determinat sau determinabil.

Recurenta critică şi soluţia curţii de apel pe aspectul cererii de chemare în garanţie a proiectantului D. S.R.L., care a avut atribuţii de obţinere a avizelor şi care era obligat să verifice dacă era necesară o nouă avizare. Arată că decizia este nemotivată pe acest aspect şi dată cu încălcarea legii.

Recurenta-pârâtă Asocierea a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă Asocierea a depus întâmpinare faţă de recursul formulat de CNAIR S.A. prin care a solicitat respingerea acestuia.

Reclamanta A. S.A. a depus întâmpinare la recursul formulat de CNAIR S.A., prin care a invocat excepţia nulităţii recursului faţă de faptul că noul director regional al CNAIR nu este împuternicit a promova calea extraordinară de atac şi raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă CNAIR S.A. şi reclamanta A. S.A. au depus întâmpinări faţă de recursul formulat de Asociere prin care au solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Pe baza cererilor de recurs, a întâmpinărilor depuse şi a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 5 octombrie 2022 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin înscrisul depus la 7 februarie 2023, recurenta-pârâtă Asocierea a arătat că şi-a modificat denumirea din Asocierea B./C. în Asocierea B./I., ca urmare a unei operaţiuni de divizare a societăţii C.

Prin încheierea din 8 februarie 2023 a fost admisă excepţia nulităţii recursului declarat de Asocierea B./I. (fostă Asocierea B./C.) împotriva deciziei civile nr. 245 din 24 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cu motivarea că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Prin aceeaşi încheiere a fost respinsă excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri, invocate de intimata-reclamantă A. S.A. prin întâmpinare. Referitor la excepţia lipsei calităţii de reprezentant s-a reţinut că recurenta-pârâtă a făcut dovada calităţii de reprezentant a semnatarului cererii prin depunerea la dosar a împuternicirii acordate directorului regional prin hotărârea Consiliului de Administraţie, înscris aflat la fila x din volumul II al dosarului de recurs. Referitor la excepţia nulităţii recursului, s-a constatat că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. La aceeaşi dat a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa împotriva deciziei civile nr. 245 din 24 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi s-a stabilit termen de judecată la 5 aprilie 2023, cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă invocate de pârâta Asocierea B./C. la termenul de la 5 aprilie 2023, instanţa supremă reţine că, faţă de faptul că prin încheierea din 8 februarie 2023 a fost admisă excepţia nulităţii recursului declarat de această parte, pârâta Asocierea B./C. nu mai putea invoca, după pierderea poziţiei sale procesuale, excepţii care să tindă la reformarea hotărârii.

Cu privire la recursul declarat de recurenta-pârâtă Asocierea B./C., Înalta Curte reţine că, deşi au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., din cererea de recurs nu se desprind critici care să poată fi subsumate acestui text de lege.

Susţinerile autoarei căii de atac în sensul că instanţa de apel ar fi pronunţat o decizie nemotivată sau cu o motivare insuficientă nu pot fi analizate din perspectiva pct. 6 al art. 488 deoarece recurenta-pârâtă nu argumentează de ce nu au fost respectate exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ci îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul în care instanţele devolutive au stabilit situaţia de fapt. Astfel, recurenta-pârâtă arată că în mod greşit curtea de apel a reţinut culpa sa solidară, deşi din înscrisurile de la dosar reieşea că reclamanta avea cunoştinţă despre modificarea soluţiei tehnice şi că avaria care a determinat această modificare s-a produs pe o altă secţiune a conductei decât cea la care face referire instanţa de apel. Mai arată că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale întrucât prejudiciul nu este cert, iar culpa sa nu a fost dovedită. Autoarea căii de atac contestă modul în care curtea de apel a interpretat probatoriul, fără a sublinia viciile concrete ale raţionamentului acesteia, şi face astfel imposibilă examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Instanţa supremă nu va analiza susţinerile prin care autoarea căii de atac arată că nu este legală soluţia curţii de apel în ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie a proiectantului D. S.R.L. întrucât recurenta menţionează care sunt atribuţiile proiectantului şi încearcă să acrediteze teza unei eventuale exonerări de răspundere în situaţia admiterii acestei cereri, fără a se raport efectiv la statuările curţii de apel care a reţinut, în esenţă, că nu se impune angajarea răspunderii chematei în garanţie pentru că aceasta şi-a îndeplinit obligaţia de a asigura conformitatea tehnică a soluţiei de modificare a traseului conductei. În recurs nu mai pot fi aduse în discuţie aspectele de netemeinicie, iar simpla susţinere în sensul unei presupuse lipse a motivării deciziei, fără o dezvoltare adecvată a raţiunilor pentru care considerentele hotărârii recurate nu îndeplinesc cerinţele legale, nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate.

Cu privire la afirmaţiile subsumate de recurenta-pârâtă dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curta notează că simpla invocare a prevederilor art. 30 din Regulamentul de recepţie a lucrărilor de construcţie aprobat prin H.G. nr. 273/1994 raportat la art. 2530 C. civ. referitor la prescrierea dreptului la acţiunea în răspundere pentru vicii aparente, fără a preciza modul concret în care curtea de apel a încălcat sau a aplicat greşit norma de drept material, nu echivalează cu invocarea unui motiv de nelegalitate. Întreaga argumentaţie prezentată în memoriul de recurs prin care se invocă o presupusă nerespectare a legislaţiei în domeniul construcţiilor reprezintă de fapt o succesiune de afirmaţii şi trimiteri la istoricul relaţiilor dintre părţi, la conţinutul adreselor şi avizelor emise în legătură cu lucrarea ce trebuia efectuată şi la modul de interpretare a probatoriului de către instanţa de apel.

Aceste susţineri readuc în discuţie situaţia de fapt, ignorând caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, în cadrul căruia nu se poate rejudeca fondul şi se pot analiza exclusiv aspecte de nelegalitate, nu şi cele de netemeinicie.

Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurenta-pârâtă Asocierea nu şi-a respectat obligaţia impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-pârâtă CNAIR S.A., instanţa supremă, faţă de criticile prin care se susţine că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii întrucât s-a pronunţat asupra unui lucru care nu s-a cerut, respectiv a dispus obligarea recurentei-pârâte CNAIR S.A. în solidar cu cealaltă recurentă-pârâtă la plata prejudiciului produs reclamantei şi că nu s-a pronunţat prin dispozitiv referitor la cererea de chemare în garanţie, notează că acestea pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., şi nu din perspectiva pct. 8 indicat în memoriul de recurs.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care se susţine că a fost încălcat principiul disponibilităţii deoarece din modul în care a fost formulată cererea de chemare în judecată rezultă că reclamanta a intenţionat să angajeze răspunderea civilă delictuală a ambelor pârâte, CNAIR S.A. şi Asocierea, pentru repararea prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a adoptării unei soluţii tehnice pe care nu a avizat-o. Această intenţia a reclamantei reiese şi notele scrise depuse la dosarul cauzei la 10 iunie 2015 prin care reclamanta A. S.A. a completat cererea de chemare în judecată cu un capăt subsidiar.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite de către părţi, iar persoana care sesizează instanţa, respectiv reclamanta, este cea care stabileşte cadrul procesual. Prin cererea de chemare în judecată aceasta indică numele sau denumirea pârâtei sau pârâtelor, obiectul cererii şi valoarea sa, motivele de fapt şi de drept şi dovezile pe care înţelege să se sprijine.

Astfel, reclamanta, în calitate de proprietar al reţelei de utilităţi, a solicitat obligarea în solidar a pârâtei CNAIR S.A., în calitate de investitor şi beneficiar al proiectului Varianta de ocolire a Municipiului Constanţa, şi a pârâtei Asocierea, în calitate de executant (proiectant şi constructor) al lucrării la repararea prejudiciului determinat de modificarea soluţiei tehnice pe care reclamanta a avizat-o, iar în subsidiar conform soluţiei tehnice propusă de pârâta Asocierea la 8 aprilie 2015.

Tribunalul Constanţa a reţinut că pârâta Asocierea a săvârşit o faptă ilicită constând în modificarea traseului conductei, faţă de care nu s-a solicitat o reavizare din partea A. S.A., astfel că prin sentinţa nr. 2018 din 23 decembrie 2019 a obligat pârâta Asocierea la repararea prejudiciului cauzat, prin executarea lucrărilor în modalitatea proiectată de pârâtă la 8 aprilie 2015 (realizarea unui by pass la conducta deja realizată), iar în caz de refuz, a autorizat reclamanta A. S.A. să execute această lucrare pe cheltuiala pârâtei.

Împotriva acestei sentinţe reclamanta A. S.A. a formulat apel, solicitând schimbarea în parte, în sensul admiterii cererii şi faţă de pârâta CNAIR S.A., prin aceasta reclamanta subliniind încă o dată poziţia sa de a angaja răspunderea solidară a celor două pârâte.

Prin decizia recurată, curtea de apel a admis atât apelul formulat de A. S.A., cât şi apelul formulat de Asociere, schimbând în parte sentinţa apelată în sensul obligării în solidar a celor două pârâte la repararea prejudiciului cauzat, prin executarea lucrărilor în modalitatea proiectată de pârâtă la 8 aprilie 2015 (realizarea unui by pass la conducta deja realizată). Această soluţie este corectă întrucât instanţa de apel a judecat în limitele în care a fost învestită, cu respectarea dispoziţiilor art. 479 C. proc. civ., analizând motivele de apel formulate de pârâta Asocierea în sensul greşitei înlăturări de către instanţa de fond a culpei CNAIR S.A.

Înalta Curte nu va reţine critica prin care se susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat prin dispozitiv cu privire la cererea de chemare în garanţie întrucât recurenta-pârâtă CNAIR S.A. nu a indicat care este norma de procedură a cărei încălcare ar atrage sancţiunea nulităţii.

Astfel, cererea de chemare în garanţie a proiectantului D. S.R.L., formulată de recurenta-pârâtă Asocierea în stadiul procesual al fondului, a fost admisă în principiu prin încheierea din 14 ianuarie 2016 şi respinsă de Tribunalul Constanţa prin dispozitivul sentinţei civile nr. 2018 din 23 decembrie 2019. Prin decizia civilă nr. 245 din 24 mai 2021, Curtea de Apel Constanţa a constatat că nu este întemeiată critica formulată de pârâta Asocierea în apel referitoare la respingerea cererii de chemare în garanţie, iar în dispozitivul aceleiaşi decizii a menţionat că sentinţa apelată va fi schimbată în parte în sensul admiterii acţiunii completate şi în contradictoriu cu pârâta CNIAR S.A., iar restul dispoziţiilor sale vor fi menţinute. Rezultă astfel cu claritate că instanţa de apel s-a pronunţat asupra cererilor cu care a fost învestită, iar dispozitivul respectă exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. deoarece conţine soluţia dată tuturor cererilor deduse judecăţii.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Din perspectiva acestui text de lege, recurenta-pârâtă CNAIR S.A. invocă în mod formal aplicarea greşita a dispoziţiilor art. 7 şi art. 21 lit. b), d) şi e) din Legea nr. 10/1995 şi ale art. 1534 alin. (2) C. civ. fără a demonstra de ce norma de drept material a fost încălcată sau greşit aplicată.

Partea este nemulţumită de interpretarea dată de curtea de apel probelor din dosar (înscrisuri, raport de expertiză) în ceea ce priveşte stabilirea, în esenţă, a cunoaşterii sau avizării de către reclamantă a modificărilor aduse proiectului iniţial, a săvârşirii de către recurenta-pârâtă a unei fapte ilicite şi a certitudinii prejudiciului.

Astfel, autoarea căii de atac aduce în discuţie prevederile Acordului contractual încheiat cu recurenta Asocierea, menţionând că acest acord reprezintă de fapt un set de documente, guvernate, între altele, de Clauzele FIDIC şi solicită instanţei de recurs să stabilească ce obligaţii avea Asocierea în domeniul obţinerii acordurilor şi autorizaţiilor necesare efectuării lucrării. În continuare, partea reaminteşte Înaltei Curţi care a fost succesiunea evenimentelor şi înscrisurilor de la avizarea proiectului iniţial şi până la propunerea soluţiei de modificare, oferind propria interpretare a probelor în sensul inexistenţei culpei sale.

Aceste chestiuni de netemeinicie nu pot face obiectul examenului de nelegalitate din recurs întrucât ceea ce doreşte recurenta-pârâtă este o nouă abordare a probatoriului, în cadrul căreia instanţa să verifice dacă partea a săvârşit o faptă ilicită, din culpă, şi dacă ar fi fost obligată reclamanta să depună minime diligenţe în scopul evitării prejudiciului, în sensul art. 1534 C. civ., cu consecinţa definirii unei situaţii de fapt diferite. Rolul instanţei de recurs este acela de a examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, şi nu reevaluarea contextului factual stabilit de instanţele devolutive.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (2) raportat la art. 496 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă Asocierea B./C. împotriva deciziei civile nr. 245 din 24 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, iar în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta recurenta-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa împotriva aceleiaşi decizii.

Faţă de soluţiile de anulare, respectiv de respingere a recursurilor, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentele-pârâte Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa şi Asocierea B./C. (în prezent Asocierea B./I.) la plata, în solidar, către intimata-reclamantă A. S.A. a sumei de 9.520 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă Asocierea B./C. împotriva deciziei civile nr. 245 din 24 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa împotriva deciziei civile nr. 245 din 24 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurentele-pârâte Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa şi Asocierea B./C. la plata, în solidar, către intimata-reclamantă A. S.A. a sumei de 9.520 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2023.