Nullity of cassation appeal for insufficient motivation failing to address specific illegality grounds of the impugned decision

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 08.08.2019 pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată în calitate de pârâţi pe B. S.R.L. şi C., pentru ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se constate caracterul ilicit al campaniilor de denigrare desfăşurate de pârâţi împotriva A. S.A. în perioada 16-17 iulie 2019; să interzică pârâtelor să mai desfăşoare în viitor campanii de denigrare cu privire la A. S.A.; să oblige pârâtele, în solidar, la plata sumei de 593.212 RON reprezentând daune morale pentru atingerea adusă reputaţiei A. S.A. prin campaniile de denigrare menţionate mai sus; să oblige pârâtele la publicarea dispozitivului hotărârii, timp de o lună de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii pe reţeaua de socializare şi în ziarul D., fără niciun comentariu din partea redacţiei; să oblige pârâţii la plata în solidar a cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 30 alin. (6) din Constituţia României, art. 26, art. 58, art. 71, art. 72, art. 73, art. 74 lit. f), art. 252, art. 257, art. 1357 şi următoarele C. civ., art. 10 din CEDO, precum şi Rezoluţia 1003/1993 privind etica ziaristică cu privire la principiile care trebuie să guverneze modul de funcţionare al ziaristicii ai cărei rol este legat de imperativul absolut al corectitudinii în cazul ştirilor şi al onestităţii în cazul opiniilor.

La data de 20.11.2019, reclamanta A. S.A. a depus o cerere de modificare a cererii introductive, în sensul că a solicitat introducerea în cauză a pârâţilor: E. S.R.L., reprezentată legal de F., şi F..

Totodată, a arătat că înţelege să renunţe la judecarea cauzei în contradictoriu cu B. S.R.L., urmând ca acest pârât să fie scos din cauză.

Prin urmare, a solicitat modificarea cererii de chemare în judecată, în sensul menţionat mai sus, având în vedere că pârâţii în contradictoriu cu care înţelege să se judece, respectiv S.C. E. S.R.L. şi F., au fost cei care au postat pe reţelele acestora de socializare articolele denigratoare despre A. S.A., articole ce, ulterior, au fost preluate de ziarul D. şi alte publicaţii.

La 12.02.2020, reclamanta A. S.A. a depus precizări la motivele cererii de chemare în judecată, arătând că declaraţiile efectuate de pârâtul C. au fost în cadrul unor interviuri acordate pârâtului F., fiind postate public de F. pe pagina sa de G. şi pe pagina publicaţiei E., pe care pârâtul F. o deţine, declaraţiile postate fiind preluate de presa scrisă şi on-line.

La data de 16.06.2020, reclamanta A. S.A. a formulat, în scris, precizări la motivele cererii de chemare în judecată, arătând că a solicitat introducerea în cauză a pârâţilor E. S.R.L. şi F., păstrând acelaşi obiect al cererii de chemare în judecată, respectiv: să se constate caracterul ilicit al campaniilor de denigrare desfăşurate de pârâţi împotriva A. S.A. în perioada 16-17 iulie 2019, campanie continuată în 28.07.2019 şi 29.07.2019; să interzică pârâţilor să mai desfăşoare în viitor campanii de denigrare cu privire la A. S.A.; să oblige pârâţii, în solidar, la plata sumei de 593.212 RON reprezentând daune morale pentru atingerea adusă reputaţiei A. S.A. prin campaniile de denigrare menţionate mai sus; pârâţii să fie obligaţi la publicarea dispozitivului hotărârii, timp de o lună de la data rămânerii irevocabile a hotărârii pe reţeaua de socializare şi în ziarul D., fără niciun comentariu din partea redacţiei; cu obligarea pârâţilor la plata în solidar a cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 125/2020 din 7 octombrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a respins acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A. S.A.

Împotriva acestei sentinţe reclamanta A. S.A. a formulat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 520/2021 din 22 septembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 125 din data de 07.10.2020 pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. S.R.L., C., E. S.R.L., F..

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.A. a formulat, în termen legal, recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în tot a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea acestui litigiu.

În motivare, după o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În concret, autoarea prezentului demers judiciar a susţinut că, în speţă, instanţa a interpretat în mod eronat normele legale ce reglementează răspunderea civilă delictuală, precum şi cele care reglementează dreptul la imagine.

În acest sens, a evocat dispoziţiile art. 1349 alin. (1)-(2) şi art. 1367 C. civ., arătând că, în noul C. civ., legiuitorul a asigurat o protecţie extinsă nu doar a drepturilor subiective, ci şi a intereselor legitime care ar putea fi afectate prin diverse fapte ilicite, iar, din coroborarea articolelor mai sus-menţionate, condiţiile generale pentru angajarea răspunderii civile delictuale sunt: fapta ilicită, vinovăţia, existenţa unui prejudiciu şi legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

Însă, conform susţinerilor recurentei, Curtea de Apel Craiova, contrar dispoziţiilor legale, a introdus şi a analizat, în mod nelegal, o nouă condiţie pentru a aprecia asupra existenţei răspunderii civile delictuale, respectiv, scopul faptei ilicite.

Totodată, a invocat o decizie de speţă, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că trebuie delimitată vinovăţia sau latura subiectivă a unei infracţiuni, în înţelesul ei foarte strict în materie penală, de sensul în materie civilă, situaţie în care forma neglijenţei sau doar a neatenţiei poate antrena răspunderea civilă delictuală şi a subliniat că, în materie civilă, nu prezintă importanţă scopul în care s-a produs fapta ilicită, aşa cum apreciază instanţa de apel, existenţa faptei ilicite fiind suficientă pentru atragerea răspunderii.

În acest sens, recurenta a susţinut că, în cauză, sunt îndeplinite toate condiţiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, existenţa vinovăţiei, prejudiciul suferit şi legătura de cauzalitate.

Detaliind fiecare din aceste condiţii, recurenta a reiterat cele susţinute prin cererea de apel, arătând că, în ceea ce priveşte fapta ilicită, contrar celor reţinute de Curtea de Apel prin decizia atacată, interviul difuzat nu şi-a propus să clarifice o anumită situaţie, ci să denigreze activitatea şi conducerea A. S.A., subliniind că singura contribuţie a acestui interviu este una ilicită, constând în defăimarea, respectiv în denigrarea atât a societăţii, cât şi a oamenilor care lucrează acolo (juriştii pierd procesele pentru că nu se prezintă, directorul este şantajat), concluzionând în sensul că, deşi instanţa de apel a reţinut faptul că afirmaţiile incriminate au fost făcute în manieră exagerată şi provocatoare, a apreciat că scopul urmărit a fost acela de informare a comunităţii.

Prezentând în continuare următoarea condiţie pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, existenţa vinovăţiei, recurenta a procedat la reiterarea celor expuse în cererea de apel, arătând că instanţa de apel a apreciat în mod eronat faptul că există un echilibru în protecţia celor două valori garantate de Convenţie, aflate în conflict, prin raportare la cele 6 criterii stabilite de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, apreciind că, în cauză, nu există un echilibru între dreptul la informare şi libertatea de expresie, garantate de art. 10 din Convenţie şi dreptul la reputaţie, garantat de art. 8 din Convenţie, motiv pentru care, în accepţiunea recurentei, prin realizarea interviului şi mediatizarea acestuia, intimaţii-pârâţi s-au situat în afara limitelor protecţiei oferite de art. 10 în discuţie.

Procedând, în continuare, la analiza celeilalte condiţii pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, recurenta a arătat că prejudiciul pe care l-a suferit este unul cert şi constă în prejudicierea reputaţiei, sens în care a reiterat cele prezentate în cererea de apel, lezarea şi deteriorarea iremediabilă a bunei reputaţii şi a imaginii, sens în care a susţinut că acestea au avut consecinţe inclusiv pe plan patrimonial, articolul influenţând în mod negativ inclusiv imaginea faţă de partenerii săi contractuali, prejudiciul de imagine cauzat fiind, în accepţiunea recurentei, unul de amploare, prin faptele imputate creându-se un climat de suspiciune şi incertitudine ce planează asupra activităţii sale, sens în care a reiterat cele susţinute şi în propria cerere de apel.

Referindu-se şi la următoarea condiţie pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, legătura de cauzalitate, recurenta a reiterat ceea ce a susţinut şi prin cererea de apel, respectiv că, în cauză, legătura de cauzalitate este evidentă şi rezultă din faptele descrise, care i-au cauzat prejudiciul reclamat, că acuzaţiile intimaţilor-pârâţi au influenţat negativ relaţiile sale profesionale, iar partenerii, viitori potenţiali parteneri şi clienţi ai acestora au adus în discuţie cele auzite pe reţeua de socializare sau citite în ziar, fiind reticenţi în continuarea relaţiilor de colaborare.

Aşadar, în accepţiunea recurentei, condiţia legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciul suferit se verifică în cauză, fapta pârâtului, de a publica un articol de presă denigrator, provocând prejudiciul solicitat.

De asemenea, a mai arătat că legătura de cauzalitate este evidentă, aceasta rezultând din însăşi săvârşirea faptei, prin vătămarea valorilor sociale ocrotite de normele naţionale şi internaţionale.

Totodată, a subliniat că, în egală măsură, în acord cu jurisprudenţa naţională şi practica C.E.D.O., proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate.

În concluzie, a arătat că, în cauză, se verifică toate condiţiile ce antrenează răspunderea delictuală, astfel că, în accepţiunea sa, decizia Curţii de Apel Craiova, care a apreciat că faptele reclamate nu intră în sfera ilicitului, apare ca fiind nelegală, sens în care a reiterat solicitarea de admitere a recursului, astfel cum a fost formulat.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 7 februarie 2022, intimatul-pârât F., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al E. S.R.L., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La 18 februarie 2022, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimatul F..

Întrucât prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii de filtru, prin rezoluţia din 15 februarie 2022 s-a fixat termen la 5 aprilie 2022, pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă pentru următoarele considerente:

Sancţiunea nulităţii recursului a fost prevăzută de legiuitor pentru mai multe ipoteze.

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

De asemenea, se reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs,…", iar, potrivit art. 489 alin. (1) teza I C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, ….".

Exceptând situaţia în care instanţa, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, invocă, din oficiu, un motiv de casare care este de ordine publică, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. se reţine că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca şi criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate, instanţa de recurs având obligaţia de a verifica dacă motivul/motivele invocate prin cererea de recurs se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că, spre deosebire de calea de atac devolutivă a apelului, recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, în cauză, la termenul de judecată, apărătorul recurentei-reclamante a susţinut în şedinţă publică, pentru prima dată, faptul că instanţa de apel a analizat săvârşirea faptei ilicite doar cu privire la unul dintre intimaţii-pârâţi, fiind invocată, astfel, incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., or, în considerarea dispoziţiilor art. 487 alin. (1) coroborate cu art. 489 alin. (1) teza I din C. proc. civ., critica nu poate fi primită, aceasta fiind formulată cu depăşirea termenului legal de declarare/motivare a recursului.

Prin urmare, Înalta Curte va reţine spre analiză exclusiv motivul de casare şi criticile formulate în termen, prin memoriul de recurs, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Procedând la analiza acestora, Înalta Curte reţine că, deşi recurenta a susţinut că, în speţă, instanţa de apel a interpretat în mod eronat normele legale ce reglementează răspunderea civilă delictuală, precum şi cele care reglementează dreptul la imagine, criticile formulate vizează exclusiv îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale şi se prezintă în proporţie covârşitoare sub forma unei expuneri a istoricului litigiului şi reluarea susţinerilor din apel (inclusiv a unor chestiuni pur teoretice, generale), fără a putea fi decelate veritabile critici de nelegalitate care să fie îndreptate efectiv împotriva considerentelor deciziei recurate, aspecte care contravin cerinţei impuse de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Or, transpunerea susţinerilor din apel în motive de recurs nu poate constitui o motivare aptă să declanşeze un control de legalitate în această etapă procesuală, de vreme ce aceleaşi afirmaţii/susţineri au fost făcute în etapa procesuală anterioară, care a vizat o altă hotărâre decât cea care face obiectul prezentei căi de atac şi asupra cărora instanţa de apel deja s-a pronunţat.

În plus, fiind preluate ca atare, cel mai probabil în considerarea faptului că decizia din apel a validat soluţia pronunţată de prima instanţă de fond, criticile conţin şi o multitudine de chestiuni de fapt, aspecte de temeinicie, de interpretare a probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare şi care, neavând aptitudinea de a fi analizate din perspectiva niciunui motiv de nelegalitate din cele expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs.

În esenţă, singura aparentă critică de nelegalitate adusă hotărârii instanţei de apel constă în aceea că, în accepţiunea recurentei, instanţa de apel a introdus şi a analizat o nouă condiţie în aprecierea existenţei răspunderii civile delictuale, şi anume scopul faptei ilicite, susţinând că, în materie civilă, nu prezintă importanţă scopul în care s-a produs fapta ilicită, aşa cum apreciază instanţa de apel, existenţa faptei ilicite fiind suficientă pentru atragerea răspunderii.

Aceasta ar fi constituit o critică de nelegalitate dacă recurenta nu s-ar fi limitat la o simplă afirmaţie şi ar fi indicat care este acel considerent din decizia recurată care ar fi putut susţine critica formulată sau cel puţin dacă, din cuprinsul considerentelor deciziei recurate, ar fi reieşit că instanţa de apel a reţinut o astfel de condiţie.

Însă, sub acest aspect, se constată că, analizând motivele de apel referitoare la îndeplinirea condiţiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită constând în exercitarea abuzivă a dreptului la liberă exprimare, vinovăţia, prejudiciul cert şi legătura de cauzalitate, Curtea a reţinut că instanţa de fond a concluzionat corect că acestea nu sunt întrunite, arătând că, în mod corect s-a stabilit că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, nefiind vorba de exercitarea abuzivă a dreptului la liberă exprimare, cu vinovăţie şi nici de un prejudiciu, material sau moral, cert, cuantificabil.

Prin urmare, având în vedere că instanţa de apel nu a analizat o astfel de condiţie, critica este străină de considerentele deciziei recurate, neputând fi, aşadar, reţinută spre analiză.

Mai mult decât atât, se constată că şi această pretinsă critică de nelegalitate este preluată tot din cuprinsul cererii de apel, unde, la pagina 6, autoarea a evidenţiat aproape identic, înlocuind în cererea de recurs sintagma "instanţa de fond" cu "instanţa de apel", că, în materie civilă, nu prezintă importanţă scopul în care s-a produs fapta ilicită, aşa cum apreciază instanţa de fond, existenţa faptei ilicite fiind suficientă pentru atragerea răspunderii.

În concluzie, Înalta Curte reţine că, prin demersul judiciar promovat, recurenta-reclamantă nu arată în ce modalitate decizia instanţei de apel nu este conformă legii şi nu se raportează la considerentele acesteia, ci reia, de o manieră identică, critici formulate în faza procesuală anterioară şi asupra cărora instanţa de apel deja s-a pronunţat, fără a prezenta argumente noi, raportate la considerentele deciziei atacate.

Reţinând că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare/străine de considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte constată că devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 520/2021 din 22 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 520/2021 din 22 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2022.