Insurer’s appeal dismissed: penalties upheld from due date after claim documents sufficed

Şedinţa publică din data de 22 martie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 20 octombrie 2017 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a Ii-a Civilă sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul forţat C., a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 79.582,54 euro sau contravaloarea în RON la cursul valutar din data plăţii, reprezentând despăgubire cuvenită pentru avariile produse la autospeciala x cu numărul de înmatriculare x, conform dosarului de daună x, precum şi a penalităţilor de întârziere aferente, prevăzute de art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016, calculate de la data introducerii acţiunii până la data achitării efective a debitului principal. Totodată, reclamanta a solicitat instanţei obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheiere de şedinţă din 21 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a Ii-a Civile a Tribunalului Timiş în ceea ce priveşte soluţionarea prezentului litigiu şi s-a trimis cauza pentru repartizare aleatorie secţiei I Civile a Tribunalului Timiş.

Ca urmare a declinării de competenţă, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă sub nr. x/2017*.

Prin încheierea din 18 aprilie 2018, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială funcţională a secţiei I Civile a Tribunalului Timiş şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a Ii-a Civile a Tribunalului Timiş. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, instanţa a suspendat judecata cauzei.

Ca urmare a regulatorului de competenţă, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a Ii-a Civilă sub nr. x/2017.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 21 decembrie 2017 pe rolul Judecătoriei Timişoara Timiş sub număr de dosar x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul forţat C., a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 4.889,54 RON reprezentând despăgubire cuvenită pentru costurile de transport aferent autospecialei avariate marca x cu numărul de înmatriculare x, conform dosar de daună x, şi a sumei de 596,52 RON cu titlu de penalităţi de întârziere aferente sumei de 4.889,54 RON, prevăzute de art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016, calculate de la data scadenţei, 17.10.2017, până la data introducerii acţiunii, 21.12.2019, precum şi în continuare, până la data achitării efective a debitului principal. Totodată, reclamanta a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din 12 aprilie 2018, a fost admisă excepţia conexităţii şi s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Timişoara la dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Timiş.

Prin sentinţa nr. 663 din 27 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A. şi a fost respinsă cererea de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul forţat C., ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Prin decizia nr. 227 din 13 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2017, a fost admis apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinţei nr. 663/27.06.2018 a Tribunalului Timiş, fiind anulată sentinţa atacată, iar cauza trimisă spre rejudecare Tribunalului Timiş. Instanţa de control judiciar a stabilit că în mod greşit prima instanţă a soluţionat procesul exclusiv prin prisma excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, fără cercetarea fondului.

în rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a H-a Civilă sub nr. x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 476 din 21 iulie 2020 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2017, au fost admise cererile conexate având ca obiect pretenţii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul forţat C.; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 79.582,54 euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de despăgubire, în dosarul de daună x, cu penalităţile de întârziere aferente, în cuantum de 0,2%/zi din suma datorată, de la data scadenţei, până la data plăţii; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 4.889,54 RON cu titlu de despăgubire, în dosarul de daună x, cu penalităţile de întârziere aferente, în cuantum de 0,2%/zi din suma datorată, de la data scadenţei, până la data plăţii; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 23.237,41 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru, onorariu avocat şi onorarii experţi; a fost obligată pârâta să plătească intervenientului forţat suma de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat redus.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel la data de 22.06.2021 apelanta reclamantă A., solicitând admiterea apelului, iar pe cale de consecinţă, rejudecând cererea în fond, schimbarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii în tot a acţiunii formulate, inclusiv petitul nr. II al acţiunii principale, respectiv obligarea pârâtei la plata contravalorii cu titlu de penalităţi de întârziere aferente sumei de 79.582,54 euro, prevăzute de art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016, calculate de la data de 21.11.2017 până la data achitării efective a debitului principal. De asemenea, a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată pentru ciclul procesual al apelului.

Prin decizia civilă nr. 615/A din 27 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a Ii-a Civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. şi intimata-intervenientă forţat C., împotriva sentinţei civile nr. 476/21.07.2020, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2017.

A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost obligată pârâta la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi, aferente debitului de 79.582,54 de Euro, începând cu data de 21.11.2017 şi până la data achitării efective a debitului.

A fost menţinută în rest sentinţa apelată.

A fost obligată intimata-pârâtă B. S.A. la plata sumei de 20 de RON către apelanta-reclamantă A., cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

La 15 decembrie 2021, pârâta B. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 615/A din 27 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, invocând incidenţa motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

In argumentarea recursului, pârâta susţine, în esenţă, că instanţa de apel a apreciat în mod greşit prevederile normelor de drept material ce guvernează materia asigurărilor de răspundere civilă auto incidente în speţă, dispunând obligarea societăţii pârâte la plata penalităţilor de întârziere începând cu data de 21.11.2017, această dată fiind considerată în mod eronat ca fiind data scadenţei despăgubirii.

In opinia recurentei, instanţa de control judiciar a apreciat în mod greşit faptul că despăgubirea stabilită de către instanţa de fond, în baza unui Raport de expertiză tehnică judiciară, ca fiind datorată pentru avarierea autospecialei marca x, cu numărul de înmatriculare x, nu se încadrează în despăgubirile prevăzute la art. 20 alin. (4) din Norma ASF nr. 39/2016 şi, prin urmare, nu ar fi incidente prevederile art. 20 alin. (4) ultima teza, potrivit cărora: "(4) Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut fa alin. (1) sub condiţia depunerii documentelor necesare stabilirii răspunderii si cuantificării preiudiciului sau de ia data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entităţii de soluţionare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească; documentele care stau la baza cererii de despăgubire sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F."

Potrivit prevederilor legale aplicabile menţionate, penalităţile de întârziere încep sa curgă de la doua momente distincte: cea de-a unsprezecea zi de la depunerea cererii de despăgubire, în cazul în care despăgubirea cuvenită se stabileşte pe cale amiabilă sau, cea de-a unsprezecea zi de la comunicarea hotărârii rămase definitive, în cazul în care despăgubirea urmează a fi stabilită pe cale judecătorească, în cazul în care plata despăgubirii nu a fost efectuată pe cale amiabilă.

Or, în speţă, arată recurenta, cuantumul despăgubirii datorate a fost stabilit ca urmare a administrării probei cu expertiză tehnică auto, astfel că penalităţile de întârziere aferente despăgubirii încep să curgă din a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

Aceasta întrucât, doar de la rămânerea definitivă a acestei hotărâri creanţa devine certă, lichidă şi exigibilă, (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 2220/2014 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

Având în vedere faptul că stabilirea cuantumului despăgubirilor datorate s-a realizat în cadrul procedurii jurisdicţionale de faţă ca efect al probatoriului administrat, apreciază că penalităţile de întârziere nu pot fi puse în sarcina societăţii recurente de la o dată anterioară, potrivit prevederilor art. 20 din O.U.G. nr. 54/2016, prevederi legale de care instanţa de apel nu a ţinut cont la pronunţarea hotărârii.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi reţinerea cauzei spre rejudecare, iar fondul cauzei solicită respingerea capătului de cerere privind penalităţile de întârziere de 0,2% aferente debitului principal, exonerând pe recurentă de la plata acestora pe perioada cuprinsă între data de 21.11.2017 şi a zecea zi de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 21 septembrie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; niciuna dintre părţi neînţelegând să-şi exercite acest drept.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursul şi a acordat termen de judecată la data de 22 martie 2023.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

În conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate, Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei, respectiv O.U.G. nr. 54/2016 privind privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie şi Norma ASF nr. 39/2016 privind asigurările auto din România.

În cuprinsul motivelor de recurs, pârâta a susţinut că instanţa de apel a apreciat în mod greşit prevederile normelor de drept material ce guvernează materia asigurărilor de răspundere civilă auto incidente în speţă, dispunând obligarea societăţii pârâte la plata penalităţilor de întârziere începând cu data de 21.11.2017, această dată fiind considerată în mod eronat ca fiind data scadenţei despăgubirii.

De asemenea, a susţinut că instanţa de control judiciar a apreciat în mod greşit faptul că despăgubirea stabilită de către instanţa de fond, în baza unui Raport de expertiză tehnică judiciară, ca fiind datorată pentru avarierea autospecialei marca x, cu numărul de înmatriculare x, nu se încadrează în despăgubirile prevăzute la art. 20 alin. (4) din Norma ASF nr. 39/2016 şi, prin urmare, nu ar fi incidente prevederile art. 20 alin. (4) ultima teza din O.U.G. nr. 54/2016.

Aceste critici sunt nefondate.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 20 alin. (4) din Norma ASF nr. 39/2016 "în situaţia în care se formulează pretenţii de despăgubiri pentru hârtii de valoare, acte, manuscrise, bijuterii, pietre preţioase, obiecte de artă, obiecte din platină, aur sau argint, mărci poştale, timbre şi pentru dispariţia sau distrugerea banilor, despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească".

Or, având în vedere conţinutul normativ al dispoziţiei menţionate, este de natura evidenţei că despăgubirea solicitată de reclamantă, care vizează autospeciala x cu numărul de înmatriculare x, nu se încadrează în situaţiile stabilite de prevederile evocate, aşa cum, în mod corect, a reţinut instanţa de apel.

Totodată, conform art. 20 alin. (4) din O.U.G. nr. 54/2016 "despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut la alin. (1) sub condiţia depunerii documentelor necesare stabilirii răspunderii şi cuantificării prejudiciului sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entităţii de soluţionare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească; documentele care stau la baza cererii de despăgubire sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F."

În speţă, se constată că instanţa de prim control judiciar a procedat la reevaluarea stabilirii momentului de la care curg penalităţile de întârziere, pentru sumele solicitate cu titlu de despăgubiri aferente debitului de 79.582,54 de Euro, prin raportare la art. 20 alin. (4) din O.U.G. nr. 54/2016, reţinând sub aspectul situaţiei de fapt, contrar primei instanţe, că apelanta-reclamantă a anexat cererii de despăgubire documentele necesare cuantificării prejudiciului.

Astfel, în verificarea legalităţii sentinţei apelate, instanţa de prim control judiciar a pornit de la analiza situaţiei de fapt potrivit probelor aflate la dosarul cauzei, şi, ţinând cont de prevederile legale incidente, a realizat un just control de legalitate stabilind că pentru despăgubirile solicitate, reclamanta a adresat pârâtei o cerere de despăgubire la data de 10.10.2017, anexând acesteia documentele necesare cuantificării prejudiciului, potrivit art. 23 şi 24 din Norma ASF 39/2016 (ofertă de preţ şi factură de achiziţie nr. x/02.05.2011, calcul de reparaţie cap tractor nr. x/31.08.2017, ofertă de preţ emisă de D. S.R.L. privând costurile de refacere a ansamblului suprastructură pompă vidanjă, calculaţie în sistem de evaluare DAT al ansamblului cap-tractor şi a dotărilor suplimentare privând suprastructură pompare vidanjă), iar asigurătorul nu a solicitat documente suplimentare.

De asemenea, sub aspectul cuantumului despăgubirii stabilite prin raportul de expertiză, efectuat în primă instanţă, instanţa de apel a reţinut că acesta a fost superior celui solicitat de către apelanta-reclamantă şi rezultat din actele anexate cererii de despăgubire, precum şi că intimata-pârâtă nu are nicio justificare pentru diminuarea despăgubirii.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, în condiţiile în care existau date suficiente pentru cuantificarea prejudiciului, anterior demarării procedurii jurisdicţionale, instanţa de apel a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 20 alin. (4) din O.U.G. nr. 54/2016 la situaţia de fapt stabilită şi în raport de probele administrate în cauză.

În mod corect, a reţinut instanţa de apel că scadenţa obligaţiei de plată trebuia stabilită în conformitate cu dispoziţile art. 20 alin. (4) din O.U.G. nr. 51/2016, respectiv la 10 zile de la împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut la alin. (1), rezultând astfel data de 21.11.2017, în condiţiile în care apelanta-reclamantă a depus documentele necesare stabilirii răspunderii şi cuantificării prejudiciului o dată cu cererea de despăgubire înregistrată la asigurător la data de 10.10.2017.

Aşa fiind, nemulţumirea recurentei-pârâte privind obligarea sa la plata penalităţilor de întârziere începând cu data de 21.11.2017, reţinându-se că aceasta este data scadenţei despăgubirii, este neîntemeiată.

Critica recurentei-pârâte conform căreia, întrucât stabilirea cuantumului despăgubirilor datorate s-a realizat în cadrul procedurii jurisdicţionale de faţă, ca efect al probatoriului administrat, penalităţile de întârziere nu pot fi puse în sarcina sa de la o dată anterioară, potrivit art. 20 din O.U.G. nr. 54/2016, prevederi de care instanţa de apel nu a ţinut cont la pronunţarea hotărârii, este nefondată.

Şi aceasta, întrucât, anterior demarării prezentei proceduri jurisdicţionale, aşa cum a reţinut instanţa de apel sub aspectul situaţiei de fapt şi cu o aplicare corectă a prevederilor art. 21 alin. (2) din O.U.G. nr. 54/2016, art. 23 alin. (8) şi (9) din Norma ASF 39/2016, art. 24 din Norma ASF 39/2016, reclamanta a depus o dată cu cererea de despăgubire documentele necesare stabilirii şi cuantificării prejudiciului, asigurătorul nu a solicitat documente suplimentare, iar cuantumul despăgubirii stabilite prin raportul de expertiză, efectuat în primă instanţă, a fost superior celui solicitat şi rezultat din actele anexate cererii de despăgubire, neexistând justificare pentru diminuarea despăgubirii.

Ca atare, se constată că scadenţa obligaţiei de plată a penalităţilor de întârziere a fost în mod judicios analizată, iar instanţa de apel a făcut o corectă aplicarea a dispoziţiilor legale incidente, decizia recurată fiind pronunţată cu respectarea normelor legale prevăzute de art. 20 din O.U.G. nr. 54/2016.

De altfel, din argumentele prezentate în susţinerea acestui motiv de recurs se constată că recurenta prin invocarea unor pretinse încălcări ale dispoziţiilor legale, doreşte o reevaluare a situaţiei de fapt şi a probatoriilor administrate.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 615/A din 27 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2023.