Absolute nullity of a pre-contractual draft used in enforcement proceedings due to missing signatures

Şedinţa publică din data de 22 martie 2023

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 122 din 8 martie 2022, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2021, s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., împotriva pârâtelor C. S.A. şi S.C. D. S.R.L., şi s-a constatat nulitatea absolută a înscrisului intitulat "Contract de credit bancar pentru persoane fizice nr. x" din data de 23.11.2009.

Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel pârâta C. S.A.

Prin decizia civila nr. 369/A din 14 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, apelul pârâtei C. S.A. a fost respins, ca nefondat.

Împotriva deciziei sus-menţionate a declarat recurs pârâta C. S.A., solicitând admiterea caii de atac şi casarea deciziei atacate, cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, întemeiat, în drept, pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-pârâta a arătat următoarele:

Hotărârea recurată este dată cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a prevederilor art. 248 C. proc. civ. raportate la art. 14 alin. (5) C. proc. civ., 22 alin. (2), alin. (4) şi alin. (6) C. proc. civ. şi art. 6 CEDO, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Sub acest aspect, recurenta arată că prin cererea de apel nu a formulat critici cu privire la modul greşit în care a procedat prima instanţă prin încheierea de şedinţă din data de 09.11.2021, unind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C. S.A. şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii cu fondul, aşa cum greşit a apreciat instanţa de apel, ci a criticat nesoluţionarea excepţiilor respective de către instanţa de fond.

Apreciind greşit critica formulată de apelanta-pârâtă, instanţa de apel a analizat şi s-a pronunţat asupra a altceva decât ceea ce i s-a solicitat.

Recurenta subliniază că, deşi instanţa de apel a reţinut că banca nu a reiterat aceste excepţii în concluziile orale puse la data de 09.11.2021, nu există nicio dispoziţie legală care să stipuleze că instanţa poate lăsa nesoluţionate excepţii procesuale în teza în care nu se reiau oral argumentele expuse laborios pe cale de întâmpinare, iar faţă de dispoziţiile aceleiaşi instanţe din încheierea pronunţată în data de 09.11.2021, este evident că instanţa de fond avea obligaţia să se pronunţe asupra excepţiilor respective o dată cu pronunţarea asupra fondului, de vreme ce le-a unit cu acesta.

În speţă, însă, instanţa nu a făcut o astfel de recalificare a excepţiilor şi nu a pus-o în discuţia părţilor, dar nici nu s-a pronunţat asupra excepţiilor.

Pe cale de consecinţă, susţine recurenta-pârâtă, în oricare dintre ipoteze ne-am regăsi, în mod greşit instanţa de apel a reţinut respectarea prevederilor art. 14 alin. (5) (instanţa este obligată ... să supună discuţiei toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt si de drept invocate), art. 224 şi art. 243 C. proc. civ., ce se coroborează cu art. 248 C. proc. civ. şi art. 22 alin. (4) C. proc. civ., dispoziţii nerespectate în privinţa excepţiilor procesuale în prezenta cauza.

Este de menţionat că, în principiu, în sistemul nostru procedural, este permis ca a doua instanţă, cercetând cauza şi constatând că toate chestiunile de fapt şi toate problemele de drept care i-au fost supuse sunt aceleaşi ca şi cele discutate în primă instanţă, să se refere la motivele acesteia din urmă, adoptându-le în mod explicit.

Însă, atâta timp cât în instanţa de fond nu s-au soluţionat excepţiile procesuale, nu poate să existe un acord cu prima instanţa, şi trebuia ca instanţa de apel să le analizeze punctual, date fiind caracterul devolutiv al fazei procesuale şi menţiunea formulată în sensul menţinerii argumentelor din primul ciclu procesual în dezvoltarea lor, respectiv:

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C. S.A. în teza finală a petitului nr. 1 (privind contractul în baza căruia s-au valorificat garanţiile în procedura execuţională cu trimiteri la valabilitatea actelor de executare efectuate în dosarul execuţional nr. x/2012 instrumentat de BEJA E.), pe considerentul că instanţa nu se poate pronunţa şi raporta la o procedură în care banca nu este şi nu a fost parte, întrucât se încalcă calitatea părţilor în procedura execuţională şi se produc efecte în raport de un terţ al procedurii de executare, C. S.A.

Excepţia inadmisibilităţii acţiunii pe considerentul că orice incidente cu privire la titlul sau procedura execuţională puteau să fie invocate strict pe calea specială a contestaţiei la executare, în termenele imperative statuate procedural, şi nu într-o procedura de drept comun, precum cea aleasă de reclamanţi. În cauză, în raport de executarea silită, se putea analiza doar pe calea contestaţiei la executare lipsa titlului faţă de depunerea proiectului contractului nr. x/23.11.2009, iar nu invalidarea sa pe calea dreptului comun în prezentul litigiu, prin constatarea nulităţii unui Poiect/Draft/Script, nefiind vorba de un act juridic.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea recurată nu cuprinde o motivare proprie, care sa prezinte o analiza completă şi nemijlocită a tuturor problemelor de drept ridicate de prezenta cauză, din care părţile să fie convinse că "s-a făcut dreptate", instanţa de apel încălcând obligaţiile statuate de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., raportat la art. 6 CEDO, dispoziţii care instituie obligaţia indicării situaţiei de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, cu arătarea motivelor pentru care s-au admis şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile pârtilor.

Susţine recurenta că este cu totul injust ca instanţa să preia poziţia procesuală a părţii adverse, inclusiv trimiterile scoase din context făcute de intimaţii - reclamanţi cu privire la apărări ale băncii din faze procesuale sau litigii precedente, fără a le verifica conţinutul in documentele procedurale depuse de banca

De asemenea, se arată că la fila x din decizia civila nr. 369/14.06.2022, pronunţata de Curtea de Apel Timişoara, se reţin motive străine de natura cauzei şi, prin raportare la prevederile art. 425 C. proc. civ., evocate în precedent, nu se indică cum s-au probat de către reclamanţi susţinerile acestora şi care este raţionamentul juridic ce a determinat instanţa să reţină nulitatea proiectului de contract din 2009.

Astfel, se ridică la rang de motivare a unei hotărâri judecătoreşti nişte susţineri sau afirmaţii neprobate privind neînsuşirea de către reclamanţi a draftului supus analizei. Chiar dacă recurenta-pârâtă a susţinut că nu există un contract bancar, capătul de cerere fiind lipsit de obiect, întrucât draftul contractului nu a fost implementat nefiind îndeplinite condiţiile bancare pentru restructurarea produsului, instanţa nu putea reţine că acest înscris nu a fost semnat de reclamanţi, în lipsa administrării unei probe ştiinţifice în acest sens.

De asemenea, recurenta arată că la fila x din decizia anterior menţionată se reţine faptul că ceea ce s-a pus în executare a fost contractul din 2009 şi nu contractul de ipoteca de sine stătător, menţiune total străină de cauză, prin raportare la cererea de executare silita înregistrată sub nr. x la BEJ şi faptul că, in vederea încuviinţării executării silite, s-a înaintat şi se afla depus la dosarul nr. x/2012 al Judecătoriei Timişoara contractul de ipoteca autentificat sub nr. x/28.10.2008 de către BNP Roman.

Recurenta - pârâtă precizează faptul că nu poate fi afectată valabilitatea procedurii execuţionale, întrucât contractul de ipoteca autentificat sub nr. x/28.10.20084 de către BNP F. este titlu executoriu prin el însuşi, iar executarea imobiliara s-a închis in anul 2017, prin vânzarea ultimei garanţii.

Motive străine de prezenta cauză sunt cuprinse şi în motivarea de la fila x, unde se reţine cesionarea proiectului de contract din 2009, în contextul în care în contractul de cesiune de creanţe este indicat în mod expres contractul de credit x din 2008, fără a se fi produs dovezi privind cesionarea unei creanţe dintr-un act juridic din 2009.

Cu referire la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greşita a normelor de drept material"), recurenta-pârâtă invocă faptul că instanţa de apel, menţinând soluţia instanţei de fond, califică nejudicios proiectul de contract/draftul de informare prealabilă a clientului, specific procesului de negociere în etapa de analiză a eligibilităţii, ca fiind un contract de credit/act juridic, fiind astfel încălcate dispoziţiile: art. 1579 C. civ. de la 1864 (contractul de credit constituie o varietate a contractului de împrumut cu dobândă), art. 942 C. civ. (contractul fiind acordul dintre persoane spre a constitui sau stinge între dânşii un raport juridic) raportat la art. 948 C. proc. civ. şi prevederile art. 35-59 din Codul Comercial, coroborate cu dispoziţiile din legislaţia specială, ce are caracter derogator şi impune o procedură pre-contractuală.

Apreciază recurenta că se încalcă şi se aplică greşit normele de drept material (motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), întrucât instanţa nu analizează condiţiile generale, dar şi speciale pentru calificarea înscrisului nr. x/23.11.2009 ca fiind un contract de credit bancar, adică o convenţie, hotărârea judecătoreasca fiind vădit nelegală prin prisma faptului că se declara nulitatea unui proiect de contract, a unui înscris ce nu constituie act juridic

Nulitatea este sancţiunea ce lipseşte actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, iar actul juridic este manifestarea de voinţa sau, după caz, acordul de voinţa făcut cu intenţia de a produce efecte juridice, adică de a naşte, de a modifica sau de a stinge un raport juridic civil concret.

Per a contrario, in lipsa unor manifestări de voinţa concordante ale pârtilor contractante, nu ne putem afla în prezenta unui contract.

În speţă, raportul juridic care ar fi luat naştere în contextul în care s-ar fi format contractul, prin manifestarea de voinţă valabilă a ambelor părţi, ar fi constat în amânarea la plata a ratelor de credit si de dobânda pentru o anumita perioada si capitalizarea acestora (transformarea acestora in credit), raport juridic care nu s-a născut, restructurarea/amânarea la plata nefiind implementată.

În realitate, cea care a produs efecte juridice faţă de reclamanţi a fost calificarea greşită a respectivului înscris ca fiind contract de credit, însa nici faptul ca respectivul înscris a fost utilizat de cesionar pentru a solicita încuviinţarea executării silite, inclusiv în baza sa, şi nici faptul că instanţa, intr-o procedura necontencioasă, a încuviinţat executarea silita inclusiv în baza sa, nu transforma respectivul înscris intr-un act juridic bilateral.

Din punct de vedere al efectelor unei atare încuviinţări, situaţia este similara cu cea în care, de exemplu, s-ar fi obţinut executarea silita în baza ciornei unei declaraţii angajament, în locul declaraţiei angajament semnate.

În atare situaţie, soluţia juridică nu este în niciun caz aceea de anulare a ciornei declaraţiei angajament, care nu este un act juridic, ci aceea de constatare a lipsei unui titlu executoriu în procedura execuţională.

Prin întâmpinare, intimaţii-reclamanţi A. şi B. au invocat nulitatea recursului, în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinarea recurenţilor-reclamanţi, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului întâmpinării, excepţie care a fost respinsă de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie în şedinţa publică din 22.03.2023, pentru motivele arătate in practicaua hotărârii.

Examinând excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-pârâţi în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie si Justiţie o va respinge, ca neîntemeiată, având în vedere faptul că anumite critici pot fi încadrate în motivele de nelegalitate limitativ prescrise de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., după cum se va arăta în continuare.

Împrejurarea că recurenta-parata a invocat şi chestiuni care privesc temeinicia, respectiv fondul cauzei deduse judecăţii, nu este de natură a atrage nulitatea recursului în întregul sau, instanţa urmând a proceda exclusiv la analiza criticilor de nelegalitate.

Astfel, examinând, în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport cu criticile formulate de către recurenta-parata şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-pârâtă a invocat, pe de o parte, nesoluţionarea a două excepţii dintre cele invocate în faţa primei instanţe (excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii), prin prisma faptului că instanţa de apel s-a pronunţat pe altceva decât s-a invocat prin apel, şi, pe de altă parte, nemotivarea hotărârii, critici subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, respectiv pct. 6 C. proc. civ.

Aşa cum rezultă din conţinutul încheierii din data de 9.11 2021, prima instanţa a pus in discuţia contradictorie a părţilor atât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a paratei, cât şi celelalte două excepţii, invocate prin întâmpinare de aceeaşi parte, respectiv excepţia insuficientei timbrări si excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Ulterior dezbaterii asupra acestor chestiuni, instanţa s-a pronunţat pe excepţia insuficientei timbrări şi a unit cu fondul celelalte două excepţii, fără a se pune în discuţie recalificarea acestora ca apărări de fond şi fără ca instanţa să le mai analizeze şi să se pronunţe asupra acestora prin hotărâre, cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 alin. (5), art. 224 şi art. 243 C. proc. civ., ce se coroborează cu art. 248 C. proc. civ. şi art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

Însa, chiar dacă susţinerile recurentei-parate sub acest aspect se confirmă, Înalta Curte nu poate reţine incidenţa motivului de nelegalitate prescris de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. pentru faptul că instanţa de apel s-ar fi pronunţat asupra unei alte critici decât cea invocată, în condiţiile în care apelanta - pârâta a învederat în mod expres instanţei că solicită, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 480 alin. (2) C. proc. civ., ca instanţa de control să soluţioneze excepţiile procesuale, ce primează în soluţionarea dată cauzei.

Aşadar, cum apelanta-pârâtă C. S.A. nu a cerut anularea sentinţei pentru această omisiune, instanţa de apel a procedat în mod corect la analiza chestiunilor invocate de pârâtă, odată cu soluţionarea apelului.

Este de menţionat faptul că în cazul încălcării dispoziţiilor legale mai sus arătate nu intervine o nulitate necondiţionată de existenţa unei vătămări, dintre cele prevăzute în mod expres la art. 176 C. proc. civ., astfel încât invocarea şi dovedirea vătămării se impunea, chiar dacă unele dintre acestea sunt de interes public.

Nefondată este şi critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitoare la faptul că hotărârea recurată nu ar cuprinde o motivare proprie, completă şi nemijlocită a tuturor problemelor de drept ridicate de prezenta cauză, inclusiv în ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtei C. S.A. şi admisibilitatea acţiunii reclamanţilor.

Din examinarea considerentelor hotărârii atacate nu rezultă că instanţa s-ar fi limitat la preluarea argumentaţiei acestora din urmă, cu încălcarea obligaţiilor statuate de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., raportat la art. 6 CEDO, dispoziţii care instituie obligaţia stabilirii situaţiei de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, cu arătarea motivelor pentru care s-au admis şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

De altfel, critica recurentei-pârâte este una generală, fără a se arăta în mod precis care sunt aspectele invocate şi neanalizate de instanţa de apel.

Susţinerea recurentei în sensul că instanţa nu putea reţine, în lipsa administrării unei probe ştiinţifice în acest sens, că înscrisul supus analizei nu a fost semnat de către reclamanţii A. şi B., constituie în mod evident o critică privind evaluarea probatoriului, care excedează controlului de legalitate exercitat în recurs şi care este în contradicţie cu dispoziţiile art. 254 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.

De asemenea, cu referire la critica recurentei privind existenţa în hotărâre a unor motive străine de natura cauzei, trebuie subliniat că legalitatea procedurii de executare silită demarată împotriva intimaţilor-reclamanţi nu face şi nu ar putea face obiectul cauzei de faţă, singurul aspect cu relevanţă pentru soluţia pronunţată în cauza dedusă judecăţii fiind acela că în procedura anterior menţionată a fost depus/invocat şi înscrisul nr. x/23.11.2009, aşa cum s-a reţinut pe baza probelor administrate.

Acesta a fost considerentul determinant pentru care instanţele de fond au reţinut, în mod concordant, faptul că, fiind vorba despre un înscris intrat în circuitul civil, nu poate fi primită apărarea pârâtei C. S.A., reiterată şi în recurs, potrivit cu care actul a cărui nulitate s-a cerut a se constata este, în realitate, un proiect de contract care nu a produs efecte juridice.

Celelalte considerente privitoare la obiectul cesiunii de creanţă intervenite între pârâte, existenţa sau inexistenţa unor erori materiale în actele privitoare la executarea silită, susţinerile din alte litigii, fac parte din aşa numitele considerentele indiferente sau supraabundente, care aduc hotărârii elemente ce nu influenţează în niciun fel soluţia adoptată, ele putând, de altfel, să lipsească din conţinutul hotărârii.

Prin urmare, nu există temeiuri pentru a reţine incidenţa motivului de nelegalitate reglementat de dispoziţiile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., teza referitoare la întemeierea hotărârii numai pe motive străine de natura cauzei.

Trecând la examinarea criticilor pe care recurenta-pârâtă le subsumează punctului 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că susţinerile privind încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material la pronunţarea hotărârii atacate se întemeiază pe o argumentaţie ce pune în discuţie o calificare nejudicioasă a proiectului de contract specific procesului de negociere în etapa de analiza a eligibilităţii, ca fiind un contract de credit, în raport cu dispoziţiile art. 1579 C. civ. de la 1864 (contractul de credit constituie o varietate a contractului de împrumut cu dobândă), art. 942 C. civ. (contractul este acordul dintre persoane spre a constitui sau stinge între dânşii un raport juridic) raportat la art. 948 C. proc. civ. şi la prevederile art. 35-59 din Codul Comercial, coroborate cu dispoziţiile din legislaţia specială, ce are caracter derogator şi impune o procedură pre-contractuală.

Însă aceste susţineri s-a constatat a fi în contradicţie cu faptul că înscrisul în cauză, transmis către pârâta D. odată cu cesiunea de creanţă, a intrat în circuitul civil, fiind valorificat în cadrul procedurii execuţionale.

De altfel, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, nici pârâta C. S.A. nu consideră înscrisul valabil, numai că tinde la constatarea inexistenţei convenţiei din 2009, arătând că acesta nu poartă semnăturile reprezentanţilor legali ai Băncii şi că nu a produs nici un efect juridic.

Însă distincţia dintre actul nul şi actul inexistent este una artificială, întrucât, în realitate, actul zis inexistent este sancţionat cu nulitatea absolută.

Termenul de "act juridic" are nu numai sensul de operaţiune, "negotium juris", deci de manifestare de voinţă a părţilor, făcută cu scopul de a produce efecte juridice, sens pe care îl are în vedere recurenta - pârâtă, ci şi pe acela de mijloc de probă, înscris constatator al unei operaţiuni juridice determinate.

Cerinţa semnăturii ţine de forma actului şi de regimul probator al acestuia, iar nu de condiţiile de fond cerute pentru valabilitatea contractului, semnătura reprezentând un element ce probează consimţământul.

Aceasta a fost şi solicitarea reclamanţilor, care au solicitat de a se constata nulitatea absolută a înscrisului intitulat "Contract de credit bancar pentru persoane fizice nr. x" din data de 23.11.2009 pentru absenţa consimţământului reclamanţilor la încheierea lui, manifestat în concret prin inexistenţa faptică a semnăturilor acestora aplicată personal pe înscris. iar instanţa de fond a admis acţiunea, apreciind că înscrisul întocmit în anul 2009 nu ar purta semnăturile lor, dar a produs efecte întocmai ca unul valid.

Or, desfiinţarea înscrisului analizat în cauză, înlăturarea sa din circuitul civil nu se poate realiza în planul dreptului substanţial civil decât ca efect al constatării nulităţii actului juridic, privit ca instrumentum probationis.

Având în vedere considerentele mai sus expuse şi constatând că prin criticile recurentei - pârâte C. S.A. nu se relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea soluţiei adoptate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-reclamanţi.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 369/A din 14 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2023.