Calculation of contractual payment deadlines in calendar days under Civil Code Articles 2.551–2.553: mandatory exclusion of the first and last days despite "calendar day" designation

Şedinţa publică din data de 14 martie 2023

Asupra căii de atac formulate, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 23 iulie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2019 reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. a chemat în judecată pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR - Călători SA" S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 313.137,03 RON, reprezentând penalităţi de întârziere la plata facturilor TUI şi non TUI, actualizată cu indicele de inflaţie până la plata efectivă, sumă compusă din: 136.589,52 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/19.04.2019, emisă conform contractului de acces pe infrastructură feroviară nr. 284/08.12.2017, stornată parţial cu factura fiscală nr. x/20.05.2019; 165.851,25 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/19.04.2019, emisă conform contractului de acces pe infrastructura feroviară nr. 148/07.12.2018, stornată parţial cu factura fiscală nr. x/20.05.2019; 2.178.91 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/19.04.2019, emisă conform contractului de acces pe infrastructura feroviară nr. 284/08.12.2017 şi 8.517,35 RON reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/19.04.2019, emisă conform contractului de acces pe infrastructura feroviară nr. 148/07.12.2018, stornată parţial cu factura fiscala nr. x/20.05.2019.

În drept, au fost invocate prevederile art. 192, art. 194 şi următoarele din C. proc. civ., art. 1.164, art. 1.170, art. 1.270, art. 1.272, art. 1.350, art. 1.516, art. 1.530 - 1.535, art. 1.547 - 1.548 din C. civ. şi dispoziţiile Contractelor de acces pe infrastructură feroviară nr. 284/08.12.2017 şi nr. 148/07.12.2018.

Prin senţinţa civilă nr. 2352 din 25 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma totală de 313.137,03 RON reprezentând penalităţi de întârziere la plata facturilor fiscale TUI şi Non TUI, actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.

Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 15.036,19 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR - Călători SA" S.A., solicitând schimbarea în parte a hotărârii apelate, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată cu privire la suma de 48.505,78 RON şi a actualizării cu indicele de inflaţie a penalităţilor de întârziere. De asemenea, a solicitat cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 983 din 14 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă s-a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR - Călători SA" S.A.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR - Călători SA", solicitând, în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare curţii de apel, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată pentru suma de 48.505,78 RON. De asemenea, a solicitat cheltuieli de judecată.

Sub un prim aspect, s-a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2.551, 2.553 şi 2.554 C. civ., arătându-se că legea nu diferenţiază tipul zilelor ca fiind calendaristice sau lucratoare dar şi că modul de calcul al termenelor este reglementat indiferent de natura sau izvorul acestora.

Recurenta a învederat că noţiunea de zile calendaristice semnifică zile din calendar şi este opusă noţiunii de zile lucrătoare, nu celei de zile libere, astfel că, termenul pe zile se calculează conform art. 2.553 C. civ., pe zile libere.

În consecinţă, în mod întemeiat a fost refuzată la plată suma de 48.505,78 RON, fiind restituite facturile, cu solicitarea ca, la efectuarea calculului penalităţilor de intarziere să fie respectate atât art. 5.2 şi 5.4 din contractele de acces pe infrastructură nr. x/08.12.2017 şi x/07.12.2018, cât şi dispoziţiile art. 2.553 şi 2.554 C. civ.

În lipsa unei clauze contractuale derogatorii de la modalitatea de calcul stabilită de lege, luarea în calculul termenului de plată a zilei în care a fost primită factura, respectiv a zilei în care s-a împlinit termenul, contravine atât art. 2.553 alin. (1) C. civ., cât şi voinţei părţilor, pârâta, în calitate de debitor, nemaiavând un termen de plată de 30 de zile, ci de 28 de zile.

Concluzionând, recurenta a arătat că instanţa de apel, în mod greşit, a considerat că termenul de zi se interpretează ca fiind zi calendaristică, cu consecinţa neincidenţei art. 2.553 C. civ., întrucât acesta ar viza termenele pe zile libere, nu şi termenele stabilite pe zile calendaristice.

Sub un al doilea aspect, recurenta a criticat menţinerea soluţiei privind actualizarea penalităţilor de întârziere cu indicele de inflaţie, raportat la clauza penală prevăzută la art. 5.6 din contractele nr. x/08.12.2017 şi y/07.12.2018, arătând că s-au acordat daune-interese într-un cuantum mai mare decât cel agreat contractual. De asemenea, recurenta a criticat aceeaşi soluţie în raport cu împrejurarea că facturile solicitate de către reclamantă nu sunt facturi de debit, ci facturi de penalităţi de întârziere, prin urmare, acestea nu au termen de scadenţă, care să fi fost depăşit.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 17 noiembrie 2022 intimata-reclamantă a invocat exceptia autoritatii de lucru judecat cu efect pozitiv cu privire la contractul nr. x/07.12.2018, în raport cu considerentele deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2653/08.12.2021 şi, de asemenea, exceptia autoritatii de lucru judecat cu efect pozitiv cu privire la contractul nr. x/08.12.2017, în raport cu considerentele deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 796R din 12 octombrie 2021, sentinţei Judecătoriei Sectorului 1 nr. 4938 din 4 septembrie 2019, deciziei Tribunalului Bucureşti nr. 2736 din 6 octombrie 2020 şi ale deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 280 din 6 iunie 2022.

De asemenea, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la data de 22 decembrie 2022 recurenta a invocat, de asemenea, autoritatea de lucru judecat cu efect pozitiv a deciziei civile nr. 1149R din 21 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2018, deciziei nr. 380 din 19 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2020 şi deciziei nr. 1677 din 14 septembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019, arătând că aceste hotărâri sunt în sens contrar celor invocate de către intimată.

4. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Intimata, prin întâmpinare, a invocat autoritatea de lucru judecat cu efect pozitiv a unor hotărâri judecătoreşti favorabile poziţiei sale procesuale din prezenta cauză. De asemenea, şi recurenta, prin răspunsul la întâmpinare, a invocat autoritatea lucrului judecat în raport cu o serie de hotărâri pronunţate între aceleaşi părţi şi privitor la aceleaşi contracte, dar în sens contrar celor prezentate de intimată.

Se reţine că autoritatea de lucru judecat cu efect pozitiv presupune identitatea chestiunii litigioase puse în discuţie în două sau mai multe procese şi nu împiedică o nouă judecată ulterioară, spre deosebire de excepţia procesuală reglementată de art. 431 alin. (1) C. proc. civ.. Puterea de lucru judecat uşurează sarcina probaţiunii, ceea ce s-a dezlegat anterior, fie în dispozitiv, fie în considerente, impunându-se în noul proces, fără posibilitatea părţii de a dovedi contrariul sau a instanţei de a stabili în mod diferit.

În raport cu soluţiile opuse invocate, Înalta Curte reţine că problema de drept dedusă judecăţii, care a primit din partea instanţelor de drept comun interpretări diferite, a fost tranşată, astfel cum rezultă din considerentul nr. 52 al deciziei nr. 24 din 9 mai 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Potrivit acestui considerent, la nivelul Înaltei Curţi s-a conturat o practică judiciară în ceea ce priveşte chestiunea de drept ce a făcut obiectul sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile în dosarul nr. x/2022 şi care prezintă incidenţă în cauză, reţinându-se că - în raport cu prevederile art. 2.551 C. civ., pentru modalitatea de calcul al oricăror termene în materie civilă, fără deosebire de natura şi izvorul lor, fie că sunt legale sau convenţionale, se aplică regulile stabilite în titlul III - Calculul termenelor din cartea a VI-a a C. civ., precum şi că - în aplicarea principiului libertăţii contractuale, părţile pot deroga de la modalitatea de calcul al termenelor reglementată de titlul III din cartea a VI-a a C. civ., însă, în lipsa unei asemeea derogări exprese, se aplică normele generale privind calculul termenelor.

În această practică se înscriu hotărârile de care s-a prevalat recurenta.

Prin urmare, respectând rolul curţii de casaţie de a asigura interpretarea şi aplicarea corectă a legii şi unificarea practicii judiciare, rezultă că hotărârile invocate de recurentă sunt în acord cu jurisprudenţa instanţei supreme, acestea impunându-se cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză.

În continuare, se reţine că recurenta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta critică, în esenţă, interpretarea instanţei de apel potrivit căreia dispoziţiile art. 2.551 şi art. 2.553 C. civ. nu ar fi incidente în cauză întrucât se referă la termenele stabilite pe zile, noţiunea de zile fiind înţeleasă ca zile libere, în timp ce părţile ar fi derogat de la această regulă, stabilind la art. 5.2 şi 5.4 din contractele nr. x/08.12.2017 şi y/07.12.2018 că termenele de plată se calculează pe zile calendaristice.

De asemenea, recurenta contestă actualizarea penalităţilor de întârziere cu indicele de inflaţie, raportat la clauza penală prevăzută la art. 5.6 din contractele nr. x/08.12.2017 şi y/07.12.2018, arătând că s-au acordat daune-interese într-un cuantum mai mare decât cel agreat contractual. Recurenta critică aceeaşi soluţie şi pe motiv că facturile ce fac obiectul disputei dintre părţi nu sunt facturi de debit, ci facturi de penalităţi de întârziere, prin urmare, acestea nu au termen de scadenţă, care, prin ipoteză, să fi fost depăşit.

Criticile recurentei sunt fondate.

Astfel, motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este incident, printre altele, atunci când normele aplicabile sunt încălcate în litera sau spiritul lor, prin faptul că sunt interpretate în mod eronat.

Analizând decizia recurată, se reţine că instanţa de apel, interpretând greşit dispoziţiile legale aplicabile la situaţia dedusă judecăţii, a pronunţat o hotărâre neconformă cu legea.

Sub un prim aspect, instanţa de apel a apreciat că art. 2.551 şi art. 2.553 C. civ. nu sunt incidente în cauză întrucât acestea stabilesc modul de calcul al termenelor stabilite pe zile, în timp ce părţile au agreat contractual un termen de plată calculat pe zile calendaristice. A arătat instanţa de apel, în considerentele sale, că modul de calcul al termenelor pe zile calendaristice, nu este cel pe zile libere, ci pe zile calendaristice, cu includerea în termen a zilei în care a început să curgă şi a celei în care se împlineşte.

În mod corect susţine recurenta că acest raţionament este greşit, întrucât termenul de plată de 30 de zile calendaristice de la primirea facturilor, data primirii fiind considerată a cincea zi calendaristică de la data emiterii acestora, se calculează în modalitatea reglementată de art. 2.553 alin. (1) C. civ., fără a se lua în calcul prima şi ultima zi a termenului.

Astfel, reţine Înalta Curte că, din textul art. 2.551 C. civ. reiese cu evidenţă că durata oricăror termene în materie civilă, fără deosebire de natura şi izvorul lor, fie că sunt legale, fie că sunt convenţionale se calculează potrivit regulilor stabilite de Titlul III "Calculul termenelor", din Cartea a VI-a C. civ.. În acest sens s-a pronunţat anterior Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 24 din 9 mai 2022.

În consecinţă, dispoziţiile art. 2.551 C. civ. sunt incidente raporturilor dintre părţi, modul de calcul al termenelor prevăzut de acest text de lege aplicându-se şi contractelor de acces pe infrastructură nr. x/08.12.2017 şi x/07.12.2018, în baza cărora intimata-reclamanta a calculat şi facturat penalităţi de întârziere.

Potrivit art. 2.553 alin. (1) C. civ.:

"Când termenul se stabileşte pe zile, nu se ia în calcul prima şi ultima zi a termenului", iar conform art. 2.554 C. civ.:

"Dacă ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, termenul se consideră împlinit la sfârşitul primei zile lucrătoare care îi urmează".

Termenele pe zile reprezintă o categorie de termene, distinctă de termenele pe ore (art. 2.555 C. civ.) respectiv pe săptămâni, luni sau pe ani (art. 2.552 C. civ.), fiecare dintre acestea având reguli diferite de calcul. Legea neoperând nicio distincţie, rezultă că art. 2.553 C. civ.-Termenul stabilit pe zile înglobează orice termene pe zile, independent de natura zilelor.

Ca atare, noţiunea de zile de la art. 2.553 C. civ. include atât zilele calendaristice cât şi cele lucrătoare, în ambele cazuri termenul calculându-se fără a avea în vedere ziua când el a început să curgă (dies a quo) respectiv ziua când acesta se sfârşeşte (dies ad quem).

Textul de lege nu interzice stabilirea unor termene de plată în funcţie de natura zilelor, calendaristice respectiv lucrătoare, în toate cazurile modul de calcul al oricăror termene pe zile fiind reglementat de art. 2.553 C. civ., dacă părţile prin convenţia lor nu prevăd altfel.

Rezultă că stabilirea prin acordul părţilor a unor termene pe zile calendaristice nu reprezintă o derogare de la dispoziţia de drept comun, consacrată de lege, ci doar indicarea termenului cu luarea în considerare a zilelor din calendar şi nu doar a zilelor lucrătoare. Calculul acestui termen se va realiza însă potrivit regulii stabilite la art. 2.553 C. civ.

Aşadar, în ceea ce priveşte termenul de plată stabilit pe zile calendaristice din contractele nr. x/08.12.2017 şi y/07.12.2018, părţile au agreat asupra naturii zilelor, iar nu asupra modului de calcul al termenului, cum în mod greşit a apreciat instanţa de apel.

Or, în lipsa unei clauze contractuale derogatorii de la modalitatea de calcul stabilită de lege, prin care să se fi stabilit expres un alt mod de calcul al termenului, interpretarea instanţei de apel potrivit căreia trebuie luate în calculul termenului de plată atât ziua în care a fost primită factura cât şi ziua în care s-a împlinit termenul, contravine atât prevederilor art. 2.553 alin. (1) C. civ., cât şi voinţei părţilor, manifestată la art. 5.2, 5.4 din contracte.

Practic, într-o atare interpretare greşită, se verifică susţinerea recurentei conform căreia, termenul de plată de 30 de zile calendaristice, stabilit în favoarea sa, în calitate de debitor, s-ar reduce în fapt la 28 de zile.

Prin urmare, se impune admiterea recursului, în rejudecare, instanţa de apel urmând a stabili în conformitate cu art. 2.553 alin. (1) C. civ., în interpretarea mai sus oferită, termenele de scadenţă a obligaţiilor de plată potrivit voinţei părţilor, în raport cu care va stabili şi dacă susţinerea recurentei potrivit căreia nu datorează suma de 48.505,78 RON este sau nu întemeiată.

Sub un al doilea aspect, se reţine că instanţa de prim control judiciar a respins motivele de apel invocate de pârâtă referitor la actualizarea penalităţilor de întârziere cu rata inflaţiei, menţinând soluţia primei instanţe.

Având în vedere admiterea recursului în ceea ce priveşte soluţia din apel asupra capătului principal de cerere, cu consecinţa trimiterii spre rejudecare, motivat de faptul că scadenţa obligaţiilor a fost calculată greşit, cu încălcarea art. 2.551 şi 2.553 C. civ., se impune ca şi capătul de cerere accesoriu, referitor la actualizarea penalităţilor cu rata inflaţiei, să fie trimis în rejudecare curţii de apel.

Instanţa de apel urmează să analizeze dacă, raportat la scadenţa obligaţiilor principale de plată ce va fi stabilită conform art. 2.553 C. civ. şi dispoziţiilor contractuale, prejudiciul cauzat prin neexecutarea la scadenţă, reprezentat de valoarea penalităţilor solicitate de reclamantă, poate fi actualizat cu rata inflaţiei, în raport cu conţinutul art. 5.6. din contractele de acces pe infrastructură nr. x/08.12.2017 şi x/07.12.2018.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine ca fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi faţă de limitele învestirii, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare apelului aceleiaşi curţi de apel.

Cu prilejul rejudecării, instanţa de apel va ţine cont de problemele dezlegate prin decizia de casare, conform art. 501 C. proc. civ.

Raportat la soluţia de admitere a recursului şi casarea deciziei atacate, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată, cheltuielile de judecată solicitate de recurenta-pârâtă Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" S.A., constând în taxa judiciară de timbru aferentă fazei recursului nu vor fi acordate în această etapă procesuală, urmând a fi evaluate de instanţa de apel, în ansamblul cheltuielilor de judecată ale litigiului, ca urmare a caracterului accesoriu al acestei cereri faţă de cererea principală dedusă judecăţii şi în raport cu soluţia pronunţată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" S.A. împotriva deciziei civile nr. 983 din 14 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 martie 2023.