Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 500/2023 AI generated

Judicial Fee Exemption and the Sanction of Annulment for Non-Payment in Arbitral Award Annulment Actions

Case Number Decizia nr. 500/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the appeal, quashed the lower court's decision, and remanded the case to the Court of Appeal of Craiova for retrial, effectively ruling in favor of the appellant in this procedural dispute. The case involved a challenge to the annulment of a commercial arbitral award concerning late payment penalties, where the Court of Appeal had annulled the respondent's action for annulation as unfiled due to non-payment of judicial fees. The decisive legal issue was whether the respondent, who had previously obtained a final administrative ruling via a reexamination request confirming their exemption from judicial fees under Article 115(1) of Law No. 85/2014 and Article 29(1)(l) of O.U.G. No. 80/2013, was still subject to the sanction of annulation under Article 197 of the Code of Civil Procedure; the ICCJ held that the confirmed exemption meant the conditions for announcement as untimely or unfiled were not met, thereby vacating the procedural default.

Legislator headnote

AI generated

art. 612 C. proc. civ, art. 197 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, art. 29 alin. (1) lit. l) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ; Judicial Fee Exemption and the Sanction of Annulment for Non-Payment in Arbitral Award Annulment Actions: Cu titlu preliminar, deşi recurenta şi-a subsumat criticile motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., instanţa supremă apreciază că, în raport de invocarea, prin memoriul de recurs, a aplicării greşite a unor norme de procedură civilă, respectiv art. 197 C. proc. civ. în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii anulării recursului ca netimbrat, criticile recurentei se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi vor fi analizate ca atare.

Keywords

AI generated
annulment of arbitral award payment of fee commercial arbitration judicial law administrative sanction article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 07 martie 2023

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin hotărârea arbitrală nr. 34 din 03 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat Sediul Zonal Craiova, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă acţiunea reclamantei A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; a fost obligată pârâta la plata sumei de 65,60 RON reprezentând penalităţi de întârziere de 0,2% zi de întârziere aferente perioadei 12.01.2021 - 25.06.2021; a fost obligată pârâta la plata sumei de 1.050 RON reprezentând cheltuieli arbitrale.

Prin cererea în anulare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la 07.03.2022, sub nr. x/2022, reclamanta B. S.A., în temeiul art. 608 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 612 C. proc. civ., a solicitat anularea acestei hotărâri arbitrale şi suspendarea executării acesteia.

Prin sentinţa nr. 71 din data de 31 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială a Curţii de Apel Ploieşti.

A fost declinată competenţa de soluţionare a cererii în anulare a hotărârii arbitrale nr. 34/03.02.2022, pronunţate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat în dosarul nr. x/2021 şi a cererii de suspendare a executării aceleiaşi hotărâri, formulate de reclamanta B. S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Prin decizia nr. 88 din 19 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2022, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei vizând cererea formulată de reclamanta B. S.A., privind anularea hotărârii arbitrale nr. 34 din 03 februarie 2022, pronunţate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat Sediul Zonal Craiova, în dosarul nr. x/2021 şi a cererii formulate de reclamanta B. S.A., privind suspendarea executării aceleiaşi hotărâri arbitrale, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, a fost constatat ivit conflictul negativ de competenţă; s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în vederea soluţionării conflictului negativ.

Prin decizia nr. 1505 din 15 iunie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2022, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia a II - a civilă.

Acţiunea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2022.

Prin decizia nr. 120/2022 din 22 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a fost anulată acţiunea în anulare formulată de B. S.A., ca netimbrată.

Împotriva acestei decizii, pârâta B. S.A. prin C.. a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului şi desfiinţarea în tot a hotărârii atacate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, arată că, prin citaţia primită în 02.09.2022 i s-a pus în vedere obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON.

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, B. S.A. a formulat cerere de reexaminare, care a fost admisă prin încheierea nr. 25/2022 din 06.09.2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în dosar nr. x/2022, constatându-se faptul că, în dosarul nr. x/2022, B. S.A. este scutită de achitarea taxei judiciare de timbru.

Astfel, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, desfiinţarea hotărârii atacate şi să se constate faptul că recurenta nu avea obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru pentru soluţionarea acţiunii în anulare.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Recursul a fost comunicat intimatei-reclamante A. S.R.L. - prin lichidator judiciar, la 9 decembrie 2022, care nu a formulat întâmpinare.

Analizând recursul de faţă, în baza motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte îl va admite, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, deşi recurenta şi-a subsumat criticile motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., instanţa supremă apreciază că, în raport de invocarea, prin memoriul de recurs, a aplicării greşite a unor norme de procedură civilă, respectiv art. 197 C. proc. civ. în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii anulării recursului ca netimbrat, criticile recurentei se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi vor fi analizate ca atare.

Din această perspectivă, se reţine că, potrivit art. 197 C. proc. civ., "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii".

Potrivit art. 26 alin. (3) teza I din O.U.G. nr. 83/2013, "acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale se taxează cu 100 RON pentru fiecare motiv invocat", iar conform art. 39 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, iar cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă.

Verificând actele dosarului, instanţa de recurs reţine că, deşi recurentei i-a fost pusă în vedere obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, prin încheierea nr. 25/2022 din 06.09.2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în dosar nr. x/2022, a fost admisă cererea de reexaminare formulată de B. S.A. împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în cadrul dosarului nr. x/2022 şi s-a constatat faptul că reclamanta B. S.A. este scutită de achitarea taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 coroborat cu art. 29 alin. (1) lit. l) din O.U.G. nr. 80/2013.

Cum, în cauză, prin încheiere definitivă, s-a constatat faptul că acţiunea în anulare ce face obiectul dosarului nr. x/2022 este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, Înalta Curte reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 197 C. proc. civ. pentru aplicarea sancţiunii anulării acţiunii în anulare, ca netimbrată.

În concluzie, instanţa supremă apreciază întemeiate criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. şi, în temeiul art. 496 şi 497 din C. proc. civ., va admite recursul formulat, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. PRIN C.. împotriva deciziei nr. 120/2022 din 22 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 martie 2023.