Post-privatization share pledge removal; subrogation under Law 268/2001 does not automatically transfer creditor rights in an accessory mortgage guarantee.

Şedinţa publică din data de 07 martie 2023

Asupra recursurilor de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 13 iunie 2018, sub nr. x/2018, reclamantele A. S.A. şi B. S.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE şi AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI, obligarea pârâţilor la ridicarea gajului instituit asupra unui număr de 340.266 de acţiuni deţinute de reclamanta B. în cadrul societăţii reclamante A., ca urmare a realizării integrale a investiţiei asumate de reclamanta B. la privatizarea A., în cadrul termenului şi în condiţiile impuse de art. 8.19 din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. x/07.03.2001, încheiat de B. cu MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.

În drept, reclamantele au invocat dispoziţiile art. 969 din C. civ. de la 1864, art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 262/2001, art. 2-3 lit. g) şi j) din O.G. nr. 25/2002, precum şi dispoziţiile O.U.G. nr. 198/1999.

La 16 iulie 2018, reclamantele au depus la dosar cerere modificatoare, prin care au solicitat:

- a se constata că a avut loc realizarea, în termenul contractual, a investiţiei - aport de capital social, agreată conform prevederilor art. 8.19.1 din contractul de vânzare cumpărare de acţiuni nr. x/07.03.2001, în conformitate cu Anexa 4 la contract, investiţia realizată de B. acoperind valoarea de 451.843,14 USD, astfel cum a fost modificată în baza art. 1 din Actul Adiţional nr. 3/02.10.2002 la contractul de vânzare cumpărare de acţiuni;

- să fie obligaţi pârâţii să ridice gajul instituit asupra unui număr de 340.266 acţiuni deţinute de B. în cadrul societăţii A., ca urmare a realizării integrale a investiţiei asumate de B. la privatizarea A., în cadrul termenului şi în condiţiile impuse de art. 8.19 din contractul de vânzare cumpărare de acţiuni nr. x/07.03.2001, încheiat de B. cu MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE;

- obligarea AGENŢIEI DOMENIILOR STATULUI la încetarea procedurii de monitorizare a societăţii A. în privinţa realizării obligaţiilor asumate de B., referitoare la investiţia aport de capital social, în cuantumul modificat de 451.843,14 USD;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Sub aspectul probatoriului, în cauză, au fost încuviinţate ambelor părţi proba cu înscrisuri, iar reclamantelor proba cu expertiză contabilă.

Prin sentinţa civilă nr. 296 din 11 martie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea privind pe reclamantele A. S.A. şi B. S.A., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE şi AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI.

A constatat realizată la data de 01.03.2002 investiţia constând în aport la capitalul social al societăţii A. S.A., investiţie agreată conform prevederilor art. 8.19.1 din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. x/07.03.2001, Anexa 4 la contract şi Actului adiţional nr. x/02.10.2002 la contract, investiţie realizată de reclamantă, care acoperă valoarea de 451.843,14 dolari americani (USD) şi, pe cale de consecinţă:

A obligat pârâţii MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE şi AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI să dispună ridicarea gajului instituit asupra unui număr de 340.266 de acţiuni deţinute de societatea reclamantă în cadrul societăţii A. S.A. (acţiuni numerotate de la 000.001 la 340.266 inclusiv), reprezentând un procent de 30% din totalul acţiunilor deţinute la această societate de reclamantă.

A obligat pârâţii să înceteze procedura de monitorizare a societăţii A. S.A. în privinţa realizării obligaţiilor asumate de societatea reclamantă, în calitate de acţionar majoritar, cu privire la realizarea investiţiei sub forma majorării capitalului social al societăţii A. S.A. cu suma de 451.843,14 USD.

A obligat pârâţii la plata în solidar către reclamante a sumei de 39.676 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, (taxă de timbru 33.676 RON şi onorariu de avocat, redus la suma de 6.000 RON)

A admis în parte cererea domnului expert C., de majorare a onorariului cuvenit şi a fixat onorariul definitiv la suma de 4.500 de RON.

A respins, ca neîntemeiate, restul pretenţiilor domnului expert.

A obligat reclamantele să plătească, în solidar, către Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile suma de 3.000 de RON, reprezentând diferenţa între onorariul provizoriu cuvenit expertului şi cel definitiv.

Împotriva sentinţei primei instanţe, pârâta AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI a declarat apel, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Împotriva aceleiaşi sentinţe, precum şi împotriva încheierii interlocutorii din 13 noiembrie 2018, pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE a declarat apel, solicitând: în principal, anularea încheierii interlocutorii din 13.11.2018 şi anularea hotărârii de primă instanţă, urmând a se constata faptul că judecata s-a făcut de către o instanţă necompetentă material, şi trimiterea spre rejudecare a dosarului la instanţa competentă material; în subsidiar, a solicitat anularea hotărârii de primă instanţă şi, rejudecând, schimbarea parţială a hotărârii apelate, în sensul respingerii acţiunii faţă de M.A.D.R., precum şi a capătului de cerere privind obligarea pârâtei M.A.D.R. la plata cheltuielilor de judecată.

În şedinţa publică din 7 iunie 2021, instanţa de apel a luat act de renunţarea intimatelor-reclamante la excepţia netimbrării apelurilor, având în vedere dovezile de achitare a taxelor judiciare de timbru. Totodată, a încuviinţat, la solicitarea intimatelor-reclamante, proba cu înscrisurile ataşate întâmpinării, constatând ca apelantele-pârâte nu au depus înscrisuri noi în calea de atac.

Prin decizia civilă nr. 1059A din 14 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelanta-pârâtă AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI şi de apelantul-pârât MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE împotriva sentinţei civile nr. 296 din data de 11.03.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A. si B. S.A.

I. Împotriva acestei decizii, pârâta AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI (A.D.S.) a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea apelului spre rejudecare, iar, în subsidiar, rejudecând, schimbarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului propriu şi respingerea cererii de chemare în judecată faţă de A.D.S., invocând, în acest sens, incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că înţelege să critice soluţia instanţei de apel şi considerentele în temeiul cărora şi-a fundamentat soluţia, întrucât, în opinia sa, instanţa de judecată în mod greşit a interpretat şi aplicat prevederile legale speciale.

Detaliind, susţine că, aşa cum a arătat instanţei de fond şi de apel, prin contractul de vânzare cumpărare de acţiuni nr. x din 07.03.2001, încheiat între Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei - în calitate de vânzător şi societatea B. în calitate de Cumpărător, au fost vândute un număr de 1.134.219 acţiuni, reprezentând 86,4563% din capitalul social subscris al societăţii A. S.A. Gura Vadului, Judeţul Prahova.

Ulterior, în baza Legii nr. 268/2001 şi în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 626/2001 privind aprobarea Normelor metodologicee de aplicare a Legii nr. 268/2001, A.D.S. a preluat, prin protocol, contractul de privatizare, în vederea urmăririi şi executării clauzelor asumate prin contract, subrogându-se în toate drepturile şi obligaţiile asumate de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.

În continuare, recurenta-pârâtă menţionează dispoziţiile art. 8.19.1 din contract, volumul total al investiţiilor din Anexa 4 la contractul de vânzare cumpărare de acţiuni nr. x din 07.03.2001, faptul că, prin actul adiţional nr. x din 02.02.2002, valoarea investiţiilor asumate prin contract este diminuată, că, pentru garantarea realizării integrale a investiţiilor, a fost instituit gaj asupra a 30% din acţiunile cumpărate şi că, în conformitate cu dispoziţiile art. 8.19.3 din contract, "Cumpărătorul se obligă sa permită vânzătorului să verifice oricând existenţa şi integritatea acţiunilor gajate".

A mai arătat că, prin adresa nr. x/15.10.2002, A.D.S. a confirmat investiţii în valoare de 320.562 USD, pentru care au fost depuse documente în forma şi conţinutul solicitat, însă, restul investiţiilor, în valoare de 131.281,14 USD, nu au fost confirmate de A.D.S., deoarece nu au fost comunicate documentele justificative în forma şi conţinutul solicitat.

De asemenea, a mai arătat că, pentru confirmarea investiţiei în valoare de 131.281,14 USD, cumpărătorul B. S.A. trebuia să transmită către A.D.S. o serie de documente, conform legislaţiei specifice şi normelor interne, subliniind faptul că documentele solicitate partenerilor contractuali pentru confirmarea angajamentelor investiţionale asumate prin contract trebuie să respecte cerinţele legislaţiei aplicabile şi Normelor privind activitatea de urmărire a clauzelor cuprinse în contractele de vânzare cumpărare de acţiuni, aprobate de Comitetul de Privatizare, Concesionare şi Arendare al A.D.S. (fost Consiliul de Administraţie).

A mai învederat că, în perioada 2002-2018, cumpărătorul-B. S.A. a depus o serie de documente care nu fac, însă, dovada aportului, printre aceste înscrisuri aflându-se şi Raportul de evaluare a bunurilor pentru investiţia aport de capital la A. S.A., Judeţul Prahova, întocmit la 11.12.2001, care a stat la baza raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit în prezenta cauză, faţă de care recurenta arată că a şi formulat o serie de obiecţiuni.

Mai arată că, faţă de această modalitate de calcul al aportului, a evidenţiat primei instanţe o serie de aspecte pe care autoarea prezentului demers judiciar le reproduce în memoriul de recurs.

De asemenea, recurenta a mai precizat că, în Cartea Mare Parţială a societăţii A. S.A., suma de 2.783.559.447 RON este stornată şi apoi compensată, or, în condiţiile în care compensarea s-a făcut între D. S.R.L. din Galaţi şi A. S.A., aportul propriu-plata cumpărătorului B. S.A. nu este dovedit/ă.

În continuare, a arătat că, în dosarul de monitorizare al contractului, se regăsesc, începând cu anul 2002, adrese emise de A.D.S. prin care se solicită cumpărătorului B. S.A. completarea şi lămurirea tuturor aspectelor referitoare la confirmarea obligaţiilor investiţionale asumate prin contract.

În continuare, recurenta susţine că, deşi a arătat argumentat cauzele care au împiedicat ridicarea gajului instituit asupra acţiunilor deţinute de B. S.A. în cadrul societăţii A., instanţa de apel a trecut cu uşurinţă peste toate aspectele pe care le-a invocat autoarea recursului în apel, limitându-se la a reţine în totalitate concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, fundamentat pe un raport extrajudiciar întocmit în anul 2001.

În altă ordine de idei, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a omis să constate ca fiind împlinit termenul de prescripţie al dreptului material la acţiune.

Recurenta-pârâtă învederează că, în speţă, dreptul material la acţiune al reclamantelor s-a născut la expirarea celor 30 de zile de la data realizării integrale a investiţiei/aportului de capital de către Cumpărător, conform art. 8.19.3 lit. g) din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. x/07.03.2001.

Astfel, recurenta arată că dreptul material la acţiune se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, termen care, în cauza de faţă, este cel general de 3 ani, potrivit Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, act normativ în vigoare la data perfectării contractului de privatizare.

Totodată, autoarea prezentului demers judiciar învederează că, în prezenta cauză, prescripţia a început să curgă sub imperiul vechiul C. civ., iar, în considerarea dispoziţiilor art. 2663 din C. civ. (2009) şi a art. 201 din Legea nr. 71/2011, apreciază că instanţa de control judiciar este ţinută să verifice împlinirea termenului de prescripţie în calea de atac, prescripţia fiind reglementată în totalitate de legea veche.

În încheiere, recurenta reiterează solicitarea de admitere a recursului astfel cum a fost formulat, casarea în tot a hotărârii atacate, schimbarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului propriu.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Decretul nr. 167/1958, precum şi pe toate dispoziţiile legale invocate în cuprinsul cererii de recurs.

La 6 ianuarie 2022, astfel cum reiese din dovada de înmânare aflată la dosar, cererea de recurs a recurentei-pârâte A.D.S. a fost comunicată intimatului-recurent-pârât M.A.D.R., iar la 10 ianuarie 2022, intimatelor-reclamante, astfel cum reiese din procesele-verbale de înmânare aflate la dosar recurs.

La 7 februarie 2022 (a se vedea dovada de transmitere de la filele x; 108 verso), intimatele-reclamante A. S.A. şi B. S.A., prin avocat, au depus, în termen legal, întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ambelor recursuri, ca nefondate, invocând, totodată, pe cale de excepţie, lipsa achitării taxei judiciare de timbru.

La 14 februarie 2022, aşa cum reiese din dovada de înmânare aflată la fila x, întâmpinarea intimatelor-reclamante a fost comunicată recurentului-pârât M.A.D.R., iar la 11 februarie 2022, aceeaşi întâmpinare a fost comunicată şi intimatei-recurente-pârâte A.D.S., aşa cum atestă dovada de înmânare aflată la dosar recurs.

La 21 februarie 2022, recurentul-pârât M.A.D.R., împreună cu AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI au formulat, în termen legal, răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepţiei lipsei achitării taxei judiciare de timbru, invocată de intimatele-reclamante prin întâmpinare, precum şi a celorlalte apărări formulate pe fondul cauzei.

II. Împotriva deciziei civile nr. 1059A din 14 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE (M.A.D.R.) a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei şi, în rejudecarea cauzei, respingerea acţiunii în contradictoriu cu M.A.D.R., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

După expunerea situaţiei de fapt, în motivarea recursului, recurentul-pârât a arătat că motivele de recurs sunt subsumate motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Detaliind, recurentul a arătat că instanţa de apel a respins apelul formulat de M.A.D.R., reţinând în considerentele deciziei atacate că Ministerul ar avea calitate procesuală pasivă.

Referitor la capătul de cerere privind ridicarea gajului instituit asupra unui număr de 340.266 acţiuni deţinute de B. S.A. în cadrul A. S.A., recurentul solicită a se observa faptul că, în considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a reţinut în mod eronat faptul că, între M.A.D.R. şi societatea B. S.A. ar fi fost încheiat contractul de garanţie reală mobiliară la data de 07.03.2002, susţinând că, în realitate, contractul de garanţie a fost încheiat la data de 07.03.2001, aşadar, anterior intervenirii atât a subrogaţiei legale prin intrarea în vigoare la 07.06.2001 a Legii nr. 268/2001, precum şi anterior încheierii actului adiţional prin care A.D.S. a devenit parte contractantă a Contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 1/07.03.2001.

De asemenea, arată că instanţa de apel a reţinut în mod nelegal şi netemeinic faptul că M.A.D.R. are calitate procesuală pasivă fiind, în continuare, titularul dreptului de garanţie reală mobiliară, "având în vedere că acest contract de garanţie nu a făcut obiectul modificării prin act adiţional şi că nu există nicio normă legală care să prevadă o astfel de subrogare".

Referitor la acest aspect, învederează că, prin motivele de apel, a arătat faptul că M.A.D.R. nu are calitate procesuală pasivă în cauză, ţinând cont de faptul că, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile, contractul de garanţie este un contract accesoriu, scopul său fiind garantarea executării unei obligaţii principale asumate de debitor, principiul accesorialităţii garanţiei reale mobiliare fiind consacrat de art. 9 alin. (1) şi art. 27 alin. (1) din Titlul VI al Legii nr. 99/1999, forma în vigoare la momentul încheierii contractului de garanţie mobiliară din speţă.

Prin urmare, recurentul apreciază că dreptul de garanţie reală mobiliară este un drept accesoriu, deoarece acesta însoţeşte creanţa pe care creditorul o are faţă de debitor, având în principiu soarta acesteia.

În continuare, arată că articolul 13 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999, care instituie regula constituirii garanţiilor reale mobiliare numai pe baza unui contract de garanţie, prevede şi excepţiile de la această regulă, astfel încât, în accepţiunea recurentului, garanţia reală mobiliară trebuie privită ca un drept real accesoriu de garanţie, şi nu ca un contract.

Totodată, susţine că garanţia reală mobiliară este rezultatul un raport juridic obligaţional, accesoriu raportului juridic principal, dar, în acelaşi timp, reprezintă obiectul unui contract de garanţie (care, la rândul său, este un contract accesoriu unui contract principal), arătând, totodată, că, din caracterul accesoriu al garanţiei reale mobilare derivă şi consecinţa caracterului accesoriu al contractului de garanţie reală mobiliară.

În sprijinul celor arătate, recurentul-pârât invocă şi prevederile art. 85 din Legea nr. 99/1999, forma în vigoare la momentul încheierii contractului de garanţie mobiliară, pe care îl reproduce.

Recurentul susţine că, în contradicţie cu cele reţinute de către instanţa de apel, garanţia reală mobilară are caracter accesoriu unui drept de creanţă, iar raportul juridic obligaţional este, de asemenea, accesoriu raportului juridic principal. Pe cale de consecinţă, în opinia recurentului, modificarea uneia din părţile contractante ale raportului juridic principal se reflectă de iure şi în raportul juridic accesoriu.

Consideră, aşadar, că, în speţă, în lumina acestor prevederi legale, ca urmare a faptului că A.D.S. a devenit parte contractantă în raportul juridic principal, prin Actul adiţional din 17.12.2001 la Contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 1/07.03.2001, încheiat între B. S.A. şi A.D.S., subrogaţia legală a intervenit inclusiv cu privire la garanţia reală accesorie, respectiv A.D.S. a devenit parte în raportul juridic accesoriu.

Mai mult, susţine că, în mod nelegal şi netemeinic, instanţa de apel a reţinut faptul că intimata-reclamantă a făcut dovada înscrierii garanţiei reale mobiliare în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, menţionând în considerente că ar fi nefondată invocarea aplicabilităţii dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 99/1999, întrucât M.A.D.R. ar fi avut obligaţia de a face dovada ştergerii înscrierii din Arhiva Electronică.

Evocând, totodată, dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 99/1999, forma în vigoare la momentul încheierii contractului de garanţie mobiliară, recurentul-pârât arată că, în contradicţie cu cele reţinute în considerentele hotărârii atacate, înscrisurile depuse de către intimatele-reclamante în dovedirea acestui capăt de cerere atestă înscrierea garanţiei reale mobiliare în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare la momentul anului 2001, conform Formularului nr. 33296/05.12.2001 emis de Registrul Român al Acţionarilor S.A., şi documentului nr. 2001 - 10x3 - YTQ din 10.12.2001, însă aceste înscrisuri nu fac dovada existenţei în prezent a înscrierii.

Totodată, făcând trimitere la dispoziţiile art. 249 din C. proc. civ., recurentul-pârât susţine că, întrucât intimatele-reclamante au solicitat prin cererea introductivă de instanţă "să fie obligaţi pârâţii să ridice gajul instituit asupra unui număr de 340.266 acţiuni deţinute de B.. în cadrul A. S.A.", acestea erau obligate să facă dovada existenţei dreptului dedus judecăţii.

Totodată, susţine că, în mod nelegal şi netemeinic, instanţa de apel a reţinut faptul că M.A.D.R. ar avea calitate procesuală pasivă cu privire la toate capetele de cerere cu care a fost învestită, în calitate de creditor garantat.

Cu privire la acest aspect, recurentul evocă ceea ce a reţinut Curtea, respectiv, faptul că " apelantul - pârât M.A.D.R. are calitate procesuală pasivă şi în ceea ce priveşte celelalte capete de cerere, în calitate de creditor garantat. Astfel, chiar dacă Ministerul nu are atribuţii de urmărire a contractului sau de încetare a monitorizării investiţiei, chemarea sa în judecată era obligatorie, întrucât menţinerea sau încetarea propriei garanţii reale mobiliare depinde de constatarea îndeplinirii obligaţiei asumate".

Totodată, susţine că, neavând calitate de parte a Contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 1/07.03.2001, astfel cum a fost modificat prin Actul adiţional din 17.12.2001, nu poate fi antrenată răspunderea contractuală a Ministerului, subliniind că numai părţilor raportului contractual le pot fi opuse, în temeiul răspunderii civile contractuale, clauzele înscrise în cuprinsul acestuia.

De asemenea, învederează că, inclusiv argumentul instanţei de apel privitor la opozabilitatea hotărârii nu este relevant în cauză, fiindcă orice act juridic produce, pe lângă efectele obligatorii între părţi, întemeiate pe principiul relativităţii, şi efecte de opozabilitate faţă de terţi, susţinând, astfel, că hotărârea nu poate fi ignorată de către terţi, sub motiv că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea ei, sens în care face trimitere la dispoziţiile art. 435 alin. (2) din C. proc. civ.

Referitor la calitatea procesuală, arată că aceasta este una dintre condiţiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea acţiunii civile, fiind determinată de transpunerea în plan procesual a subiectelor raportului juridic de drept substanţial dedus judecăţii, susţinând că, în mod nelegal şi netemeinic, instanţa de apel a reţinut faptul că "are o culpă procesuală, având în vedere că, în calitatea sa de titular al dreptului de garanţie şi de autoritate publică în subordinea căreia funcţionează A.D.S., nu a luat nicio măsură pentru ridicarea garanţiei sau pentru monitorizarea corespunzătoare a executării obligaţiilor garantate".

Susţine că, şi dacă s-ar admite ipoteza că M.A.D.R. ar avea calitatea de titular al dreptului de garanţie, Ministerul nu are calitatea de parte a Contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 1/07.03.2001, astfel încât nu poate avea nici drepturi sau obligaţii contractuale şi, prin urmare, nici nu ar fi fost în măsură să ridice garanţia, în lipsa constatării de către A.D.S. a realizării obligaţiilor contractuale de către cumpărătorul B. S.A.

În altă ordine de idei, recurentul arată că, neavând calitatea de parte a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 1/07.03.2001, nu are nici obligaţia de a monitoriza executarea obligaţiilor garantate.

Prin urmare, în opinia recurentului, considerentele instanţei de apel, în sensul în care M.A.D.R. ar fi avut această obligaţie în calitate de autoritate publică în subordinea căreia funcţionează A.D.S., sunt lipsite de suport legal şi, mai mult, încalcă normele prevăzute la art. 36 din C. proc. civ.

Totodată, solicită a se reţine că, nefiind reglementate asemenea atribuţii în sarcina M.A.D.R., considerentele instanţei de apel excedează prevederilor legale care reglementează organizarea şi funcţionarea instituţiilor publice, precum şi dispoziţiilor din domeniul finanţelor publice.

În acest sens, arată că, potrivit dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 268/2001, A.D.S. este condusă de un director general, care, în exercitarea atribuţiilor sale, emite decizii şi instrucţiuni în condiţiile legii, are calitatea de ordonator terţiar de credite şi reprezintă Agenţia Domeniilor Statului în raporturile cu celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, cu alte persoane juridice şi fizice, precum şi în justiţie.

De asemenea, evocând dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile art. 67 alin. (1) teza I din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, arată că, în considerarea calităţii M.A.D.R. de instituţie publică centrală, în a cărei subordonare funcţionează A.D.S., acesteia nu îi incumbă atribuţiile şi responsabilităţile stabilite prin actele normative în vigoare în sarcina A.D.S.

Cu privire la cheltuielile de judecată, cu titlu prealabil, precizează faptul că, în contradicţie cu cele menţionate de instanţa de apel în considerente, nu a solicitat cenzurarea cuantumului acestora cu privire la taxa judiciară de timbru achitată de reclamantă.

Astfel, susţine că, prin decizia recurată, au fost ignorate toate argumentele şi textele legale pe care le-a învederat cu privire la obligarea M.A.D.R. la plata cheltuielilor de judecată în solidar cu A.D.S., în considerarea prevederilor art. 455 din C. proc. civ.

Referitor la acest aspect, reiterează faptul că Ministerul nu are calitate de parte contractantă în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. x/07.03.2001, nu are atribuţii cu privire la executarea şi monitorizarea contractului şi, prin urmare, nu are nici atribuţii cu privire la ridicarea gajului instituit în temeiul contractului, iar în considerarea faptului că nu există niciun raport juridic între reclamante şi M.A.D.R., nu poate fi obligat la cheltuieli de judecată pe care nu le-a generat.

De asemenea, susţine că, inclusiv în situaţia în care s-ar constata obligaţia M.A.D.R. de a ridica gajul instituit în temeiul contractului, această obligaţie este subsidiară constatării îndeplinirii obligaţiilor contractuale de către B. S.A., obligaţie care nu incumbă M.A.D.R., aspect necontestat de reclamante şi reţinut chiar de instanţa de fond în considerentele hotărârii atacate.

Nu în ultimul rând, solicită a se reţine ca fiind tendenţioase, subiective şi părtinitoare alegaţiile instanţei de apel prin care califică atitudinea procesuală a M.A.D.R. ca fiind şicanatorie şi dezinteresată cu privire la litigiul dedus judecăţii, prin aceste afirmaţii instanţa ignorând situaţia de fapt şi de drept expusă prin apărările pe care le-a formulat în apel.

Evocând, totodată, dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O., recurentul arată că, în opinia sa, afirmaţiile Curţii de Apel Bucureşti denotă o atitudine părtinitoare faţă de intimatele-reclamante.

În încheiere, reiterează solicitarea de admitere a recursului, casarea deciziei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii în contradictoriu cu M.A.D.R. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, în temeiul art. 453 din C. proc. civ., solicită obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest recurs, iar, în ceea ce priveşte obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, solicită în principal, respingerea cererii, iar, în subsidiar, cenzurarea cuantumului acestora în considerarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Sub aspect probatoriu, arată că înţelege să se folosească de înscrisurile depuse la dosar, dar şi de orice alte probe care ar reieşi din dezbateri ca fiind necesare şi utile soluţionării cauzei.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 6 ianuarie 2022, astfel cum reiese din dovada de înmânare aflată la dosar, cererea de recurs a recurentului-pârât M.A.D.R. a fost comunicată intimatei-pârâte A.D.S., iar la 10 ianuarie 2022, aceeaşi cerere de recurs a fost comunicată şi intimatelor-reclamante, astfel cum reiese din procesele-verbale de înmânare aflate la dosar recurs.

La 7 februarie 2022, intimatele-reclamante au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar pe cale de excepţie, au invocat lipsa achitării taxei judiciare de timbru.

La 14 februarie 2022, întâmpinarea a fost comunicată recurentului-pârât, care, la 21 februarie 2022, a depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu a recursurilor, iar prin încheierea din 8 noiembrie 2022, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a dispus comunicarea raportului către părţi, cu posibilitatea acestora de a depune un punct de vedere la raport.

Recurenta-pârâtă A.D.S. a formulat un punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 31 ianuarie 2023, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a admis excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI împotriva deciziei civile nr. 1059A din 14 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare.

Totodată, a respins excepţia netimbrării recursului declarat de recurentul-pârât MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, a admis în principiu recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE împotriva deciziei civile nr. 1059A din 14 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a stabilit termen de judecată a recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

I. Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta-pârâtă, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că, prin cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă ADMINISTRAŢIA DOMENIILOR STATULUI nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, din verificarea actelor dosarului, instanţa supremă constată că recurenta-pârâtă a reluat, integral, criticile exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Susţinerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

De subliniat este şi faptul că, nu numai că recurenta a reluat argumentele din cererea de apel îndreptată împotriva sentinţei primei instanţe referitoare la prescripţie, anume faptul că instanţa a omis să constate ca fiind împlinit termenul de prescripţie al dreptului material la acţiune, precum şi celelalte susţineri formulate în apel cu privire la această chestiune, dar a şi ignorat argumentele prin care instanţa de apel a analizat această chestiune de drept, motivând de ce nu o poate reţine.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că niciunul dintre cele două capete de cerere nu este supus termenului general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, invocat de apelanta-pârâtă A.D.S. Totodată, a reţinut faptul că, în conformitate cu art. 201 din Legea nr. 71/2011, în prezenta cauză sunt aplicabile dispoziţiile care au reglementat prescripţia anterior intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., dat fiind faptul că investiţiile au fost realizate în data de 01.03.2002.

Or, recurenta nu a făcut nicio referire la reţinerile instanţei de apel, mulţumindu-se să reia aceleaşi argumente din cererea de apel, cu privire la omisiunea cercetării îndeplinirii termenului de prescripţie în conformitate cu dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1952.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor ei, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentei-pârâte nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deşi recursul nu are caracter devolutiv.

Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În considerarea celor ce preced, nefiind identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., văzând că recurenta-pârâtă ADMINISTRAŢIA DOMENIILOR STATULUI. nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI împotriva deciziei civile nr. 1059A din 14 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

II. Analizând recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE, în baza motivelor invocate şi a temeiurilor de drept aplicabile, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Sub aspectul situaţiei de fapt, necontestate în cauză, instanţa supremă reţine faptul că, între Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, în calitate de vânzător, şi B. S.R.L., în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. x din 07.03.2001, prin care cumpărătorul a cumpărat un număr de 1.134.219 acţiuni la societatea A. S.A. Gura Vadului, preţul acestora fiind de 25.122.950.850 ROL.

Prin clauza cuprinsă la art. 8.19.1 din acest contract, cumpărătorul s-a obligat să efectueze, din surse proprii sau surse atrase pe numele său pe o perioadă de un an, începând cu anul 2001, o investiţie/aport de capital specifică obiectului de activitate al acesteia în valoare totală de 637.222,5 USD, în conformitate cu Anexa 4.

La art. 8.19.2 s-a menţionat că investiţia/aportul de capital se consideră realizată integral la data înregistrării la Oficiul Registrului Comerţului a majorării capitalului social cu aportul subscris şi integral vărsat de către cumpărător.

Prin clauzele cuprinse la art. 8.19.3, s-a prevăzut că pentru garantarea realizării integrale a investiţiilor, cumpărătorul constituie drept gaj 30% din acţiunile cumpărate, numerotate de la 000.001 la 340.266 inclusiv, părţile fiind de acord ca aceste acţiuni să fie predate şi indisponibilizate în favoarea vânzătorului la sediul societăţii, până la data realizării integrale a investiţiei, referitor la gajarea acţiunilor făcându-se menţiuni în Registrul Român al Acţionarilor sau în alt registru independent. La lit. g) din acest articol s-a menţionat că acţiunile gajate vor fi eliberate de sub gaj în termen de 30 de zile de la data realizării integrale a investiţiei/aportului de către cumpărător în condiţiile prevăzute la pct. 8.19.1 şi pct. 8.19.2 din Contract.

Prin Actul adiţional nr. x din 30.05.2001, s-au modificat clauzele referitoare la părţile contractante, înlocuindu-se denumirea şi datele referitoare la B. S.R.L. Bacău cu cele referitoare la reclamanta B. S.A. Bacău.

Prin Actul adiţional din 17 decembrie 2001, în baza protocolului încheiat între Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi Agenţia Domeniilor Statului, în conformitate cu art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 626/2001, s-a menţionat că pârâta Agenţia Domeniilor Statului se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile asumate de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor prin Contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 1/07.03.2001, părţile contractante fiind Agenţia Domeniilor Statului, în calitate de vânzător, şi B. S.A., în calitate de cumpărător. Totodată, s-a modificat clauza cuprinsă art. 8.19.1 şi Anexa nr. 4, în sensul că perioada de derulare a investiţiei este 2001-07.03.2021.

Prin Actul adiţional nr. x din 02.10.2002, s-a modificat art. 8.19.1 din contract, în sensul diminuării valorii investiţiei la 451.843,14 USD.

Pentru constituirea garanţiei reale mobiliare asupra pachetului de 340.266 acţiuni reprezentând 30% din pachetul de acţiuni cumpărate, s-a încheiat contractul de garanţie reală mobiliară din data de 07.03.2001, părţi fiind creditorul Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi debitoarea B. S.R.L.

Prin formularul nr. 33296 din 5.12.2001, Registrul Român al Acţionarilor S.A. a confirmat constituirea gajului asupra unui număr total de 340.266 acţiuni A., pentru garantarea realizării investiţiilor, conform Contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr.x din 07.03.2001, creditor gajist fiind Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor.

De asemenea, garanţia reală mobiliară a fost înscrisă în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, conform documentului 2001-10x3-YTQ din 10.12.2001, creditor fiind Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, iar debitor fiind B. S.A.

Prin memoriul de recurs, recurentul M.A.D.R. a invocat faptul că, instanţa de apel a reţinut calitatea procesuală pasivă a Ministerului, cu încălcarea dispoziţiilor de drept material prevăzute de Legea nr. 268/2001 şi de Legea nr. 99/1999 în ce priveşte subrogaţia legală şi principiul accesorialităţii garanţiei reale mobiliare.

Criticile, subscrise motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate.

Pentru început, instanţa supremă precizează faptul că nu poate primi critica recurentului privind reţinerea greşită de către instanţa de apel a datei contractului de garanţie reală mobiliară încheiat între recurent şi B. S.A., respectiv 07.03.2002, în loc de 07.03.2001.

Aceasta întrucât argumentele recurentului conturează o evidentă eroare materială a instanţei, pentru a cărei îndreptare, recurentul are la îndemână doar procedura prevăzută de art. 455 C. proc. civ., iar nu şi calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, instanţa supremă notează că, deşi în cadrul expunerii situaţiei de fapt, instanţa de apel a reţinut data de 07.03.2002, ulterior, în cadrul expunerii raţionamentului juridic, s-a raportat la data corectă a contractului garanţie reală mobiliară, anume 07.03.2001, fapt pentru care interesele recurentului-pârât nu au fost vătămate.

Instanţa supremă constată că au fost invocate direct în recurs, cu nesocotirea prevederilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., criticile recurentului-pârât privind interpretarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 9, art. 13 şi art. 85 din Legea nr. 99/1999, care, potrivit recurentului-pârât instituie principiul accesorialităţii garanţiei reale mobiliare faţă de dreptul principal de creanţă, aspect care face ca modificarea uneia dintre părţile contractante ale raportului juridic principal să se reflecte de iure şi în raportul juridic accesoriu. Prin urmare, aceste critici nu pot face obiectul controlului în prezenta cale extraordinară de atac.

Astfel, se observă că, în apel, Ministerul a susţinut că nu poate avea calitate pasivă în cauză întrucât, urmare a intervenirii Legii nr. 268/2001 şi a actului adiţional din 17.12.2001, A.D.S. s-a subrogat de drept în drepturile şi obligaţiile M.A.D.R. ce decurg din executarea contractului de vânzare-cumpărare. Apelantul-pârât a susţinut faptul că nu este parte a acestui contract şi nu are atribuţii contractuale şi legale de a urmări executarea contractului de vânzare-cumpărare şi de a ridica gajul instituit asupra acţiunilor deţinute de B. S.A., fără a face vreo referire la principiul accesorialităţii garanţiei reale mobiliare faţă de dreptul principal de creanţă.

În ce priveşte criticile din memoriul de recurs privind subrogaţia de drept a ADS în calitatea de creditor garantat a recurentului, instanţa supremă reţine că, potrivit art. 4 din H.G. nr. 626/2001, Agenţia Domeniilor Statului va prelua, prin protocol încheiat cu Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor sau cu Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, după caz, toate societăţile comerciale prevăzute la art. 1 şi 2 din Legea nr. 268/2001, care nu au fost prevăzute în anexele nr. 1-4. Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, în cazul societăţilor comerciale care au fost privatizate de către instituţiile menţionate la alin. (1), se vor prelua prin protocol contractele de privatizare, în vederea urmăririi şi executării clauzelor asumate prin contractele încheiate.

Atribuţiile ADS au fost expuse în conţinutul art. 4 din Legea nr. 268/2001, printre acestea figurând gestionarea şi exploatarea eficientă a patrimoniului de stat, al cărui proprietar mandatat este, precum şi privatizarea societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 şi 2.

Prin aceste prevederi legislative a fost reglementată o subrogare reală în drepturile şi obligaţiile Ministerului izvorâte din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, acestea fiind preluate la momentul intrării în vigoare a actelor normative menţionate de către Agenţia Domeniilor Statului.

În condiţiile în care actele normative invocate nu cuprind nicio dispoziţie care să reglementeze subrogarea de drept a A.D.S. în contractele de garanţie aferente investiţiilor asumate de cumpărători prin contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni, susţinerile recurentului sunt nefondate, din acest punct de vedere.

Potrivit art. 14 din Legea nr. 99/1999, contractul de garanţie reală este acel contract încheiat în formă autentică sau prin înscris sub semnătură privată, în baza căruia se instituie o garanţie reală în bunuri sau drepturi în beneficiul unui creditor. Scopul şi finalitatea acestui contract constă în asigurarea unei garanţii în executarea obligaţiilor asumată de debitor faţă de creditor. Totodată, conform art. 13 alin. (1) din acelaşi act normativ, garaţia reală mobiliară se constituie numai pe baza unui contract de garanţie.

Contractul de garanţie reală mobiliară a fost încheiat în anul 2001, acestuia fiindu-i aplicabile principiul forţei obligatorii a contractului reglementat de art. 969 alin. (1) din C. civ. de la 1864, dar şi principiul simetriei actelor juridice prevăzut de alin. (2) al aceluiaşi articol, acestea fiind prevăzute şi în art. 1270 alin. (1) şi alin. (2) din noul C. civ.. Ca urmare, un contract realizat prin consimţământul mutual/reciproc al părţilor poate fi modificat, în mod simetric, prin consimţământul mutual al acestora.

Prin urmare, în mod judicios a reţinut instanţa de apel faptul că, menţiunile din actul adiţional din 17.12.2001, în sensul că pârâta Agenţia Domeniilor Statului s-a subrogat în toate drepturile şi obligaţiile asumate de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. x/07.03.2001, nu determină modificarea contractului de garanţie reală mobiliară din 07.03.2001, având în vedere că acest contract de garanţie nu a făcut obiectul modificării prin act adiţional şi că nu există nicio normă legală care să prevadă o astfel de subrogare.

Aşadar, recurentul-pârât este titularul garanţiei reale constituită de B. S.A. prin contractul de garanţie reală mobiliară din 07.03.2001, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 99/1999.

În mod corect a reţinut instanţa de apel că obligaţiile reglementate de art. 27 şi art. 61 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999 derivă chiar din lege. Astfel, deşi în raporturile contractuale cu reclamanta, pârâtul a acţionat prin intermediul anumitor unităţi legal constituite, această delegare nu se extinde şi în raport cu Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, având în vedere că, faţă de dispoziţiile O.G. nr. 89/2000, solicitările de înscriere în arhivă se efectuează de creditorul ipotecar sau reprezentantul său, împuternicit prin procură autentică ori prin împuternicire avocaţială, atunci când reprezentantul este un avocat.

Recurentul-pârât susţine că, în mod nelegal şi netemeinic, instanţa de apel a reţinut că reclamanta a făcut dovada existenţei în prezent a înscrierii garanţiei reale mobiliare în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare. Această critică, ce antamează interpretarea probatoriului cu înscrisuri de către instanţa de apel, nu vizează legalitatea deciziei recurate, ci temeinicia acesteia, fiind incompatibilă cu specificul căii extraordinare de atac a recursului, în care se analizează exclusiv chestiuni de legalitate, conform art. 483 alin. (3) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

De altfel, instanţa supremă constată că, prin decizia recurată, s-a reţinut faptul că, în cauză, nu s-a contestat menţinerea gajului asupra pachetului de acţiuni, astfel cum a fost înscris la Registrul Român al Acţionarilor S.A., conform formularului nr. 33296 din 05.12.2001.

În consecinţă, în mod corect s-a reţinut faptul că recurentul-pârât are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece figurează în calitate de creditor garantat înscris în registrele publice şi nu a făcut dovada cu privire la modificarea înscrierilor din Registrul Român al Acţionarilor şi din Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, chemarea sa în judecată fiind necesară pentru a se dispune ridicarea garanţiilor.

Contrar susţinerilor recurentei, faptul că o hotărâre judecătorească este opozabilă şi terţilor în condiţiile art. 435 alin. (2) C. proc. civ., are doar semnificaţie de ordin probatoriu. În speţă însă recurenta pârâtă este parte în raportul juridic de drept material (contractul de garanţie), iar scopul urmărit de reclamantă, este acela de a obţine o hotărâre obligatorie faţă de debitorul obligaţiei neexecutate (ridicarea garanţiei reale din registrele publice urmare executării obligaţiei garantate).

Critica privind cheltuielile de judecată, respectiv neaplicarea corectă a dispoziţiilor art. 455 C. proc. civ., având în vedere că recurentul-pârât nu este parte a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. x/07.03.2001, este de asemenea neîntemeiată.

Soluţia instanţei de fond, menţinută de instanţa de apel, a fost de obligare a pârâţilor în solidar la plata sumei de 39.676 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Instanţa supremă constată că, faţă de reţinerea de către instanţa de apel a culpei procesuale a ambilor pârâţi, în mod corect au fost aplicate dispoziţiile art. 455 C. proc. civ., conform cărora, dacă în cauză sunt mai mulţi pârâţi, ei vor putea fi obligaţi să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporţional sau solidar, potrivit cu poziţia lor în proces ori cu natura raportului juridic existent între ei. Or, faţă de împrejurarea că singura critică formulată prin cererea de apel în raport de soluţia instanţei de fond de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată a fost lipsa calităţii procesuale pasive, critică analizată anterior, constată că nu se impun precizări suplimentare.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, va respinge recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE împotriva deciziei civile nr. 1059A din 14 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI împotriva deciziei civile nr. 1059A din 14 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 martie 2023.