Extraordinary appeal denied where unconstitutionality challenge regarding criminal statute of limitations fails to meet strict statutory grounds for cassation

Şedinţa publică din data de 2 martie 2023

Asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoaree:

Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost înregistrată, sub nr. x/2022/a1.1, contestaţia privind tergiversarea procesului, reprezentat de dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, formulată de contestatorul A..

În cadrul dosarului, contestatorul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. pen., susţinând faptul că îi este încălcat dreptul la apărare.

În motivare, a arătat că dispoziţiile contestate contravin prevederilor art. 52, art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (2), art. 147 alin. (4) şi ale art. 21 din Constituţia României.

Prin încheierea din 1 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2022.1.1, a fost respinsă cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. pen., ca inadmisibilă.

În termen legal, A. a declarat recurs împotriva încheierii din 1 noiembrie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2022.1.1, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. pen.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2022/a1.1.1*, la data de 3 noiembrie 2022.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 2594 din 7 decembrie 2022, a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 1 noiembrie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.1.1.

Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a declarat contestaţie în anulare, cu menţiunea că va depune motivele pe care se întemeiază această cale extraordinară de atac după comunicarea hotărârii din recurs.

În drept, contestatorul a invocat art. 503 din C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2022, la data de 9 decembrie 2022.

La data de 13 februarie 2023, contestatorul A. a transmis la dosar, prin e-mail, motivele contestaţiei în anulare, arătând că a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 135 alin. (1) din C. pen., în vederea interpretării pe această cale a art. 52 din Constituţie cu privire la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi înlăturării piedicilor puse cetăţenilor români în calea sesizării şi soluţionării plângerilor împotriva faptelor vătămătoare săvârşite de stat sau autorităţi publice.

În finalul contestaţiei în anulare, a indicat art. 503 din C. proc. civ. şi a solicitat anularea hotărârii nr. 2594/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă (dosar nr. x/2022.1.1), precum şi sesizarea Parlamentului României pentru intrarea în atribuţii, potrivit principiului constituţional al separaţiei şi controlului reciproc al puterilor în stat.

Analizând decizia atacată, în raport cu criticile formulate, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare, pentru considerentele ce succed:

Prealabil analizei motivelor invocate în cuprinsul contestaţiei în anulare, se constată că, în sistemul căilor de atac instituit prin C. proc. civ., contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, care poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, în antiteză cu apelul, cale ordinară de atac, în cadrul căruia partea poate formula orice critici cu privire la temeinicia şi legalitatea hotărârii apelate. Din această calificare a contestaţiei în anulare decurge o consecinţă importantă, respectiv cea potrivit căreia partea care utilizează acest mijloc procesual de manifestare a acţiunii civile nu poate invoca, pe calea contestaţiei în anulare, orice critici cu privire la temeinicia sau legalitatea hotărârii atacate, ci numai pe acelea expres şi limitativ prevăzute de lege; astfel, în respectarea principiului legalităţii căilor de atac, criticile care excedează cadrul prevăzut de lege pentru formularea contestaţiei în anulare sunt inadmisibile.

Caracterul expres şi limitativ al cazurilor de contestaţie în anulare este impus şi de necesitatea respectării principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa privitoare la autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti definitive, astfel cum acesta a fost consacrat în jurisprudenţa organelor de aplicare a Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, jurisprudenţă potrivit căreia revizuirea unei hotărâri definitive, pentru a fi compatibilă cu dreptul la un proces echitabil şi cu principiul securităţii raporturilor juridice, interpretate în lumina principiului preeminenţei dreptului, trebuie să fie admisibilă doar pentru corectarea unor "defecte fundamentale" ale hotărârii, respectiv când motive substanţiale şi imperative, care au devenit cunoscute numai după terminarea procesului, obligă la îndreptarea acestora, simpla divergenţă de opinii asupra unei anumite chestiuni de fapt sau de drept nefiind de natură a fundamenta o cerere de revizuire a unei hotărâri definitive care, în principiu, nu trebuie repusă în discuţie, aceste considerente fiind aplicabile, mutatis-mutandis, şi în privinţa contestaţiei în anulare.

În acest sens, prin Hotărârea din 16 septembrie 2014, pronunţată în Cauza Rozalia Avram împotriva României - cererea nr. x/07 - paragr. 31 şi 32, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a reiterat statuările din jurisprudenţa sa anterioară privitoare la compatibilitatea dintre instituţia revizuirii hotărârilor definitive şi dreptul la un proces echitabil, respectiv securitatea raporturilor juridice în componenta sa privitoare la autoritatea de lucru judecat ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive:

"31. Curtea reaminteşte că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 § 1 din Convenţie, trebuie interpretat în lumina Preambulului Convenţiei, care enunţă supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul din elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice care urmăreşte, între altele, ca o soluţie definitivă pronunţată de instanţe într-un litigiu să nu mai fie rejudecată [Brumărescu împotriva României (MC), 28342/95, pct. 61, CEDO 1999-VII, şi Kehaya şi alţii împotriva Bulgariei, nr. 47797/99 şi 68698/01, pct. 61, 12 ianuarie 2006]. În temeiul acestui principiu, nicio parte sau autoritate a statului nu este îndreptăţită să ceară revizuirea unei hotărâri definitive şi executorii cu scopul de a obţine o reexaminare a cauzei şi o nouă decizie la problema sa decât atunci când motive substanţiale şi imperative impun acest lucru (Riabyhkh împotriva Rusiei, nr. 52854/99, pct. 52 şi 56, CEDO 2003-IX).

Astfel, Curtea a concluzionat în mai multe rânduri încălcarea art. 6 ca urmare a anulării printr-o cale de atac extraordinară, fără motive substanţiale şi imperative, a unor hotărâri definitive (a se vedea, printre altele, hotărârile Brumărescu şi Riabyhkh, citate anterior). De asemenea, în mai multe cauze a considerat că, fie şi în absenţa anulării unei hotărâri, contestarea unei soluţii adoptate într-un litigiu printr-o hotărâre judecătorească definitivă în cadrul unei alte proceduri judiciare poate aduce atingere art. 6, în măsura în care poate să facă iluzoriu dreptul de a apela la instanţă şi să încalce principiul securităţii juridice (Kehaya şi alţii, citată anterior, pct. 67-70; Gök şi alţii împotriva Turciei, nr. 71867/01, 71869/01, 73319/01 şi 74858/01, pct. 57, 62, 27 iulie 2006, şi Esertas împotriva Lituaniei, nr. 50208/06, pct. 23-32, 31 mai 2012)."

Prin urmare, în vederea respectării principiului securităţii raporturilor juridice în componenta privitoare la autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti definitive, astfel cum acesta a fost interpretat în jurisprudenţa instanţei de contencios al drepturilor omului, se impune ca interpretarea cazurilor de exercitare a contestaţiei în anulare prevăzute de lege să se realizeze în mod strict, nefiind permisă o interpretare extensivă a acestora.

În speţă, deşi a invocat, în mod formal şi necircumstanţiat, incidenţa dispoziţiilor prevăzute în art. 503 din C. proc. civ., contestatorul nu a indicat care ar fi, în aprecierea sa, cazul concret de contestaţie în anulare incident în cauză.

Motivele de fapt şi de drept formulate prin cererea de exercitare a căii de atac în retractare nu permit încadrarea în vreunul dintre cazurile de contestaţie în anulare expres şi limitativ prevăzute în art. 503 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., în realitate, contestatorul A. exprimându-şi nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de instanţă cu privire la cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale.

Aşadar, criticile prezentate nu au legătură cu neregulile procedurale prevăzute de textele legale anterior evocate, ca motive ale contestaţiei în anulare, astfel că urmează a fi respinsă calea de atac exercitată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2594 din 7 decembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 martie 2023.