Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 419/2023 AI generated

Cassation appeal annulled for failure to frame pension recalculations as specific grounds for illegality against procedural suspension order

Case Number Decizia nr. 419/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appeal (recurs) filed by the claimant against a procedural decision, resulting in the maintenance of the lower court's suspension of the appeal proceedings, thereby leaving the initial judgment and procedural status quo intact as no substantive review was conducted. The dispute involved a pension recalculation claim where the Court of Appeal Ploiești had suspended the judgment on the appeal under Article 411(1)(2) of the Code of Civil Procedure because neither party requested that the case be heard in absentia; the claimant then attempted to challenge this procedural suspension but failed to formulate valid grounds for cassation. The Court's decisive legal basis was Article 486(1)(d), Article 489(2), and Article 488 of the Code of Civil Procedure, which require an appeal to expressly state grounds for illegality and classify them within the specific cases for cassation; because the claimant’s arguments focused on substantive pension rights and equity rather than the procedural error of the suspension order, the appeal was deemed null and void for failing to meet these mandatory substantive requirements for a cassation appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 107 din Legea nr. 263/2010, art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, art. 248 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 486 alin. (3) C. proc. civ; Cassation appeal annulled for failure to frame pension recalculations as specific grounds for illegality against procedural suspension order: Pe parcursul soluţionării cererii de apel, la termenul din 27 octombrie 2022, constatându-se că niciuna dintre părţi nu a solicitat judecata cauzei şi în lipsă, Curtea de Apel Ploieşti, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecăţii apelului.

Keywords

AI generated
suspension of pension annulment proceedings grounds for cassation Civil Procedure Code procedural orders judgment in absentia

Cited Legislation

AI generated
art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ
Pe parcursul soluţionării cererii de apel, la termenul din 27 octombrie 2022, constatându-se că niciuna dintre părţi nu a solicitat judecata cauzei şi în lipsă, Curtea de Apel Ploieşti, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecăţii apelului.
art. 107 din Legea nr. 263/2010
arată, în esenţă, că acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 107 din Legea nr. 263/2010, pe care le redă.
art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000
Or, aşa cum rezultă şi din practica judiciară, în speţă au prioritate dispoziţiile legale cu valoare de principiu, adică cele prevăzute de art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000 şi art.
art. 248 C. proc. civ
La termenul din 1 martie 2023, în şedinţă publică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ.
art. 489 alin. (2) C. proc. civ
coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a reţinut următoarele:
art. 486 alin. (3) C. proc. civ
În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ.:
art. 488 C. proc. civ
civ., iar susţinerile din cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de nelegalitate reglementate expres de art. 488 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 1 martie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 957 din 4 mai 2022, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.

Pe parcursul soluţionării cererii de apel, la termenul din 27 octombrie 2022, constatându-se că niciuna dintre părţi nu a solicitat judecata cauzei şi în lipsă, Curtea de Apel Ploieşti, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecăţii apelului.

La 7 noiembrie 2022, împotriva încheierii din 27 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, a declarat recurs, care a fost înaintat spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În argumentarea cererii de recurs, reclamanta A. arată, în esenţă, că acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 107 din Legea nr. 263/2010, pe care le redă.

În condiţiile în care a solicitat recalcularea pensiei, Casa de Pensii Dâmboviţa, susţine recurenta, avea obligaţia verificării din oficiu a pensiei, ceea ce nu s-a realizat, cererea de recalculare fiind respinsă.

Astfel, în opinia recurentei, Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa a ignorat principiul contributivităţii şi principiul egalităţii.

Or, aşa cum rezultă şi din practica judiciară, în speţă au prioritate dispoziţiile legale cu valoare de principiu, adică cele prevăzute de art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000 şi art. 2 lit. c) şi d) din Legea nr. 263/2010, întrucât soluţia contrară ar însemna încălcarea principiului contributivităţii cu consecinţa nerealizării scopului avut în vedere de legiuitor la editarea acestora.

Solicită instanţei de recurs să aibă în vedere împrejurarea că ceea ce interesează în speţă nu este caracterul veniturilor, ci faptul că statul a încasat în perioada derulării raporturilor de muncă toate contribuţiile de asigurări sociale pe care le-a stabilit în sarcina angajatorului şi a angajatului, iar acum revine asiguraţilor dreptul să îşi primească contraprestaţia corespunzătoare din partea acestuia pentru a exista un echilibru al raportului juridic dintre părţi (stat şi salariat).

De asemenea, prin neluarea în calcul a acestor venituri, consideră că s-ar încălca principiul egalităţii, aşa cum este el consacrat de Legea nr. 263/2010, în sensul că alţi colegi ai recurentei, care au lucrat în aceste instituţii şi care au depus la casele teritoriale de pensii cereri pentru valorificarea acestor tipuri de adeverinţe, beneficiază de pensie mai mare decât a sa, instanţele pronunţându-se consecvent în sensul de a fi luate în calcul şi de a le valorifica prin includerea în pensie.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, anularea încheierii din 27 octombrie 2022 şi repunerea pe rol a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2021

Totodată, a solicitat anularea deciziilor de pensie nr. x din 08.03.2016/2021 şi tehnoredactarea unei decizii de pensionare corect calculată (indice corecţie, valoarea punctului de pensie, grupa I, acord global, ore suplimentare, spor toxicitate, co, prime).

Intimata-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa nu a formulat întâmpinare.

La termenul din 1 martie 2023, în şedinţă publică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurentă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ.:

"Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşa fiind, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate impune încadrarea acestora într-unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Se constată că recurenta-reclamantă nu şi-a încadrat criticile în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar susţinerile din cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de nelegalitate reglementate expres de art. 488 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa încheierii atacate, care formează obiectul prezentului recurs, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată (de suspendare a judecăţii apelului în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.) şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Întreaga construcţie a recursului vizează exclusiv nemulţumirea recurentei cu privire la soluţia pronunţată pe fondul cauzei, fără a fi formulate critici de nelegalitate la adresa încheierii care formează obiectul prezentului recurs, situaţie ce face imposibilă exercitarea controlului de legalitate al instanţei de recurs, întinderea controlului judiciar fiind condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu au fost identificate motive de ordine publică, care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 27 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 27 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2023.